cireasa si mania necumparaturilor

august 18th, 2011

Sufar de o boala noua. Nici nu stiu daca exista medicamente pentru ea, fie ele si straine. Pana la urma nici nu stiu daca e cazul sa ma fac bine.

Nu am chef sa cumpar nimic nimicuta. Sigur ca am si eu nevoie de tot felul de lucruri in livada. Mai o bucata de branza telemea de la matache, mai o fusta roz, mai o baterie AAA, mai un parfum cu vino-ncoa. Doar cu greu si cu dureri insuportabile scot banii aia din buzunar si ii pun tejgheaua pe comerciantului de branza, fusta baterie si parfum.

Din cate m-am interesat, sufar de o forma rara de anticonsumism. Adica nu vreau sa consum nimic din ce as putea imprumuta, repara, gasi pe strada sau avea deja in gestiune, chiar daca intr-o varianta mai neperformanta.

Si totusi devin o cireasa-vandal cand vine vorba de consumat calatorii mici si mari, concerte marunte sau grandioase si alte servicii si lucruri fistichii. Acolo, pe apa aia a Sambetei, vreau eu sa se duca toti banii de care dispun.

Capul meu este organizat pe sertare in care sed cuminti chestii. Am acolo sticle de vin nebaute inca cu prietenii, viitoare biciclete, nestiute inca bilete de avion, superabonamente la ski 2012 si cadouri de Craciun perfect nimerite pentru destinarii lor.

Cand ma aflu fata in fata cu branza, fusta, bateria sau parfumul care imi place, ma blochez. O masinarie competenta aflata undeva in cosul pieptului socoteste ca de banii aia as putea sa orice altceva. Si ca oricum, cumparatul de lucruri e o atitudine profund necetateneasca, un act superficial care nu aduce fericirea si o alegere certata cu ecologia.

Guvernata fiind de asa o meteahna, uite cum am ajuns sa fac drumuri istovitoare spre a obtine fara sa cumpar diverse obiecte de care am nevoie. Am calatorit recent pentru o pompa de desfundat chiuveta si un rest de mr. muscolo. Am imprumutat pe termen scurt un wok si abia astept sa-l imprumut din nou. Si am dormit 2 nopti in cortul altcuiva, desi am gasit unul similar cu un pret foarte bun.

Cine stie unde o sa ajung in felul asta. Daca o sa am nevoie sa cos ceva de culoare rosie si printre atele mele nu se afla un asemenea mosor, probabil ca o sa pic pe capul cuiva, vreo rubedenie sau prieten. O sa ma urc pe bicicleta si o sa pedalez oricat ar dura spre a obtine crampeiul de ata rosie, cam 1m, de care am nevoie. Doar sa nu carecumva sa cumpar.

Sigur ca totul merge si in sens invers. Sa spuna a cherry cum i-am indesat in geanta o sticla cu spirt doar pentru ca aveam trei si mi se parea o mare risipa. Deci si dau, nu doar iau. Exista echilibru. Troc. Natura.

Sunt o cireasa necumparatoare de obiecte. Si totusi una asa de cheltuitoare si nerezonabila, care isi da si ultima letcaie pe lucruri care ii fac bine la suflet.

rezolutia nr. 2/2011

ianuarie 6th, 2011

Chiar nu mai stiu cine mi-a zis dar avea dreptate. Nu pot sa ma multumesc cu  singura rezolutie, nu anul asta. Am atatea planuri si dorinte ca nu am cum sa trag obloanele peste ele si sa mimez modestia.

Insist sa imprumut tot ce se poate dintre lucrurile de care am nevoie doar odata.  Vreau sa cumpar mai putin. Pentru ca in felul asta nu-mi umplu casa de obiecte care apoi vor sta neinsufletite. In plus, in felul asta apare o interactiune noua. Ma vad cu o persoana cunoscuta sau aproape cunoscuta cand iau obiectul si inca o data cand il returnez. Se lasa cu o cafea, cu un zambet, cu o discutie interesanta, cu inima.

Pentru mine anul asta inseamna sa ma ajustez la propriile-mi nevoi. Este domnia lui mai mic versus ma mare. A lui mai simplu versus mai complicat. A lui deloc versus orice.

Anul asta incerc sa pregatesc feluri de mancare din ce in ce mai sofisticate dar primare totodata. Vreau sa-mi duduie cuptorul de atatea preparate de te lingi pe degete. Asa de reusite incat si incerci cu incapatanare sa le lingi si pe ale invitatilor la masa. Orgii culinare, asta poftesc.

Planuiesc sa indepartez carnea din viata mea, putin cate putin. Acum mai este de gasit inca prin livada ca un musafir. Destul de bine deja dar se poate si mai si. Ma gandesc ca in primavara sa anunt oficial logodna cu avocado. El este adevarata mea iubire si vreau sa stam lipiti pana cand carnea ne va desparti.

In prima rezolutie am zis sa nu-mi mai bat gura cu subiectul asta, caci e exasperant. Ei bine acum m-am razgandit. V-am zis oare ca vreau sa pun voci pe desene animate si spoturi radio. Parca am amintit ceva, da. Stiu ca o sa fiu grozava.

Si tot din zona asta a mea care insista sa ramana crespusculara, nu ma las. Vreau sa fac si o emisiune radio. Stiti cum fac copiii care merg singuri la film cand ies din cinematograf, dupa un film cu batai. Surescitati fiind, aplica reciproc ce au vazut acolo. Isi dau picioare-n gura si karate la ficat, pana cand uita. Asa si eu. Am vazut The Boat That Rocked si iar m-am inflamat. Cu diferenta ca eu nu uit si nu iert.

De data asta vreau sa ma plimb putin mai mult prin tara asta frumoasa. O sa incerc sa folosesc weekendurile si bugetele eficient. Astfel incat sa pot beneficia de o infuzie cat mai mare de peisaje si privelisti romanesti. Caut munti la umbra carora sa stau pe o paturica la soare. Am nevoie de dealuri pline de garduri strambe si margarete. Tanjesc sa merg in Delta, sa mananc pesti si povesti vanatoresti. O sa convoc gasca.

Si da, ar mai fi de spus, nu zic. Dar mi-e ca trei rezolutii sunt prea multe rezolutii, chair si pentru o cireasa ce nu cunoaste masura.