picatura romaneasca

februarie 17th, 2010

Daca o vedea cineva, cireasa alearga in dimineata asta prin ceata si apa. Inoata prin zloata gri deschis si aluneca pe gheata gri inchis.

La rastimpuri, din stresinile oamenilor ii pica dumneaei cate o picatura grea. Cireasa s-a mirat de cat de grele pot fi picaturile care descind de pe acoperisuri in curs de dezghet. Ea crede ca fiecare astfel de lacrima are incarcatura unui pahar cu apa.

Unele picaturi o trazneau pe cireasa despletita ca o nereida. Fix in crestet. Altele, mai indraznete, i se strecurau ciresei pe dupa ceafa, vizand pielea fina de pe gat. Parca toate stresinile universului metropolitan se vorbisera sa faca o retea eficienta, spre a nu-i lasa fructului luxul de a ajunge la birou uscata.

Dupa multe astfel de pahare, cireasa s-a predat. Daca la inceput incerca sa dribleze apa si sa faca rute ocolitoare in ideea de a primi cat mai putine flesti in cap, acum era razbita. Si parul era strans in suvite subtiri si incretite. Iar semana ca vreo sirena din baywatch. Face ce face ea, si tot in situatia asta se pune.

Asa ca a zis ea sa profite de intreaga situatie. Si cum stia ca barbatii gasesc femeile ude in cap sexy, si-a asumat rolul de bomba sexuala in plin centrul Bucurestiului. Si pentru ca se plictisea si n-avea jucarie la indemana, a zis sa culeaga niste reactii.

Si a inceput, purtand cosite ude, asa, ca iesite dintr-un dus fierbinte, sa priveasca aprig catre unii dintre trecatori. Barbati si femei deopotriva, de ce sa discriminam. Si tuguia putin cireasa boticul ei, cum a vazut ca trebuie sa faci ca sa fii diva cu acte-n regula. Si ingusta si ochii ei pana la refuz, ca si cum o bate un soare puternic direct in fata.

Doar asa stia cireasa ca poti sa fii un produs finit, cireasa cea rrrrrr. Sexoasa de sa-ti sara basca. Si am tot continuat cu exercitiul meu de a lasa orasenii cu gura cascata. Si m-am tot vadit spre ei cu avantajele infatisarii mele rapitoare. Si reactiile au fost dupa modelul cate bordeie, atatea obiceie.

Unii se mirau, altii mai radeau, altii erau putin jigniti. Altii erau pur si simplu indiferenti. Astia m-au distrat cel mai tare, ca sa spun adevarul. Unul chiar mi-a raspuns la miniavansurile mele, desi nu avea parul ud si parea ca nu stie sa se joace, la prima vedere.

Si asa am incalecat pe-o sa si mi-am batut joc de picatura romaneasca de pe stresini. Si am avut orasul la picioare sau nu, dupa cum era si firea omului. Pic, pic, pic.

PS: daca tac cateva zile, probabil ca sunt plecata undeva departe, dar totusi aproape. Nu sunati voi la sonerie, mai ies eu din cand in cand. In mod sigur miercuri sunt inapoi pe baricade.