unde este barbatul

martie 29th, 2011

In general ma descurc bine eu cu mine insami si cu garnitura mea de prieteni grozavi.

Sunt insa momente cand trebuie sa iau garda si o las jos. Atunci ma intreb cu pofta si ochi lucind de interes unde e barbatul. Acest personaj colectiv de pret, fara de care multe lucruri nu merg cumsecade.

O sa las deoparte situatiile romantice unde se cere un barbat de nadejde. O sa ma opresc asupra aspectelor practice azi. Unde este bunaoara barbatul cand se apuca cireasa sa bata un cui.

Peretele nu vrea sa stea niciodata cuminte sub mana ei inarmata cu un ciocan. Se valureste, da din picioare, se stramba la ea. Cand in sfarsit ea reuseste sa-l gaureasca, se isca o crevasa mica si neagra. Apoi mai cade nitica tencuiala si tot asa. Intr-o gaura gandita initial pentru un cui, poti sa faci un cuib de randunica.

Si unde este barbatul cand centrala clipeste a neliniste din ochiul ei rosu. Cand incinta se raceste ca sangele unei vietati trecute in nefiinta. Cand e iarna afara si vantul incepe sa-mi treaca jucaus prin plete. Un vant pezevenghi nevoie mare, desi suntem la interior.

Unde este barbatul cand cireasa se afla fata in fata cu tehnicianul de service. Cand el zice sfatos ca trebuie schimbat neaparat ceva la masina, sa zicem un jigler dar poate fi orice altceva, ei nu ii da mana sa-l contrazica. N-a mai auzit in viata ei cuvantul cu pricina. Poate ca trebuie schimbat, cine sa mai stie. Cum cine. Mereu barbatul.

Si unde este barbatul in general, la toate lucrurile care trebuie facute cu nitel cap. Caci nu se poate trai armonios si echilibrat doar cu energie fenimina. El stie incotro ar fi bine sa o luam si de ce, geografic vorbind. Mai stie cum se cheama muntii aflati la mai mult de 1000 km departare. De ce se bat oamenii prin lumea asta mare si de neinteles. Si cum anumite lucruri au mai multi sorti de izbanda facute intr-un anumit fel.

orlando s-a prins ca m-am ingrasat

septembrie 7th, 2009

inghe

Altfel nu-mi inchipui de ce ar fi relansat tocmai acum un site ca asta. Acum, cand eu am luat doua-trei kile. Dupa o vacanta de vara in care nu i-am refuzat prea multe guritei mele pofticioase.

Oare v-am zis ca eu lucrez cu spor in uzina de cuvinte si emotii si imagini a orasului fierbinte hotcity.ro? Nu cred ca v-am zis de mai mult de 18 ori intr-un an si ceva. Poate nici atat. Mai este loc. Simt eu.

Si poate va amintiti si ca v-am spus odata ca orlando a iesit intr-o zi la cumparaturi virtuale. Si a bagat in cosul lui zilnic taman locul meu de munca. Mi s-a parut tare. Inca mi se mai pare.

E, si sa vedeti acum. Vin eu ieri la biroul pe care imi pun zilnic picioarele cu unghii pictate in rosu. Si intai nu inteleg. Suntem mai multi. Este toata echipa mea de animalute urbane. Dar sunt si niste doamne noi.

Doua dintre ele au halat alb imaculat. Au in mana niste caiete cu scris mult si marunt. Nu bat pana acolo. Pe dupa gat le atarna un metru de croitorie. Altele sunt imbracate in pantaloni scurti si au manusi rosii de box si adidasi in picioare.

Intr-un colt troneaza acum un mare cantar. In mijlocul camerei un aparat de alergat. Si in celalalt colt este o canapea de piele crem. Seamana izbitor cu cele pe care se intinde la psiholog prin filme, lungita pe spate, femeia nefericita in casnicie.

Timida cum ma stiti, eu ridic din sprancene catre lamaie. Si ea imi zice pe sestache. Sssst. Sunt de la dietetik. Stii, cu diete, nutritie, viata sanatoasa, psihologi, slabit etc. Intai incep sa ma bucur ca o cireasa inocenta. Ia uite, cu atat mai multi, cu atat mai bine.

Cand insa scot o Eugenia din geanta pe la 11, vad ca noile colege se uita la mine zambind dar insistent. Nu inteleg exact dar de rusine bag biscuitele la loc. La pranz dau sa pornesc vijelios catre o saorma La Matache.

Anunt asta cu voce tare in orasul fierbinte. Se ridica imediat in birou rumoare. Halatele ma iau prietenos pe dupa umar. Si ma intreaba daca o salata cu rucola, parmezan si rosii cherry imi cauzeaza. Si daca nu, ele ar fi incantate sa o manance cu mine dimpreuna. Las saorma, ma dau lor.

Seara, tot asa. Mi-e pofta de lasagne si discut languros despre asta. Vad halatele robotesc pe tacute. Si imi pun dinainte un buchet de minunatii. Dar totusi nici urma de lasagna.

Ma intreaba chicotind daca imi place pepenele. Eu, cireasa cinstita, spun dintr-o suflare: il ador. Ele zic stii, cireaso, ne bucuram. Pentru ca exista o dieta cu pepene. Hai sa ti-o spunem. Rrrr.

Abia azi mi-am dat seama. Orlando sigur s-a prins ca m-am ingrasat. Si pentru ca el e mereu foarte subtil. Nu mi-ar zice niciodata cireaso, ce-i cu colacelul ala de la brau? E trendy anul asta?. Nu. Nu mi-ar zice asta. A lansat siteul asta doar ca sa ma faca sa inteleg.

Acum mi-e clar.Imi sugereaza ca e cazul sa invat si eu cum sa mananc. Si sa mai merg naibilor pe la sala. Si toate astea sa le fac intr-un mod in care sa nu ma traumatizez cumva. Orlando stie ca trebuie sa fiu cu mintile la mine si fericita ca sa scriu bine.

Ma intreb daca urmeaza un site de turism. Pentru ca eu chiar vreau sa vizitez din ce in ce mai multe. Si el nu mi-ar zice niciodata rosu in fata. Vezi ca nu are rost sa mergi in cutare loc. Nu. Ar face un site cu recomandari de vacante pentru a imbunatati comunicarea noastra.

Si apoi, probabil ca, daca observa ca relatiile nu-mi merg bine. O sa dea drumul repede la un site de cultura urbana pentru barbati. Unde sa pot intalni lume noua. Si, daca o sa simt ca imi bate ceasul biologic, o sa scoata si un site de mame si copii.

Dar pentru moment, Orlando s-a prins ca m-am ingrasat. Si pentru ca vrea sa ma ajute. A adus o echipa intreaga de specialisti. Care sa ma ajute sa trec prin aceste momente grele. Sa dau adica 2 kilograme jos. Multumesc frumos, domnule patron.

m-a strans iar de gat

mai 24th, 2009

zambet

Cu un fular bogat de matase rosie m-a strans de gat de data asta, sfanta duminica.

Unde trebuie sa platesc o taxa babana? La cine sa ma caciulesc? Pe cine sa impresionez tinand in echilibru perfect o mingiuta pe nas si facand cu ea dulci giumbuslucuri? Unde sa fac eu o cerere ca sa fiu sigura ca duminica la ora 4 nu sunt pe Stefan cel Mare, in Bucuresti.

Cu fiecare duminica astfel patita, se mai duce putin din cireasa. Care o sa ajunga confiata daca mai are de trecut multe zile cu acest nume, in intervalul orar 3-7 dupa-masa. M-am topit si ieri, inca o data, ca un limax pe care pui sare.

Cu cine trebuie sa vorbesc, sa ia haturile vietii mele furtunoase intre orele astea. Si sa se asigure ca duminicile mele viitoare or sa ma prinda pe drum, veninda dintr-o calatorie?

Cam pe unde m-a apucat plansul data trecuta. Probabil ca e un loc critic, in mod sigur un procent important din sinuciderile metropolitane au loc in sectorul ala de drum de pe Mihai Bravu. Rog autoritatile locale sa se autosesizeze. Aici m-a apucat amocul.

Mi-era foame dar nu ma tenta nimic de mancare. Mi-era dor dar nu stiam de cine. Voiam sa stau pe-afara dar abia asteptam sa ajung acasa. Am state vechi eu cu starea asta de spirit. Dar niciodata nu stiu sa gestionez cumsecade o asemenea psihoza duminicala.

Nu prea stiu matematica. Dar ce pot sa zic sigur este ca astfel de duminici care sa scoata raul suprem din cireasa au fost mai multe decat toate degetele de la o mana. Mai multe decat cealalta mana, de la un picior si apoi celalalt picior al ciresei.

Am fost si neatenta, nu zic. Cum sa ma las eu nonsalanta in voia unei duminici care sa ma amusineze, apoi sa ma apuce cu gura precum o orca apuca o foca? Stiti cum o arunca si o prinde iar, inainte sa o manance de tot.

Orca sinistra, desi cu un penaj asa de frumos care vrea sa-i mai dea focii senzatia falsa ca nu e totul pierdut. Ca ar mai fi ceva de facut si ca poate scapa.

Asa si duminica mea, presara deznadejdea cu impresia ca dupa-masa nu e complet ratata. Si ca, vezi Doamne, s-ar mai putea face ceva. Un program care sa salveze cireasa de la un inec sigur din apele involburate ale depresiei la termen.

Am ajuns acasa, am iesit pe balconul meu mereu incantator, care acum semana in mod izbitor cu valea plangerii. M-am uitat cu neprietenie la adultii care se zbenguiau in piscina de la poalele ciresei.

Mi-am reprosat inca o data, cireasa sleampata ca nu am prin casa, alaturi de ibric, perie de WC si aparat de strans firmiturile de pe masa. Si un aruncator de flacari productie germana, care sa ma ajute sa aduc putina liniste in viata mea si-a lor.

M-am pus pe pat, cu mainile desfacute. Am pus Amalia Rodrigez, ca sa sufar pe un fundal potrivit. Am pus de un ceai turcesc. Si am asteptat cuminte duminica, ora 8. Izbavirea.

Nu pot sa suport duminici acasa. As vrea sa le dau shut down. Nu le fac fata. Cu cine trebuie sa vorbesc sa fiu sigura ca nu se mai repeta.