catre conducatorul auto, potential prietenul meu

iunie 24th, 2010

Conducea un BMW serie 5, nou si negru. Ne-am intamplat la stop. Mi-a zambit cu subinteles. Ceva in genul draga facem si noi un cichi-cichi. Frumusos barbat, nu zic nu.

Mi-a sarit basca de mirare. Sa nu mai pot conduce si alta nu. M-am departat tilpil si demn in tromba, speriata. Dar n-am putut sa ma opresc din a-i scrie o epistola deschisa. Ca si cum inca am mai sta la stop impreuna. Mai, omule, tu chiar iti dai seama ce esti pe cale sa declansezi?

Daca ai nenorocul sa-ti zambesc inapoi, pentru ca m-ai prins intr-o pasa emotionala proasta. Daca bem o cafea impreuna si te seduc cu veselia mea. S-a mai vazut. Daca descopar ca ai niste ochi tulburator de vii si incep sa te iubesc cu foc si para. Daca gasim chiar si ce sa vorbim. Ala esti, iti zic eu. Murim de gat impreuna.

M-am gandit ce putintic instinct de conservare demonstreaza omul asta. Pai, mai omule, eu am avut un prieten cu BMW serie 3, deci ceva mai putin grav. Si era sa ne prapadim amandoi de uimire. Hai sa ne gandim un pic, sa ne clarificam.

Dupa ce sa zicem ca ne-am indragostit si ne-am mai consumat putin si am cotrobait unul prin corpul altuia cu rasuflarea taiata si entuziasmul primelor uniuni carne-suflet-carne paleste, se va intampla asa. Propun doar un scenariu simplu, fara variante.

Tu vei descoperi ca eu sunt de fapt prea pitica pentru un conducator de serie 5. O sa te uiti cu jind la lunganele prietenilor tai si o sa te rusinezi. O sa te intrebi de ce naiba mi-ai zambit la stop, in fatidica dimineata in piata unirii. Si o sa ma blestemi ca ti-am zambit inapoi.

O sa vezi, daca mergem intr-un weekend la Paris, ca nu scapi de mine trimitandu-ma la cumparaturi pe Champs Elysees. Si ca eu vreau sa vizitez cutare si cutare locuri si ca mi se pare normal sa luam metroul. Tu o sa te uiti ingrozit la romanii din jur, sperand ca nu te cunoaste nimeni si nu spune acasa ce faci.

Eu o sa-mi dau seama ca prietenii tai sunt niste neispraviti, din punctul meu de vedere. La tine macar imi plac ochii si combinatia carne-suflet-carne. Care ma induioseaza suficient incat sa uit, pe alocuri, cine-mi esti. Dar la ei nu-mi place nimic.

Si orice minut petrecut in preajma lor ma arde. Poti sa faci pe pielea mea oua ochi in momentele alea. Iar tu, tu crezi ca ne distram cel mai bine din lume cand ne intalnim cu ei. Si nu intelegi de ce pitica asta mai pune si bot. Dupa ce ca e pitica. Fir-as al naibii cu norocul meu, o sa zici. Pe cine-am omorat, o sa mai zici.

La un moment dat o sa constanti ca sanii mei natural mari parca nici nu stau asa sus cum ai invatat tu ca stau sanii la femeie. Si o sa constati ca, desi ai picat blana cand mi-ai atins pielea fina, am celulita. Si iar o sa te uiti cu jind la lunganele prietenilor tai. Cele cu carne tare si sani cu sfarcuri puse stanga-dreapta in dreptul claviculei.

Eu o sa constat ca tii la ceasul tau de mana ca la un copil. Si ca desi il iubesti asa cu foc, abia astepti sa-l schimbi. Sa ai alt copil pe care-l iubesti ca pe ochii din cap. Unul nou, care sa te arda la buzunar de sa simti. Pentru ca numai atunci stii tu sa atingi nirvana. Da-da, e o metafora pentru o stare de gratie. Asta voiam sa zic, dragul meu.

O sa constati ca buzele mele sunt incredibil de subtiri. Mai subtiri decat stii tu ca sunt buzele la femeie. Si ca dintre ele nu curge tocmai lapte sau niscaiva miere. Ca ele emana putregaiuri si idei complet traznite. Chestii si valori care ar cutremura carnea oricarui prieten de-al tau. Bine ca nu m-a auzit mama ta ultima data, stii tu cand.

O sa-ti plezneasca un vas in ochi de nervi cand o sa auzi ca merg la cizmar. Eu o sa mor cand o sa ma duci la mare la Mamaia in weekend. Tu o sa te imbraci la limita de rau dupa gustul meu, desi cu straie bogat alese. O sa ma uit in jur sa vad cine ne vede. Eu o sa port pantofi cu talpa plata, dupa ce ca sunt pitica. Nu stiu sa merg pe tocuri. Poti sa crezi asa ceva.

Pot sa mai zic pana maine dimineata dar n-are rost. Ai prins ideea. Eu si cu tine chiar nu ne potrivim. Si fii mai atent pe viitor. Nu mai zambi asa, fara discernamant. Nu te uita la zulufii mei si la ochii de caprioara. Sunt insasi medusa, cu serpi in loc de par, daca ma cunosti mai bine. Iar tu, pentru mine, nu mai zic.

Hai, condu cu atentie. Si sa auzim de bine.

ce cadou vrea un barbat?

iulie 15th, 2008

sigur, ma refer aici la un barbat de care imi pasa. nu de cei din categoria carora poti sa le livrezi cu ochii inchisi si mergand cu spatele camasa/cravata/portofel/pijama/papuci (2)/parfum la intamplare/orice.

personajul barbat are curiosul obicei sa nu se entuziasmeze daca ii aduci o trusa de machiaj de la un brand bun. sau un sutien care fac minuni. si are si o mica funda de culoarea somonului. la vederea lor, ramane placid.

nu ii pasa nici daca vin victorioasa cu niste lumanari parfumate pentru seri minunate. sau o masuta rosie, numai buna sa pui nimicuri pe ea. sau un catzel pui, cu o funda rosie la gat.

barbatul mai sensibilos din fire poate mima un pic placerea cand primeste plante sau un set de ceai cu 2 canutze. sau o veioza care da taman lumina difuza care trebuie intr-un dormitor bine organizat.

dar in adancul sufletului meu, stiu ca asta a fost un cadou ca sa stau eu linistita. nu un cadou care sa-i mearga lui la suflet.

deci ce cadou vrea un barbat? cine sa-i mai inteleaga.

eu as fi dornica sa pun uite, chiar acum, hatzuri lunii de pe cer. si sa i-o aduc de capastru seara acasa. desi ea sigur se zbate tot drumul. sa i-o dau ca pe un pepene cuminte si bun. dar sa fim rezonabili. au incercat si altii.

as vrea sa tarai de panze, cu forta-mi herculeana de cireasa, o barca. s-o aduc pana la usa blocului. cu tot cu echipaj care a pregatit deja niste peste proaspat la bord. cu ulei de masline si o parere de mirodenii. si cu toti prietenii imbarcati si ei. si musai bine dispusi.

cand nu poti sa oferi luna de pe cer sau o barca care sa plece imediat pe mare, ce cadou sa-i faci unui barbat. de ziua lui. ce stres.

sa fie un stadion bine amplasat? olimpico din roma, de exemplu? sau echipa preferata cu tot cu stranieri si cheer leaders? stiu si eu…

sa fie o cisterna obscen de mare cu spritz de vara. instalata pe malul marii, o mare preferata? sau o basculanta cu salata de vinete si ardei copti parcata in apropierea casei? (asta, fie vorba intre noi, cred ca poti darui cu succes orsicui).

dar zau, n-am pur si simplu timp sa implementez ceva din toate astea, desi banui ca efectul ar fi pe masura. so, ce-i fac cadou unui barbat de care-mi pasa. cand ziua lui e maine. hmmm.

daca devenim derizorii si ne coboram la nimicuri tangibile azi, ma gandesc ca un barbat poate sa aprecieze un briceag premium cu multe functiuni. sau o pereche buna de conversi. sau un gadget tehnologic din care eu sigur nu inteleg nimic. cu cat nu inteleg mai mult, cu atat e mai bun.

sau nu, uite. m-am hotarat. cred ca pur si simplu o sa pun mica mea inima roz bonbon intr-o cutie frumoasa, cu imprimeu cu masinute. si o sa o las la prima ora in fata usii. sa o gaseasca primul lucru cand iese din casa.

merge? voi ce dati cadou si e bine primit? sau ce ati vrea tare mult sa vi se infatiseze de ziua voastra?