bonsai extrema urgenta

mai 3rd, 2010

Era vesel cand a incaput pe mana mea. Cu coroana infoiata ca un leu in perioada de rut. Increzator in viitorul lui de mic luptator cu cireasa nemernica, cea ucigasa de bonsai.

L-am luat cu maini tremurande, l-am adus acasa, l-am omenit. Am crezut intr-un nou inceput. Incredibil cat de tare seamana relatiile cireasa-bonsai cu cele femeie-barbat. Pur si simplu vin de pe planete diferite.

In primele doua zile, bonsaiul a stat demn. Ne-am dat roata reciproc. Eu in timpul zilei, in timp ce el se dadea indiferent. El in timp ce eu dormeam. Ii gaseam dimineata urmele de picioruse lipa-lipa. Nu-i ziceam ca l-am desconspirat si sa-si puna ciupici data viitoare. Nu voiam sa-l fac sa se simta prost.

In ziua 3, frunza cea mai din varf, varful de lance al noului meu bonsai, s-a lasat in jos, ca intr-o ruga muta. Poate mi-a curs o lacrima, poate nu. Cert e ca am inteles. Suferea. Prin urmare, am insfacat un recipient in sistem fas-fas, din ala pe care il folosesc gospodinele ca sa pulverizeze substante.

Il folosisem si in alti ani, ca sa fac baie in zilele prea calduroase, altor flori. Paruse sa le placa. M-am gandit ca bonsaiul o sa exulte. Zis si facut. Inarmata cu informatia ca lui ii cam place sa-i picuri apa si nu sa i-o torni direct, lucru pe care l-ar considera un viol, l-am fasait.

L-am fasait cu apa de naiba l-a luat, gandindu-ma si iubitor la el in timpul asta. Am inteles ca trebuie sa ma gandesc frumos la el, deci m-am straduit. Toata ziua am pulverizat apa pe coroana lui infoiata (inca) si pe micile lui pitici radacini. Na, esti in sfarsit multumit? Il intrebam printre dinti.

Dupa ce nu me-am vazut cateva ore, m-am apropiat si ce sa vezi. Bonsaiul era cu frunzele si nervii la pamant. Uitandu-se in jos si emanand bartai energia negativa. Ce-ai, micul meu neprieten? L-am intrebat. Noroc ca prietenul meu imaginar I. era prin preajma si a venit cu o posibila explicatie.

Recipientul cu care am stropit bonsaiul fusese folosit in repetate randuri pentru a pulveriza clor, in diverse scopuri. Prin urmare, sunt sanse, poate chiar destul de multe, sa fi ramas ceva urme serioase de clor. Ca nu e ca si cum am clatit recipientul bine de tot, eu crezand ca tinea doar apa.

Deci nu doar ca eu psihic nu ma inteleg bine cu bonsaii. Ci si fara sa vreau ii vatamez si ii stric si ii schilodesc. Am luat bonsaiul intr-o patura, acoperindu-i si fata, si l-am dus de urgenta la comisie de salvare a bonsailor molestati de cireasa. Mama de cireasa a ridicat o spranceana si a oftat, vazandu-l.

PS: Zorelele o duc tare bine, au impuns proprietatea mea si sunt demne si tin capul sus. Priviti poza, marturie.

cireasa latifundiara si zorelele de aur

aprilie 18th, 2010

Am in balcon o jardiniera. Este singura mea bucata de pamant gras si numai al meu, pana in momentul asta.

Cred ca e un bun inceput dar am planuri oneroase. Cireasa este acest Ion al vremurilor noastre. Ea vrea pamant. Adora cum el miroase, cum este el la pipait, cum arata brazda rascolita pentru semanatura de primavara si ce iese din pamant, cand oamenii sunt harnici.

Acestea ziind fise, cum sa nu ma extaziez la vedea pamantului de calitate superioara, negru-abanos, de 2mX20cm pe care il am in stapanire, cu drepturi depline. Si asta fara sa mai pun la socoteala ghivecele. Ca daca adun si perimetrele alea, imi iese si mai bine. S-ar putea sa ma puna administratia locala sa platesc si impozit.

Si pentru ca the day is young and so are we, m-am pus sa rascolesc pamantul si sa il pregatesc marea sadire. Am afanat solul cu grija, am intors brazda, am smuls buruienile care ar putea sa impieteze asupra culturilor mele de aprilie.

Apoi am plantat un numar estimativ de 42 de ovule de zorele. Am facut asta cu speranta clara ca maine cand ma trezesc, macar unele din ele vor fi eclozat. Astept cu mare interes cele doua frunzulite unite printr-o tija miiiiica, mica, si de un verde fistic. Apoi, in scurt timp, in fiecare zi mai tare, va creste vrejul.

Eu iau zorelele anuale foarte in serios. Si din cate am observat, si ele pe mine. In fiecare an iau ou cu ou si il infing in pamant cu grija, folosindu-ma de degetul mare. Apoi le ud de le merg fulgii si astept, practic asta fac in urmatoare perioada. Astept roadele muncii mele si victoria lor asupra vietii.

Imi vine sa-mi iau concediu pentru asta. Cum sa pierd eu primele momente, care stiti ca sunt cele mai importante, din viata noilor mele pupile, zorelele? Ntz, ntz. Ariciule, intelegi forta suprema? Vulcanul si norul lui nu m-a tintuit in casa. Dar zorelele, aici se schimba treaba.

In asteptarea zorelelor violete de anul asta, am facut lucruri bune si pentru celelalte ghivece ce sunt la mine in gestiune. Am mutat pe cele care tipau innebunite ca nu au spatiu in ghivece mai mari. Am adaugat pamant acolo unde alte flori incepusera, in semn de protest, sa isi scoata radacinile in aer.

Am facut mult bine weekendul asta. Sunt inca un pas mai aproape de rai. Fug, ca trebuie sa verific recolta. Sunt asa de multumita.

cireasa care da drept de viata

aprilie 12th, 2009

garoafa

Exista felurite ipostaze in care ma incarnez in timp ce trec prin viata ca ne-pestele prin ne-apa. Lasand deci, vezi bine, urme.

Si aici as aminti cu falsa modestie. Ipostaza de prietena iubitoare. Colega eficienta. Iubita grijulie. Ecologista convinsa. Amanta performanta. Vecina la nevoie se cunoaste. Companion nepretuit in vacante. (selectie)

Cea mai draga mi-e totusi cea de cireasa demiurg. E si placerea cea mai la indemana, organizatoric vorbind. Si ma si urca repede la cer. Fara sa imi ceara mai nimic la schimb.

Doar ca nu se poate sa o simtesc decat la inceputul primaverii. Cand incerc sa mi-o ofer incontinuu. Pana cad jos. Ca sa pot sa-mi satisfac pofta asta, trebuie doar sa merg pana la supermarket. Cu niste maruntis in buzunar.

Si uitandu-ma lup flamand cu trei cojoace. La raionul cu ace brice si carice. Imi aleg pe criterii subiective urmatoarele fiinte moarte acum si in viitor pulsande de viata. Carora sa le dau viata prin liberul meu arbitru capricios.

Primavara asta am ales din rastel. Un plic pe care scria citet garoafe. Niste pufi mici si amarati. Alt plic pe care scria lunguiet panselute. Si inauntru sunt graunte ca de hranit pasaricile.

Si un altul cu un fel de salata asortata de vara. Facuta din mai multe sortimente de flori. Am scos dintr-un sertar dosit si niste seminte de zorele.

Jumate culese intr-o marti de octombrie. Din vrejurile de pe balconul demiurgic. Si jumate smulse dintr-un gard de la Gradina Icoanei. Pe inserat, sub privirile nelinistite ale unei babe. Care nu intelege de ce zgaltan gardul. Si cine ma cred.

Ca orice demiurg, am ales data si ora la care grauntele si pufii. Sa iasa din culcusul lor. Si sa inceapa sa vietuiasca pe cont propriu, castigandu-si libertatea. Pentru ca pot, am decis ca pentru moment panselutele si salata de vara mai asteapta.

Ma desfat in prima faza cu zorelele si garoafele. Am rupt plicul salbatic, sa le sperii. Imi place mereu efectul asta de stapan pe care il am asupra viitoarelor flori. Semintele tremura acum ca varga, in fata mea.

Le iau in palma si le tin o vreme inafara balconului. Ca si cum le-as da drumul in neant. Aici groaza lor atinge punctul culminant. Tipa cu guritele lor mici de graunte si pufi.

Ma implora, imi promit flori multe si dese. Si ca o sa tina mai mult, pana in brumar. Numai sa nu le prapadesc. Le presar apoi in jardiniera. Si le indes cu degetul. Ca pe sarmalute, in pamant.

Apoi le imbaiez bine. Si astept 3-4 zile. Ele stiu ca daca nu le ud, nu pot sa-si ridice capetele din tarana. Si ma cheama dimineata cu voci mici si binedispuse. Cireaso, uda-ne. Vrem sa traim. Fie-ti mila. Te iubim.

Acum mi-a iesit prima garoafa. Are 1.2 mm si e bine, sanatoasa. Creste intr-o zi cat altii intr-un an. Asa ca maine sigur o sa aiba 1.4 mm. Zorelele sunt deja uriase. Si in fiecare ora mai crapa cate una. Si din ghemotocul cu un cap ca o fasole. Iese frunzulita demna.

Am dat viata si sunt mandra. Si acum ma pregatesc sa dau din nou. Pentru ca nu mai pot rezista presiunii celorlalte 2 plicuri. Care fac triplu tulup pe cuptorul cu microunde. Si asteapta sa le transform din bobite hibernande. In tulpini plapande.

Sunt cireasa care da drept de viata. Si sunt mandra de progeniturile mele.