cum mi-as alege prieteni noi pe timp de iarna

februarie 21st, 2012

Pe cireasa o intereseaza pana in panzele albe oamenii. Dornica sa orice cu ei, ea este mai mereu deschisa. Cu usa scoasa din tatani este cireasa, in cautare de prieteni si barbati noi.

Si tocmai ce a dezvoltat ea o teorie legata de cum sa ii alegi pe oamenii noi pe timp de iarna. Si cum sa ii iei sau nu acasa in functie de un mic detaliu semnificativ. Modul in care merg ei acum pe strada prin gheata, apa, nameti si scarbosenii de nedescris.

Unii zic ca un concediu este cel mai bun mod de a cunoaste un confrate/aproape/om. Altii sunt de parere ca pe oameni ii vezi cel mai bine cand (se) joaca (de-a) ceva, orice. Dupa cum se oftica sau nu, cum se comporta cu ceilalti. Mai sunt si oameni au nevoie de o nenorocire pentru a putea intelege cum functioneaza cineva in cadrul ei si a trage niste concluzii concludente, de adevarati forensic detectives.

Zilele astea n-am avut masina asa ca eu merg pe strada pe jos in fiecare zi 70 de minute. Am inteles acum dintr-o ochire cu cine m-as imprieteni pe data si cine m-ar lasa indiferent. Chiar daca ar arata ca Brad Pitt. Chiar daca alti oameni ar zice ca persoana cu pricina e painea loui Dumnezeu.

Sunt oameni care, atunci cand trebuie sa treaca printr-o poteca mica mica, se uita mai intai la capatul celalalt. Sa vada daca mai e cineva acolo. Si de multe ori il invita pe celalalt om cu un zambet sa treaca inaintea lor. Cu astia as dormi in pat in fiecare noapte pana la adanci batraneti. Cu toti astia.

Sunt apoi oameni care cred ca poteca aia li se cuvine, orice-ar fi. Si se enerveaza daca te intalnesc si pe tine pe ea. Ca si cum ai ajuns acolo prin efractie si te-ai nascut doar pentru a-i pune pe ei sa mearga pe sarma cand de fapt mai bine nu te nasteai deloc. Ca doar ei au treaba si se grabesc. Cu oamenii astia nu as vrea sa am de-a face nici cat un clipit din gene.

Sunt si oameni care, obligati sa tina cont de prezenta mea, au inteles din gesturi simple ca ii las pe ei sa treaca. Ei au bagat capul in jos si au trecut si nu au multumit. Categoria asta m-a mirat. Sunt multi, sunt foarte multi. In cele 70 de minute zilnice am intalnit duzini intregi.

Cel mai rau soi cred ca sunt oamenii care, pasind pe o poteca nitel mai larga, pe care ar incapea cu usurinta doua vietati cooperante prinse intre gheturi, aleg sa nu faca loc. Si merg asa, balabuste indiferente, suflete meschine si posace, indiferente la orice ar mai putea exista in jur. Ei nici nu se grabesc putin vreodata. Poteca lata e toata a lor iar faptul ca eu exist e un detaliu neplacut si trebuie sa mai astepte. Cu ei as vrea sa nu ma fi intalnit niciodata, caci mi-au facut rau.

Concluzia ar fi ca lumea e plina de prieteni inca nedescoperiti. Dar ca neprietenii pandesc la fiecare pas. Mai ales cand ninge si nu curata cineva zapada.

bilant de cireasa

aprilie 24th, 2009

cireasa_multumita

Tocmai a trecut prima zi din restul vietii mele. Care se anunta oh, asa de tumultoasa. O zi plina ochi. Care are atarnat de degetul meu mare de la picior eticheta 33.

Zic 33. Si daca e sa trag o linie. Si uite ca trag. Lucrurile arata cam asa. Fix 103 persoane mi-au zis la multi ani.

Unii au facut asta prin viu grai. Cu vorba si zambet, insotit de un usor pipait. Aplicat dupa cum s-a nimerit. Doar pe mana sau pe spate. Sau si pe mana si pe spate, cu doar o mana (a lor).

A existat si varianta cu doua maini pe spatele meu. In timp ce mainile mele erau pe spatele lor. Si cu toracele plus abdomenul meu infratit cu al uratorului de LMA. Rezultatul = increngatura de corpuri. Complicat, ha? S-o numim imbratisare.

S-au intamplat niste atingeri de buze. Daca luam drept punct de referinta gura de cireasa. Ele au fost depuse mai la stanga sau mai la dreapta. Mai sus sau mai jos de ea. In functie de cum o cerea situatia. Am numit asta sarut.

Altii au dat navala prin sms/telefon/mess/hotcity/facebook/dasiprimeste/blog/twitter. Fiecare cum a putut. Dar au curs valuri, va zic.

Deci avem pana acum 102 urari, pupaturi, zambete si imbratisari.

Am mai beneficiat ieri de. Lalele si liliac pe intrecute. Un orgasm si jumatate. Cinci pahare pline ochi cu niste campari orange. Un pahar cu vin rosu. Trei felii de tort negru in cerul gurii.

Apoi un prieten bun care mi-a fost livrat in conditii express. Cu avionul de la Londra. Niste fluieraturi insotite de vorbe demiporcoase obtinute pe Magheru. Din cauza ca cireasa era varata intr-o rochie si cocotata pe tocuri.

Fiind cireasa asa fericita posesoare a unei colectii de asemenea sentimente si intamplari. A luat o oala incapatoare, poate cea mai incapatoare oala. Ca pentru ciorba de potroace, sa zicem.

A indesat intr-nsa toate cele. S-a luptat putintel cu saruturile, care nu voiau neam sa sada frumos dimpreuna cu liliacul. A amestecat cu o lingura mare, poate cea mai mare lingura.

Si a obtinut o zama deasa, perfect mirositor-imbatatoare. Pe care a dat-o dusca, ca pe un shot de B52, in toiul noptii.

Si s-a lasat apoi pe spate, coplesita. Si multumita ca evolueaza in cea mai tare livada. Si ca nu s-ar hrani cu altceva. Nici s-o tai cu cutitul.

perfect pentru o duminica

februarie 1st, 2009

Am gasit asta la Bucurenci pe blog.

Mi s-a parut perfecta intai pentru o duminica, adica asta. Si dupa aia pentru toate duminicile care urmeaza. Have fun.