craciun la familia frankenstein

ianuarie 3rd, 2012

Trebuie sa spun cuiva. Si daca nu aici, atunci cand. Iar daca nu acum, atunci de ce.

Am participat la o masa de Craciun care mi-a sucit mintile in sensul rau. Dar apoi bun si pentru mereu. Eram agatata de bratul puternic dar totusi parca prea impanat cu grasime al iubitului meu la familia asta a lui cu nasul pe sus.

Familia se lauda ca e nobila dar din cate mi-am putut da eu seama sangele lor presupus albastru era dat de prestatia exemplara si deci pozitia privilegiata in timpul comunismului. Bleah. Familia iubitului nu prea ma placea desi nu prea pot sa-mi dau seama cum asa ceva era posibil. Doar sunt atat de misto. Ma rog, treaba lor.

A, sa zic intai ce satisfactie imensa am simtit cum mi se raspandeste in pantece la vreo 2 ani dupa. Cand mama iubitului m-a oprit in piata si m-a tot tinut de maneca sa-mi toarne balsam in urechea mea parca dreapta. Cum ca ce rau ii pare ca nu a vazut cand trebuia magia ciresei. Ca daca ar fi realizat. Ca poate ma mai gandesc. Ca nu vin pe la ei. Ah cum ma mai fura caterinca la povestea asta. Sa revin.

Chestia e ca ei m-au invitat la masa lor de Craciun. Emotionata si vrand sa fac impresie buna, am pus cea mai tare rochie. Mi-am luat pantofi cu toc pentru estomparea piticimii si un plus de prestanta. M-am impiciorongat la ziua si ora stabilita. 25 decembrie, anul imi scapa. Demult.

Stiam eu ca ei au cearsafuri albe, de spital, pe canapelele nou comandate. Vezi bine, sa nu le tocim racaindu-ne incoace si-n colo sezutul de a lor tesatura. Dar ajung acolo si vad ca nu le-au dat deoparte nici macar de sarbatori. In plus, mi s-a parut ca am nimerit intr-un moment nepotrivit.

Toti purtau halate tocite. Care de molton rarit, care de prosop cu perii dusi. Doar unul dintre frati avea o pijama de data mai recenta cu masini de curse. Mi-a venit instant sa ma fofilez afara din casa lor. Am avansat ideea de a ma intoarce mai tarziu. M-au oprit spunand ca ei sunt gata sa inceapa. Craciunul adica. Sunt gata sa dea drumul mesei de Craciun.

N-a fost chip sa ma sustrag. Si uite-asa am ingerat eu in rochie de gala si ei in zdrente niste caltabos si ceva icre. La masa a izbunic o cearta. S-au spus lucruri lipsite de armonie, s-a stins peste ei lumina sarbatorilor. Apoi ne-am tolanit pe cearsafurile de un alb luxos si am fumat o tigara. Am sorbit un paharel. Prietenul meu si ceilalti barbati au fumat cate un trabuc scump.

Cireasa salajanca si deci de origine primara a tinut insa minte toate astea. Si este bucuroasa ca nu a ramas in sanul familiei frankenstein. Un Craciun prost petrecut e o buna aducere aminte pentru un an bine inceput. Macar stiu cum nu trebuie sa arate lucrurile. La multi ani.

aruncarea cu ciorapul

mai 16th, 2010

Vine un moment in viata unei cirese cand ea se umple de un lichid clocotitor. Se numeste nebunie temporara si este de obicei legata de relatia cu un suflet pereche.

Doar barbatul reuseste sa scoata din cireasa raul asta care apoi dispare puff, ca si cum nici nu ar si gasit in ea salas vreodata. Cireasa trece rar prin asemenea momente. Dar cand lucrurile iau turnura asta, cornila pune stapanire pe faptele dumisale si nici ca-i mai da drumul ceva vreme.

Si uite-o pe cireasa in pijamaua cu vaci, taraganandu-se prin livada. Fara niciun resentiment, cu inima curata. Are in mana doi ciorapi, cu gandul sa-i depuna undeva prin casa. Face ordine, adica, cum ii sade bine oricarui fruct. In timpul asta sta de vorba cu prietenul ei imaginar, I. Lucruile merg molcom, nimic nu prevesteste nimic.

Si de-odata cireasa spune ceva. Si I. o intelege gresit si riposteaza, apostrofand cireasa. Care cand aude vorbele iesite din gura imaginarului, uita ca acesta ii vrea binele. Ochii ciresei se injecteaza mai repede ca o cautare google.

Tensiunea sau presiunea sau ce-o fi chestia aia pe baza careia functioneaza corpul de cireasa creste la cote insuportabile. Cireasa vrea sange. Cireasa vrea sange. Ce ironic din partea sortii sa aiba in mana doar doi bieti ciorapi, si nu o secure a razboiului, cu care sa poata reteza capete.

Si tinteste cireasa bine si arunca spre prietenul imaginar care spusese acele cuvintele nepotrivite, ambii ciorapi. Unul o ia, din motive complet necunoscute, in o cu totul alta directie. Chiar nu pricep, avand in vedere ca ambii au aceeasi greutate si au fost azvarliti impreuna, sa conlucreze pentru aceasta cauza nobila: racorirea ciresei.

Deci unul s-a pierdut pe drum. Celalalt cred ca l-a atins pe I., dar ce-a putut sa-i faca. Mai nimic. L-am cercetat apoi, nu avea nicio urma vizibila. Poate doar psihic sa fi insemnat ceva. La cercetarea acestui efect inca lucrez, nu pot da inca un verdict. Ar fi nedrept.

Arma mea a esuat. Era un biet ciorap, pana la urma. Sigur ca, daca si fratele lui l-ar fi ajutat la cruciada, poate palitura cu ciorapul il betegea pe I. si il facea sa inteleaga mai bine greutatea problemei. Dar asa, cireasa doar a reusit sa-si atace partenerul cu un ciorap. Mare branza.

Si uite-o cam cade in derizoriu si fuge de la locul potentialei crimei (daca ar fi avut la ea arma potrivita). Si fuge cu a ei codita intre picioare si se gandeste ce ridicol, sa ataci un barbat cu un ciorap. Chiar si cornila, acest mare artizan al certurilor in cuplu, isi rade in barbuta-i rara. Cireaso, ai fost cam caraghioasa.

Asta imi aminteste de o alta intamplare, cand tot cornila a intrat intr-o prietena care tocmai curata o portocala. Partenerul ei de atunci, sa-i zicem M., a suparat-o. Pe loc prietena mea, tot un fruct de nadejde, dar mai voinica la trup si mai buna tintasa, a aruncat spre agresorul casnic cu portocala ce tinea.

L-a ratat la mustata desi el nu s-a ferit, pentru ca se intorsese cumva de nici nu a vazut proiectilul ucigas. Dar portocala a nimerit in geam, unde s-a strivit. Prin strivire, au sarit stropi din ea. Stropii au sarit pe omul nostru si l-au speriat ingrozitor.

Deci am practicat aruncarea cu ciorapul, sperand sa fac o declaratie de razboi. Si tot ce am obtinut a fost o privire mirata din partea lui I. De fapt, il banui ca a si ras, dupa ce eu m-am sustras invinsa din incapere. Daca aveam un ciocan, eu radeam la urma si radeam mai bine.