cireasa crescuta

decembrie 20th, 2011

Ciresei i se pare normal sa fie ea cea ospatata de sarbatori. De catre mama, matusa cea grasa sau cine mai e rubedenie prin ograda.

Aveam o intelegere. Ajunul era facut de mine dar pranzurile erau ale lor. Anul asta s-au vorbit probabil ca asa nu se mai poate, ca au muncit destul. Se pare ca lucrurile stau taman pe dos. Masa de Craciun s-a insinuat si ea in viata mea pe usita din dos.

Si uite-ma acum preocupata ca bucatele sa fie suficiente si variate. Bradul sa fie tantos si cu lumanari proaspete in el. Muzica sa fie nici prea lesinata nici prea antrenanta, cum sade bine meseanului, o data pe an, cand inghite gogaltz gogaltz. Musai sa am servetelele cu desen mai cu mot si sarmalele suculente si varza destula.

Da, da, da. Lumea merge in directia buna. Uite-ma pe mine socotind cate kile de carnati sa comand la macelaria vestita. Cineva trebuie sa faca si o mamaliga apriga, pentru sarmale. Dar cine, cine, daca eu sunt la casa mea si musafirii sunt musafiri. Dar eu nu stiu sa fac mamaliga. Nu stiu cireaso, invata.

Trebuie sa-mi aduc aminte ce-i place sa bea fiecaruia. Si nu mai pot sa risc cozonacul, gandindu-ma pozitiv si americaneste ca poate imi iese mie. Trebuie sa fac rost de cel mai bun. Asa se face de Craciun, cand ai musafiri. Asa faceau si invitatii mei pana sa ma incoroneze gazda bucuroasa.

Cireasa pare-se ca a crescut mare. Si a venit acum randul ei sa faca cele trebuincioase. Nu mai e mult si va trebui sa fac probabil si piftie. Poftim situatie.

copacul fericirii exista

mai 27th, 2011

Am intalnit in sfarsit copacul fericirii. El este un stejar, ca sa stiti. Si e pus in nordul tarii, cel mai nord, ca sa stiti.

Probabil ca, atunci cand copacii vorbesc intre ei despre cei mai falnici reprezentanti ai comunitatii lor, copacul asta apare des in discutii. Sunt sigura ca este o buna partida la el in zona, copacul fericirii. Este poate aratat de catre copacii-mame-experimentate copacilor-care-sunt-acum-tinere-femei.

Copacul fericirii are o coroana mare cat o zi de post. El are norocul de a fi simetric. Parca toate frunzele au fost asezate acolo de un designer iscusit. Unul premiat la multe concursuri internationale. Dar asta nu e cea mai mare calitate a lui. Stie sa faca si altceva, mai tare.

Copacul fericirii e capabil sa adune faca umbra, sa racoreasca, sa aline si sa stranga sub el una dintre cele mai uimitoare familii din cate am intalnit vreodata. Copaul e in centrul lucrurilor. Familiile au casele stranse in jurul lui, pe un deal.

Sub el se aduna adultii, batranii si copii, si mananca in tihna. Si danseaza pana le apar broboane pe fetele rosii de bucurie si efort. Si beau un paharel de palinca cu prietenii, la depanat povesti pescaresti de apa dulce. Frunzele si ghindele lui miros a armonie pe paine proaspata.

Copacul e capabil sa stranga sub el in conditii placute 72 de persoane. Nu, calculul nu l-am facut eu, ci unul dintre beneficiarii directi ai copacului fericirii. Daca stai sub el, vezi iarba pufoasa, amestecata cu flori. Probabil ca vezi si stele presarate cu mana, la intamplare, peste un cer negru cum nu prea mai capeti in mod normal.

Nu m-am prins daca familia grozava a generat copacul fericirii sau daca e invers. Daca el, copacul, vegheaza ca toate lucrurile sa mearga bine acolo, departe. Probabil ca este un parteneriat de succes. Dar copacul fericirii exista si vreau ori sa stau sub el, ori un altul exact la fel.

craciunul femeilor

ianuarie 13th, 2011

Desi Craciunul a trecut, eu nu pot sa-mi iau mintea de la el.

In ultimii ani am urmat cam acelasi fir rosu conducator, din matase naturala. Am chemat pe toti prietenii ramasi prin urbe. Nu mi-a pasat niciodata sa iasa o petrecere reusita sau nu, ci doar sa fim impreuna. Deci nici in anul 2010 nu m-a ingrijorat vreun pic numarul invitatilor sau la ce ora vin si cat stau sau alte detalii.

Am chemat pe toata lumea pe care o plac. Cine poate sa vina, ma bucura. Cine nu, lasa ca ne-om mai vedea noi. N-au intrat, cu siguranta, Craciunule in sac. Prin urmare, nu m-am preocupat deloc sa smulg confirmari pentru invitatia mea facuta pentru Ajunul Craciunului. Si sa vezi pozna.

Cireasa, cea careia ii plac atat de mult barbatii, s-a trezit cu o duzina de femei. Toate una si-una, pe alese. Dar aproape intergral femei. A venit si un singur exemplar masculin. Insa vazand unde a ajuns si in ce a nimerit, s-a dus imediat sa se culce. Toate bune.

Si a inceput Craciunul femeilor. O intalnire care m-a intimidat putin la inceput. Chiar asa, suntem doar femei. S-a gandit cireasa cu mirare. Niciodata nu s-a mai intamplat asa o sezatoare. Dar foarte energia doamnelor a inceput sa se manifeste plenar si atunci m-am linistit. A inceput sa-mi placa grozav ce mi se intampla.

Bineinteles ca am ajuns la subiectul barbati. Si ne-am pus pe sporovait mai cu pofta ca niciodata, nestingherite fiind acum de vreun reprezentant care sa carcoteasca. Cineva a zis pe vremea bunicelor noastre relatiile erau mai normala. Si sbang, parca am fost intoarse cu o cheita. Femeile au inceput sa povesteasca despre femeile exceptionale care le-au fost bunice.

Cu ce pofta s-au mai depanat povesti, daca ati sti. Si ce a rezultat din aceste povesti spumoase si dantelate, daca ati sti. Se vede treaba ca doar ni se pare ca acum relatiile sunt complicate. Bunicele femeilor de isprava din bucataria mea au avut vieti involburate. Si in primul rand din pricina relatiilor cu barbatii lor.

Au fost prezente in Ajun, cu noi in camera, bunici care au schimbat un sot dupa altul, pana au gasit ce le trebuia. Bunici care au facut copii din flori si au gasit apoi soti care sa fie incantati sa-i creasca. Femei care aveau o casnicie sigura dar si-au pierdut capul dupa cate un playboy local. Femei care au iubit cu patima si i-au si respins la fel pe barbatii din viata lor. Bunici entuziaste, romantice, inflacarate, neinfricate si carnale.

Pe langa faptul ca m-am distrat de minune la Craciunul asta al femeilor, am si ramas cu ceva clar in mintea de cireasa. Iubirile au fost mai mereu incalcite, trepidante sau usor nepotrivite. Bunicile noastre ne stau marturie. Asa ca am decis sa nu mai fim melancolice dupa vremuri trecute. Si sa ne vedem de treaba. Barbati, pazea.

baia cu vedere la strada principala

februarie 13th, 2010

De curand am stationat cateva zile in sanul unei familii misto. Oameni primitori si draguti. Deci toate bune si frumoase. Toate, mai putin vizitele mele in baia familiei.

O baie aflata la capatul unui hol. Oriunde vrei sa mergi in locuinta cu pricina, vezi musai baia. O vezi pana in strafundurile ei, intrucat usa e de sticla. O si auzi pe ea, baia, pentru ca usa este de asemenea teribil de subtire.

Cand e ferita de priviri straine, cireasa merge des la baie si se lafaie acolo. Aici insa, ea isi dramuieste bine fiecare miscare. Cand clipeste, sunetul facut de baterea genelor ei una de alta coboara de la etajul trei pana in holul blocului. Unde provoaca o avalansa pe timp de iarna. Si un cumtremur pe timp de seceta.

Cand se spala pe dinti, cireasa banuie ca nu mai poate nimeni dormi in casa. Vuietul apei catre trece printre masele aduce aminte de o cataracta spectaculoasa. Care atrage mii de turisti in fiecare an, din toate colturile lumii. Cand cireasa face pipi, nu mai zic. Cand cireasa face No. 2, ma abtin.

Ca sa poata totusi sa purceada la realizarea unor treburi zilnice si potential zgomotoase, cireasa pandeste obiceiurile locatarilor. Si alege cu grija, bob cu bob, acele minute cand crede ea ca ar fi cel mai mic risc ca ei sa se mute aproape tectonic dintr-o parte in alta.

Atunci alearga ca o nebuna, cu parul valvoi, se repede pe tronul devenit centrul casei. Isi face mendrele cu el, incercand sa arda etape. Se straduie din toate madularele, i se umfla vena pe frunte, are randament dement. Si totusi intr-o zi nu i-a mai mers acest ulcior la apa.

Crezand ca este momentul ala din zi cand toata lumea este ocupata cu orice altceva decat sa se uite la ce face dansa in baie precum la o emisiune palpitanta la televizor, cireasa s-a repezit fulgerator in baie. S-a proptit bine si s-a pus pe treaba.

Ca un facut, un membru al familiei s-a oprit in hol. Si, ghinion maxim, la acostat si pe alt membru al familiei pentru o discutie de rutina. Al treilea s-a lipit aproape natural. Si s-a incins acolo, in fata baii, conferinta de zile mari. Mi-am si inchipuit cum imi discuta pozitia si curbele corpului. Si rad, pe infundate.

Eu nu mai produceam nimic, se intelege. Asta mai lipsea. Insa conturul meu si modul in care stateam asezata lasa sa se inteleaga destul de graitor ce pusesem la cale pana atunci. Mi-era rusine si sa parasesc tronul, intrucat eram imbracata sumar, iesita cum eram din dus.

Si aici intervine superoferta. Cineva suna la sonerie. Usa de la intrare aflata fata in fata cu baia se deschide si face loc unui musafir. Care se alatura grupului de 3 si sta acolo ceva vreme. Eu stau impietrita si nu mai suflu. Pericol de sufocare destul de ridicat. Stiam ca ei ma vad pentru ca si eu i-am vazut pe ei, alte dati. Din acelasi punct strategic.

Gasca s-a spart in cateva minute ce mi s-au parut cat un trimestru de scoala. M-am ridicat batrana de atata rusine, cu barba crescuta pana la brau de atat asteptare. M-am simtit ca si cum am petrecut o vesnicie pe un wc cu vedere la strada. Si culmea e ca o sa mai merg acolo.

cireasa si gratitudinea bine tintita

octombrie 13th, 2009

recunostinta

Am avut o discutie despre obiceiurile mele religioase.

Am fost intrebata daca mai merg la biserica. Da, mai merg. Si cu ce ma ocup acolo, cand ma duc? Ce intrebare. Pai am discutii serioase cu Dumnezeu. Ii spun tot ce cred eu. Si incerc sa ma prind cam ce are el sa-mi comunice.

Eu nu stiu cum fac altii si sincera sa fiu nici nu prea ma intereseaza. Cand merg la casa Domnului, am doua preocupari.

Prima este sa multumesc Domnului pentru ce am primit pana acum. Punctual si verde-n fata. Ca sa vada ca apreciez. Si poate in felul asta o sa-mi dea in continuare cu inima la fel de larga.

Ma apuc si ii multumesc pentru urmatoarele lucruri. Familia in care m-am nascut. Cea mai tare din parcare. Nu puteam sa am ceva mai bun. Si zic asta fiind constienta de toate lipsurile ei dramatice.

Multumesc si pentru oamenii de care sunt inconjurata. Am primit cadou un set de prieteni cum daca n-ar fi, nu s-ar povesti. Singurul regret este ca nu am eu timp sa le aloc cat as simti ca e normal.

Dar mai am si niste matusi la care vreau sa ma concentrez un pic. Si alte acareturi. Plus revizii interne, derulate in cvasisinguratate. Ca sa ma asigur ca funtionez bine in continuare.

Apoi multumesc pentru sanatatea de fier. Ce daca la mine in vezica locuieste cineva? Uite ca o sa fac injectii 10 zile si poate-mi trece. In rest sunt beton. Pot si chiar mut, cand nu e nimeni atent, muntii din loc.

Ii zic ceva cu voce joasa si privirea lipita de vreun sfant de pe tavan. Si despre faptul ca apreciez enorm ca m-a ajutat sa termin liceul si facultatea. Au trecut ceva ani. Dar eu tot multumesc, cu recunostinta. Pentru ca pentru cireasa au fost extraordinar de grei acesti pasi.

Apoi tin mainile impreunate pentru veselia-mi caracteristica si curajul de a schimba lucruri fara sa clipesc. Nu e putin lucru sa o poti lua mereu de la capat. Cand inainte nu se vede nicio luminita, ci numai ceata.

Mai ai ceva timp? Da? Pai atunci multumesc mult pentru jobul pe care il am. Ador ce fac si nu prea ma vad facand altceva. Bine ca mi-ai indrumat cumva pasii sa ajung scrib. Esti tare. Multumesc ca nu m-ai lasat sa cred in marketing.

Multumesc pentru norocul pe care-l am. Sigur, stiu si eu ca si-l mai face si omul, norocul. Dar am atata incat nu pot sa cred ca Tu nu ai nimic de-a face cu asta.

Si acum sa trecem la asa zise maruntisuri lumesti. Care se pare ca nu duc nicaieri si nu asigura o nirvana stabila. Dar care totusi aduc niste confort fizicesc si psihicesc. Sa stii ca si la ele ma gandesc cu respect.

Multumesc pentru casa mea in care salasluiesc. Si pentru sageata mea albastra. A, si pentru ca ai trimis pe cineva sa ma oblige sa fac scoala de soferi. Mi se potriveste si ma ajuta tare.

Multumesc pentru toate calatoriile pe care le fac, fara preget. Si pentru viermusul asta instalat in fundul de cireasa. Nu s-ar cadea sa zic ca l-ai pus tu. Viermus care nu ma lasa sa stau locului. Si ma mana mereu mai departe. Merci. Esti de treaba.

Si acum, ca am terminat cu multumirea si cred ca l-am imbunat, o bag pe-aia cu cerutul. Vezi te rog frumos sa am toate astea si in continuare. Si sa fii atent la tot ce fac. Si sa nu pleci nu stiu unde, sa nu mai stiu de tine.

Si mai cer, tot Domnului asta, nu lucruri concrete. Adica nu ce sa-mi puna el mie in cosul zilnic. Ca sa fiu eu indestulata. Ci il rog sa ma pazeasca de ce mi-as putea face neplacut eu mie. Din lacomie sau moment de slabiciune.

Pentru ca cele mai mari porcarii si le-a facut cireasa cu mana ei. Si pentru ca nu e in denial, a tinut minte. Si vrea sa fie ajutata sa nu cumva sa recidiveze.

Apoi cireasa Il roaga sa aiba grija mare si de toti cei apropiati si iubiti ei. Dar si de cei departati, care se separa de cireasa prin oceane.

A, si mai da-mi te rog si niste curaj. Ca stii ca am planuri mari. Si daca imi mai dai o doza suficienta, stii ca de acolo ma descurc singura.

Cam asa suna discutiile mele in doi, la biserica. Doar El si cu mine. Voi ce ritualuri religioase aveti? Si aveti?