statia aurel vlaicu

ianuarie 30th, 2010

Statia aurel vlaicu este un moment important in viata oamenilor. Dar si un popas fantoma.

Nimanui nu-i place. Lumea care ajunge sa treaca pe aici nu se leaga sentimental. Si totusi revine in pelerinaj comercial, 5 zile/7. Este un fel de halta care hraneste nesatulul cartier pipera cu personal ne si calificat, in zilele lucratoare. Balamucul iscat aici in timpul saptamanii seamana cu un razboi.

Oamenii obligati sa tranziteze aurel vlaicu se grabesc mereu. N-au hodina. Aurel vlaicu este prevazut cu tot ce are nevoie un om ce munceste zi de zi. Chiar in incinta, aproape imediat ce te-ai dat jos din acest metrou numit speranta, dai nas in nas cu fabrica de patiserie. O cosmelie de termopan ce paraziteaza pe unul dintre peretii interiori ai statiei.

In fiecare dimineata se isca o coada lunga, ca pe vremea lui Ceausescu. Specialitatea cea mai cautata, si pe buna dreptate, sunt baghetele. Oricate tavi s-ar zamisli in maruntaiele improvizate ale patiseriei, nu e niciodata destul. Unii dintre oamenii muncitori raman fara baghete. Se multumesc, dar nu chiar, cu merdenele sau pateuri pur si simplu.

La coada asta nimeni nu zambeste. Graba de a nu intarzia e imensa, dar si foamea. Presiunea de a prinde baghete e mare. Ura fata de cel din fata, care ar putea sa aiba neobrazul de a lua prea multe, si pentru colegii lui de serviciu, bate filmul. Tot ca pe timpul lui Ceausescu. Uraste-ti aproapele linistit, caci nu exista rai si nici Dumnezeu. N-are cine te pedepsi.

In statia aurel vlaicu oamenii  se si imping. Pentru ca aparatele de pontare nu stau sa-i astepte. Cartela trebuie trecuta peste senzor inainte de 9. Altfel sunt probleme.

Metrourile vin cu frecventa tantarilor care te pisca atunci cand dormi cu geamul deschis intr-un cartier aproape de o apa. Ele scuipa oameni gri, preocupati. Nu inghit pe nimeni, pleaca goale mai departe, unde au treaba. Chiar, unde au metrourile treaba, dupa ce au indestulat pipera?

Inainte sa iesi afara, bate un vant napraznic. Daca nu e atenta, cireasa e luata pe sus. Trebuie sa-si repete voi ramane cu picioarele pe pamant. Voi ramane cu picioarele pe pamant. Voi ramane cu picioarele pe pamant. Numai asa e sigura ca trece de incercarea vantului napraznic de la iesirea din statia aurel vlaicu.

Afara, vizavi, omul muncitor gaseste un magazinas cu tot felul de bucate impachetate, pentru pranz. Au si ciocolata si suc, de luat acasa cand pleci din pipera. Tot langa statie este si o florarie. In caz ca e ziua vreunul coleg. In timpul zilei se mai linisteste treaba.

Seara, metrourile de dimineata mananca pe paine oamenii obositi. Un furnicar stors la maximum. Care inca se mai gandeste la problemele si rutinele de peste zi. Porcul de sef. Proasta de la marketing. Nemernicii de la vanzati. Nesimtitul de la logistica. Vreau sa evadez. E criza. E frig. Cam asa banuie cireasa ca arata stenograma gandurilor oamenilor. Dezvaluita de fetele lor.

Dar cel mai fascinant moment al statiei aurel vlaicu este weekendul. Momentul cand toata lumea a dezertat. Si nu mai este picior de om in statie. Pipera are luminile inchise. Omul muncitor e acasa. Bucuros ca sta un pic deoparte de masina de tocat carne care este statia aurel vlaicu.

Azi e luni.

cu cine m-as marita

ianuarie 30th, 2010

Mi-am dat seama acum ca cei ce faceau casatorii aranjate nu erau chiar niste papagali. Ar trebui sa fiu mai atenta la intelepciunea seculara.

E frumoasa si dragostea, nu zic. Dar ea nu tine de caldura, sanatate, mancare, izbanda in probleme legal-administrative si mai stiu eu ce chestii trebuincioase prin casa de cireasa. Pentru un trai fara griji, am nevoie urgenta de mai multi barbati extraordinar de bine pregatiti. Simultan, nu concomitent.

M-as marita in primul rand cu un urolog. Specialist de frunte, premiat pe la ce stiu eu ce congrese internationale. In care se diseca pe viu vezici nazbatioase si femei isterice, purtatoare de astfel de vezici. Si apoi se vine cu solutii pertinente pentru ciresele lumii. L-as lua cu mine pe urolog oriunde m-ar purta pasii. Chiar si la epilat.

Apoi as avea nevoie de un specialist in instalatii. Exact ca domnul Dumbrava, de care ziceam mai ieri. Un om care sa nu pregete sa-si vare bratele pricepute prin mecanisme si orificii si masinarii complicate existente intr-o livada. Si care sa intretina o gospodarie in cel mai ridicat grad de functionare, cand doctorul e de garda.

Se rup bucati din cireasa cand trebuie sa aiba in grija dezastre casnice. Si se tulbura ca o apa maloasa.

Urmatorul pe lista este un avocat. M-as marita imediat cu un avocat specialist in cauze civile si relatia cu autoritatile locale si organele si organismele. Si de ce nu, specialist si in divorturi, in caz ca nu prea ne intelegem. Si mariri de pensii si dat angajatori in judecata. Bineinteles, ar fi capabil si le-ar castiga pe toate.

A, si tot el ar avea in job description sa asigure si veniturile gospodariei noastre comune. Ca doctorii stim cum sunt platiti. Si instalatorii nu exceleaza, cred.

M-as marita fara sa ma uit inapoi si cu un vorbitor american, expert in dezvoltare personala si motivare si life couching. In diminetile mai neguroase l-as pune sa ma motiveze puternic. Sa sadeasca in mine ideea ca pot face orice. Doar sa intind mana si sa vreau. Sa imi spuna ca sunt exceptionala, frumoasa, un mecanism de succes. Sa ma indrume ce sa fac in continuare in cariera.

M-as marita imediat. Si l-as ruga sa petreaca timp de calitate si cu urologul, spealistul in instalatii si mai ales avocatul, ca el aduce banii.

Ar mai fi niste categorii de barbati pe care i-as aduce in haremul meu. Dar am zis sa nu-l manii pe Dumnezeu. Si oricum, cred ca ma descurc doar cu astia din prima linie. Am treaba multa, am fugit.

cireasa hartuitoare

ianuarie 28th, 2010

Am numarul lui de pe net, gasit acum cativa ani intr-o cautare isterica, de tip random.

Il sun cu regularitate si ma plang lui in fiecare iarna, ca am asa si pe dincolo. Il chem la mine sa vada cu ochiul personal. El ma refuza cu aceeasi regularitate. Eu nu ma las. Il vreau si va fi al meu, a fost deviza mea in toti anii astia. Si il caut din nou, ca o musca agasanta.

Este vorba despre instalatorul de centrale, specialist in marca de nisa pe care o posed. Este domnul Dumbrava. Un om pe care am ales sa-l consider ca fiind unul dintre partenerii mei la bine si la greu. Desi el da semne clare ca nu prea isi doreste acelasi lucru. Ba chiar si-a schimbat si jobul din cauza asta. Incercand sa fuga de responsabilitatile ce i le aloca cireasa.

L-am intalnit pe vremea cand am ramas femeie singura, la casa mea. Stapana a unei centrale buclucase si a unei neindemanari tehnice sore cu nebunia. Tin si acum minte, cu nostalgie, zilele friguroase de iarna cand centrala se oprea. Iar eu plangeam siroaie de lacrimi amare. Parandu-mi-se ca am platit scump libertatea de femeie divortata. Si ca lumea e nedreapta cu un fruct.

Dupa o serie de telefoane soldate cu esec, domnul Dumbrava mi-a pus niste intrebari. Si, milostiv totusi din fire, m-a invatat prin telefon cum sa procedez. Cireaso, dai matale de robinetelul ala pana presiunea ajunge la 1.2 bari. Apoi dai reset si o sa fie bine. Metoda lui a functionat in timp. Si sunt chiar prietena acum, de nevoie, cu robinetelul.

Dar, vai. Napasta loveste cireasa si metoda cu robinetelul nu razbeste. Acum e ceva mult mai rau. Cireasa suna ca de obicei, pe domnul Dumbrava. El nu stie cine e ea. O uita mereu. Cu speranta ca si ea pe el. Ntz. Ntz. Domnule Dumbrava, sunt o clienta mai veche (minciunica). Am necazuri, as putea sa trec in nefiinta.

Ma iscodeste el, ce marca, ce model, ce an. Dar fara chef. Apoi zice, ca si cum ne stim de ieri de azi, vedeti ca aveti un robinetel acolo. Eu i-o tai. Domnule Dumbrava, nu mai merge cu robinetelul. Va rog haideti sa vedeti despre ce-i vorba. El ca hrr, ca mrr. Ca de obicei. Am mai fost la dumneavoastra? Daaaa, raspund agasata (minciunica). Pana la urma ajung sa-i smulg promisiunea ca vine.

Si in sfarsit il cunosc. Dupa 5 ani de alergaturi. Dupa 5 ani de ghidare prin telefon. Dupa 5 ani in care eu am dat totul si el nimic. Am inteles de ce am insistat asa. Domnul Dumbrava e cool. Are bocanci misto in picioare si geaca smechera, ca si cum ar pleca mintenas la munte sa faca trekking si hiking.

E capabil sa vorbeasca la telefon in timp ce repara. Si pare un meserias teribil de priceput. E drept ca pana acum nu a facut mare lucru. Si ca cireasa se smochineste, pe minut ce trece, in frig. Dar e clar ca domnul Dumbrava nu are cum sa se exonereze de prezenta lui in viata mea. Mai ales acum, ca ne-am cunoscut. Si relatia dintre noi a devenit brusc mult mai stransa.

Azi l-am sunat de doua ori. Si ghici ce fac primul lucru maine dimineata. Domnule Dumbrava, nu va faceti iluzii. Eu sunt cireasa.

Scrisoare deschisa de adio (Guest post by a cherry)

ianuarie 27th, 2010

Deci da. Putin m-am intors cu spatele, asa vreun an si opt luni, si gata ma trezesc injunghiata in spate. Cineva mi-a smuls codita si m-a batut cu ea. Abia imi revin. Si cand ma uit in jur e tocmai cealalta cireasa care sta trufasa pe un cuib nou si ma priveste de sus.

Asa imi trebuie. Daca mi-am smuls doua minute 47 de secunde, intr-o seara de ianuarie sa-i fac un loc de joaca. Sa-i inventez un blog in care sa se distreze. Acum, imi intoarce spatele.

Si eu, care m-am chinuit de mi-a iesit tot sucul sa o fac sa se apuce de scris. Am inchis-o chiar intr-un dulapior, ca ea e o faptura mica, si am fortat-o sa-mi strecoare pe sub usa creatiile pana cand am fost multumita de rezultate. Sunt o dura doar. Am intepat-o si cu un creion ascutit de cateva ori ca sa o fac sa se trezeasca si sa se apuce de scris.

Asta mi-e rasplata. Un site care nu ma include, care nici nu a pomenit de mine si nici.. pfoaaaaii, ce nervi am!! Pai cum sa-mi tai mie accesul la o scena? Pai ce conteaza ca nu am urcat pe ea de doi ani? Patina mea e puternica si lumea nu m-a uitat. Am stralucit de cate ori am urcat in lumina rampei. Si oricum, mie, mie trebuie sa mi se multumeasca penntru tot. (pause for applause).

Eram gata sa pozez pentru statuia care simteam ca mi se ridica, stateam semeata in bataia vantului incercand sa prind o briza pe breton cand mi-am luat-o in freza.

A inceput si lumea sa ma compatimeasca. Un coleg mi-a spus ieri ca ar trebui sa implor impacarea. Sa cer sa mi se dea locul inapoi. Sa fiu relipita la codita mama. Sa-i cer ciresei prietene sa schimbe iar numele casutei sa-i zica macar… sanuca si ralucuca.ro ca altfel ma sting pe picioare. Sa-i schimbe si infatisarea putin pe ici pe colo in punctele esentiale, ca sa mi se asorteze si mie putin. Oricum, e de apreciat ca nu a lovit aici latura ei chinezeasca. Va spun, e greu de tinut in frau cand vede niste litere imbarligate pe un trening lucios. Ne-a ferit cel de sus!

As putea chiar sa o amenint cu lansarea unui site numai al meu la care nici macar nu o sa fie invitata. Un site muuuult mai frumos ca al ei si muuult mai de success. Ma oftic.ro este prima mea optiune, dar se stie ca primul  impuls e de obicei subred in bussines. O sa merg pe o varianta mai gandita. Nu ma las.ro sau vreau si eu.ro. Ma mai gandesc ce, doar vreau, pentru inceput.

Acestea fiind spuse pot sa adaug ca imi place ciresul de apa. Mda, recunosc e o idee buna. Si culoarea de fond e relaxanta. Nu chiar asa relaxanta pe cat as fi ales-o eu, dar totusi. Ai facut tot ce ai putut. Sa vedem acum, cand nu mai esti asociata cu numele meu, ce-o sa poti sa faci. Te-ai folosit destul de imaginea mea. Gata! Uita-ma, sa stergem cu buretele tot, sa calcam in picioare steagul ciresesc. Adio!

A Cherry, always and forever…

PS: poate te prind pe noul meu site:).

DaSiPrimeste merge in picioare

ianuarie 27th, 2010

Mai tineti minte ca mi-am pierdut la un moment dat capul si am facut un copil cu Lamaie? Rrrr.

Ei bine, copilul asta, DaSiPrimeste pe numele lui, merge acum singur in picioare. Si astazi are parte de una dintre primele aparitii in public. Iese si merge la Jaya Winter Fest, unde este partener cat se poate de oficial al evenimentului.

Acolo vegheaza ca oamenii ce impartasesc valori comune de intrajutorare, si simt atitudini ecologice, sa faca un schimb direct de obiecte si energii pozitive.

Totul incepe la ora 5 dupa-masa si tine pana pe la 10 seara. Adresa exacta este strada Franceza nr. 17, etajul 3. O sa va placa, zic eu. Organizatoarea este o prietena buna si frumoasa.