4 femei prea sunt multe femei pentru un sef de cusete

octombrie 14th, 2010

Era weekendul trecut. Eram 4 femei prietene intr-o cuseta cumparata din vreme. Eram in trenul ce pleca de la Bucuresti la Baia Mare. Noi ne dam jos nitel mai devreme, la Jibou. Cum care Jibou. Jibou, un mare nod ferovioar.

Ne-am prins ca al nostru conductor de tren sau cum se numeste el e cherchelit de cand m-am dus sa iau asternuturi. Omul avea nasul rosu si numara cu greutate cearsafurile. Pana a ajuns la 4, l-au trecut toate apele si gandurile impleticite.

Peste vreo ora isi face curaj betivanul asta si vine sa ne spuna cate ceva. E deja noapte destula de groasa. Pentru ca zavorul nu se inchide, dentista face un nod aproape marinaresc cu esarfa ei cu fir argintiu. Pot sa dea si turcii si tot n-au cum sa deschida compartimentul asta cu 4 femei: 2 aproape blonde si 2 brune.

Trage betivanul ce trage de usa si pana la urma il lasam, crezand ca are sa ne spuna chestiuni de importanta nationala. Si cand colo, el se uita la cum ne-am facut paturile si zice, din putul gandirii lui putintice. Da jos cine doarme. Noi dormim. Pai sunt 6 paturi si voi sunteti 4. Aici vocile ciresei, altei cirese, ale dentistei si ale poneiului se impletesc. Am platit cuseta toata. Ce-ti pasa dumitale. Suntem 4 dar dormim in 6 paturi. Asa suntem noi, nevricoase.

Vezi bine, betivanul dorea sa vanda cuiva celelalte 2 paturi ale noastre. Si-a gasit el cu cine sa faca spaguta intr-o noapte de toamna. am sarit in grumazul lui ca niste cataveici. L-am alungat cu huo si ne-am mai vazut la fata abia dimineata. Cand daduse bruma la destinatie si el tot beat si rosu si urat mirositor era. Ne-am tot vorbit sa-l reclamam in gara dar cand am dat ochii cu prietenii din Salaj, am uitat.

La intoarcere, ce sa vezi. Daca ne gandim statistic, ai zice ca lucrurile ar fi trbuie sa fie ok. Care sunt sansele ca o cireasa sa fie hartuita si la dus si la intors. Insa cum intrebam pe noul nostru diriguitor de tren care e vagonul, cum ne prindem ca e o problema. E treaz, e mai tanar, nu miroase urat. Dar e inconjurat de alti 3 vajnici barbati. Si incepe sa teasa catre noi o caterinca penibila. Jumate flirt jumate obraznicie jumate complex de superioritate.

Ne intreaba daca sa ne deseneze unde e compartimentul nostru. Adauga cu zeflemea ca spera ca ne descurcam sa mergem pe culoar singure pana acolo. Trage de papornitele noastre cu must si dovleci si noi tragem de ele inapoi. Zice catre sustinatori. Daca le ajuti nu-i bine daca nu le ajuti nu-i bine. Maraim la el cum ne pricepem mai bine si ne zavoram iar inauntru. Acum incuietoarea merge unsa.

Concluzie. Cand conductorii de tren vad 4 femei prietene si stiu ca ele o sa doarma intr-o cuseta impreuna, ii apuca puia gaia. Ba se imbata, ba vor sa scoata profit, ba devin badarani. 4 femei sunt prea multe femei pentru un public cu o deschidere asa ingusta.

cireasa si orient expressul

septembrie 22nd, 2010

De cand eram cireasa pui imi doresc sa ma urc pentru o vreme in fantasmagoricul tren Orient Express.

Nu e doar filmul cel ce m-a facut sa vanez fantasme. Am vazut trenul asta magic oprit intr-o gara, demult. Era pe vremea maritisului meu. Adica acum aproximativ 143 de ani si cateva zile. Brat la brat cu fostul meu sot, inginerul fara inima, ne-am lipit de geamurile trenului numit dorinta. Oprise la Sinaia, pentru a-si distra in mod balcanic distinsii lui pasageri.

Ce oameni calatoresc cu trenul asta din povesti. Doamne cu palarii si perle si domni cu frac si zambete superioare si larghete financiara. Pot sa-mi inchipui singura, mai departe, ca din cand in cand mai si dispare cineva. Cate o doamna corpolenta ce tinea mereu in brate un catelus. Sau macar un domn asmatic, indragostit de o subreta. Parca asa zicea in filmul intesat de crime. Imi place misterul, imi place si trenul.

Din cate am apucat si eu sa prind, zic mai departe. Canapelele sunt tapisate cu o catifea netocita. Toate manerele sunt mesterite din alama. Perdelele sunt de conac englezesc. Oglinzile au rama frumoasa, de tablou de pret. Chiar si uitandu-te doar la exterior, te prinzi ca e ceva cu trenul asta. E asa, ca venit din alte vremuri. Ce inseamna marketingul bine lucrat. Sunt o victima sigura.

Atunci, imediat ce am ajuns la internet, am verificat preturile pentru o cursa macar mica. Tin minte cum mi s-au lasat colturile gurii in jos si umerii le-au urmat. Costa mii de euro sa te dai chiar si cateva zile cu trenul asta luxos. Si tot bosumflata am ramas, pana de curand. Cand m-am gandit ca poate ar trebui sa incerc doua variante.

Sunt o cireasa, ce naibilor. Ar trebui ori sa cer o sponsorizare de la o firma. Sa ii ademenesc pe niste reponsabili de bugete sa imi acopere cheltuielile unei saptamani de Orient Express. Si sa le promit in revers povesti nemuritoare si imagine umflata cu pompa. Sau pur si simplu sa ma angajez o vreme in tren. Macar 2-3 luni, cat sa-mi fac damblaua. O sa exersez pentru interviu faza cu tava dusa impecabil in timp ce trenul se tot misca sub mine.

Mai e o varianta. Sa astept nitel pana ajung o baba respectabila. Si dupa ce o sa-mi gasesc un domn cu frac si inima mare, sa il imbarc cu forta intr-o calatorie. Apoi sa nu-mi mai bat capul cu detalii. Stiti, in Orient Express oamenii mai si dispar. Pentru proiectul asta am alaturi de mine si o prietena buna. Si ma gandesc sa bag strambe si la mama de cireasa.

Cireasa isi doreste mult sa se imbarce in Orient Express. Pentru donatii si / sau idei despre cum poate ea ajunge mintenas in trenul poftei dumisale, va rugam scrieti mai jos.

minunata filipineza si efectele ei

decembrie 3rd, 2009

floare

Preludiu. Stie toata lumea ca si cat imi plac barbatii. Poate cu deasupra de masura. Rog sa nu fiu banuita de contrariul, nici pentru o clipita.

Si totusi.

In trenul inghetat ce imi producea pe banda turturi la nas, tren ce gonea de la Shanghai catre Hong Kong, am vazut ceva extraordinar de minunat.

O filipineza venita probabil din tara in care a esuat Gulliver mai demult. Cireasa e pitica. Dar ei bine, filipineza asta era mult mai mititica. Daca statea perfect dreapta, imi ajungea fix cu capul intre sani, imi inchipui. Just a thought.

Uite-o cat e de frumoasa. Un ghem de carne brun-aurie cu ochi sclipiciosi. Zambet dulceag de sirena care promite sa-ti faca numai belele. Si un par ca al lui Alba-ca-zapada, numai ca mult mai bogat si mai stralucitor.

Nu era sobolanul cu par scurt care se spalase cu folten si devenise paros. Ci cea mai paroasa faptura, sa zicem un porcusor de Guineea, se spalase cu el stie ce si rezultase volbura asta de podoaba capilara.

Cum am vazut-o, m-am gandit. Cum se poate asa ceva? Filipineza, am uitat numele pentru ca de emotie urechile mi s-au inchis ermetic cand l-a rostit, nu stia sa se incrunte. Zambea in continuu in modul ala coplesitor. Ma simteam ca Mowgli fascinat de Kaa.

Probabil ca simpatia a fost instanta si chimia declansata de ambele parti. Adica s-a iscat o simpatie romano-filipineza, pe taram chinezesc. Filipineza zambea doar la mine si fara nicio intrerupere.

Cred ca si in timpul celor 17 dati cand a fost la baie, ea tot zambea in directia mea. Prin peretii diverselor compartimente intesate cu chinezi. Desi eram cu doi barbati draguti. Care erau precum fluturii in jurul lampii, unde ea era lampa. Dar lampa, lampa asta exotica avea treaba doar cu mine.

Ni se scurgeau ochii una dupa alta. M-am gandit sa-i zic ca e o tampenie sa ramana 3 zile in Hong Kong. De ce sa faca asta, cand poate veni cu noi la Yang Shuo. Oare a auzit ea ce bine e acolo? Oare nu vrea ea sa vada? Oare vrea sa-i fiu ghid? Oare?

Calatoria asta tulburatoare emotional a durat 22 de ore lungi. Am fugit de zambetul insinuant pentru a nu face/spune chestii nepotrivite. M-am refugiat in micul meu cavou inghetat. Adica patul cel mai de sus al trenului.

Si mi-am consumat acolo visele cu palmieri, filipine, caldura toropitoare, lene, erotism si alte lucruri strans legate de toate astea. Care dau o febra a carnii si a mintii greu de stapanit.

M-am si gandit cum o sa anunt eu acasa. Stiti, dragi rude si prieteni. Stop. Eu intalnit o filipineza cat o gamalie. Stop. Zambeste mereu. Stop. Nici voi nu i-ati rezista. Stop. Nu mai pot sa vin. Stop.

Dar m-am luptat si am castigat. Razboiul, nu batalia.

Pentru ca efectele filipinezei sunt traduse din zicala ce nu ma omoara, ma intareste. Daca am izbutit sa nu-i propun sa fugim in lume luand un alt tren in orice directie, inseamna ca da. Orientarea mea sexuala e de fier.

Ghem de carne aurie, du-te si zapaceste pe alta. Eu sunt cireasa neclintita. Care apreciaza un barbat cand il vede. Amin.

luati iarna asta de pe mine

august 10th, 2009

iarna

Toata Asia clocoteste de frica gripei porcine. Sanatos si stresant procent dintre asiatici poarta la gura botnite.

Cand nazuiesc sa intru la ei in tara, ma intampina purtand costume de cosmonauti. De felul celor vazute prin filmele in care se manipuleaza arme biologice. Ma trec prin termometre uriase. Ma roaga sa raman calma in avion si vin sa ma caute de galci.

De cate ori ma sui intr-un mijloc de transport, sunt obligata sa completez formulare absurde. Pe langa laptele pe care l-am supt de la muma-mea, sunt intrebata daca respir bine. Daca nu cumva am nasul infundat.

Dupa asa un preludiu asa subtirel, sunt intrebata daca am diaree. Daca totusi n-am, poate macar stiu pe cineva care are. Si poate m-am intalnit in ultimele 7 zile cu el. Sau poate macar ii curgea nasul cunostintei mele. M-am uitat atent? Respira bine? Hai sa il dau in gat.

Mi-e sila de futilitatea actului. Cine e nebun sa zica vreun da la oricare din intrebarile astea. Si sa ramana in carantina in Asia, pana la loc comanda? Si uite-asa se duc copaci intregi pe apa sambetei.

Afisele din gari si aeropoarte ma invita politicos dar ferm sa ma predau de buna voie celulei de carantina. Nu se specifica, ce-i drept, ce-mi fac daca ma prind. Dar cunoscand acum firea asiatica, pot sa-mi inchipui si singura. De tainuiesc informatii, bine n-o sa-mi fie.

Cred ca daca as scapa acum un stranut la control pasapoarte, m-ar aresta. Si m-ar executa public, ca sa faca din cireasa un exemplu clar. Sa-i determine si pe alti doritori de stranut sa se abtie pe viitor.

Dar in Asia e clima tropicala si subtropicala. Adica o caldura sora cu nebunia si o umiditate pana la cer. Si ca sa compenseze cumva dracia asta de clima in care le-a fost dat sa traiasca, asiaticii au decis sa faca miezul iernei in orice incinta.

In avion zbor cu pielea de gainusa si nasul rece ca la catelusele sanatoase. In vapor imi clantane dintisorii marunti de cireasa. Si pot deja sa sun de pe acum pentru programarea la ginecolog.

In camerele de hotel bate crivatul. Si orice taxi e un frigider pe patru roti. Risc sa nu pot deschide usa, ca prea am mana chircita de la ger.

Pai si atunci cum sa-mi mentin starea aia de sanatate perfecta pe care mi-o pretind ei? La naiba. Cum sa nu-mi curga nasul cu stropi care sar peste tot. Ca lacrimile personajelor din desenele manga.

Si cum sa nu am un biloi imbracat cu glasspapier in gat. Si cum sa nu fac si nitica febra. Cand sunt supusa la asemenea tratamente care imi asigura o criogenare fara griji in 2 pasi simpli?

Am incercat sa ma adaptez cat am putut eu de bine. Ca ma calific in iarna asta dezlanuita asupra mea ca un cetatean perfect sanatos. Cum ma vor asiaticii. Dar iesind mereu din frigider direct in sala de cazane. Si apoi inapoi in frigier, fireste ca am suferit de sanatate precara toata vacanta.

Ingrozita sa nu fiu oprita in carantina la vreuna dintre granite, am incropit un fel de caciulita dintr-un sal. Si am dormit toate noptile cu ea in cap, ca o mamaie caucaziana.

3 dintre noptile asiatice le-am dormit prin trenuri, in patul de sus. Cum sa va descriu eu mai bine ursii polari si focile si vulpile care tasneau prin gaurice? Si aurora boreala care se strecura la mine in patut prin gura aceea mica de aer conditionat?

Pai si atunci cum vreti netrebnicilor sa nu fiu bolnava? Huo! Luati intai iarna asta de pe mine. Si abia apoi verificati culoarea pe care o detin in gat.

Sunt terifiata de ideea ca ma opresc in carantina si atunci beau toata ziulica ceai de ghimbir. Poate scap.

Later edit: am ajuns cu bine acasa.

despre trenuri palpabile si trenuri metaforice

februarie 5th, 2009

tren

Am n-am treaba, eu iau mereu trenul.

De fapt ati vazut ca trenul e o tema la care revin mereu. Si ma tot uit la ea cu tot felul e ochelari diferiti. Cel mai mult imi place sa il iau impreuna cu cireasa prietena. Dar cand ea nu poate sa vina, il mai iau si singura. Nu ma pot abtine.

Am observat ca orice calatorie cu trenul este o poarta de transhumanta catre o alta lume, cu reguli speciale. Mai tineti minte reclama aia de la L&M de prin ‘92. Cand protagonistii imbracati sobru, ca la birou. Si-au apris o tigara si au ajuns in Waikiki, cred.

Ii vezi dupa aia in chiloti, cu ghirlande de flori la gat, pe un soare orbitor. Sar stropi de apa. Ei rad de le sar mucii. Si culmea, tocmai cand intra ei prin afis. Se porneste o distractie maxima. Si asta numai de la o tigara.

E, asa e la mine cu trenul. Sa fumez nu e sanatos. Asa ca atunci cand simt un mancarici. Ma duc pana la gara. Ma vantur putin ca un gura casca, dau niste telefoane. Si apoi cumpar belet. Si acolo incepe un rotund univers de positrilitati.

Ce-am mai observat este ca, atunci cand ma urc. Sunt cateva persoane care sunt avertizate prin satelit sau cumva. Si care incep sa dea semne de viata. Desi au tacut prea multa vreme.

Daca vreau sa vorbesc cu SMPE (din alte posturi), bunaoara, e suficient sa iau trenul spre Cluj. Cand iau orice alt tren, nu suna. Dar cand iau trenul spre Cluj, primeste alerta si o da si el mai departe unei cirese cu rucsac. Foarte funny.

Mai e cineva care cum aude ca sunt in tren, ma intreaba unde. Eu zic si atunci el zice coboara, ca vin sa te iau. Nu cobor. Coboara, cand iti zic. Ete na.

Dar sa nu credeti ca teoria mea cu trenurile e una simplista. Caci e insasi folosofia mea de viata. Modul dupa care imi conduc toate actiunile. Locomotiva alegerilor mele.

Am observat eu ca pe langa trenurile palpabile. Cele in care ma urc si au o destinatie clara si fac ciu-ciu-ciu-ciu. Se mai arata in viata unui om, fie el cireasa, si trenurile metaforice.

Adica actiunile, oportunitatile, propunerile, ideile. Cele care opresc doar putin in dreptul meu si ma intreaba doar o data din ochi, ridicand din spranceana. Ce fac, ma urc sau nu? Si daca pana de curand nu prea ma urcam. Si le lasam sa treaca.

Am prins in ultima vreme curaj, si ma tot urc. Nu in toate stau jos la clasa 1. Mai stau si in picioare. Mai calatoresc si cu parteneri de calatorie nepotriviti. Mai sunt cateodata fortata sa ma arunc din mers, frangandu-mi cate ceva.

Dar nimic nu se compara cu luarea de trenuri. Sa faci alegeri in general, mi se pare cel mai nimerit lucru cu putina. Sunt mereu oripilata de ideea ca s-ar putea, daca dorm in papuci, sa ma aleaga lucrurile pe mine. Nu eu pe ele.

Si asta nu mai vreau sa accept sa mi se intample. Am trait o vreme buna asa. It sucks. M-am invatat minte si de atunci. In unele trenuri care nu vor sa se opreasca ma arunc eu, din mers. Pe altele le oblig cu un cutit la gat sa faca halta pe la mine. Si le deraiez linia.

Asa ca pe modelul kamikatze, eu nu stiu multe. Cum apare un tren, cum il iau. Si ce-o mai fi, om vedea. Tren sa fie. Ciu-ciu-ciu-ciu.