Cand vine vorba despre acumularea de grasime, fiecare se descurca cum poate. Dupa posibilitati si pregatirea psihologica.
Nu stiu grasanii cum sunt, cand dau peste o oglinda si se uita la ei in ea. Din cate am inteles, persoanele supraponderale, ca sa fiu politically correct, au un soft special in ochi. Unul care le ajuta sa se vada normale si poate chiar suple. In orice caz, este un gadget tehnologic care le ajusteaza proportiile pana la limita acceptabila.
Eu insa, cand observ ca ma ingras putin, s-a sfarsit. Imi vine sa fug din fata oglinzii urland ca din gura de sarpe. Goala pusca si biciuindu-ma in timpul asta, cu o cravasa cu sfarcuri de metal. Asa sunt de suparata pe mine si pe viata. Si totusi din isteria asta nu ma mai opresc decat la frigider.
Da, asta este primul lucru pe care il fac atunci cand ma ingras. De groaza informatiei asteia recent ingerate, ma duc sa-mi ostoiesc aleanul intr-un sandvis, niste inghetata si macar 5-6 patratele de ciocolata. Pentru inceput. Caci apoi intru in frigider toata sa ma racoresc nitel cu ce-oi gasi pe-acolo. Nu conteaza ce, important e sa var ceva sub nas.
Desfac musai si o bere si intind precipitata pe paine proaspata un pat zdravan de unt peste care asez o paturica groasa de somon. Iau sticla cu ulei de masline si torn deasupra, sa ma asigur ca iese suficient de gustos. Stiu din experienta ca festinul asta disperat va tine trei zile si trei nopti. O sa ma simt oribil si o sa mananc tot ce cu-prind.
In timpul asta o sa mai adaug putina slana peste cea care m-a speriat atat de tare. Abia apoi voi putea sa ma culeg de pe jos cu macaraua si sa-mi vin in simtiri. Abia apoi ma uit cu coada ochiului obiectiv la grasuta care se iveste in oglinda si stiu ce sa-i fac. Inteleg de unde s-o apuc pentru a o aduce inapoi la dimensiunile de vis.
Daca asta nu e comportament aberant, sa-mi ziceti mie cutu. Mana sus cine mai face asa.
