cum aleg femeile ghetarul

ianuarie 24th, 2011

Se da premisa. Trei femei se hotarasc sa cucereasca alpii. Poftim pozna.

Au pentru asta la dispozitie o saptamana si deci trebuie sa isi aleaga cu iscusinta o bucatica de poveste austriaca. Pentru ca barbatii lipsesc cu desavarsire din aceasta aventura, ele se straduiesc sa se organizeze cat mai bine. Se straduie sa imite cat mai aproape de adevar logistica vazuta atunci cand sexurile de preferinta tari erau capii de coloana.

In acest context, cireasa isi aduce aminte, scrutand negura vremurilor, ca inginerul fara inima alegea mereu o statiune de ski in care exista un ghetar. Asta pentru situatiunea in care, schiorul prevazator nu gaseste partiile tapetate cu zapada suficienta. Pe asemenea de urgie, zdup pe ghetar. Baga la cutie cireasa aceasta recomandare si nu-i mai da drumul. E incantata ca este asa de profesionista in alegerea unui loc pentru o vacanta de neuitat.

Zis si facut pune cireasa mana streasina la ochi si alege o statiune cu un falnic ghetar. A mai fost dumneaei aici, acum un numar impresionant de ani. I-a placut valea, i-a placut ghetarul si a zis ca de ce sa faca experimente. Sa mergem mai bine la sigur, in regiunea Styria. Si-a convins colocatarele de masina si vacanta si pe-aci ti-e drumul.

Deci cireasa, a cherry si poneiul pornesc in marea lor aventura. Reusesc ele sa depaseasca ceata deasa pe timp de noapte. Se lupta apoi cu pompita de sters parbrizul care nu vrea sa elibereze de buna voie smac pentru a se face lumina. Descopera calatoarele cu ochi fugitiv timisoara si fac popas peste noapte intr-o pensiune cu pat incapator.

Ajung in statiunea cu ghetarul, se instaleaza cu un catel si toti purceii din dotare la fata locului. Incep sa skieze pe cei 4 munti ce le inconjoara cu ale lor frunti dalbe. Se gudura pe creste ca niste copii, se dau de-a dura, fac tumbe cu sau fara voia lor. Si in ultimele zile se gandesc totusi sa verifice domnule ghetarul asta, sa vada cum mai arata el.

Beau femeile beri de sete napraznica, precum barbatii. Stau la soare lenes, ca pisicile. Incearca sa adune cat mai multi kilometri zilnici de alunecare, ca niste schiori profesionisti ce se afla. Si cand sa se indrepte spre ghetar, ia-l de unde nu-i si pune-ti pofta-n cui. Ghetarul era in inventar si revizie generala pentru o vreme.

Deci tragem urmatoarele invataminte si povete. A invatat cireasa de la inginerul fara inima ca la ski musai sa mergi langa un ghetar, pentru backup. Pana aici totul bine. Dar n-a invatat nici de la el si nici de la alt purtator de sex vanjos sa verifice printr-o serie facila de clickuri daca ghetarul e inca acolo, in picioare, netopit. Sau daca e deschis si daca nu cumva a fost mutat, pentru eficienta, intr-o regiune mai profitabila. Sau daca nu au dat turcii peste el.

Asa aleg femeile un ghetar.

portbagajul meu ma da de gol

noiembrie 22nd, 2010

Da, portbagajul meu ma da de gol. Si de fapt intreaga masina sageata-albastra vorbeste despre cireasa cu zeci de gurite, din fiecare colt.

Parbrizul este deja plin de rovigniete si buvigniete. In curand, foarte curand, se va completa cu ungaroviniete. Si, spera cireasa, cu balivigniete. Ah, scuze, acolo nu se ajunge cu sageata asta. Parbrizul arata setea ciresei de integrare in calatorii care mai de care. Arata neifricarea ciresei de a-si sui prietenii langa ea si a porni in diverse colturi apropiate ale marilor lumi ce le are ea de explorat.

Canapelele sunt manjite cu ciocolata, struguri si diverse alimente probabil delicioase la vremea lor. Toate rontaite cu simt de raspundere de catre insotitorii ciresei, aproape mereu aceiasi. Si asta e semn ca masina ciresei este mereu plina ochi cu oameni apropiati, dragi. Si ca respectivele canapele au vazut multe la viata lor si nu au fost menajate. Si ca o sa mai vada, pentru ca cireasa nu vrea sa traiasca fara oamenii ei.

La luneta se odihneste palaria de chinez. Luata din China acum un an si ceva, chiar din Orasul Interzis. O palarie care a vazut o buna parte de lume si a protejat cireasa de aprigul soare malaezo-chinez. O palarie care si acum sta si se uita cu placere la locurile noi in care este dusa. Ca si cum s-ar rezema vesnic pe un cap aventuros.

Portbagajul mai are inca nisip prin colturi. Crede cireasa ca este aproape imposibil sa mai scoti nisipul din sageata albastra. De atatea ori a vazut portbagajul asta marea, incat masina nu mai poate uita. Si, oricat ar fi de spalata, tot mai scuipa neglijenta cate un fir de nisip. Tot in portbagaj gasesti si urmele fine ale unei fasoli batute acum un an. Semn ca cireasa cara cu sageata albastra mereu bucate prin oras. N-o mai satura Dumnezeu.

Si, daca esti atent, gasesti cateva dintre muzicile care o inspira pe cireasa. Ascultandu-le, poti trage o concluzie revelatorie. Cireasa e o femeie alternativa, daca intelgeti ce incerc sa spun. La toate astea se mai adauga si diversele obiecte aparent fara legatura intre ele, care mai zac prin portbagaj. Toate au un rost si trebuie sa ajunga la cineva anume. Cireasa este un curier neobosit si masina stie unde sa o duca.

Sageata albastra este incaltata acum cu cizmulite de iarna. Da, si asta inseamna ceva. Cireasa ia pe a cherry si ia pe poni si le duce departe departe dar nu foarte foarte. In tara carnatilor rasare si a partiilor perfecte si a strudelului cu mere peste care torni fara obraz o tona de sos de vanilie. Cireasa abia asteapta sa ajunga la ski. Masina stie.

un carnat pe zi tine dr. departe

ianuarie 21st, 2010

carnat

Am inteles eu asta de ceva vreme incoace. Dar mi-a trebuit nitel timp sa verific gandul care pare nastrusnic. Inainte de a-i da drumul zburdalnic prin lume, sa se bucure toata lumea de el.

Carnatul este un aliment gustos si indestulator. Cu asta m-am hranit eu in Tirol vreme de o saptamana incheiata. Ma sculam dimineata numai cu gandul la carnat. Si la ce placere o sa simt ingurgitandu-l. Miam-miam.

Carnatul da vigoare, asta e clar. Cu cat e consumat mai des, cu atat il ajuta pe om sa atinga culmi mai intalte. Spiritual vorbind, bineinteles. Si terapeutic. Carnatul creste imunitatea.

Ce mai coborari faceam cu gandul la carnat de la miezul zilei. Ce mai coborari faceam dupa ce il obtineam. Altfel se vede viata dupa ce ai un carnat cu mustar in pantece. Si imediat studiam posibilitatile de a obtine un carnat si seara.

Inainte consumam carnat cu neincredere. Nu stiam ca e complet terapeutic. Ba chiar societatea tinde sa se hlizeasca prin colturi daca te aude ca esti fana carnati. Acum, am curaj. Doamnelor, domnilor, imi plac carnatii ceva de speriat.

Imi plac carnatii mici, mari, rumeniti, roz, albi, infasurati in sunculita sau scufundati in curry. Iar faptul ca austriecii arata asa de bine desi asta mananca toata ziua, ma sustine in demersul meu.

Sunt pe calea cea buna. Imi trebuie doar putin timp sa ma organizez. Sa fac lucrurile de asa natura incat sa nu treaca zi fara un carnat inclus. Pentru ca vreau sa fiu o cireasa voioasa si sanatoasa.

E clar. Un carnat pe zi tine doctorul departe. Dar buna-dispozitie aproape.

cireasa si tubul negru

septembrie 22nd, 2009

claustrofobia

Era in Austria si era iarna. In Austria, nu stiu daca ati observat, mereu e iarna. Asa e soiul lor. Nu trebuie insa sa-i blamam. Avem si noi barna din ochiul nostru comun, romanesc.

Eram uda si eram in chiloti. Incercam sa ma veselesc si eu, cu grupul de cheflii, in bazinul micului orasel dedicat skiului meu. Bazinul era plin ochi. Copii alergand pleosc-pleosc. Adulti cu mintile duse de la atata efort, acum zacand in nemiscare.

Precizare: mie nu-mi plac locurile stramte si intunecoase. Ca sa nu mai vorbim de cele care sunt si umede. Mi-e greu sa ma var de buna voie in vagauni. Ezit sa vizitez pesteri, sa fac RMN, sa merg cu masina printr-un tunel prea lung. Abia merg cu liftul.

De-asta nu m-am dus niciodata sa ma distrez cu voiosie intr-un aqua park. Exista acolo niste tuburi incarligate si cu diferite giumbuslucuri suplimentare pentru placere. Uite ca exista si in piscina cuminte austriaca un tobogan. Un tub colorat pentru copii.

Grupul de adulti in care sunt integrata se da in continuu pe acest generator de veselie. Ma cheama si pe mine. Explic ca nu pot. Vezi Doamnne, sunt claustrofoba. Hai mai, cireaso. Tu nu vezi ca ne dam toti? Esti constienta ca se dau si copiii, nu?

Batjocorita astfel si impinsa de la spate, ma hotarasc sa-mi confrunt odata pentru totdeauna fricile. Si fac ezitant cei cativa pasi care ma despart de intrarea un micul tub. In uralele grupului, multumit ca ma da pe brazda facilei distractii hibernale.

Topoganul este prevazut cu un semafor. Cand vietatea se baga in tub, arata rosu. Ca adica e cineva inauntru si sa nu se mai dea altcineva imediat. Apoi, dupa un numar fix de secunde, trage a verde. Arata ca e dispus sa mai inghita om la apa.

Prin tobogan curge un raulet faurit de mana serioasa, austriaca. Care e menit sa faca alunecarea trupului prin tubusor mai lina. Mi se da branci spre gura hulpava a tubului.

Dimensiunea lui e ridicola. Cativa metri, acolo. Doar suntem intr-o piscina pentru familii in vacanta. Am uitat sa spun ca tubul e colorat. Are cate un segment rosu, galben, negru, verde si albastru. N-o sa uit cate zile oi avea culorile astea si ordinea lor.

Intru in tub incurajata de fostul meu sot, inginerul fara inima. Care se si pune imediat in spatele meu, cu aerul ca uite. Sunt aici, ma dau imediat dupa tine. Doar stii ca nu ti se poate intampla nimic rau cu mine in spate. Ya, right.

Intru in tub increzatoare. Alunec odata cu apa prin portiunea rosie. Prind curaj, totul e dragut. Cum am putut sa fiu asa ridicola? Sa refuz sa ma dau intr-asa o jucarie? Trec de galben, e ca un soare. Glisez, sunt un pestisor auriu.

Ajung in portiunea neagra. Si ma opresc. Mi se taie firicelul de apa care imi facilita inaintarea. In jur e intuneric. Imi aduc aminte brusc ca eu sunt inchisa intr-un tub. Tubul e negru. Dar asta nu e nimic.

100 si un pic de kilograme de carne de om imi sufla in ceafa. Este sotul meu, cel care ma asigura ca nu mi se poate intampla nimic rau. Urmeaza sa vina peste mine sa ma faca chisalita.

Incep sa transpir de groaza impactului. Suprapusa peste groaza tubului negru. Respir mult si repede. Ca animalutele in pericol iminent. Dar nu transpir suficient incat sa generez un suvoi de apa. Care sa ma ajute sa ma scap din stransoare.

Si imi vine ideea salvatoare. Incep sa racai din toate cele patru labute. Si sa ma trag pe fund si pe calcaie. Stiti cum se deplaseaza o rama. Eu sunt cireasa. Dar parca te mai uiti. Ma viermuiesc in tubul negru, sufland din greu.

Deplasarea cand esti om si te comporti ca o taratoare este anevoioasa. Noroc ca am un stimulent. Aud in partea de sus ceva zgomot rau prevestitor. Tubul incepe sa se hurducane si sa geama. Vine sotul meu, cu viteza nesanatos de mare.

Sunt acum puternic motivata. Ideea ca nu vreau sa raman intinsa afis pe peretii tubului ma face sa dau mai cu spor din tot ce am. Cu unghiutele zgarii. Cu fundul prestez miscari lascive, dar cui sa ii pese. Cu calcaiele ma imping.

Gafai si improsc stropi de groaza. Dar ce e asta? Un firicel de apa mi se strecoara pe sub fesele stranse de frica. Prind putin vant in panze si, ajutandu-ma de restul corpului meu care nu mai are pe lumea asta decat un scop, sa iasa la lumina, reusesc.

Trec prin segmentul verde, ca un loc cu verdeata. Apoi din cel albastru sunt scuipata in bazin. La niste milimicroninanoamperi de secunda in carca imi sare sotul meu. E bucuros ca am reusit sa ne distram impreuna si am trecut peste fricile mele stupide.

Ii povestesc ingrozita ca tocmai era sa devin carne de mici in tubul negru pentru copii. Intai rade a neincredere. Apoi se face ca simpatizeaza cu mine. Femeile astea, niste nebune.

Am o revelatie. Cu germana pe care o stiu: apfel strudel mit vanilen sose, gegenubar, urlaub, rauchen nicht, rathaus, dahinten links, imi dau seama ca nu am cum sa explic administratorului de piscina ce mi s-a intamplat. Nu uda, isterica si in chiloti.

Ma resemnez. Morala: cand ti-e frica de ceva rau, nu insista sa treci peste. Este ok sa ramai asa, sub teroarea unor mici fobii. Mai bine oricum decat sa mori strivit. Pentru ca din tubul negru scapa cine poate.

vine vine vine, calca totul in pedale

august 25th, 2009

interzis

Gata. Mi s-a confirmat. Se intoarce.

Pana la urma am tocmit detectivi. Ca nu mai mergea sa ma las asa, in voia soartei. Ma tot ducea cu presul folosindu-se de vorba lui molcoma moldoveneasca. Imi spunea calm, de trei ori pe saptamana, termene de livrare complet contradictorii.

Vin atunci, cireaso. Ba nu, vin atunci. Stai sa vezi si tot asa. La inceput am crezut. Apoi i-am zis si eu lui dada, bine. Si mi-am dat seama ca trebuie sa ma descurc singura. Fara sa mai cred in basme de adormit cireasa.

In lumea asta rea fiecare e pentru el. Am tocmit prin urmare o seama de agenti cu parpalac cu gulerele ridicate. Care au mereu la ei pixuri din care ies tot felul de traznai. Ba un harpon, ba un gaz toxic, ba un cos de picnic. Sau altceva asemanator.

Ei sunt specializati exact in asemenea disparitii de barbati. Si cu nisa exact pe cazul meu. Adica barbati care pleaca in vacanta si spun ca stau o saptamana. Si apoi nu se mai intorc, fara vreun motiv explicit.

Si am cerut incruntandu-ma la parpalace rapoarte amanuntite. Pe care le primesc la birou cu o viteza ametitoare. Se vede ca e criza. Pune lumea osul la treaba. Abia am timp sa le rasfoiesc cu atentie. Si sa integrez informatiile in sistem.

Le-am spus incordati-va pixurile minune si cele gadgeturi. Si la mine sa nu va intoarceti sa cereti bonuri de masa si concediu platit si incapere cu lumina naturala si ore de munca in mediu cu plante verzi si concediu medical si spor de stres si concediu de maternitate si laptop si birou mai mare si scaun rotitor si cafea fierbinte dimineata si masina de firma si abonament la sala si al treispelea salariu pana nu mi-l gasiti. Si imi ziceti cu ce se ocupa acolo unde e.

De-aia stiu asa de sigur. Acum chiar se intampla. Am primit drept dovada si poze prin satelit. L-am vazut ca un punct miscator care emana caldura. Si tot felul de alte nazdravanii energetice. Stau nemtii cu gura cascata cand trece.

Le-am zis ca de data asta nu ma uit la bani. Sa puna la treaba ultimele tehnologii. Si sa-mi spuna unde se afla si incotro se indreapta. Si o sa am grija sa-i rasplatesc cum se cuvine. Cireasa are obrazul subtire si el cu cheltuiala se tine.

Se deplaseaza deci cu viteza de croaziera dinspre centrul spre sudul-estul Europei. Este insotit de alti patru vajnici barbati. Care i-au ingreunat, se pare, inturnarea spre unde ii e locul.

Lasa ca am eu o vorba cu ei. Cand le-o fi lumea mai draga. Cine interfereaza cu interesele ciresei sa stie ca lucrurile nu raman asa. Nespuse si nerazbunate. Inca nu stiu cum sa ma manifest. Dar lucrez la asta. Impreuna cu un comitet de criza.

Ca sa ma conving, am lipit si urechea stanga pe pamantul din fata blocului. Ca o cireasa indiana ce ma aflu. Cireasa-pana-de-motor. Si am auzit cum isi loveste scutul. Si cum pedaleaza inspre incoace.

Trece prin munti inalti si vai adanci ca prin branza. Traverseaza hatisuri innodate si inoata prin delte verzi. Pedaleaza prin soare arzator si ploaie uda. Zi lumina si noapte intunecoasa, fara obosire.

Da. Prietenul meu imaginar I. a inceput marea intoarcere. Vine vine vine, calca totul in pedale. Dar vestea buna este ca ma calca mai intai pe mine. Ca asa e frumos.