decembrie 9th, 2011
Data trecuta voiam sa o maritam pe alba-ca-zapada, garsioniera lui a cherry.
Ne-a iesit de minune, s-a rezolvat de o maniera extraordinara. Alba-ca-zapada a facut o partida buna si acum e bine merci, fericita. Nici nu-i mai ajungi cu prajita la nas, atat de teribil de bine ii merge. Prinzand curaj, am zis sa ducem totul mai departe.
Acum cautam o garsioniera prietena pentru pietricel. Cea mai blogerita dintre pietrele mici si cea mai piatra mica dintre blogerite. Garsionera trebuie sa fie asa si pe dincolo, astfel incat sa o multumeasca pe aceasta prietena a mea. Acest lucru nu e chiar complicat. Garsionera prietena trebuie sa indeplineasca doar cateva mici conditii.
Zona este bine sa fie centrala, sa nu va prezentati cu cine stie ce alte dracovenii. Ultracentrala sau doar centrala, asteptam propuneri care sa ne ia mintile de bune ce sunt. Sunt binevenite cartierele de unde se ajunge usor intr-un loc unde poti sa dansezi sau sa canti la karaoke sau sa bei beri fara sa te gandesti ca a ta casa se afla departe departe intr-un loc cetos.
Garsoniera prietena trebuie sa aiba lumina naturala imbelsugata. Razele de soare trebuie sa o dezmierde pe pietricel dimineata, sa o gadile sub barbie, si sa o faca sa se scoale degraba, zburand catre al ei microfon. Stransa cu usa, Pietricel recunoaste ca nu doreste sa circule cu bicicleta in a ei garsoniera. Dar insista ca vrea sa fie destul de spatioasa, precum si placuta ca proportii. Are dreptate, asa trebuie sa arate o garsionera prietena.
Mai e ceva. Poate fi mobilata sau poate nu fi mobilata. Daca pietricel este multumita de garsionera prietena in celelalte aspecte ale ei, nu prea mai conteaza.
Acum ma gandeam daca oare v-am zis ceva de pret. Pretul este bine sa nu depaseasca 250 euro pe luna, ca nu se face. Deci spatioasa, luminoasa, prietenoasa. Ne-am inteles, cred. Acum sariti cu oferte si idei, de aveti.
Tags: fericire, garsoniera, pietricel, prietenie, soare, zona centrala
Posted in Uncategorized | No Comments »
februarie 16th, 2011
Cireasa isi doreste cu ardoare un suflet pereche de natura activa, cu preocupari cacalau, viermusi in sange si furnici pe toata talpa.
Ea viseaza la un individ care, atunci cand va aparea, sa stea linistit doar cand doarme noaptea somn dulce, langa cireasa. Ah, mai e doar o situatie in care e bine ca el sa ramana tintuit pe prosop. Si anume in zilele de vara, la plaja.
Se gandeste ca omul asta este un fel de Hercule urban. Un mascul care are treburi de nu-si vede capul si nu-i arde sa sada toata ziulica la televizor, dormind in papuci de casa. Sufletul asta pereche nu poate sta locului si asta este asa de seducator.
Asta e ce vrea ea. Dar soarta neprielnica ii daruie tot felul de alte variante, deloc ajutatoare. Prin fata ciresei se perinda, rand pe rand, barbati care au chef de orice, mai putin sa se miste putintel.
Pretendentii ciresei sunt persoane comode si cam statice. Ei n-ar da niciodata un film bun pe un mers la plimbare pe munti si vai. Ei dorm mult, mult prea mult in diminetile de weekend. Cu greu pot fi dezlipiti de contextul casnic si asta doar cu multe rugaminti si insistente. Iarna li se pare ca e prea frig sa paraseasca barlogul. Vara e, vezi bine, prea cald pentru a sari peste prag, la aer.
Si ma gandesc eu asa, de ce atata tevatura. Ce lege a atractiei prost intelese o face pe cireasa sa capete la loterie doar barbati cu bioritm incetinit, lent, greoi. De ce capata cireasa doar barbati care petrec prea mult in baie. Si care apoi, obositi de atata barbierit, trebuie sa se culce pe-o parte, sa-si revina in simtiri. Si asta cand afara e un soare numai bun pentru activitati in aer liber sau un festival interesant. De ce. De ce.
Asa nu se mai poate. O zei, faceti ceva. Ca daca nu, va fac eu voua.
Tags: activitati, barbati, bioritm, dinamic, inima, soare
Posted in De dragoste si dor | 12 Comments »
ianuarie 24th, 2011
Se da premisa. Trei femei se hotarasc sa cucereasca alpii. Poftim pozna.
Au pentru asta la dispozitie o saptamana si deci trebuie sa isi aleaga cu iscusinta o bucatica de poveste austriaca. Pentru ca barbatii lipsesc cu desavarsire din aceasta aventura, ele se straduiesc sa se organizeze cat mai bine. Se straduie sa imite cat mai aproape de adevar logistica vazuta atunci cand sexurile de preferinta tari erau capii de coloana.
In acest context, cireasa isi aduce aminte, scrutand negura vremurilor, ca inginerul fara inima alegea mereu o statiune de ski in care exista un ghetar. Asta pentru situatiunea in care, schiorul prevazator nu gaseste partiile tapetate cu zapada suficienta. Pe asemenea de urgie, zdup pe ghetar. Baga la cutie cireasa aceasta recomandare si nu-i mai da drumul. E incantata ca este asa de profesionista in alegerea unui loc pentru o vacanta de neuitat.
Zis si facut pune cireasa mana streasina la ochi si alege o statiune cu un falnic ghetar. A mai fost dumneaei aici, acum un numar impresionant de ani. I-a placut valea, i-a placut ghetarul si a zis ca de ce sa faca experimente. Sa mergem mai bine la sigur, in regiunea Styria. Si-a convins colocatarele de masina si vacanta si pe-aci ti-e drumul.
Deci cireasa, a cherry si poneiul pornesc in marea lor aventura. Reusesc ele sa depaseasca ceata deasa pe timp de noapte. Se lupta apoi cu pompita de sters parbrizul care nu vrea sa elibereze de buna voie smac pentru a se face lumina. Descopera calatoarele cu ochi fugitiv timisoara si fac popas peste noapte intr-o pensiune cu pat incapator.
Ajung in statiunea cu ghetarul, se instaleaza cu un catel si toti purceii din dotare la fata locului. Incep sa skieze pe cei 4 munti ce le inconjoara cu ale lor frunti dalbe. Se gudura pe creste ca niste copii, se dau de-a dura, fac tumbe cu sau fara voia lor. Si in ultimele zile se gandesc totusi sa verifice domnule ghetarul asta, sa vada cum mai arata el.
Beau femeile beri de sete napraznica, precum barbatii. Stau la soare lenes, ca pisicile. Incearca sa adune cat mai multi kilometri zilnici de alunecare, ca niste schiori profesionisti ce se afla. Si cand sa se indrepte spre ghetar, ia-l de unde nu-i si pune-ti pofta-n cui. Ghetarul era in inventar si revizie generala pentru o vreme.
Deci tragem urmatoarele invataminte si povete. A invatat cireasa de la inginerul fara inima ca la ski musai sa mergi langa un ghetar, pentru backup. Pana aici totul bine. Dar n-a invatat nici de la el si nici de la alt purtator de sex vanjos sa verifice printr-o serie facila de clickuri daca ghetarul e inca acolo, in picioare, netopit. Sau daca e deschis si daca nu cumva a fost mutat, pentru eficienta, intr-o regiune mai profitabila. Sau daca nu au dat turcii peste el.
Asa aleg femeile un ghetar.
Tags: austria, ghetar, pricepere, ski, soare, sofer, styria, vacanta
Posted in Mintea mea sorcova | 3 Comments »
septembrie 15th, 2010
Explicam unei prietene deunazi ca zau daca stiu ce ar trebui sa ma fac cand o sa fiu mare. Adica, daca chiar imi vine sa fug in graba peste granita, sa ma salvez din tara mea, zau daca stiu care ar trebui sa fie meseria mea noua. M-am gandit inclusiv la brutar-cofetar-blanar. Dar o directie ferma nu am dibuit, ceva pe care sa ma pot baza.
Prietena mea locuieste undeva departe, peste mari si tari. A stat ea o vreme pe ganduri si apoi m-a contactat. Am gasit, mi-a zis, cireaso. Si mi-a dat un link cu un job de vara, pentru anul viitor. Tot ce am de facut este sa ghidez turistii in mod agreabil in timp ce ei viziteaza balene, undeva in Norvegia. Intai am ramas stupefiata.
Cum sau ajung eu, adoratoarea de soare-cat-incape, sa port mereu o jantilica groasa care sa ma apere de stropi inghetati si sa mananc ren uscat. Asa ceva este de nepermis. Probabil ca ar trebui sa ma trezesc si cu noapte bine instalata in cap. Si sa devin o experta in balene, pe care sa ajung sa le cunosc ca pe propriul meu buzunar drept.
Ar urma sa stiu cand vor aparea balene, luandu-ma doar dupa tremurul usor al pojghitei de apa. Si sa stiu ca nu vor aparea cu siguranta, nu azi, uitandu-ma la cum inoata de relaxate, in stil bras, bancuri de pestisori argintati si relaxati ca nu au ucigasul pe cap. As fi la curent cu viata emotionala a balenelor, cu ultimii pui din turma de balene si cu intrigile balenelor mai batrane, care se plictisesc acolo, in Norvegia.
In final probabil ca as ajunge sa vorbesc baleneza la perfectie. Intai ea si apoi as avea norvegiana la degetul meu cel mai mic. As purta caciuli de foca si as savura un sandvis cu untura de, cum altfel, balena. Dar in scurt timp mi-ar fi mila sa mai mananc din carnea noilor mei prieteni, balenele, si as deveni vegetariana. Urmand sa ma hranesc doar cu o specie de alge si 3 kilograme de plancton.
Apoi m-am linistit. Am citit fisa postului cu atentie si mi-am dat seama ca degeaba mi-am pus problema promenadei alaturi de balene. Nici macar nu ma calific pentru interviu. Pentru a petrece timp cu amatorii de balene trebuia cireasa sa fie biolog sau macar specialist in mediu. Si cireasa o fi ea specialist dar nu in de-alde de-astea.
Dar pentru ca am primit de la cineva care ma cunoaste o oferta asa de extraordinara, am prins curaj. Am zis sa investighez mai departe. Daca sa zicem as nazui sa plec din Ro, ce s-ar putea alege de mine. Ce meserie credeti ca ar putea dovedi cireasa in straintate. Astept cu mare interes sa sug & asimilez comenturile voastre pline de intelepciunea lumii.
Tags: balene, baleneza, brutar, jantilica, meserie, reorientare profesionala, romania, soare, strainatate
Posted in Cu curca la raze | 6 Comments »
