Am mai avut o data revelatia asta. Ca avocatii fac lucruri incredibil de iscusite. Si scot pe cireasa din marile ei mici buclucuri.
Atunci m-am dus la avocata mea dand usa de perete, ca un cowboy care sta rau cu nervii. Si i-am declarat printre lacrimi nu doar ca vreau sa termin odata cu procesul pe care il aveam cu xyz. Din care, bineinteles, sa ies neciufulita. Dar ca nu mai vreau in ruptul capului sa-l vad pe om la fata. Ca nu ma mai tin capacele.
Ajunsa in aceasta parte a izbucnirii mele catre avocata, nu doar am suspinat. Am batut si din picior. Dumneaei, o femeie cu mult calm, s-a pus in secunda aia la calculator.
Si a ticluit o hartie prin care nu doar ca nu a mai trebuit sa ma prezint nicaieri. Dar a si poruncit tribunalului sa-mi transmita in scris cele discutate. Sa-mi dea adica socoteala de cum s-a descurcat el in absenta mea.
Pentru toata treaba imi amintesc ca am platit niste sume care mi s-au parut absolut minuscule. Daca era sa le pun intr-un cantar, sa se contrabalanseze cu drama mea.
Eram in stare sa infasc luna de pe cer si sa i-o dau infasurata intr-o funda. Numai sa ma scape.
Intre timp uitasem cat e de tare sa te duci la avocat. A trecut timpul. Acum va rog sa va imaginati ca anotimpurile se schimba repede, sub ochii vostri.
Primavara, mugurii plesnesc. Vara, ciresele sunt rosii-negricioase. Toamna, mustul musteste prin mustarii pentru musterii. Iarna, ce bine, mergem la ski si ne cumparam cadouri. Si toate astea inca o data, de doua ori, de trei ori si chiar patru.
Azi mi-am luat ora la un avocat nevazut in prealabil. Asta m-a stresat rau. Cum o fi domnul asta la care merg eu acum sa-mi pun o bucata de viata pe o tavita dinaintea dumisale.
Cum o arata. O sa-mi inspire incredere? O sa arate rabdare? O sa inteleg ce zice? O sa fraternizeze cu marunta problema mare a ciresei?
Am platit cei mai bine investiti 50 de lei din viata mea. Nu inainte, ca la c….e. Ci ca la psiholog. M-am asezat pe scaun, putin lasata pe spate. Si am discutat cu un om incredibil de destept si de in tema cu problema mea.
Mi s-a parut ca ma astepta deja. Si ca stia tot ce o sa scot pe gura asta mica. Fara sa ma prind, timpul a zburat fal-fal. Am stat fix o ora. Am iesit de acolo multumita pana peste poate. Desi omul mi-a zis ca e tare complicat. Si ca nu stie daca ma rezolva.
Dar maniera in care a pus problema si modul in care ochii lui exprimau inteligenta si rigoare si siguranta si stapanire de sine si stiinta m-a multumit profund. Ne-am placut instant.
Si el s-a mirat cumva evident ca femeia asta mica. Care a venit cu niste ochelari de soare roz si o fusta cu flori fiu-fiu este o companie asa de neimpovaratoare. Ma gandesc ca atunci cand esti avocat si iti vine o blonda, ti-e putin frica. Cu toata scoala pe care ai facut-o. Si cu toata experienta in blonde pe care o ai la activ.
Si mi-am dat seama ca nu cred ca mai pot sa mai traiesc in continuare fara un avocat pe care sa-l consult macar din timp in timp. Stiu ca lumea zice chestii de avocati. Ca sunt asa, ca fac pe dincolo.
Parca nici eu nu m-as strecura nonsalanta langa unul noaptea in pat. Pentru ca poate vorbesc in somn chestii care pot fi folosite impotriva mea. Sau cand ne-am certa ar scoate din maneca de la pijama un alineat dintr-o lege. Si mi-ar explica ca nu am voie sa fac ce fac. Cum sa-l contrazic?
Dar asa, cand ai o problema cum am avut eu azi. Chestie cu care-mi bat capul de vreo 2 ani incoace. Este musai sa consulti un avocat. Face lumina in cap. Si descalceste noduri marinaresti de probleme. Si totul contra unei sume modice. Sus avocatii.
Deci un avocat hai, nu zilnic, dar macar la rastimpuri, tine doctorul departe. El si cu merele.
