martie 6th, 2012
Cireaso, hai sa ti-o arat.
Nu, nu merci, mi-o arata altcineva, e ok.
Hai mai, ca nu mori.
Merci dar chiar nu am nevoie sa o vad acum.
Bine, ok.
(Pauza)
Cireaso, hai sa mancam impreuna. Poate apoi iti vine chef si ti-o si arat.
Nici nu-mi vine sa cred ca vrei sa mi-o arati ce mult mi-as fi dorit sa vrei asta acum ceva vreme acum zau daca ma mai intereseaza acum cum arata si ce ciuda mi-e ca nu am chef s-o vad nu ai cum sa-ti inchipui. Ptiu.
(Pauza)
Cireaso, a crescut. Sssht sa nu mai zici la nimeni dar e grozava acum. Si tie oricum iti placea si mai demult, asa cum era. Hai sa bem ceva si sa vezi cum e acum.
Am atat de mult de lucru. Si dupa ce ispravesc imi cade capul de atata oboseala. Iarta-ma. As vrea sa o vad, nu e ca nu vreau, dar am atatea pe cap.
Cireaso. Cireaso. Hei, cireaso. Psst.
Da.
Cireaso, hai sa vezi unde locuiesc acum. Nu vreau sa ti-o arat neaparat. Asta doar daca nu insisti tu sa o vezi. Hai.
….
Propuneri foarte asemanatoare, ce au o deosebita legatura cu realitatea si sunt legate fara doar si poate de personaje care exista in carne si oase am primit eu. Si a primit si o prietena buna ce nu poate fi numita aici. Amandoua ne-am fi prins probabil degetele la usa doar-doar sa reusim obtinem aceste cuvinte si aceasta insistenta din partea exact acelorasi persoane cu ceva timp in urma.
Ce tare se schimba lucrurile. Aviz amatorilor. Insa aviz si mie, cand mi-o mai veni sa alerg dupa potcoave de cai morti de tot si ingropati.
Tags: absurd, barbati, cuplu, despartire, dragoste, regrete
Posted in De dragoste si dor | No Comments »
februarie 10th, 2012
Cand vine vorba despre acumularea de grasime, fiecare se descurca cum poate. Dupa posibilitati si pregatirea psihologica.
Nu stiu grasanii cum sunt, cand dau peste o oglinda si se uita la ei in ea. Din cate am inteles, persoanele supraponderale, ca sa fiu politically correct, au un soft special in ochi. Unul care le ajuta sa se vada normale si poate chiar suple. In orice caz, este un gadget tehnologic care le ajusteaza proportiile pana la limita acceptabila.
Eu insa, cand observ ca ma ingras putin, s-a sfarsit. Imi vine sa fug din fata oglinzii urland ca din gura de sarpe. Goala pusca si biciuindu-ma in timpul asta, cu o cravasa cu sfarcuri de metal. Asa sunt de suparata pe mine si pe viata. Si totusi din isteria asta nu ma mai opresc decat la frigider.
Da, asta este primul lucru pe care il fac atunci cand ma ingras. De groaza informatiei asteia recent ingerate, ma duc sa-mi ostoiesc aleanul intr-un sandvis, niste inghetata si macar 5-6 patratele de ciocolata. Pentru inceput. Caci apoi intru in frigider toata sa ma racoresc nitel cu ce-oi gasi pe-acolo. Nu conteaza ce, important e sa var ceva sub nas.
Desfac musai si o bere si intind precipitata pe paine proaspata un pat zdravan de unt peste care asez o paturica groasa de somon. Iau sticla cu ulei de masline si torn deasupra, sa ma asigur ca iese suficient de gustos. Stiu din experienta ca festinul asta disperat va tine trei zile si trei nopti. O sa ma simt oribil si o sa mananc tot ce cu-prind.
In timpul asta o sa mai adaug putina slana peste cea care m-a speriat atat de tare. Abia apoi voi putea sa ma culeg de pe jos cu macaraua si sa-mi vin in simtiri. Abia apoi ma uit cu coada ochiului obiectiv la grasuta care se iveste in oglinda si stiu ce sa-i fac. Inteleg de unde s-o apuc pentru a o aduce inapoi la dimensiunile de vis.
Daca asta nu e comportament aberant, sa-mi ziceti mie cutu. Mana sus cine mai face asa.
Tags: absurd, gras, inghetata, isterie, kilograme in plus
Posted in Uncategorized | 6 Comments »
februarie 7th, 2012
Sutienul negru de dantela a plecat intr-o zi cu ninsoare.
Si-a deschis singur mosul si baba cu care era prins ca-n cleste la spate. S-a desprins usor de pe mine si dus a fost. Sprijinindu-se doar intr-un picior, a topait afara din campul meu vizual. Apoi afara din viata mea si cine mai stie pe unde o fi ajuns. Cred ca si acum mai merge tinand cupa plecata prin viscol, regretand ce a facut.
M-am dus la singurul loc in care mi-a dat prin cap sa-mi reclam sutienul fugar. La sala de sport. Am povestit unor urechi destul de nepasatoare ca eu cred ca acolo s-a produs disparitia. Am povestit ca il vreau inapoi viu sau mort. Am pus atata patos in cuvinte incat am uitat de mine si de mediul inconjurator.
Si incercand sa-mi recuperez sutienul negru de dantela, am lasat rucsacul jos din mana si ce-a mai fost nu mai stiu. Cert e ca am ajuns acasa fara sutienul negru de dantela dar si fara rucsac. El continea un sutien alb de dantela, un sutien bej pentru orice eventualitate, pantaloni de trenning, doua bustiere si o pereche de ciorapi portocalii cu dungi.
Prin asta inteleg eu ca sutienul negru de dantela este foarte influent si s-a apucat sa convinga si alte sutiene din dotare sa-l urmeze. El cere reintregirea familiei si isi pune mintea cu mine intr-un razboi absurd, din care toti avem numai de pierdut.
Eu nu pot sa fiu de acord cu asa ceva. Nu ma tin baierile pungii sa las sutienele sa plece de nebune si eu sa fac rost de altele. Unde mai pui ca sutienul negru de dantela era printre cele mai bune. Sanii erau tare multumiti cand se lafaiau in el.
Dragul meu, te poti intoarce oricand inapoi. Stergem cu buratele purtarea ta nedemna si o luam de la capat.
Tags: absurd, barbati, sani, sexy, sutien negru dantela
Posted in Uncategorized | No Comments »
ianuarie 24th, 2012
Am venit deunazi cu o idee de afaceri care m-a incalzit la tample. Pentru mai multe informatii, click aici.
Tot pritocind eu la ea asa, mi-am dat seama ca am si alte business-uri posibile pe teava. Si ca planurile mele de dezvoltare antreprenoriala sunt ca bradul. Verzi, drepte si frumos mirositoare. Mi-a fost putin frica sa le impartasesc aici, sa nu cumva sa le faceti voi primii. Dar na, tentatia a fost prea cumplit de mare.
Primul gand ar fi sa lansez o companie de spus secrete oribile. Secrete care ne macina lingurica si ne fac sa ne zvarcolim noaptea in pat. O poti face prin telefon. Suni la mine si imi spui cele mai oribile chestii pe care le-ai facut sau planuiesti sa le faci sau doar le simti intr-un cotlon ascund bine din inima ta.
Adica dragoste impura pentru mama prietenului tau, dorinta de a-ti schimba sexul intr-unul mai stramt sau ganduri netrebnice legate de mostenirea bunicului care e inca in viata si te iubieste enorm. Nu o sa te judec. Doar o sa-ti iau niste bani care ne vor multumi pe amandoi. Tu te usurezi, eu imi cumpar pantofi. Capisci?
Apoi ravnesc la o companie de redistribuit obiecte mici, medii si mari, moi, fine sau tari. Pentru o taxa ridicola, voi accepta sa-ti gazduiesc lucrurile de care nu mai ai nevoie, indiferent cat sunt de mari, moi sau tari. Apoi voi face in asa fel incat sa primesti o bruma de bani pe ele. Din care eu imi voi trage, ca doar sunt romanca, un comision.
Planul meu de business include si niste marfuri sezoniere de inchiriat. Cum ar fi frapiere cu gheata pentru spritz la Vama veche sau praf de stele in diverse nuante pentru pus in privire cand iesi la agatat noaptea pe plaja. Pentru iarna as incerca sa ofer si barbati pentru petrecut revelionul cu ei.
Cerul este limita mea.
Tags: absurd, antreprenoriat, business, idei, sky is the limit
Posted in Cu curca la raze | No Comments »
ianuarie 3rd, 2012
Trebuie sa spun cuiva. Si daca nu aici, atunci cand. Iar daca nu acum, atunci de ce.
Am participat la o masa de Craciun care mi-a sucit mintile in sensul rau. Dar apoi bun si pentru mereu. Eram agatata de bratul puternic dar totusi parca prea impanat cu grasime al iubitului meu la familia asta a lui cu nasul pe sus.
Familia se lauda ca e nobila dar din cate mi-am putut da eu seama sangele lor presupus albastru era dat de prestatia exemplara si deci pozitia privilegiata in timpul comunismului. Bleah. Familia iubitului nu prea ma placea desi nu prea pot sa-mi dau seama cum asa ceva era posibil. Doar sunt atat de misto. Ma rog, treaba lor.
A, sa zic intai ce satisfactie imensa am simtit cum mi se raspandeste in pantece la vreo 2 ani dupa. Cand mama iubitului m-a oprit in piata si m-a tot tinut de maneca sa-mi toarne balsam in urechea mea parca dreapta. Cum ca ce rau ii pare ca nu a vazut cand trebuia magia ciresei. Ca daca ar fi realizat. Ca poate ma mai gandesc. Ca nu vin pe la ei. Ah cum ma mai fura caterinca la povestea asta. Sa revin.
Chestia e ca ei m-au invitat la masa lor de Craciun. Emotionata si vrand sa fac impresie buna, am pus cea mai tare rochie. Mi-am luat pantofi cu toc pentru estomparea piticimii si un plus de prestanta. M-am impiciorongat la ziua si ora stabilita. 25 decembrie, anul imi scapa. Demult.
Stiam eu ca ei au cearsafuri albe, de spital, pe canapelele nou comandate. Vezi bine, sa nu le tocim racaindu-ne incoace si-n colo sezutul de a lor tesatura. Dar ajung acolo si vad ca nu le-au dat deoparte nici macar de sarbatori. In plus, mi s-a parut ca am nimerit intr-un moment nepotrivit.
Toti purtau halate tocite. Care de molton rarit, care de prosop cu perii dusi. Doar unul dintre frati avea o pijama de data mai recenta cu masini de curse. Mi-a venit instant sa ma fofilez afara din casa lor. Am avansat ideea de a ma intoarce mai tarziu. M-au oprit spunand ca ei sunt gata sa inceapa. Craciunul adica. Sunt gata sa dea drumul mesei de Craciun.
N-a fost chip sa ma sustrag. Si uite-asa am ingerat eu in rochie de gala si ei in zdrente niste caltabos si ceva icre. La masa a izbunic o cearta. S-au spus lucruri lipsite de armonie, s-a stins peste ei lumina sarbatorilor. Apoi ne-am tolanit pe cearsafurile de un alb luxos si am fumat o tigara. Am sorbit un paharel. Prietenul meu si ceilalti barbati au fumat cate un trabuc scump.
Cireasa salajanca si deci de origine primara a tinut insa minte toate astea. Si este bucuroasa ca nu a ramas in sanul familiei frankenstein. Un Craciun prost petrecut e o buna aducere aminte pentru un an bine inceput. Macar stiu cum nu trebuie sa arate lucrurile. La multi ani. davitblog awaspinter topkabar awasgila
Tags: absurd, barbati, cearta, craciun, familie naspa, frankenstein, tocuri
Posted in De dragoste si dor | 6 Comments »
