cum mi-as alege prieteni noi pe timp de iarna

februarie 21st, 2012

Pe cireasa o intereseaza pana in panzele albe oamenii. Dornica sa orice cu ei, ea este mai mereu deschisa. Cu usa scoasa din tatani este cireasa, in cautare de prieteni si barbati noi.

Si tocmai ce a dezvoltat ea o teorie legata de cum sa ii alegi pe oamenii noi pe timp de iarna. Si cum sa ii iei sau nu acasa in functie de un mic detaliu semnificativ. Modul in care merg ei acum pe strada prin gheata, apa, nameti si scarbosenii de nedescris.

Unii zic ca un concediu este cel mai bun mod de a cunoaste un confrate/aproape/om. Altii sunt de parere ca pe oameni ii vezi cel mai bine cand (se) joaca (de-a) ceva, orice. Dupa cum se oftica sau nu, cum se comporta cu ceilalti. Mai sunt si oameni au nevoie de o nenorocire pentru a putea intelege cum functioneaza cineva in cadrul ei si a trage niste concluzii concludente, de adevarati forensic detectives.

Zilele astea n-am avut masina asa ca eu merg pe strada pe jos in fiecare zi 70 de minute. Am inteles acum dintr-o ochire cu cine m-as imprieteni pe data si cine m-ar lasa indiferent. Chiar daca ar arata ca Brad Pitt. Chiar daca alti oameni ar zice ca persoana cu pricina e painea loui Dumnezeu.

Sunt oameni care, atunci cand trebuie sa treaca printr-o poteca mica mica, se uita mai intai la capatul celalalt. Sa vada daca mai e cineva acolo. Si de multe ori il invita pe celalalt om cu un zambet sa treaca inaintea lor. Cu astia as dormi in pat in fiecare noapte pana la adanci batraneti. Cu toti astia.

Sunt apoi oameni care cred ca poteca aia li se cuvine, orice-ar fi. Si se enerveaza daca te intalnesc si pe tine pe ea. Ca si cum ai ajuns acolo prin efractie si te-ai nascut doar pentru a-i pune pe ei sa mearga pe sarma cand de fapt mai bine nu te nasteai deloc. Ca doar ei au treaba si se grabesc. Cu oamenii astia nu as vrea sa am de-a face nici cat un clipit din gene.

Sunt si oameni care, obligati sa tina cont de prezenta mea, au inteles din gesturi simple ca ii las pe ei sa treaca. Ei au bagat capul in jos si au trecut si nu au multumit. Categoria asta m-a mirat. Sunt multi, sunt foarte multi. In cele 70 de minute zilnice am intalnit duzini intregi.

Cel mai rau soi cred ca sunt oamenii care, pasind pe o poteca nitel mai larga, pe care ar incapea cu usurinta doua vietati cooperante prinse intre gheturi, aleg sa nu faca loc. Si merg asa, balabuste indiferente, suflete meschine si posace, indiferente la orice ar mai putea exista in jur. Ei nici nu se grabesc putin vreodata. Poteca lata e toata a lor iar faptul ca eu exist e un detaliu neplacut si trebuie sa mai astepte. Cu ei as vrea sa nu ma fi intalnit niciodata, caci mi-au facut rau.

Concluzia ar fi ca lumea e plina de prieteni inca nedescoperiti. Dar ca neprietenii pandesc la fiecare pas. Mai ales cand ninge si nu curata cineva zapada.

tirol

ianuarie 26th, 2012

austriecii, goliciunea si romanii

ianuarie 25th, 2012

Deliciul cu numarul cinci pe tricou din Austria, dupa ski la greu, bere tulbure, carnati rumeniti si barbati inalti si spatosi, este sauna.

Luata in doze mici, imediat dupa mare parte dintre cele enumerate mai sus, sauna aduce placeri ale corpului si mintii. Cand iese de acolo, cireasa se simte mai curata si mai uscata si cu mai multa incredere in sine.

N-am reusit eu sa conving pe nimeni sa ma biciuie cu niste manunchiuri de cracute. Dar intre sesiunile de sauna am stat linistita, intinsa pe spate, in camera de relaxare. Cu geamul larg deschis si bustul gol la inaintare. A fost bine. Sfarcurile au fost fericite, la fel si domnul care pana la urma a atipit de atata zbucium.

Sezand eu asa in sauna in formula topless, palavragind cu un cuplu in jur de 60 de ani, mi-am dat seama de inca o meteahna romaneasca. Scarba romanilor fata de corpurile goale ale oamenilor in varsta. Caci asa este obiceiul in Austria. Lumea intra in sauna goala de tot, cu doar un prosop pe care sa sada.

Cum in Austria oamenii in varsta sunt integrati social si fac chestii, si ei intra in sauna tot asa. Si mi-am amintit atunci dezgustul pe care il au romanii fata de corpurile goale ale oamenilor in varsta. Cand le zaresc pe plaja sau in sauna sau la piscina, la dus, romanii se cutremura de scarba. Zici ca le arati deseuri toxice, din care ii obligi sa se si infrupte.

Si mi-a parut rau de noi. Si m-am gandit iarasi ce bine e sa fie austriac, macar atunci cand imbatranesti. Austriac la minte, mai ales. Chiar daca locuiesti in Chitila sau Mizil. davitblog awaspinter topkabar awasgila

ajun de anul meu nou

ianuarie 4th, 2012

revigorarea mancarurilor persecutate

octombrie 25th, 2011

Sa-mi spuneti cu ce au gresit bucatele traditionale romanesti cu care am crescut eu atat de mica. Si mai ales cele alese, pentru pentru sarbatoreli. davitblog awaspinter topkabar awasgila

Ce au facut domnule ele asa de cumplit incat sa nu se mai afle cu staruinta pe masa romanilor care suntem noi. Nu zic nu, si mie imi place avocado si rontai cu placere din vreo anvida, daca e. Pastele sunt viata mea, in diverse combinatii avangardiste, cand mediteraneene, cand asiatice.

Dar cum sa nu las tot si sa ma plec pana la pamant in fata unui platou cu oua umplute. Aceste bijuterii miniaturale ale bucatariei noastre din mosi stramosi. Galbene, frumoase. Dupa ce le infuleci cu dusmanie ai senzatia ca ai mancat tot ce era mai important pe lumea asta.

De ce domnule nu avem mereu prin frigider un castron zdravan cu salata de boeuf. Zau daca mai tine cineva asa ceva. Doar cate o matusa nostalgica refuza sa se dea batuta de revelion. Dar nici ea nu mai e asa de convinsa, asa ca face, pentru mai multa siguranta, si o salata taboule.

Si piftia. Aceasta regina neincoronata a iernilor noastre romanesti. Unde e piftia, poftim. Cum mai tremura ea de sexy in timp ce eu o intep pervers aproape cu o furculita. Cum se mai gudura ea pe masa romaneasca si cum ma mai ispiteste ea sa dau pe gat castronas dupa castronas.

Asa ca m-am pus pe treaba. Voi lansa cat de curand un proiect culinar pilot, desfasurat la mine in bucatarie, cu fonduri personale. Nu, nu trebuie sa ma aplaudati. Puteti doar sa mai faceti un lapte de pasare din cand in cand. Asta o sa ma multumeasca enorm.

Urmaresc prin aceasta campanie personala reabilitarea bucatelor romanesti. Arat interes si pentru mancarurile pentru zile normale dar ma uit cu pofta si la cele pentru zile speciale, ca cele care tocmai stau sa vina. Vreau ca bucataria mea sa geama de crema de zahar ars, placinta cu dovleac, sarmale, cozonac, turta la cuptor.

Abia astept sa nu-mi mai vad capul din pricina atator cratici si oale doldora de ghiveci, ostropel, ciorba de rosii, salata de vinete, cartofi cu ou, pilaf cu ciocanele si ciulamale. Si cate si mai cate. Sa va tineti bine. Cireasa gateste de-i sare basca.