Era vesel cand a incaput pe mana mea. Cu coroana infoiata ca un leu in perioada de rut. Increzator in viitorul lui de mic luptator cu cireasa nemernica, cea ucigasa de bonsai.
L-am luat cu maini tremurande, l-am adus acasa, l-am omenit. Am crezut intr-un nou inceput. Incredibil cat de tare seamana relatiile cireasa-bonsai cu cele femeie-barbat. Pur si simplu vin de pe planete diferite.
In primele doua zile, bonsaiul a stat demn. Ne-am dat roata reciproc. Eu in timpul zilei, in timp ce el se dadea indiferent. El in timp ce eu dormeam. Ii gaseam dimineata urmele de picioruse lipa-lipa. Nu-i ziceam ca l-am desconspirat si sa-si puna ciupici data viitoare. Nu voiam sa-l fac sa se simta prost.
In ziua 3, frunza cea mai din varf, varful de lance al noului meu bonsai, s-a lasat in jos, ca intr-o ruga muta. Poate mi-a curs o lacrima, poate nu. Cert e ca am inteles. Suferea. Prin urmare, am insfacat un recipient in sistem fas-fas, din ala pe care il folosesc gospodinele ca sa pulverizeze substante.
Il folosisem si in alti ani, ca sa fac baie in zilele prea calduroase, altor flori. Paruse sa le placa. M-am gandit ca bonsaiul o sa exulte. Zis si facut. Inarmata cu informatia ca lui ii cam place sa-i picuri apa si nu sa i-o torni direct, lucru pe care l-ar considera un viol, l-am fasait.
L-am fasait cu apa de naiba l-a luat, gandindu-ma si iubitor la el in timpul asta. Am inteles ca trebuie sa ma gandesc frumos la el, deci m-am straduit. Toata ziua am pulverizat apa pe coroana lui infoiata (inca) si pe micile lui pitici radacini. Na, esti in sfarsit multumit? Il intrebam printre dinti.
Dupa ce nu me-am vazut cateva ore, m-am apropiat si ce sa vezi. Bonsaiul era cu frunzele si nervii la pamant. Uitandu-se in jos si emanand bartai energia negativa. Ce-ai, micul meu neprieten? L-am intrebat. Noroc ca prietenul meu imaginar I. era prin preajma si a venit cu o posibila explicatie.
Recipientul cu care am stropit bonsaiul fusese folosit in repetate randuri pentru a pulveriza clor, in diverse scopuri. Prin urmare, sunt sanse, poate chiar destul de multe, sa fi ramas ceva urme serioase de clor. Ca nu e ca si cum am clatit recipientul bine de tot, eu crezand ca tinea doar apa.
Deci nu doar ca eu psihic nu ma inteleg bine cu bonsaii. Ci si fara sa vreau ii vatamez si ii stric si ii schilodesc. Am luat bonsaiul intr-o patura, acoperindu-i si fata, si l-am dus de urgenta la comisie de salvare a bonsailor molestati de cireasa. Mama de cireasa a ridicat o spranceana si a oftat, vazandu-l.
PS: Zorelele o duc tare bine, au impuns proprietatea mea si sunt demne si tin capul sus. Priviti poza, marturie.
