Ce tare imi place sosetele de bumbac. Alea care se gasesc doar la magazinele satesti sau pe care ti le faceau bunicii cadou. Sosete curate, simple, fara lycra si alti aditivi de forma si textura.
Ma distreaza grozav sa ma uit la nori. Fac din ei cu mana si cu mintea animalute si povesti si tot ce mai trebuie ca sa am o zi glorioasa. Cand norilor le asortez un miros de iarba proaspat taiata, lesin. Cine stie cat stau acolo asa, cazuta in nesimtirea unei zile perfecte.
Ce mult imi place sa zica cineva mmm dupa ce a lins furculita cu mancare facuta de mana mea. Imi vine sa il mangai pe cap si sa il strang la piept si si si. Daca mai are si sosete de bumbac curate, e gata ciorba. Dar ce bine e sa gateasca cineva mereu pentru mine, e cel mai bine. Unde mi-e bucatarul.
Ce ma incanta sa iau un prieten si el sa ia niste cuvinte si sa ne jucam cu toate astea pana ametim. Carusel de vorbe sa facem impreuna, asta vreau. Mai pun eu, mai lasa el. Din gura ne ies vorbe, din ochi ne ies si niste lacrimi mici de atata ras.
Ce-mi place sa-mi balacesc picioarele intr-o apa asezata cuminte afara, pe o coasta sau intr-un grumaz de deal. Ce-mi place sa le balacesc pana se incretesc si ma roaga sa le scot afara.
Cum ma fascineaza focul facut pe inserat pe un munte. Focul facut pe inserat pe un mal de mare. Focul facut cu prieteni si familie si oameni necunoscuti, ce ma fascineaza. Pot sa ma uit in el un veac pot sa ma uit. Care plictiseala. Focul este cel mai tare eveniment neurban.
Ce mult imi place, ce mult. Ce.
