cadere nervoasa

martie 10th, 2010

Buna dimineata.

Nu mai suport cu niciun chip tonetele cu bingo care au impanzit orasul mai ceva ca bancile si farmaciile, care oricum erau in numar obscen, de parca toti nu facem decat sa ne imbolnavim si sa depunem bani. Mi-e sila de barbatii pensati si cu unghii lacuite si tricouri cu insemne tribale mulate pe burtile si manerele lor sinistre si de conducatorii auto care se cred zei si au frunti mici si depasesc coloana prin dreapta si nu semnalizeaza niciodata si de femeile care conduc jeepuri si au freza facuta cu placa si sar la bataie cu spume la gura si injura mai rau decat de mama si trag flegme cand li se spune de catre alti soferi ca nu e ok ce fac in trafic.

Imi vine sa vomit de la cacatii de caine stalciti in cantitati industriale pe toate trotoarele pe care trec vreodata, cacati proaspat livrati sau vechi dar turtiti sau uzi de la ploaie sau pulverizati in praf subtire sub talipile mele si nu mai vreau sa miros pisatii de om, scursi pe toate gardurile orasului asta. Mi se ridica parul in cap cand concetatenii mei trag flegme verzi langa mine si se streg apoi de resturile flegmei pe pantalonii care oricum sunt murdari de la multe alte chestii si put, nici nu vreau sa ma gandesc.

Imi vine sa iau un aruncator de flacari si sa fac torte vii din prestatorii de servicii platite de mine, in regie de stat sau privata, care si-au dat mana spre a-mi face viata imposibila si a-mi arata cat de putin le pasa de orice pe lumea asta dar in special de mine. Nu mai suport somatiile lor de plata venite mult mai des decat menstra lunara pe sms, mms, html, nelemdrpetnese sau telefon direct si orice alte cai.

Cred am avut rabdare destula sa duc de 4 ori (patru ori) telefonul in service, luat pe puncte multe de la Vodafone, si acum, dupa ce mi l-au dat inca o data stricat, nu mai am. Rabdare, nu mai am. Da, imi da sangele pe nas in incercarea de a mai vorbi inca o data cu ei, sa vad daca exista solutie. Mi se sparg vase in cap de nervi ca GDP Suez ma someaza ca imi inchide gazele la data x pentru ca nu am facut revizia centralei din 1999, desi ei imi tot trimit regulat un domn libidinos cu mutra de criminal in serie care ar fi taman bun de distribuit intr-un rol in care unul caruia nu i se scoala in mod normal se excita totusi stranguland femei cu proprii lor ciorapi fini, care face o baluta in coltul gurii de cate ori ma vede, ultima bala datand de acum cateva luni. Si ca trebuie sa ma dezvinovatesc eu in fata lor ca sunt ok si nu ei in fata mea ca sunt niste incompetenti si au registre gresite. Si cand ma duc totusi sa explic civilizat, gasesc o coada de 80 de oameni transpirati, care au patit la fel. Si le e frica ca nu au caldura diseara daca nu se inghesuie acolo si nu tipa.

Nu mai pot, pur si simplu nu mai pot sa vad cum nimanui nu-i pasa absolut de loc de nimic si cum ziarele de scandal sunt cele mai citite publicatii si elodia e benchmark-ul discutiilor natiunii si e plin de oameni saraci si fara dinti care totusi muncesc din greu dar sunt la limita oricarei decente. Nu-mai-pot-sa-accept-caini salbatici pe toate drumurile, adunati in haite, printre gropi, molozuri, resturi de utilaje dezmembrate, depozite dezafectate, cladiri putrezite si cei mai tristi batrani din lume. Fac urticarie cand vad cum se ridica masini desi nu exista locuri de parcare nici cat sa ajunga pe-o masea si totusi niciodata nu se ridica masinile nesimtitilor cu bani multi, care chiar le lasa cel mai aiurea din lume si cum ridicatul de masini nu e ca sa ne civilizeze mai tare ci doar ca sa faca altcineva bani.

E oribil sa stai ore in sir la coada sa poti vota si totusi sa nu poti pentru ca, desi platim taxe incredibile ca ei sa organizeze lucrurile bine, totul merge jalnic de prost si nu conteaza ca avem dreptul constitutional de a vota, ghiseul se inchide. Mi-e frica sa mai aud la radio ca ne imprumutam sa platim doar salarii de bugetari si pensii pe cate o luna-doua si ca tara asta e in faliment total si cu toate astea sa-mi dau seama ca inca se mai pot lua inca cateva straturi de pe ea, desi pielea nu mai e demult. Mi-e prea greu sa mai vad cum nu stim sa accesam fonduri ca sa facem cu ele lucruri bune cum au facut toti la vremea lor dar stim sa-i prostim suficient pe cei mai civilizati decat noi, care nici macar nu-si inchipuie ca exista asa ceva pe lume, suficient incat sa furam sa ne facem vile si sa ne luam masini mari de tot, cele mai mari, prevazute cu geamuri doar pentru a arunca resturi de prin masina prin ele.

As arde zecile de banci din herastrau care sunt lipite unele de altele, puse cu o frecventa dementa si foarte elaborate si e evident ca asta s-a intampla cu un motiv anume. Desi abia sunt puse si arata ca si cum sunt facute pentru vreo casa regala din Danemarca, parte din ele s-au stricat deja. Le-as arde impreuna cu bordurile mereu noi si din materiale nobile, tichia de margaritar mereu noua a orasului asta care are mai degraba nevoie de-o clisma la nivel macro decat de atatea banci si borduri si cele mai complicate aranjamente florale din istoria umanitatii, sadite intre un pet si blocuri in culori gri facute doar putin stridente cu ocazia alegerilor.

Jos boturile cu botox ale femeilor. Huo pantofilor de barbati cu varfurile intoarse in sus, ca ai comerciantilor din Turcia. La padure cu cioburi, praf, gunoaie, vant, pietre, tigani care se cheama rromi parca anume ca sa ne faca si mai hilari decat suntem deja in fata putinilor straini care n-au auzit deja ca suntem oricum rai, hoti si lenesi. Vreau sa alerg pana la capataul pamantului, pana scap de cotete de termopan in care se vand produse indoielnice de bagat in gura, sa fug de casele vopsite in portocaliu care au ajuns emblema acestei tari cu aroma totusi misterios violeta, sa fug pana nu mai vad nimic din toate astea si multe altele pe care le am de zis daca nu as fi obosit deja si imi vine sa cad jos.

Buna dimineata. Mi se pare ca traiesc intr-o gaura neagra. Ca tara asta e manuita de un miliardar excentric care e si papusar si aplica experimente socio-economico-morale absurde pe absolut toata lumea de la capul de peste care s-a imputit de multa vreme pana la opinca. Si urmareste amuzat rezultatele.

Si multumesc din inima celor multi, slava Domnului, care nu ma lasa sa fiu atrasa de tot in gaura neagra si sa incep si eu sa cred ca e normal asa.

asistenta stia

martie 9th, 2010

Si asta ma linisteste enorm. Pentru ca fiecare dintre noi, locuitorii acestei tari cel putin creative, suntem ingrijorati cand vine vorba de sistemul responsabil de generarea sanatatii populatiei.

Am ingurgitat spitale pe jumatate in ruina, saloane urat mirositoare cu saltele matusalemice, aparaturi batranesti cu iz de experiment si personal medical calificat dar oh, nepasator. Plus infirmiere cinice, analize indoielnice, curatenie lipsind si portari tigani spagari si fara inima.

Cireasa are si ea parerea ei, vezi mai sus. Sau mai precis avea, pana sa i se intampla urmatoarea intamplare. Se intalneste ea pe culoar cu Brunetul, ultimul doctor ce tine strans in mana cheia de la vezica ciresei. Pe culoar, multi oameni cu probleme. Prin urmare, intelege ca ii trebuie o campanie puternica de PR ad-hoc.

Ca sa fie bagata in seama si sa obtina de la el cuvintele trebuincioase, trebuie sa sara in ochi Brunetului. Si asta altfel decat prin sanii generosi si pielita fina de cireasa. Isi propune sa vorbeasca repede si concis, ca sa reuseasca sa trezeasca o urma de interes.

Reuseste. Brunetul ii spune peste umar, asaltat de alti pacienti, cu un marketing mai slab, sa revina peste o saptamana. Intre timp sa duca un borcanel doldora la analize. Adresa la care trebuie lasat borcanelul este in alt corp de cladire. Unde se fac lucrari, totul arata ca pradat de turci. Cu holdele arse, fantanile otravite, fecioarele pangarite si-asa-mai-departe.

Multumita e cireasa ca a reusit sa smulga de la doctor atentie. Desi e absolut convinsa ca dansul nu stie cine e si a uitat in cateva secunde, in timp ce era tras de halat de catre alti bolnavi, ce, cum si de ce.

Trece timpul. Aici va rog sa inchipuiti procedeul ala prin care se semnalizeaza in filme treaba asta. Dimineata, pranz, inserare, noapte, toate cu repezitorul. Si asta de sapte ori.

Vine cireasa la sorocul cuvenit. Tine cu manute tremurande borcanelul pretioasa incarcatura. O livreaza unei asistente la laboratorul spitalului. Si apoi da sa plece. Cand, surpriza. Asistenta se uita pe al ei computer (pe care cireasa o banuia ca il are doar ca sa ascunda silueta unui borcan cu ciorba sau o revista de scandal) si zice.

Cireaso. Da doamna. Tu vrei sa arati analiza asta vineri, cand te intalnesti cu Brunetul, nu? Da doamna. Atunci o sa bagam tare sa fie gata pana atunci, ca sa ai pe ce sa vorbiti.

Poate ca nu ati inteles ce spun eu aici. Un doctor ocupat mi-a spus in timp ce aproape mergea pe culoar sa vin in data x, la ora x. Nu numai ca stia cine sunt dar a notat intalnirea asta cu mine intr-un carnetel intranetic, astfel incat si alti oameni potential interesati de soarta mea, locati in alte parti, sa poata sti treaba asta. Si sa contribuie, dupa caz.

Nu stiu altii cum sunt, dar mie mi se pare absolut fabulos asta. Desi jumate din spital e o ruina si prin camere fluiera a paguba si lene niste muncitori cu basca pe-o parte, asa, cireasa era trecuta in sistem. Si se stia de soarta ei.

Exista speranta pe lume, as spune eu.

jungla luxoasa din nord

martie 1st, 2010

Suntem intr-una dintre zonele alese ale orasului. Taman ravnita zona rezidentala de nord, cu shortcut spre centru. Probabil cartier fruntas intr-un top 5 al clasamentului de Bucuresti wannalive.

Numele de scena: floreasca. Un leagan de mica si medie burghezie. Taram parca mai verde decat altele. Parca si mai linistit decat altele. Parca locuit de oameni mai cu stare decat altii. Ce sa mai, vii aici si castigi.

Pentru asta, mai ales, s-a orientat oportunista de cireasa catre aceasta oaza de respiro urban. Dar nu doar ea, pesemne. Ci si hoarde de caini bine organizati, culcusiti si hraniti si dragaliti de niste doamne si domni si alte suflete milostive de prin blocurile tip din anii cinzecisiceva.

Cainii de aici sunt parca mai razbatatori decat alti caini de prin urbe. Parca mai musculosi. Parca mai bine crescuti si intr-o sanatate mai infloritoare. Parca mai exclusivisti cu ceea ce tolereaza si mai usor de calcat pe coada decat alti caini. Cireasa doar cu grija marita merge seara acasa. Furisandu-se una cu blocul, sa nu-i iste.

Sa ma intorc la oaia mea. Suntem in floreasca si este dimineata. Pasarelele, cate sunt, murmura pe ram, umar la umar. Sta sa vina primavara. Ai zice ca n-are ce sa mearga stramb.

Sunt in sageata albastra si imi croiesc drum catre serviciu. Un domn batran se plimba cu mainile la spate pe trotuar destinat plimbarii oamenilor. Probabil ia si el primele guri de primavara. Una dintre bucuriile complet democratice. Sa se dea cate o primavara sa ajunga la toti.

Dar cireasa vede cum doi caini sunt lezati de lentoarea sau poate lipsa lui de grija. Sau poate nu sunt lezati de nimic, dar se plictisesc. De ce sa speculeze cireasa, cand faptele vorbesc despre sine.

Cei doi caini vanjosi vin in fuga. Il musca pe batran din spate, de picioare, si reusesc sa-l darame pe jos. El cade ca un sac de cartofi, in fata. Chiar era cam batran. Se lipeste de mocirla maro si umeda a inceputului de primavara.

Ciresei incep sa-i sara din ochi fantani arteziene de lacrimi. Un vanzator de ziare vine si goneste cainii. Macar sa nu il muste in continuare, cat el e jos. Batranul se ridica greu, s-a lovit, e murdar. Cainii latra megaenervati de la o distanta deloc linistitoare.

Cireasa e asa de trista de locul asta absurd, in care animalele primeaza in detrimentul oamenilor. Stie ca atunci cand australienii au avut probleme cu populatia lor de canguri, care se largise neplacut si interfera cu siguranta oamenilor, n-au stat pe ganduri.

Or fi cangurii draguti, dar n-au stat sa-i mangaie pe cap si sa le ofere patratele de zahar. Englezii au avut probleme cu iepurii, care sunt si mai draguti. Papa, iepuri, papa. Altii cu ciorile, probleme de tip Hitchkok. Altii cu porumbeii. Puf, pof, ploesc, bum, bang. S-au dus toate. Nicio Brigitte Bardot, nicio asociatie cu labute sau fara.

Nimeni n-a ezitat. Doar ca noi aici, in the land of the free, suntem mai milosi si mai buni. Stiu ca in momentul asta iubitorii de animale dintre cititorii mei, stiu cel putin doi, care-mi sunt si dragi, o sa zica “nu e vina cainilor”. Credeti ca asta conteaza, pe bune? Suntem caraghiosi.

Cireasa se intoarce acasa, in jungla ei luxoasa din nord. Si se roaga ca autoritatile sa aiba sange, ca sa nu zic *oaie, sa intreprinda ceva, oricat de dramatic sau scump sau ambele ar fi. Ceva ce trebuie musai rezolvat, in capitala cainilor. Ca ea sa redevina de oameni, cum e normal.

picatura romaneasca

februarie 17th, 2010

Daca o vedea cineva, cireasa alearga in dimineata asta prin ceata si apa. Inoata prin zloata gri deschis si aluneca pe gheata gri inchis.

La rastimpuri, din stresinile oamenilor ii pica dumneaei cate o picatura grea. Cireasa s-a mirat de cat de grele pot fi picaturile care descind de pe acoperisuri in curs de dezghet. Ea crede ca fiecare astfel de lacrima are incarcatura unui pahar cu apa.

Unele picaturi o trazneau pe cireasa despletita ca o nereida. Fix in crestet. Altele, mai indraznete, i se strecurau ciresei pe dupa ceafa, vizand pielea fina de pe gat. Parca toate stresinile universului metropolitan se vorbisera sa faca o retea eficienta, spre a nu-i lasa fructului luxul de a ajunge la birou uscata.

Dupa multe astfel de pahare, cireasa s-a predat. Daca la inceput incerca sa dribleze apa si sa faca rute ocolitoare in ideea de a primi cat mai putine flesti in cap, acum era razbita. Si parul era strans in suvite subtiri si incretite. Iar semana ca vreo sirena din baywatch. Face ce face ea, si tot in situatia asta se pune.

Asa ca a zis ea sa profite de intreaga situatie. Si cum stia ca barbatii gasesc femeile ude in cap sexy, si-a asumat rolul de bomba sexuala in plin centrul Bucurestiului. Si pentru ca se plictisea si n-avea jucarie la indemana, a zis sa culeaga niste reactii.

Si a inceput, purtand cosite ude, asa, ca iesite dintr-un dus fierbinte, sa priveasca aprig catre unii dintre trecatori. Barbati si femei deopotriva, de ce sa discriminam. Si tuguia putin cireasa boticul ei, cum a vazut ca trebuie sa faci ca sa fii diva cu acte-n regula. Si ingusta si ochii ei pana la refuz, ca si cum o bate un soare puternic direct in fata.

Doar asa stia cireasa ca poti sa fii un produs finit, cireasa cea rrrrrr. Sexoasa de sa-ti sara basca. Si am tot continuat cu exercitiul meu de a lasa orasenii cu gura cascata. Si m-am tot vadit spre ei cu avantajele infatisarii mele rapitoare. Si reactiile au fost dupa modelul cate bordeie, atatea obiceie.

Unii se mirau, altii mai radeau, altii erau putin jigniti. Altii erau pur si simplu indiferenti. Astia m-au distrat cel mai tare, ca sa spun adevarul. Unul chiar mi-a raspuns la miniavansurile mele, desi nu avea parul ud si parea ca nu stie sa se joace, la prima vedere.

Si asa am incalecat pe-o sa si mi-am batut joc de picatura romaneasca de pe stresini. Si am avut orasul la picioare sau nu, dupa cum era si firea omului. Pic, pic, pic.

PS: daca tac cateva zile, probabil ca sunt plecata undeva departe, dar totusi aproape. Nu sunati voi la sonerie, mai ies eu din cand in cand. In mod sigur miercuri sunt inapoi pe baricade.

cireasa si mutenia

februarie 3rd, 2010

Eram ieri la Zara. Cum nu m-am mai prezentat in ultimele doua anotimpuri in acest lacas de cult comercial, eram si putin emotionata. Putin, cat sa arat bine.

Umblam in varful picioarelor incercand sa ascund faptul ca nu mai cumparasem de aici de cel putin 6 luni. O erezie, daca intrebati orice femeie care se respecta. Dar uite, gata. Eram pregatita sa intru din nou in randul lumii.

Atunci a aparut langa mine femeia amara. Care arata, ca si invelis, deloc in concordanta cu interiorul pe care aveam sa-l cunosc. Spre groaza mea si neplacerea universului. Era rumena, coafata, blonda, spre 50 de ani si cu bani.

Vedeti ca tocmai calcati in picioare pantoful ala, mi-a suierat. Sperioasa cum sunt din fire, m-am uitat pe loc sa vad cat de multa dreptate are. Eram langa un pantof iesit din raft, e drept. Dar nu-l calcam defel. Nu calc pe el, am replicat cu inima inca destul de curata.

Tzzz, a facut din gura sumetita ca o palnie prea mica in care erau indesate un potoc de cuvinte ce trebuiau slobozite pe loc. Si s-a uitat iar acuzator la piciorul de cireasa. M-am uitat iar. I-am raspuns vorbesc serios, nu il calc. Nu il calc. Nu.

Sunteti la un pas sa-l faceti praf, a aruncat din palnie catre mine. Femeia amara cu palnie sufocata in loc de gura era doar o clienta. Nu un responsabil de magazin. Si era furioasa pe o alta clienta, in plus o cireasa, care nu facuse nimic nesimtit si rau. I se varsase veninul in sange si trebuia sa-l imparta.

Si aici intervine frustrarea mea. Mare de tot. Grasa ca o pisica lacoma. In loc sa-i zic ceva usturator, am tacut. Eu, generatorul de replici istete, am ramas fara sunet in trompeta. Femeia s-a indepartat apoi scarbita de locul in care facuse dreptate intr-o cauza injusta ce nu avusese loc. Si eu am amutit.

Dar pentru ca inca ma mai dor cuvintele femeii amare, trebuie sa-i zic ceva aici. Niste replici care sa ma racoreasca, chiar si tardiv. Si m-am gandit asa. Prezint mai jos cateva raspunsuri. De la fine la tatesti.

- Ati avut o zi grea, doamna?
- Aveti o viata grea si plina de frustrari, doamna?
- Viata sexuala a luat sfarsit pe neasteptate, intr-o marti? (era marti)
- Sunteti tulburata, doamna?
- Ce va framanta? Copii au plecat de acasa si sotul nu va baga in seama si are o amanta?
- E pacat de dumneavoastra, o sa va plesnesca un vas. Si pentru ce. Pentru un pantof ce nu va apartinea, pe care as fi putut la un moment dat sa il calc. E pacat, doamna.
- Sunteti hilara, doamna.
- O cautati cu lumanarea, doamna.
- Pacat de freza asta aranjata a dumneavoastra, doamna.
- Sunteti isterica, doamna.
- Va doare operatia, doamna?
- Va strang chilotii, doamna?

Cam asta ma framanta pe mine acum. Si inca ma mai resimt. O cireasa lovita la tampla de amarala oamenilor.

Voi ce i-ati fi zis?