cireasa si bogatia iminenta

aprilie 27th, 2011


Va anunt pe aceasta cale ca trebuie sa mai aveti doar putina rabdare. In curand o sa fiu bogata putreda.

Motivul este unul simplu si descoperirea mea fenomenala. Vreau sa impartasesc ca sa ne imbogatim cu totii si sa zburdam in livada cu buzunarele pline. Am inceput sa folosesc bicicleta. Si demersul meu aduce o gramada de mutatii in buget. In primul rand, pun mai rar benzina. Parol. Pe cautate si pe luate.

Doua dintre cele cinci drumuri saptamanale spre locul unde muncesc precum o furnica imperecheata cu o albina sunt acum calare. Deplasarea asta sustenabila aduce reduceri de pret la pompa. Atunci cand imi intorc buzunarele pe dos, cade pe jos cu zgomot niste maruntis, plus o maslina si o atentie.

Dar cel mai important aspect este cosul zilnic. Cand cireasa tragea masina in fata supermarketului, se intamplau niste traume. Atrasa de rafturi precum pupaza de tot ce straluceste, cireasa vara in cos. Face prapad printre produse. Cumpara tot ce i se nazare, strabatuta de pofte nelalocul lor.

Stia, vezi bine, ca are cu ce le aduce in vizuina si nu-si face griji. Parte dintre produse zaceau acolo vreme indelungata. Alta parte ajungea la gunoi. Si doar o felie de tort din cosul zilnic ajungea sa fie cu adevarat folositoare.

Acum insa lucrurile stau atat de diferit. Sus cocotata pe bicicleta si inarmata cu o punguta de carpa vai mama ei, cireasa este puza la zid. Ea este nevoita sa agoniseasca obiecte de stricta trebuinta. Cantareste situatia din ochi. Ia decizii bazate pe marimea care acum conteaza mai mult ca niciodata.

Daca a pus mana pe o salata, nu mai incap prosoapele de bucatarie. Daca a decis sa ia un bec, lasa conserva de ton. Si tot asa. Rezultatul este unul fabulos. Fridigerul ciresei contine doar cele trebuincioase pentru un trai decent.

Ultima data am avut cu mine un bec mic, o caserola de kiwi, niste zahar si o sticla de ulei si un pachet de cafea. Vai.

Sigur, experienta e dura. Dar in acest mod simplu o sa ma dea banii afara din casa. Si o sa umblu prin oras pe bicicleta dar acoperita de blanuri, aur si alte dovezi ca am o viata luxurianta.

cireasa si loteria

martie 21st, 2011

Stiam exact ce am de facut cu gramada asta mare de banet care se stransese purcoi. Vedeam chiar si cum o luam cu o cisterna si o aduceam in livada, unde o imparteam echitabil intre mine, mine si mine.

In primul rand aveam pregatite niste sume decente si fixe pentru niste  prieteni de prin viata mea. Dupa modelul uite, ia si tu ceva frumos la nevasta, aveam de impartit vreo 20 de plicuri. Uite, 20.o00 de euro erau pregatiti numai pentru colega mea Livia.

O alta gramajoara substantiala era alocata pentru mama de cireasa. Stiu eu ca ea are nevoie sa targuiasca permanent cate ceva. S-ar fi bucurat. Are zilnic o lista de cumparaturi mai generoasa chiar decat a lui Mos Craciun insusi. Si totusi niciun ren la dispozitie. Asta ar fi fost prima mea miscare, sa-i fac rost.

Si dupa ce as fi rezolvat urgentele astea, m-as fi cufundat cu tot cu crestet intr-o piscina de fresh de portocale. Parca niciodata nu ma lasa inima sa-mi iau destul. Mi se pare ca, daca ies in oras si cer o galetusa, sunt pe cale sa comit o aroganta.

Apoi as fi aranjat repede, din condei, sa mananc de acum inainte cele mai fine si grozave si neingrasatoare mancaruri de pe fata pamantului. De trei ori pe zi in fiecare zi. M-as fi tavalit in icre rosii. As fi lins zilnic miere fina. M-as fi uns cu ulei presat la cald de picioarele fecioarelor din cine stie ce sat toscanez.

Apoi brutari celebri s-ar fi prezentat la usa mea cu cele mai smechere inventii. As comanda ca unele paini sa aiba doar coaja si alte doar miez pufos. Zero e-uri.

Apoi o casa la mare, pe o coasta. Apoi o casa la munte, pe niste munti falnici. |Unii crosetati cu dantela de zapada, ca poti schia pe ei si vara. Apoi o herghelie de cai zdraveni si premiati, de stirpe nobila. De restul banilor m-as fi lacomit si as fi achizitionat probabil bilete de avion, cazari si obiective turistice zeci si sute si poate chiar mii.

Dar n-a fost sa fie. Adio freshuri. Buna dimineata apa chioara.

confidente sentimentale in urechea lui mos internet

septembrie 30th, 2010

Scria intr-o carte citita de cireasa pui ca oamenii necunoscuti sunt o binecuvantare. Multa dreptate avea autorul descoperitor de acest adevar.

Luati in doze mici, colegii de compartiment, cei de care ne lipim in timpul unui zbor scurt si/sau colegii de salon dintr-un spital unde esti internat 3 zile si te simti ca naiba ne asigura posibilitatea de a ne gestiona preaplinurile emotionale intr-un mod simplu si curat.

Stim ca nu o sa-i mai intalnim niciodata, asa ca prindem un curaj nebunesc. Si cu o pofta de povesti rar intalnita in viata noastra cea normala, varsam pe ei tot ne arde. Le spunem visele noastre de marire. Fricile noastre penibile. Dragostele neimplinite. Porcariile pe care le facem aproapelui. Porcariile pe care n-am apucat inca sa i le facem aproapelui dar speram sa reusim pana da iarna.

Cireasa foloseste des toate cele de mai sus. Ia oameni necunoscuti, ii lipeste de trup si suflet si le toarna in ureche toate nefacutele. Apoi se linge pe buze si pleaca satisfacuta mai departe. Mai usoara, mai curata, mai uscata. Oamenii astfel folositi poarta mai departe povara povestirilor ciresei. Sa se spele pe cap cu ce au aflat de la dansa. Oricum au fost alesi din motive de igiena sufleteasca.

Dar pe langa aceste palnii folositoare, cireasa mai beneficiaza de un ajutor substantial. Ea are drept confident internetul intreg. Poate picura in auzul lui lucruri nebanuite. Chatul pocneste de confidente, cireasa se descarca, lumea ei se invarte discreta mai departe. In mod special am un anume confident, cunoscut pe internet.

Pana sa apucam sa ne vedem si in viata reala, am apucat sa-i impuiez mintea cu tot felul de dejectii sentimentale. Din cine site ce avant nebunesc, l-am ales pe acest necunoscut din noianul de necunoscuti. Conservatiile noastre iluzorii sunt atat de palpabile. Pana sa stiu cum arata, vedeam niste urechi uriase, deschise doar mie. Si lipsa unei guri care sa zica mai departe lumii ce aude.

Eu ii spun chestii de care in mod normal m-as rusina. El imi zice inapoi cuvinte potrivite si ma simt atat de impacata. Dupa ce l-am cunoscut, ce ciudat. Nu m-am rusinat pe vecie si nici n-am tacut, asa cum s-ar fi cuvenit, poate. I-am dat mai departe cu ale mele. Multe amanunte, toate intime. Ce lux confort clasa intai. Confidentele mele deocheate au un receptacul.

Cum am inima grea, cum caut urechea lui primitoare. Nu zice niciodata nu. Vine cu pareri pertinente, croite anume pentru destinul de cireasa. E asa de bine sa ma pot lasa moale pe internet. Si, cand nu am o calatorie cu trenul sau nu impart un mizer trai de spital cu vreo doamna, sa pot totusi spune cu amanunte naturaliste ce simtesc. Mos internet nu se plictiseste niciodata.

cireasa si orient expressul

septembrie 22nd, 2010

De cand eram cireasa pui imi doresc sa ma urc pentru o vreme in fantasmagoricul tren Orient Express.

Nu e doar filmul cel ce m-a facut sa vanez fantasme. Am vazut trenul asta magic oprit intr-o gara, demult. Era pe vremea maritisului meu. Adica acum aproximativ 143 de ani si cateva zile. Brat la brat cu fostul meu sot, inginerul fara inima, ne-am lipit de geamurile trenului numit dorinta. Oprise la Sinaia, pentru a-si distra in mod balcanic distinsii lui pasageri.

Ce oameni calatoresc cu trenul asta din povesti. Doamne cu palarii si perle si domni cu frac si zambete superioare si larghete financiara. Pot sa-mi inchipui singura, mai departe, ca din cand in cand mai si dispare cineva. Cate o doamna corpolenta ce tinea mereu in brate un catelus. Sau macar un domn asmatic, indragostit de o subreta. Parca asa zicea in filmul intesat de crime. Imi place misterul, imi place si trenul.

Din cate am apucat si eu sa prind, zic mai departe. Canapelele sunt tapisate cu o catifea netocita. Toate manerele sunt mesterite din alama. Perdelele sunt de conac englezesc. Oglinzile au rama frumoasa, de tablou de pret. Chiar si uitandu-te doar la exterior, te prinzi ca e ceva cu trenul asta. E asa, ca venit din alte vremuri. Ce inseamna marketingul bine lucrat. Sunt o victima sigura.

Atunci, imediat ce am ajuns la internet, am verificat preturile pentru o cursa macar mica. Tin minte cum mi s-au lasat colturile gurii in jos si umerii le-au urmat. Costa mii de euro sa te dai chiar si cateva zile cu trenul asta luxos. Si tot bosumflata am ramas, pana de curand. Cand m-am gandit ca poate ar trebui sa incerc doua variante.

Sunt o cireasa, ce naibilor. Ar trebui ori sa cer o sponsorizare de la o firma. Sa ii ademenesc pe niste reponsabili de bugete sa imi acopere cheltuielile unei saptamani de Orient Express. Si sa le promit in revers povesti nemuritoare si imagine umflata cu pompa. Sau pur si simplu sa ma angajez o vreme in tren. Macar 2-3 luni, cat sa-mi fac damblaua. O sa exersez pentru interviu faza cu tava dusa impecabil in timp ce trenul se tot misca sub mine.

Mai e o varianta. Sa astept nitel pana ajung o baba respectabila. Si dupa ce o sa-mi gasesc un domn cu frac si inima mare, sa il imbarc cu forta intr-o calatorie. Apoi sa nu-mi mai bat capul cu detalii. Stiti, in Orient Express oamenii mai si dispar. Pentru proiectul asta am alaturi de mine si o prietena buna. Si ma gandesc sa bag strambe si la mama de cireasa.

Cireasa isi doreste mult sa se imbarce in Orient Express. Pentru donatii si / sau idei despre cum poate ea ajunge mintenas in trenul poftei dumisale, va rugam scrieti mai jos.

catre conducatorul auto, potential prietenul meu

iunie 24th, 2010

Conducea un BMW serie 5, nou si negru. Ne-am intamplat la stop. Mi-a zambit cu subinteles. Ceva in genul draga facem si noi un cichi-cichi. Frumusos barbat, nu zic nu.

Mi-a sarit basca de mirare. Sa nu mai pot conduce si alta nu. M-am departat tilpil si demn in tromba, speriata. Dar n-am putut sa ma opresc din a-i scrie o epistola deschisa. Ca si cum inca am mai sta la stop impreuna. Mai, omule, tu chiar iti dai seama ce esti pe cale sa declansezi?

Daca ai nenorocul sa-ti zambesc inapoi, pentru ca m-ai prins intr-o pasa emotionala proasta. Daca bem o cafea impreuna si te seduc cu veselia mea. S-a mai vazut. Daca descopar ca ai niste ochi tulburator de vii si incep sa te iubesc cu foc si para. Daca gasim chiar si ce sa vorbim. Ala esti, iti zic eu. Murim de gat impreuna.

M-am gandit ce putintic instinct de conservare demonstreaza omul asta. Pai, mai omule, eu am avut un prieten cu BMW serie 3, deci ceva mai putin grav. Si era sa ne prapadim amandoi de uimire. Hai sa ne gandim un pic, sa ne clarificam.

Dupa ce sa zicem ca ne-am indragostit si ne-am mai consumat putin si am cotrobait unul prin corpul altuia cu rasuflarea taiata si entuziasmul primelor uniuni carne-suflet-carne paleste, se va intampla asa. Propun doar un scenariu simplu, fara variante.

Tu vei descoperi ca eu sunt de fapt prea pitica pentru un conducator de serie 5. O sa te uiti cu jind la lunganele prietenilor tai si o sa te rusinezi. O sa te intrebi de ce naiba mi-ai zambit la stop, in fatidica dimineata in piata unirii. Si o sa ma blestemi ca ti-am zambit inapoi.

O sa vezi, daca mergem intr-un weekend la Paris, ca nu scapi de mine trimitandu-ma la cumparaturi pe Champs Elysees. Si ca eu vreau sa vizitez cutare si cutare locuri si ca mi se pare normal sa luam metroul. Tu o sa te uiti ingrozit la romanii din jur, sperand ca nu te cunoaste nimeni si nu spune acasa ce faci.

Eu o sa-mi dau seama ca prietenii tai sunt niste neispraviti, din punctul meu de vedere. La tine macar imi plac ochii si combinatia carne-suflet-carne. Care ma induioseaza suficient incat sa uit, pe alocuri, cine-mi esti. Dar la ei nu-mi place nimic.

Si orice minut petrecut in preajma lor ma arde. Poti sa faci pe pielea mea oua ochi in momentele alea. Iar tu, tu crezi ca ne distram cel mai bine din lume cand ne intalnim cu ei. Si nu intelegi de ce pitica asta mai pune si bot. Dupa ce ca e pitica. Fir-as al naibii cu norocul meu, o sa zici. Pe cine-am omorat, o sa mai zici.

La un moment dat o sa constanti ca sanii mei natural mari parca nici nu stau asa sus cum ai invatat tu ca stau sanii la femeie. Si o sa constati ca, desi ai picat blana cand mi-ai atins pielea fina, am celulita. Si iar o sa te uiti cu jind la lunganele prietenilor tai. Cele cu carne tare si sani cu sfarcuri puse stanga-dreapta in dreptul claviculei.

Eu o sa constat ca tii la ceasul tau de mana ca la un copil. Si ca desi il iubesti asa cu foc, abia astepti sa-l schimbi. Sa ai alt copil pe care-l iubesti ca pe ochii din cap. Unul nou, care sa te arda la buzunar de sa simti. Pentru ca numai atunci stii tu sa atingi nirvana. Da-da, e o metafora pentru o stare de gratie. Asta voiam sa zic, dragul meu.

O sa constati ca buzele mele sunt incredibil de subtiri. Mai subtiri decat stii tu ca sunt buzele la femeie. Si ca dintre ele nu curge tocmai lapte sau niscaiva miere. Ca ele emana putregaiuri si idei complet traznite. Chestii si valori care ar cutremura carnea oricarui prieten de-al tau. Bine ca nu m-a auzit mama ta ultima data, stii tu cand.

O sa-ti plezneasca un vas in ochi de nervi cand o sa auzi ca merg la cizmar. Eu o sa mor cand o sa ma duci la mare la Mamaia in weekend. Tu o sa te imbraci la limita de rau dupa gustul meu, desi cu straie bogat alese. O sa ma uit in jur sa vad cine ne vede. Eu o sa port pantofi cu talpa plata, dupa ce ca sunt pitica. Nu stiu sa merg pe tocuri. Poti sa crezi asa ceva.

Pot sa mai zic pana maine dimineata dar n-are rost. Ai prins ideea. Eu si cu tine chiar nu ne potrivim. Si fii mai atent pe viitor. Nu mai zambi asa, fara discernamant. Nu te uita la zulufii mei si la ochii de caprioara. Sunt insasi medusa, cu serpi in loc de par, daca ma cunosti mai bine. Iar tu, pentru mine, nu mai zic.

Hai, condu cu atentie. Si sa auzim de bine.