cireasa si lupta cu apa

februarie 11th, 2010

Ma trezesc. Ma pregatesc sa pun ibricurile, cele doua, mereu doua, pe foc. Unul cu ceai de menta, altul cu niste cafea. Arunc lenes o privire pe balcon. Arunc apoi o privire ingrozita sub mine. Si asa incepe o zi involburata.

Balconul meu ar putea fi o perfecta piscina pentru niste hamsteri in vacanta. Daca am trai intr-o lume in care hamsterii ar lua vacanta, in mod sigur asa ar arata un bazin in aer liber pentru ei si familiile lor. Apa are cativa centimentri, trece un pic de glezna. Apa inghetata cu sloiuri care plutesc in deriva, ca la pol.

In bucatarie, parchetul musteste de apa sub calcatura mea de regula fina dar ingrozita rau acum. Trag cizmele de cauciuc peste pijamaua cu vaci. Trag si pe prietenul meu imaginar I., dupa mine prin casa. Si uite-ne pe amandoi pe balcon, la tranta cu apa ce vine groasa de pe acoperis.

El e inarmat cu un faras, eu cu un ibric. El n-are cizme de cauciuc si evolueza in slapi, pe piciorul gol, in apa mai potrivita pentru niste pastravi decat pentru un om. Eu am cizme dar dau rateuri cu ibricul. Aruncam umar la umar apa peste balustrada, fara sa ne vorbim.

De pe acoperis imi curge un rau in cap si pe spate, peste pijama. Mainile se umfla ca butucii si se inrosesc in mod curios. Pijamaua se imbiba pe minut ce trece. Vacile de pe ea tremura stranse unele in altele. E frig rau, fir-ar sa fie. Ma uit la picioarele imbibate in gheata ale lui I. Mi se strange sufletul dar nu ne putem opri.

Doar mai ieri ma invitase vecinul sa-i vad floarea de pe tavan. Facuta de mine lui in acelasi mod, dar folosindu-ma atunci de o baltoaca mult mai mica. Ma gandesc cum trebuie sa-i ranjeasca acum sfidator tavanul galben din sufragerie. Apa rece imi siroieste in cap. Apa rece il racoreste pe I. la glezne. Apa rece peste tot.

Razbim prin munca in echipa. Insiram ligheane sub tuturoiul de neoprit. Aruncam oale cu apa fiarta in scurgere, sa o trezim la viata. Tamponam parchetul din bucatarie. Fug jos la vecini, sa explic dezastrul. Arat ca femeia din baywatch, insa in varianta ei in mizerie.

Il gasesc pe vecin barbierindu-se (jumate de fata era gata) si pe vecina abia trezita din somn. Siroiesc din toate ungherele fiintei mele. O cireasa murata de frig si apa, indeamna la mila si cere indurare. Le explic ca o sa vina peste ei o floare noua, si mai mare si mai frumoasa.

Ii induiosez. Bingo. ma retrag sus. Scot de pe mine vestmantul imbibat. Pun de ceai din nou. Si de cafea. Si I. zice asa. Focul e mai nasol ca apa. Are dreptate. Tocmai am avut noroc.

In timpul asta, afara, hamsterii isi strang furiosi prosoapele de plaja, isi desumfla colacele si pleaca pufnind spre alte inundatii.

omul la apa

septembrie 23rd, 2009

man_atlantis copy

Mai tineti minte filmul Omul din Atlantis?

Am crezut ca imi place doar pentru ca in el juca Bobby din Dallas. Avea membrana intre degete si inota ca nimeni altul. Se balacea, era viril, puternic, sincer, bine intentionat.

Abia acum mi-am dat seama ca il placeam pentru ca era mai mereu in chiloti si cu parul ud.

Aparatul pe care imi scot uneori demonii si perii albi la sala e pus deasupra piscinei bleu ciel. Din motive care imi scapa, sincer. Pentru ca astfel ne holbam toti la ce se intampla in apa. In timp ce alta apa iese din porii nostri, cu chiu cu vai.

Si avand eu 40 de minute lungi la dispozitie, am realizat. Apa face oamenii mai buni.

Descaltati de pantofii care poarta insemnele puterii, arogantei sau umilintei, oamenii sunt puri. Descocotati din masinile lor mari si zburatoare, sau mici, vechi si poluante, oamenii par a emana sanse egale.

Cum masoara el bazinul acolo, cu lungimi de brat egale, nu-mi mai vine sa ma pun in garda. Ma simt ok. Eu transpirata si rosie la fata, interesata doar de efort. El ud si in chiloti, preocupat doar de sport.

Un om care inoata e intr-o forma primordiala. Ce aminteste de lichidul amniotic in care se rasucesc veseli bebelusii. O imagine diafana. Doar omul si apa, fara alte nemernicii.

Omul in apa e bun poate si pentru ca nu-i vezi ochii. In ochi stau multe dintre convingerile si frustrarile lui. Ori cand se misca prin lichid, omul are transperantele trase. Ori are ochelari. Ori tine ochii mijiti de la apa care-i picura.

Un om care inoata nu poate face rau. Sau macar in momentul ala, nu are nici cea mai mica preocupare catre asa ceva.

Daca am putea ramane mereu asa, balacindu-ne intr-o apa. E clar ca omul in apa e fericit. Se simte bine. Si imi place si mie de el. Daca am putea ramane mereu asa, in apa. N-ar mai fi atatea razboaie. Si atatia pantofi urati pe strada.

fixatiuni ciresesti

iunie 8th, 2009

crazy-go-nuts

Sunt niste lucruri mici de tot in viata mea, care pare ca pot fi trecute cu vederea de catre o cireasa matura, trecuta prin viata.

Desi ele sunt fara vreo insemnatate metafizica (ai zice ca doar alea sunt capabile sa doara mai tare) ma enerveaza cumplit, primar si atavic. Si ma fac sa ma cutremur de neplacere.

Si pentru ca vreau sa vad daca ele sunt comune si altor oameni, adica daca le simtiti si voi, ca de altii nu-mi pasa, uite na, ca le insir aici.

1. Sunt in ciorapi si merg tantosa prin casa. Mie nu prea imi plac papucii, si de-aia. Ajung in baie, unde n-a facut nimeni dus de curand si totusi dau peste o baltuta.

Una suficient de mica incat sa n-o observ dar suficient de mare cat sa-mi ridice tensiunea. Piciorul de cireasa calca, simte pericolul si se trage instant inapoi. Dar vai, ciorapul se imbiba de apa instant. Totul e pierdut.

Cand se intampla asta e de obicei iarna si imi vine sa musc de beregata pe oricine imi apare in cale. Iar daca banui eu ca exista un responsabil de baltuta, e ca si mort. Poate sa isi ia adio de la rude si prieteni.

2. Sunt vesela si povestesc ceva sau robotesc ca o gospodina ce ma aflu. Deschid mainile larg, ca sa explic mai bine publicului vrajit si dau din ele prin aer. Gesticulez voioasa, nu calculez bine, si dau cu unghia pe perete.

Sub unghie intra var pana la refuz. Mi se face parul maciuca in cap de-un metru si pana nu scot tot ce e acolo stau cu el asa.

Oricum, tot restul zilei respective mi se pare ca mai e acolo ceva. Si iar mi se face parul maciuca, in autobuz sau la job. Noroc ca acum lucrez online, sa vedeti cand faceam marketing la corporatie. Am patit chiar si la sectia financiara.

3. Nu pot sa duc o viata normala daca nu sunt proaspat spalata pe cap. Proaspat inseamna proaspat: ma spal in fiecare dimineata, inainte de orice alta activitate cireseasca. Nici nu deschid ochii bine si ma spal, in timp ce inca ma mai cuibaresc in pat.

Daca sunt obligata de cine stie de ce monstri sa stau nespalata o ziulica intreaga, mi se pare ca umblu prin lume purtand pe cap un panou pe care sta scris “uitati-va ce rau arat azi, uitati-va bine”. Si nu sunt om pana nu dau cu niste clabuc.

Astea sunt situatiile mele. Vreau sa le aud pe ale voastre. Sunt psiho-cireasa si vreau sa stiu ce simt psiho-cititori.

cireasa, chinezii si teama de linsaj

aprilie 1st, 2009

buluc

Nu, nu e gluma nesarata de 1 aprilie.

Am fost sa salvez chinezi pentru a treia oara. Stiu ca pe unii i-am plictisit periculos cu subiectul asta. Iaaaar cu chinezii? Ce atata desfasurare de forte pentru nimic? Ne-am cam sastisit noi, romanii. Si le avem pe ale noastre. Da-i ma-sa-n cur.

Dar cum eu nu urmaresc sa-mi fac campanie de imagine cu actiunea asta, ci sa ajut pe bune. Nu ma deranjeaza deloc sa insist. A inceput asa. M-am dus si a doua si a treia oara. Nu sunt deloc sigura ca mai ajung a 4-a oara. Pentru ca am si eu limite, desi pare ca nu.

Am aterizat in tabara sigura pe mine, fara panica, cu lamaie. Doar sunt de-a casei. Am oprit racheta albastra la locul stiut, ca de obicei. Nici nu parea ca sunt chinezi, doar 3-4. Eu putin dezamagita. Cui dam toate astea?

Pate de ficat, banane, salam, paine, tigari, branza, paine, ciocolata, zahar, conserve de carne, portocale, croissante, mere si cate si mai cate. Un portbagaj plin cu de-ale bagatului in gura.

In momentul in care am dat la iveala prima punga. Au venit alergand cu mic cu mare, de fapt mai mult cu mic si pricajit decat mare. Zeci de chinezi. Voi credeti ca eu nu sunt in poza de mai sus. Problema e taman ca sunt pe undeva.

O armata de teracota necunoscuta mie pana acum. Cu mutre abrutizate, de animale disperate. Chinezii n-au mai avut rabdare sa le inmanez eu bucatele. M-au impresurat si au intrat jumate la mine in portbagaj.

M-am trezit stransa intre ei ca o cireasa-sardea. Impinsa de colo-colo. Chinezii au cotrobait si au luat tot ce parea sa le apartina. Au dat iama si prin plasa mea cu chestii persoanale de cireasa.

Faptul ca nu vorbim aceeasi limba nu a ajutat. Desi cred ca atunci cand omul nu mai are nimic si se poarta ca un animal hamesit. Poate sa vorbeasca orice limba, ca tot degeaba e.

Disperarea i-a facut sa nu-mi dea drumul imediat. Ci sa mai cotrobaie prin portbagajul care din plin acum era oh, asa de evident de gol. Dar ei intorceau din nou totul de dos. Doar-doar o mai fi ramas ceva pitulat, in palaria mea de soare.

In timpul asta lamaia statea stupefiata, nestiind ce sa faca si cum sa intervina sa ma scape. Oricum, chiar daca ar fi vrut sa faca ea niscaiva figuri de ninja. Ce pot face doua fructe fata in fata cu armata de teracota ajunsa la limita ei cea mai de jos.

Mi-a fost frica rau. Stiu ca ei s-au bulucit asa pe noi pentru ca nu mai au nimic. Pentru ca sunt infometati si murdari si cu nervii la pamant. Stiu ca ei stiu ca am venit cu intentii bune si ma apreciaza si n-au vrut sa ma sperie.

La sfarsit, dupa ce ne-am desclestat. S-au prins ca tremur si nu sunt in apele obisnuite in care se scalda o cireasa. Mi-au zambit si unul chiar a aplaudat. Ca la prima noastra intrevedere.

Eu nu mai pot merge singura la chinezi. Dar rugamintea mea merge in continuare. Acum, mai mult ca oricand. Chinezii prizonieri in mioritic au nevoie de ajutor cat se poate. De mancare si apa si tigari si paine goala. Si orice puteti duce acolo. Sunt inca vreo 100.

Multumesc pentru mancare si bani lui adrian, programatorul, lui mimi, suricata americana. Si stefaniei, pe care as vrea sa o cunosc mai bine. Si LieiLiei, pe care ma bucur enorm ca am intalnit-o si care m-a intrebat cu ce imi plac mie cornuletele umplute.

poveste chinezeasca cu participatiune romaneasca

februarie 21st, 2009

DSC09312

Azi constat cu placere ca este nu codrul, ci chinezul cel care este frate cu romanul.

Dupa cum explicam mai acum vreo 2 posturi ca vrem sa facem. Ma vad cu lamaie si eCostin in parculet sa ducem cate ceva chinezilor. Din mai multi cititori sensibilizati care s-au anuntat pe dasiprimeste. La fata locului este doar lupul negru.

Care fara prea multe menajamente cumpara imediat haine pentru cativa chinezi de imbracat de sus pana jos. Si alti cativa chinezi jumatati de sus.

Merci lupule alb de bun ce esti. Merci ca ai venit desi stiu ca nu prea erai in apele tale. O sa fac incantatii pentru bila aia a ta.

DSC09198

DSC09199

Cu 200 de lei, (dintre care jumate sunt trimisi din strainatate) de la Sabina, Lucian si Ionut. Mergem la supermarket sa alegem ceva cat mai potrivit.

Dar apar tot felul de dileme. Oare chinezii mananca branza? Ce conserve sunt cele mai potrivite petnru chinezii care nu au nimic si sufera de frig?

Pana la urma lasam presupunerile. Si alegem in functie de cantitate/pret. Oricum nu avem cum sa le luam mancare chinezeasca, ca doar suntem in Romania. Asa ca…

Rezulta 5 pungi pline ochi cu paine, conserve de carne, tocana si conserve de legume, si croissantes si tigari. Si alte maruntisuri.

DSC09207

Ajungem si se porneste un ropot de aplauze. Chinezii sunt multi si marunti si incredibil de draguti. O armata intreaga de teracota care a inviat. Vin si iau ce le-am adus fara sa se buluceasca, desi situatia lor e clar disperata.

DSC09218

Cred ca cel mai mult s-au bucurat de tigari. Le impart repede intre ei. Si se apuca de fumat instant. Ca un fel de demo pentru noi. Sa vedem noi ca i-am facut fericiti.

DSC09224

Pentru ca afara e soare, pare ca de fapt chinezii au iesit sa se plimbe putin prin Herastrau. Sa-si dezmorteasca oasele lor mici, chinezesti. Zero mizerie, ii vad cum strang fiecare gunoi si il duc la cos.

Mie in continuare mi se pare ca ma uit la copiii celor care au facut pentru cireasa. Si alti copii mioritici. Creioane si ascutitori si penare si gume de sters care miros frumos, a strainatate.

DSC09303

Cat timp stam acolo, mai vin multi romani si aduc diverse chestii. Paturi, mancare gatita, medicamente. E sambata mortilor si sunt bucuroasa sa vad ca romanii sunt generosi cu vii. Chiar daca au ochii mici si lunguieti.

DSC09254

Mai ales sunt doua doamne care poarta blanuri si au venit cu termosuri mari pline cu…tzeai chinezesc. Imi zice unul din chinezi, care imi intinde si un pahar. El mie.

DSC09236

Exista amenajate niste corturi dintr-un celofan, asa. Dar nu sunt suficiente pentru toti chinezii. Chiar daca ei sunt la fel de mici ca mine. Pe soare lucrurile arata mai putin dramatice. Noaptea trebuie sa fie oribil.

DSC09265

Exista si bidoane cu apa si si un maldar de paine. Si o stiva cu alte alimente. Dar nu-mi dau seama cat o sa le ajunga. Aflam de la unul din chinezii lideri, care rup romaneste, pardon “lomaneste”. Ca mai au de stat o luna pana se intampla ceva. Nu stim exact ce.

DSC09319

O sa ne intoarcem chinezilor. Pentru ca ca ne-ati emotionat cumplit. Mie si acum imi mai tremura codita. Si am pielita subtire de cireasa mai roz decat normal. O sa ne intoarcem cu intariri.

Later edit: film pe hotcity, aici.