am cheia de la ikea

septembrie 27th, 2011

Zau daca mai stiam pe unde sa-mi insir pantofii.

Am venit vara asta de la Paris cu destule perechi. Unii turcoaz, altii roz somon, altii aurii, altii verde marin. Pas de-i inghesuie prin vreun cotlon, sa nu se cunoasca. Nu e chip. Sertarele se itesc la mine burzuluindu-se. Imi scuipa inapoi continutul si imi dau cu tifla. Nu mai incape un ac d-apai un pantof, doi, doispe.

Si cum Ikea au detectivi de elita, au aflat treaba asta. Si m-au tras de maneca sa-mi dea un dulapior inaltut si tras prin inel dar totusi foarte incapator. Asa ca tocmai am beneficiat si eu de un produs folositor din seria lor cu solutii pentru spatii mici.

As fi putut sa pun aici si poze cu dulapiorul cu pricina. Dar nu m-am atins de cutie si nici ca ma ating pana nu gasesc un barbat de isprava sa il monteze.

Thanks, Ikea. Eu te placeam de mai demult dar e dragut sa vad ca treaba este reciproca.

cireasa si ziua pisicii

septembrie 16th, 2011

Cireasa nu are acasa un animal pentru ca nu vrea sa aiba un animal acasa. Simplu.

Ea nu vrea responsabilitatile si grijile si alte ponoase reiesite din acest proiect. Stie ca exista si beneficii inimaginabile dar nu vrea. Si totusi. Ea petrecut o sambata intreaga cautand in coarnele unei pisici. Pisica se numeste Flor si a reprezentat un cadou pentru dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri.

Cireasa si a cherry stateau la o cafea pe o terasa, cu bicicleta alaturi. Se hodineau pentru a putea pedala in continuare. Ziua abia incepuse. Era soare si misto. Si totusi, un telefon venit din alt judet ne anunta ca Flor ne asteapta. Noi cautam deja de ceva vreme o pisica pe cinste, cu care sa o surprindem pe dentista.

Intai facem noi planuri abracadabrante cum ca sa o luam pe Flor cu bicicleta. Sa o indesam in geanta mea, cu o mica fanta pentru scos capul ei cat o castana. Dar ne hotaram pana la urma sa luam masina si uite cum se curma o zi de biciclism de dragul lui Flor.

Deci ducem bicicleta lui a cherry inapoi la a cherry. Abia reusisem sa o coboram cu putin timp inainte. Acolo, de dragul lui Flor, o urcam 3 etaje contorsionate. Foarte greu. Trage mosul, trage baba, bicicleta abia se urneste. Gafaim. Transpiram. Icnim. Apoi eu fug acasa la las bici mea si sa iau sageata albastra. Vin iar si iau a cherry si mergem in tromba la Obor.

Flor e speciala, e drept. Cand am vazut-o, am stiut ca ea e pisica mult ravnita. Dupa ce am fost testate psihologic de catre apartinatorii pisicii si am fost fortata sa fac acte pe pisica, am putut sa o ridicam. Am insfacat pisica, am mers in magazinul Obor sa luam o funda roz de pus la gatul lui Flor. Am targuit 1m funda de satin violeta.

Am sunat dentista, sa-i facem vizita-fulger-supriza, sa-i lasam pe Flor. N-a catadicsit sa raspunda si uite cum ramanem cu pisica minuscula pe cap. Am ajuns iar la a cherry, sa o lasam pe Flor. Nu de alta dar era urgent sa fac rost de un trenulet de la Ikea pentru un copil drag mie.

O vreme am urmarit cu ochi dezarmati cum Flor nu se intelege neam cu Alin, pisica lui a cherry. Se scuipau, se gheruiau, isi trageau labe necuviincioase in cap. Ne-am dat seama ca Flor nu poate fi lasata singura cu Alin. Am golit cutia de medicamente a lui a cherry, am pus Flor in ea, am legat-o cu un snur, sa nu iasa. Avea gauri, era ok.

In timpul asta Flor a stat linistita. Doar ca, ajunse noi la Ikea, a inceput sa miaune ca si cum cineva o cresta marunt cu o lama si punea imediat sare peste. Pe bune daca Flor nu mieuna ca si cum venise sfarsitul lumii. La inceput a cherry a tusit, ca si cum sunetele alea pitigaiate ii ies tot ei, din gat, caci e tare bolnava. Apoi n-a mai fost chip.

Tot publicul de la Ikea, puhoi de lume intr-o sambata, a inceput sa faca investigatii spre a o gasi pe Flor. Unii mai aprigi au dibuit-o si au inceput sa o mangaie, in contra vointei mele. S-au bagat degete prin gaurile cu pricina, s-a dat jos capacul. Eu tot incercam sa ma prefac ca in cutia pusa in punga galbena n-am nimic viu.

Ti-ai gasit. Am fugit repede de la Ikea, cu trenuletul in dinti dar fara sa mai apucam sa targuim tot ce aveam nevoie. Flor tipa ca din gura de sarpe. Cand am iesit din magazin, a tacut malc. Obosita de atata zbucium pisicesc, probabil.

Am sunat iar la dentista, sa-i lasam pe Flor. Niciun raspuns. Ne-am dat seama ca poate Flor simte foame. Am oprit la mine sa iau lapte. Le-am dus pe Flor si a cherry acasa, unde aceasta din urma a supravegheta situatia timp de ore in sir, de frica lui Alin.

Ramasese ca iesim cu dentista in oras, la un concert nocturn. Dar nu puteam lasa pe Flor singura cu Alin, asa ca o luam de la capat. Sunam dentista care promisese candva ca va sta acasa pana ne vedem. Ea iesise insa miseleste. Si nu, nu era intr-un punct fix, ci la festivalul George Enescu, in Piata. Grrrr.

Am pus un top verde cu paiete si niste jeansi. Am luat masina m-am dus iar la a cherry am luat-o cu Flor cu tot am fost in piata festivalului am surprins dentista care ne scapase naluca printre degete toata ziua ne-am intors la masina ne-am imbarcat toate am fost la dentista acasa sa lasam pe Flor am asteptat nitel sa se acomodeze Flor am lasat masina apoi la mine sa pot bea si eu un pahar de ceva apoi am mers la concertul nocturn.

O zi in slujba unei pisici. Vreau animal in casa? Raspuns corect si final: not. Dar dentista e incantata de Flor asa ca a meritat sa traiesc ziua pisicii.

grupul femeilor care s-au cam lasat de carne saluta hotdogul de la ikea

iulie 21st, 2011

Suntem multe, suntem din ce in ce mai multe.

In loc sa ducem carne la gura, ne razvratim. Ne bucuram mai degraba sa manuim polonicul si tigaia in moduri maiastre, netestate pe animale. Inarmate doar cu avocado, legume, plante aromatice, seminte, uleiuri, fructe, taitei si niste orez, scriem istorie contemporana.

Suntem grupul femeilor care s-au cam lasat de carne.

Nici macar nu ne pasa daca lumea larga crede ca avem sau nu dreptate. Facem asta nu pentru ca nu putem suporta sa ne mancam prietenii. Poate ca suntem dotate cu ceva mai putin suflet, caci noi nu ne inchipuim ochisorii victimelor din farfurie atunci cand infigem furculita. Dar preferam verdele.

A cherry si cu mine ne distram de trei ori pe zi cu bucate de vis. Din farfuria noastra lipseste aproape cu desavarsire componenta sangeroasa. De sarbatori poate mai scapam in oala cu sarmale. Dar cantitatea ingerata ramane infima si credinta in legume, libertate, fraternitate, e nestirbita.

Suntem insa impatimite ale branzei. Ne facem de cap bine si cu ouale. Ungem unt pe tot ce putem si uneori suntem atat de entuziaste incat scapam din condei un strat subtire si pe noi insine. Pescuim in continuare cu mare drag. Vazand ca nu tot ce zboara se mananca, incercam sa aducem macar tot ce inoata prin ale noastre farfurii.

Exista insa un subiect care ne ingenunche. Este hotdogul de la Ikea. Painea aia pufoasa. Crenvurstiul ala asa de fin ca brusc nu ne mai pasa din ce e facut. Fleasca aia de ketchup si mustar. Si oh, pretul imbatabil al acestei combinatii. Toate acestea ne subjuga.

Ne tinem tari si nu dam navala. Doar nu suntem animale, ci gingase fructe si flori. Dar sunt momente cand ne cumparam veioze doar sa putem trage cu ochiul la standul de hotdog. Si simtim brusc nevoia de pahare cu picior numai si numai pentru a mirosi fatalul crenvurst.

Daca ne-ar intreba cineva, am recunoaste. Am manca 12 bucati de fiecare, cu tot cu servetel. Grupul femeilor care s-au cam lasat de carne saluta hotdogul de la ikea. Chiar necarnivore fiind, stim sa recunoastem magia cand ea apare.

lumea mea e buna

noiembrie 13th, 2009

cherry-tree copy

Am plecat de acasa dimineata in graba, ca de obicei.

Am stins radioul, am fugit in baie sa pornesc masina de spalat. Am insfacat sticluta in care iau cafea la job. Am luat sacul de sport pe un umar. Plasa cu mancare pentru pranz in cea de-a treia mana. Si incrosnata asa, am iesit val-vartej pe usa.

Ceva n-am facut ca de obicei. Am lasat cheile in usa, pe dinafara. Si usa descuiata. O invitatie pentru orice raufacator in a veni si a-mi devasta feng shui-ul. Ca altceva nu pot sa-mi inchipui ca are de luat.

Am reusit performanta incredibila sa nu am nimic de valoare in casa. Am lucrat mult la asta si pana la urma mi-a iesit. Casa mea e plina dar plina cu nimicuri care nu ar distra pe nimeni.

Cine sa fuga, de exemplu, cu al meu covoras Ikea rosu din bucatarie? Cui sa i se para ca daca imi sustrage cosul de paine, a apucat pe Dumnezeu de un picior si poate sa-si refaca viata? Asa ma gandeam si eu. Nimeni.

Deci un hot ar fi complet dezamagit de foloasele pe care le-ar extrage. In urma unui risc asa de mare.

In plus, de unde sa stie hotul de cirese ca la mine nu e chiar nimic interesant de gasit. Un om pus pe faradelegi ar putea gandi. Cireasa are masina. Deci cireasa este bogata.

Cheile au ramas asa pana la 7 seara. Cand vreau sa intru in bloc, nu reusesc. Ca nu gasesc manunchiul. Noroc ca vad usa scarii deshisa. Si zic sa urc macar pana la mine. Asa, chiar daca nu am cum sa intru in casa. Macar sa ma uit cu jind la usa inchisa.

Ajung si, surpriza incredibila. M-am mirat un pic dar nu mult. Am inceput sa trebalui prin casa si mi-am dat seama de un adevar incontestabil. Lumea mea e buna. Lumea in care traiesc eu, lumea pe care mi-am croit-o cu atentie, e buna.

Nu cred deloc ca e o intamplare ca am gasit cheile tot asa cum le lasasem cu 10 ore inainte. Intr-un moment de nebunie destul de tipic cireseasca.

Probabil ca daca cireasa era genul paranoic. Cu frica de oameni si de hoti. Cineva o calca in orele alea. Si ii fura boii de la bicicleta. Dar na, macar incerca. Dar, asa. Cand cireasa crede ca oamenii sunt buni. Uite rasplata. Livada mea e buna.

Si asta-i a doua cea mai mare realizare a mea, dupa divort.