oda litoralului romanesc in general si vamei in special

mai 19th, 2011

Cineva trebuie sa o faca si pe asta. Hai eu. M-am cam saturat sa dam cu rosii si oua stricate in fasia noastra de apa cu nisip.

Da, sunt de acord ca bulgarii au un litoral curat ca o bomboniera. Cu servicii ieftine ca braga si grozav de izbutite. Cu litoral inalt si nisip fara mucuri. Si mancare ademenitoare si chelneri draguti si castele pe care le simtim ale noastre si orase medievale.

E drept si ca la francezi marea are o culoare de iti vine sa iti faci din ea o rochie fara spate. Ca italienii ne propun la pachet cu litoralul lor lectii de civilizatie si gastronomie si peisaje care ingenunche orice alta alegere. Si ce sa mai vorbim despre turci. Au cea mai buna mare din lume, daca n-ar fi grecii pe-aproape.

Dar sa trag o linie groasa de tot.

Marea noastra si ma refer la vama, vine cu muzica buna. Da, vama s-a stricat iremediabil in ultimii ani. Si da, ea o sa se mai strice in continuare. O sa avem din ce in ce mai multe constructii aiurea. Si marlani pusi pe ravagii si rele si zazanie. Stiu asta si sunt pregatita. Pentru ce nu sunt pregatita este sa stau vara intreaga acasa.

Doar la litoralul nostru poti ajunge in 3 ore jumate, de pleci la ora corecta. Aici pot merge bunaoara in fiecare weekend, o vara de la cap la coada. Si ma pot racori cu valuri frumoase, ca un greiere fericit scapat din livada de beton incins a vietii lui de toate zilele.

Vama si sora ei mai batraioara, 2 mai, au peste bun peste tot. Aici oameni sunt cunoscuti si poti vorbi frumos cu ei si des. Iar de nu ii cunosti si iti plac, poti sa te imprietenesti cu ei pe data. Ce sa facem, sa mergem in loc de vama la venus? Ia sa dam o raita prin eforii si ne linistim cu viteza unei flegme.

La vama sunt curtile pline de flori si noptile doldora de petreceri garantat reusite si muzica rock bubuie tare. Cum de fapt e normal sa bubuie ea, caci de-aia s-a inventat. E cel mai bun loc de lenevit duminica la pranz, cand soarele e sus si moralul usor mai jos.

Da, litoralul romanesc are tot felul de defecte in variante n luate cate k. Vama are manunchi de defecte si ea. Dar cum la bulgari, francezi, turci, greci si italieni nu pot merge cat de des e normal sa te scalzi si sa faci bai de soare, ce e de facut. Sa ramanem cantonati in betoane, cand soarele e flacara pe cer. Sau sa luam ce putem.

cireasa si respectul pentru socri

februarie 14th, 2010

Cine nu stie ca cireasa a avut pe lumea asta un sot cu acte. Vorbim de maria sa inginerul fara inima.

Suntem la una dintre mesele duminicale la socrii mei. Niste oameni draguti si dornici sa petreaca timp cu tanarul cuplu. Tanarul pentru ca asa se spune, nu pentru ca protagonistii erau pe bune astfel. Inginerul fara inima are ceva primaveri in plus fata de oh! prea tanara si plapanda cireasa.

Socrii mei stiu ca ador desertul susnumit lapte de pasare. Socrii mei vor sa ma vada mancand precum un purcel. Astfel ca tocmai mi-au pregatit o cratita plina cu minunea pufoasa. Niste mici norisori de spuma, plutind intr-o magie galbuie, cu gust de paradis. Da-i cireasei o cisterna cu acest deliciu, si pe toata ti-o va manca-o.

Se duc sa-i arate mandri produsul in frigider, inainte de a i-l pune dinainte. Uite cum laptele de pasare se lafaie acolo, fara de capac. Dar ce e acel strat parca putin rosietic, ce se vadeste la suprafata laptelui de pasare, ca un val? Cireasa nu intelege. Dar cum este o optimista si gandurile, cand ies, se tes intai roz si abia apoi se cern, nu vede pericolul.

Se pun toti ai casei la masa. Se mananca bucate alese, mereu prea multe. Asa e la socrii. La final este adusa tadaaa, o portie mai mult decat indestulatoare din pretiosul produs. Socrii, incantati, imi studiaza fiece miscare. Fiecare cuta de incantare de pe fata. Vor sa vada rasplata muncii lor. Adica exultarea mea exuberanta.

Iau o gura, ma crispez. Ceata rosietica de pe desertul meu are gust detestabil. Mi-e greu sa pun o eticheta, sa explic ce ingurgitez. Dar nu e bine, deloc nu e. Fiecare lingura e gretoasa. Fiecare lingura e asa de gretoasa incat cantareste o tona cand vreau sa o duc la gura. Corpul meu, ajutat de minte, se impotriveste fatis.

Obrajii cad, colturile gurii cad, umerii cad dupa ele. Laptele meu de pasare, pe care trebuie sa mimez ca il ador, in fata unui public exigent, e oribil. Dar nu mi se pare ca pot sa ma opresc din mancat. Miza e destul de mare. Socrii nu sunt fapturi cu sentimentele carora vrei sa te joci.

Deci mananca cireasa la lapte de pasare cu gust de orice-o-fi-chestia-aia-ciudata-roz pana la loc comanda. Efortul merita, socrii sunt incantati. Termin portia ca pentru trei cirese si cu inima grea si greata cuibarita in oase, ma duc la frigider.

Deschid si vad. Pe raftul de sus sunt mici proaspeti, care lasa zeama. Ea se scurge pic pic, destul de rar dar eficient, pe raftul de jos, in cratita cu lapte de pasare. Socrii mei stiau ca-mi place teribil laptele de pasare. Ce nu stiau e ca nu-mi place asezonat cu zeama de carne de mici.

Dar e important sa ai respect pentru socri.

eu votez duminica

noiembrie 16th, 2009

votati

*Disclaimer. O sa spun acum despre lucruri simple, discutate si paradiscutate, dar care ma pasioneaza. Asa ca trebuie sa vorbesc despre asta.

Mi se pare inadmisibila atitudinea unora si altora care nu voteaza. Invocand diverse motive. Dezgust, neincredere, sau chiar alte principii politice de inalta clasa, argumentate cu mai multa ingrijire si patos.

Sunt o cireasa pafarista din punct de vedere politic. Si nici poveste sa incerc sa-mi depasesc conditia. Dar sunt si o cireasa cu drept de vot. Si asta nu mi se pare un mizilic.

Intotdeauna am votat. Odata n-am stat acasa. Ploaie, soare, diaree, galci, depresie, ce conteaza. Mi-am amanat chiar regulatele si necesarele mele fugi din oras pentru intreprinderea asta cetateneasca.

Am votat uneori din convingere. Alteori de frica. Cateodata cate putin din amandoua. De cateva ori mi-a convenit chiar si rezultatul eforturilor mele. Alteori am fost trista. Sunt si eu dezamagita, nu-i vorba.

Vad si eu balbaitii si gusatii si epigonii politici. Dar votez duminica.

Am ajuns la vorba alora ce ziceau Romania, frumoasa tara, pacat ca-i locuita. Rad si eu de circul asta care se poarta pe la televizor si pe sub nasul meu, fara rusine obrazului.

Dau si eu cu lehamite din mana la neoamenii pusi pe capatuiala si lucruri necurate. Si la cum stau unii cu dinti infipti in ciolan si altii cu dintii infipti in fundul primilor, ca si cum ar fi ultima lor masa.

Dar votul este un drept. Si eu n-o sa-mi arunc dreptul la gunoi. O sa-mi folosesc votul de frica, de data asta.

Chiar daca propunerile politice de anul asta nu sunt poate cele mai sexy din lume. Si chiar daca sunt slabe sperante sa se schimbe radical lucrurile dupa vot, eu tot votez.

Si cred cu tarie si incapatanare de nebun ca este foarte rau sa nu votezi. Pentru ca sigur exista printre candidati persoane care ma si ne inspaimanta. Si despre care chiar cred si credem ca ar fi o napasta mai mare decat este deja, daca ar invinge.

De ele incerc sa ma apar eu, folosind votul meu. Si daca n-o sa reusesc, si cineva rau de tot totusi o sa iasa, e clar vina celor care au stat acasa. Si nu au dat cu stampila ca sa contracareze raul cel mare. Fiind prea scarbiti de toata actiunea.

Eu votez duminica pentru ca trebuie.

Daca nu iti exerciti dreptul asta, nu ai de ce sa te plangi cand iese optiunea votata de oamenii mai putin instruiti si informati decat noi. Care au primit o plasa si un pix si o sapca si poate, dar nu neaparat, promisiunea unui drum de asfalt sau a unei pensii mai de Doamne-ajuta.

Eu votez duminica pentru ca asa merg lucrurile pe lume. Si daca nu facem toti cei ce putem asa, nu avem de ce sa mai ridicam nicio pretentie.

o duminica buna

noiembrie 10th, 2009

perfect

Chiar nu ma omor dupa duminici. Sambetele mi se par asa, stralucitoare si magnifice. De bun augur, ca spuma laptelui pus la cafea.

Dar duminicile se comporta in economia unei saptamani cam ca lunile noiembrie sau februarie in cea a unui an. Au rol de umplutura si stau mohorate. Ele stiu ca sunt puternice si ca n-am ce sa le fac.

Demiurgul a zis va dau sambata dar luati si o duminica la pachet.

M-am tot gandit ce inseamna o duminica buna pentru cireasa din mine. Si cum in weekend tocmai am petrecut una, zic sa mi-o explic. Ca sa o inteleg mai bine. Si sa mai fac.

M-am sculat cand a vrut muschii mei. Ceva ce chiar si unei cirese din fire ce n-are lecuire i se intampla mult prea rar. Nu tu servici, nu tu sarcini duminicale anume, nu tu avion de prins. Wow.

Am ramas in pijamaua cu vaci pana la ore alarmante. Mi-am tarsait prin casa papucii, calcand pe pijama mereu prea lunga, de mutulica. Pentru ca eu sunt pitica si nu exista confectii de serie pe dimensiunea mea.

Am luat un mic dejun monstruos. Cu oua ochi moi, in care am plimbat paine cu unt si cu pateu. Si compot facut de mana proprie. Mai degraba un fel de apa de mere, ca nu avea zahar. Am sorbit cu zgomot ceai cu miere, am rontait bomboane cu martipan. Yum.

Buun. Apoi am baut 400 de grame de cafeluta buna la ibric. M-am uitat la VH-1, am aerisit. Cum am deschis geamul, cum a navalit musafir pe fereastra un aer cald si umed de toamna in toata regula.

Frunze galbene stateau lipite pe alocuri. Nimeni pe strada. Perfect. Eu priveam din al meu turn.

Am cumparat flori, am mers la o matusa. Ca premiu pentru florile roz si nitele prune plus ceva struguri si doar cateva mere, am primit o farfurie cu ciorba de caras proaspat. Schimb bun, zic eu.

Am palavragit ce-am palavragit, apoi am mers cu mama de cireasa si am jucat la loto. Si m-am indreptat cu ea cu tot, plina de gratie, spre o zona mare de shopping din oras. Desi nu imi sta deloc in fire, azi aveam de cumparat cate ceva.

Acolo am probat caciuli fabuloase. N-am putut sa-mi cumpar niciuna pentru ca in sfarsit am invatat acum, mare. Ca barbatii detesta lucrurile pe care aleg sa mi le pun eu in cap. Li se par ridicole si absurde. Si cum mie mi-s dragi barbatii, uite cum izbucneste conflictul de interese. Tadaa.

Totusi de una dintre caciuli imi pare maximum de rau. Era complet dementa. Si ma multumea pana in fiecare coltisor de sambure. Ma rog, am lasat-o pe raft. Imi plac mai mult barbatii decat caciulile. O alegere grea, dar fireasca.

Am bantuit prin magazine. Am ras. Ne-am maimutarit in oglinzi. Am luat un cadou important de Craciun. Apoi inca unul. Si am gasit si cadoul perfect pentru sora lamaie. Cati iepuri, doar un foc.

Am plecat apoi spre oras. M-am oprit la Carturesti sa beau un ceai cu a cherry. La el au mers si cateva prajiturele. Muzica era in surdina si era de Craciun. A fost bine.

Am ajuns acasa devreme. M-am introdus iar in pijamaua cu vaci. Am scris putin, adica randurile astea. Am motait pe un film cu lei care mananca zebre. Erau si ceva suricate.

Apoi am incalecat pe-o sa si m-am culcat asa, cat sunt de lunga.

A fost bine. Sa mai fie.

m-a strans iar de gat

mai 24th, 2009

zambet

Cu un fular bogat de matase rosie m-a strans de gat de data asta, sfanta duminica.

Unde trebuie sa platesc o taxa babana? La cine sa ma caciulesc? Pe cine sa impresionez tinand in echilibru perfect o mingiuta pe nas si facand cu ea dulci giumbuslucuri? Unde sa fac eu o cerere ca sa fiu sigura ca duminica la ora 4 nu sunt pe Stefan cel Mare, in Bucuresti.

Cu fiecare duminica astfel patita, se mai duce putin din cireasa. Care o sa ajunga confiata daca mai are de trecut multe zile cu acest nume, in intervalul orar 3-7 dupa-masa. M-am topit si ieri, inca o data, ca un limax pe care pui sare.

Cu cine trebuie sa vorbesc, sa ia haturile vietii mele furtunoase intre orele astea. Si sa se asigure ca duminicile mele viitoare or sa ma prinda pe drum, veninda dintr-o calatorie?

Cam pe unde m-a apucat plansul data trecuta. Probabil ca e un loc critic, in mod sigur un procent important din sinuciderile metropolitane au loc in sectorul ala de drum de pe Mihai Bravu. Rog autoritatile locale sa se autosesizeze. Aici m-a apucat amocul.

Mi-era foame dar nu ma tenta nimic de mancare. Mi-era dor dar nu stiam de cine. Voiam sa stau pe-afara dar abia asteptam sa ajung acasa. Am state vechi eu cu starea asta de spirit. Dar niciodata nu stiu sa gestionez cumsecade o asemenea psihoza duminicala.

Nu prea stiu matematica. Dar ce pot sa zic sigur este ca astfel de duminici care sa scoata raul suprem din cireasa au fost mai multe decat toate degetele de la o mana. Mai multe decat cealalta mana, de la un picior si apoi celalalt picior al ciresei.

Am fost si neatenta, nu zic. Cum sa ma las eu nonsalanta in voia unei duminici care sa ma amusineze, apoi sa ma apuce cu gura precum o orca apuca o foca? Stiti cum o arunca si o prinde iar, inainte sa o manance de tot.

Orca sinistra, desi cu un penaj asa de frumos care vrea sa-i mai dea focii senzatia falsa ca nu e totul pierdut. Ca ar mai fi ceva de facut si ca poate scapa.

Asa si duminica mea, presara deznadejdea cu impresia ca dupa-masa nu e complet ratata. Si ca, vezi Doamne, s-ar mai putea face ceva. Un program care sa salveze cireasa de la un inec sigur din apele involburate ale depresiei la termen.

Am ajuns acasa, am iesit pe balconul meu mereu incantator, care acum semana in mod izbitor cu valea plangerii. M-am uitat cu neprietenie la adultii care se zbenguiau in piscina de la poalele ciresei.

Mi-am reprosat inca o data, cireasa sleampata ca nu am prin casa, alaturi de ibric, perie de WC si aparat de strans firmiturile de pe masa. Si un aruncator de flacari productie germana, care sa ma ajute sa aduc putina liniste in viata mea si-a lor.

M-am pus pe pat, cu mainile desfacute. Am pus Amalia Rodrigez, ca sa sufar pe un fundal potrivit. Am pus de un ceai turcesc. Si am asteptat cuminte duminica, ora 8. Izbavirea.

Nu pot sa suport duminici acasa. As vrea sa le dau shut down. Nu le fac fata. Cu cine trebuie sa vorbesc sa fiu sigura ca nu se mai repeta.