pipi pe clanta

iunie 2nd, 2011

Vai, ce nu-mi place sa spal razatoarea. Mai ales cand ea e manjita din belsug cu branza sau alta dracovenie gustoasa dar care se ia greu. Imi vine sa o las acolo sa zaca in propriile-i dejectii pana se cheama sanepidul.

Ce legatura are asta cu pipi pe clanta o sa vedeti. De fapt azi e tot despre lucruri pe care le detest din inima mea mica si neagra. Lucruri mici care ma lasa neputincioasa, sfaramata, strivita cu mutra de podea de catre un picior de capcaun cu chef de joaca.

Si mai exista o intreaga pleiada de mici nimicuri esentiale gospodaresti pe care detest sa le spal. Cum ar fi caserole de plastic in care a fost peste. Sau componentele mixerelor si storcatoarelor, dupa ce mi-au oferit ambrozia lor. Sau tava de cuptor de pe care imi surad cruste de la diversele copturi cu prietenii.

Si nu stiu altii cum sunt dar eu nu. N-as deschide adica cotlonul ala ascuns si plin de cele mai urate lucruri din lumea unei masini de spalat, nici sa ma gadili. Stiu ca e ceva ce orice gospodina care se respecta trebuie sa intreprinda uneori dar eu nu. Nu pot. Mi-e frica. Acolo locuiesc acum vietuitoare negre in cuget si simtire.

A, si mi se face greata cand vad perne desfasate ale altora. Nici dupa ale mele nu pot sa zic ca ma omor. Dar petele aferente unor perne si transpiratii straine imi scoala parul mic de pe ceafa. Cand le vad imi inchipui tot ce e mai rau intr-o casa. Cu greu mai pot sa ma relaxez si sa-mi las capul si gandurile pe o asemenea perna, stiind cum arata dezbracata.

Si am ajuns la vedeta lucrurilor neplacute, cea care da titlul. Cand merg la o baie in care intra mai multi oameni la anaghie si dau peste o clanta uda, mor un pic. Sigur, e greu de crezut ca cel ce a fost inainte e un maniac pervers care a intins, in acorduri de muzica simfonica, pipi pe clanta. Dar asta e prima chestie care imi vine in cap.

In rest, nu prea pot sa tai carne. Sa ma sterg cu un servetel moale, care se face imediat frecatei atunci cand sunt uda pe maini. Sa schimb apa florilor, oricat de dragi mi-ar fi. Si sa pun in picioare papucii altcuiva.

Tags: , , , , ,
Posted in Cu curca la raze | 8 Comments »

cireasa si maruntaiele vecinului

martie 23rd, 2010

*Aceasta poveste s-a petrecut in februarie, dar abia acum am capatat forta epica si mai ales morala sa o spun.
**Aceasta poveste este si destul de scarboasa. Include un wc, un vecin si launtrurile lui. O cireasa care cotrobaie prin aceste amanunte. Oamenii gretosi din fire sa iasa din livada. Nu vreau lesinuri in serie. Vine primavara.

E dimineata, parai din toate incheieturile sa ajung undeva cu ora fixa. Dar observ cu neplacere ca mi s-a infundat wc-ul. Vars repede cateva lacrimi de frustrare ca totul in jurul meu se sfarama bucata cu bucata. (Atunci mi se stricau toate, una dupa alta).

Imi revin insa repede, ca n-am timp de goange. Gasesc instalator cu greutate si interventii si pile si rugaminti pline de arsita. In final zice ca vine repede. Eu exult. Cu greu mai gasesti mesteri ok cand pe bune ai nevoie de ei.

Chem taxiul, afara ninge cu galeata. Doamna dispecer, inger al tineretii mele, imi gaseste masina in 10 minute. Imi vine sa o strang tandru la piept si sa o sarut cu limba. E greu de tot sa gasesti masina. Trec 2 minute si ma taie. Trebuie sa fac pipi. Incerc sa ma tin dar imi dau seama ca e drum lung si mai bine ma eliberez.

Puncte-puncte. Apoi trag apa, care urca pana sus de tot si nu vrea sa mai coboare decat cu pipeta. O apa nu tocmai curata, daca aveti toleranta sa ma intelegeti. Tic-tac face ceasul, tic-tac. Si totusi zaresc ceva care ma nelinisteste si nu ma lasa sa plec pur si simplu.

De pe teava a iesit inapoi, catre mine, ceva terifiant. Sa vomit sau sa plec, ma intreb. Si imi dau seama ca un instalator e asa de greu de gasit in ziua de azi. Unul bun, care sa vina chiar de azi pe azi, cand afara ninge demonic, e si mai si. Incat inteleg pe data ce am de facut.

Inteleg ca nu pot sa-l fac pe instalator ca, in demersul lui de a repara, sa treaca prin neplacerea de a scobi in chestiile din wc-ul meu. Daca il vede pe nenumit si se supara si pleaca. Sunt terminata atunci. Tic-tac face ceasul, tic-tac.

Inhat o punga pe post de manusa. Caut disperata ceva de racait in locuri intunecoase si dosnice. Gasesc o scrumiera mica de metal si ma pun pe treaba. Noroc ca sunt imbracata frumos si ca am chemat taxiul.

Dupa ceva munca, ma trezesc fata-n fata cu un cacat ca-n povesti, de dimensiuni fantastice. Pe jumate intepenit la intrare sau iesire, nu stiu cum sa explic, imi zambeste din oceanul de apa rabufnita. Fac ochii cat doua galetuse. Cum eu nu m-am crezut niciodata capabila sa generez asa ceva, ma gandesc cu mult respect la prietenul meu imaginar, I. Singurul care ar mai fi avut de curand acces la wc-ul din livada.

Trage mosul, trage baba, cacatul iese cu mare greutate. Si dupa el, mai scot inca doua exemplare la fel. Facute dupa chipul si asemanarea cacatului perfect, primordial, si ca forma dar si privind alte insusiri. Var repede incarcatura intr-o punga si punga aia in alta punga si aia in alta. Si tot asa, pana ametesc si pierd sirul. Cad jos. Imi revin.

In timpul asta fug ca o gaina fara cap prin casa pentru ca tic-tac face ceasul, tic-tac. Prietenul meu imaginar se uita cu ochi de genune la mine si la manevrele rapide pe care le fac, carand dupa mine the thing. Afla ce e inauntru si i se zbarleste parul pe ceafa, cred. N-am avut timp sa verific.

Transpirata pe buza de sus, cu parul lipit de cap si cu mintile duse, nu ma pot abtine si il complimentez pentru ceea ce tocmai am aflat. Ca digestia lui este una de vis. El se apara si zice ca nu, nu e ce cred. Eu pun asta pe seama timiditatii de a discuta un subiect asa de delicat si totusi asa de palpabil. Doar tin dovada in mana.

Fug cu cacatii in punga pe scari in jos, cu hainele falfaind, si cand sa deschid usa de la ghena, tadaaa. E incuiata iremediabil. Taximetristul ma vede, ma cheama, este iritat. Ninge pe el, ninge pe mine, ninge pe neputinta mea de a scapa de colet, ninge si pe colet.

Singurul lucru pe care il inteleg bine este ca nu ma pot urca cu el in taxi. Ma uit ca un animal ranit in jur si gasesc scaparea. Vad un cos de gunoi cu gura mica de tot. Alerg de cat p-aci sa-mi rup gatul si indes acolo cacatii inveliti in 14 sau 18 pungi, nu mai stiu.

Apoi sar in taxi si incep sa suflu greu, ca un animal ranit in amorul propriu. Plec de la locul crimei si incerc sa uit prin ce tocmai m-am balacit. Vin seara acasa si aflu ca a fost o defectiune pe coloana, astfel incat roadele vecinului de jos au germinat in sus pe teava, pana la mine.

Ma uit cu intelegere la prietenul meu imaginar I. si ma bucur ca nu el a produs ce am vazut dimineata. Ma induiosez apoi gandindu-ma ca am gestionat cu eficienta treburile vecinului meu de jos. Un om cumsecade, cu care ma inteleg bine si are umor.

Si apoi inghet, la gandul final. Ca anume m-am debarasat de rodul maruntaielor lui taman in cosul de gunoi stradal de sub geamul dumisale. Si ca acum da, e iarna. Dar o sa vina in curand si vara. Si atunci sa te tii.

Tags: , , , , ,
Posted in Pe wc | 14 Comments »

baia cu vedere la strada principala

februarie 13th, 2010

De curand am stationat cateva zile in sanul unei familii misto. Oameni primitori si draguti. Deci toate bune si frumoase. Toate, mai putin vizitele mele in baia familiei.

O baie aflata la capatul unui hol. Oriunde vrei sa mergi in locuinta cu pricina, vezi musai baia. O vezi pana in strafundurile ei, intrucat usa e de sticla. O si auzi pe ea, baia, pentru ca usa este de asemenea teribil de subtire.

Cand e ferita de priviri straine, cireasa merge des la baie si se lafaie acolo. Aici insa, ea isi dramuieste bine fiecare miscare. Cand clipeste, sunetul facut de baterea genelor ei una de alta coboara de la etajul trei pana in holul blocului. Unde provoaca o avalansa pe timp de iarna. Si un cumtremur pe timp de seceta.

Cand se spala pe dinti, cireasa banuie ca nu mai poate nimeni dormi in casa. Vuietul apei catre trece printre masele aduce aminte de o cataracta spectaculoasa. Care atrage mii de turisti in fiecare an, din toate colturile lumii. Cand cireasa face pipi, nu mai zic. Cand cireasa face No. 2, ma abtin.

Ca sa poata totusi sa purceada la realizarea unor treburi zilnice si potential zgomotoase, cireasa pandeste obiceiurile locatarilor. Si alege cu grija, bob cu bob, acele minute cand crede ea ca ar fi cel mai mic risc ca ei sa se mute aproape tectonic dintr-o parte in alta.

Atunci alearga ca o nebuna, cu parul valvoi, se repede pe tronul devenit centrul casei. Isi face mendrele cu el, incercand sa arda etape. Se straduie din toate madularele, i se umfla vena pe frunte, are randament dement. Si totusi intr-o zi nu i-a mai mers acest ulcior la apa.

Crezand ca este momentul ala din zi cand toata lumea este ocupata cu orice altceva decat sa se uite la ce face dansa in baie precum la o emisiune palpitanta la televizor, cireasa s-a repezit fulgerator in baie. S-a proptit bine si s-a pus pe treaba.

Ca un facut, un membru al familiei s-a oprit in hol. Si, ghinion maxim, la acostat si pe alt membru al familiei pentru o discutie de rutina. Al treilea s-a lipit aproape natural. Si s-a incins acolo, in fata baii, conferinta de zile mari. Mi-am si inchipuit cum imi discuta pozitia si curbele corpului. Si rad, pe infundate.

Eu nu mai produceam nimic, se intelege. Asta mai lipsea. Insa conturul meu si modul in care stateam asezata lasa sa se inteleaga destul de graitor ce pusesem la cale pana atunci. Mi-era rusine si sa parasesc tronul, intrucat eram imbracata sumar, iesita cum eram din dus.

Si aici intervine superoferta. Cineva suna la sonerie. Usa de la intrare aflata fata in fata cu baia se deschide si face loc unui musafir. Care se alatura grupului de 3 si sta acolo ceva vreme. Eu stau impietrita si nu mai suflu. Pericol de sufocare destul de ridicat. Stiam ca ei ma vad pentru ca si eu i-am vazut pe ei, alte dati. Din acelasi punct strategic.

Gasca s-a spart in cateva minute ce mi s-au parut cat un trimestru de scoala. M-am ridicat batrana de atata rusine, cu barba crescuta pana la brau de atat asteptare. M-am simtit ca si cum am petrecut o vesnicie pe un wc cu vedere la strada. Si culmea e ca o sa mai merg acolo.

Tags: , , , , , ,
Posted in Pe wc, Uncategorized | 1 Comment »

o aniversare si un wc buclucas

noiembrie 18th, 2009

veceu

Asa stiu eu sa sarbatoresc cel mai bine doi ani de fiinta. Povestindu-va o intamplare pe care in mod normal chiar ca ar fi trebuit sa o tin pentru mine. Cu tot exhibitionismul de care am dat dovada in astia doi ani, asta chiar nu cade sa fie pove.

Dar am simtit ca trebuie cumva sa marchez momentul si sa duc stindardul mai departe. Am incalecat pe-o sa, ba nu, pe un WC, si o sa incerc sa va redau cat de bine ce s-a intamplat.

Acum o zi am luat o citronada in oras cu prietena care naste fandacsii. O femeie simpatica, ce face cele mai dragute palarii din oras. Potrivite cu personalitatea purtatoarei. Eu am deja trei asemenea creatii. Si e doar inceputul.

Tot vorbind, la un moment dat, m-a taiat. Am lasat pe interlocutoarea mea si m-am dus increzatoare la baie. Suntem intr-un local de fitze din oras, pozitionat in zona de uimitor augur dorobanti-beller.

Ma pozitionez eu cum fac de-o viata, cand nu sunt acasa sau la mama sau alt prieten intim. Foarte rar consider ca pot sa impart cu cineva acelasi spatiu ingust de pus bucile. Deci ma sui cu cele doua picioare de-a stanga si de-a dreapta si-mi gasesc repede echilibrul. Doar sunt o profesionista.

WC-ul nu scoate niciun scartait sau altceva rau prevestitor. Imi termin proiectul in graba si dau sa ma scol. Nu-mi iese miscarea. Si atunci incepe aventura. WC-ul trosneste din toata incheieturile si pleaca vijelios intr-o parte.

Eu, in loc sa-i dau drumul, ma tin tare pe el. Stiti cum fac cowboy-ii aia la rodeo. Calul salbatic vrea sa-i dea jos si se scutura cu nervi. Ei nu si nu, se tin acolo tare, pe el. Asa si eu, cu wc-ul meu. Surfez pe el, infruntand vicisitudinile.

Reusesc sa raman cocotata dar asta nu e neaparat bine. Cadem amandoi intr-o parte. Vreau sa ne intelegem. Nu cad eu si capacul, ci intreg tronul, plus rezervorul. Izbitura e magnifica, se cutremura stabilimentul.

Agila ca o pantera, reusesc sa ma feresc de corpul neinsufletit care sta sa se pravale peste ale mele fine oase.

Primul soc, dupa cel al cazaturii, este lipsa apei. Am vazut eu in filmele americane cum, atunci cand eroul strica ceva in baie, orice, chiar si cand muta sapunul de pe locul lui sau se perie mai tare pe dinti, incepe si sare apa. Multa apa. Acum, nexam.

Evaluez dezastrul. Scaunul de wc este intreg, dar scos complet din tatani. Rezervorul insa este spart rau in partea de sus. Acolo unde ne-am ciocnit si eu si el de zid. WC-ul zace ca un cadavru intr-o rana. Pe jos sunt cioburi de ceramica.

Primul gand e sa-i dau in judecata. Daca imi ciobeam mintea in cazatura. Si nu mai puteam sa scriu cum trebuie. Si dupa ce scriam prostii la job, ma dadeau afara. Dar imi aduc rapid minte in ce tara locuiesc. Si imi dau seama livida ca oh!

Nu numai ca nu o sa-mi dea un pahar cu apa rece cand ies de acolo, ca sa-mi treaca sperietura. Si apoi un purcoi de bani, cu rugamintea sa nu-mi angajez avocat si sa uitam intreaga intamplare.

Ci ca o sa ma alerge cu o haita de caini infometati bine in prealabil, pana le dau banii. Si la ce basini pare ca are in cap patronul, sa vezi cum nu mai plec eu la ski. Ci stau si platesc rate la ceramica italiana, pana imi sar mucii.

Asa ca imi vine gandul cel rau. Ma aplec si iau wc-ul de umeri. Asa, ca pe un betiv drag. Il iau incetisor, dar tot pica o ploaie de stelute din el. Zidarie amestecata cu ceramica de calitate.

Reusesc sa-l aduc in pozitia initiala. Ii calibrez si capacul, care se descentrase grozav. Umblu fara delicatete. Cam cum ii aranjezi cravata unui mort. Si ii mai indesi pe cap si o palarie. Ca sa para ca e viu, dar doarme.

Sta acum putin cas, dar e prezentabil, acest mort fardat. Daca nu esti atent, crezi ca n-are nimic. Unesc apoi cele doua sparturi ale rezervorului. Vai de bietul urmatorul pretendent la usurare. Asta e. Din baie scapa cine poate.

Imi compun apoi o mutra versatila. Daca ei se reped asupra mea furiosi, ma plang ca au incercat sa ma omoare si ca ii dau in judecata si la ziar. Daca nu zice nimeni nimic, platesc si rup pamantul de fuga.

Sterg sudoarea de pe frunte. Intru in local si ma duc la masa prietenei, neoprita de datornici. Explic ca am avut un accident si spun ca trebuie sa plecam degraba. Ea se amuza grozav si in loc sa inteleaga importanta unei plecari pripite, o tot taraganeaza.

Ba priveste un borcanel cu nu stiu ce, ba mai baga o maneca de palton, ba isi da parul pe spate, ba mai spune cate o gluma. Buna, nu zic, dar na, ma intelegeti. Reusesc totusi sa o scot de-acolo si parcurgem un pas pe ora, in ritmul ei. Artistii, ce vreti, in lumea lor.

Abia dupa ce ma pierd in valtoarea de tarani din zona incep sa mai prind inima. Tot ma mai uit ca un hot in spate. Pregatita sa vad niste angajati cu sort care ma urmaresc cu reteveie si facalete. Sfarsit.

Unii apropiati m-au intrebat daca apucasem sa trag apa. Raspunsul este nu, nu apucasem. Altii, si mai fara de perdea, au vrut sa stie daca facusem No. 1 sau No. 2. Despre asta chiar nu vreau sa vorbesc.

Insist ca astazi este si ziua internationala a wc-urilor. Deci postul asta s-a potrivit de minune.

Tags: , , , , , , ,
Posted in Fără categorie | 19 Comments »

o, ce ma bucur

august 3rd, 2009

hug

Asa internetici si deci profund iluzorii cum sunteti, va simt oh, atat de aproape.

Si va stimez enorm. Jos palaria pentru voi. Nici nu trebuie sa faceti nimic. Doar sa fiti. A trebuit sa plec pana la mama zmeilor ca sa va apreciez cum trebuie. Da.

Instinctul ma face sa cred ca voi nu horcaiti ca si cum sunteti la un pas sa dati ortul popii. Si ceva imi spune ca daca ma intalnesc cu voi pe strada, nu o sa trageti fix in fata mea o flegma. De sa mi se ridice maciuca putinul par pe sira spinarii delicate de cireasa.

Voi, barbati romani, eroi intre eroi, nu purtati unghii lungi la maini. Si nu ma atingeti cu ele in diverse situatii. Brrrrrr. Si cireasa zbrrrr de sila pe o dugheana. Si nu va scobiti cu unghiile astea imense in locuri. Va multumesc pentru asta.

Stiu ca si voi va scobiti. Dar prefer sa stiu ca va faceti asta chinuindu-va. Ca va folositi doar de buricele voastre boante, mai putin eficiente decat ghearele chinezesti. Incepe sa-mi placa asta la voi.

Pun pariu ca voi nici nu urlati unii la altii ca niste tampiti cand purtati o conversatie de rutina. Voi nu mergeti cu mobra pe trotuar ca pe bulevard. Si nu, nu ma claxonati isteric in ultimul moment, ca sa-mi steie in gat coltunasul cu carne.

Oo ce ma bucur sa va reintalnesc. O! Ce bine ca voi nu scoateti din gura in timp ce mancati lucrurile care nu se califica pentru stomac. Si nu le insirati fara ocolis dinainte. Ca la un concurs cu tema hai sa vedem care e cea mai dezgustatoare masa din incinta.

Cred ca voi nu sorbiti cu zgomot din supa. In sfarsit am cu cine sa barfesc pe cei care isi baga tot capul, cu tot cu gat, in supa. Si scot de acolo zgomote nefiresti. O, cat ma bucur sa va vad.

Voi nu incercati sa mancati ciorba cu bete. Va stiu eu bine. Voi stiti din prima ca asa ceva nu se poate. Si asta va face sa fiti superbi cand luati pranzul. Ce ma bucur sa va revad. Dar poftiti, intrati si stati jos.

Ce relaxata stau acum la mine in livada, cu musafiri asa ca voi. Stau cu picioarele pe masa si beau din cafeaua mea turceasca. Stiti, Romania e pana la urma o tara fabuloasa. Si nu, nu mi se pare ca e chiar pacat ca e locuita.

Va plac si pentru ca voi, vajnici ingineri romani, nu o sa construiti niciodata un sir de toalete cu un zgheab de faianta alba dedesubt. Adica un sant comun pentru toate toaletele surate.

Voi sigur nu o sa ma obligati sa particip la asta. Sa fac pipi deasupra unui rau scarbos. Care sa imi permita sa impart vizual. Si sa am contact aproape tactil cu ce se intampla in celelalte cabine.

Sigur n-o sa faceti asta. Pentru ca nu sunteti curiosi, precum chinezii, sa stiti ce iese din vecini, in timp real. La fiecare tras de apa al cuiva, paraul involburat al groazei se umfla si vine catre tine, infricosator de aproape. Nu, voi n-ati face asta.

Si ce placere pe capul meu sa vad ca pricepeti tot ce spun. In sfarsit cuvintele mele au din nou un rost. Ce dor mi-a fost de voi. E greu sa fii analfabet cand tu ai mereu ceva de zis.

De astazi inainte nu mai trebuie sa fac cotcodac ca sa explic umila faptul ca as manca ceva carne de pui. De azi pot sa ma desfat in vazul lumii prin cuvinte. Si sa las semnele primare deoparte.

Ca sa intelegeti ce mult ma bucur sa va vad, as vrea asa. Sa mananc cu voi o omleta imensa, fie ea si internetica. O omleta din 600 si ceva de oua, perpelita in unt. Am pus cate doua oua de caciula per cititor de cirese.

Cred ca ne ajung. Dar daca e, mai cereti. Sa fie petrecere in tot cartierul meu. Pentru ca stiu ca si voua va place omleta dimineata. Si ce bine imi face informatia asta. Am mancat destui taitei cu alge la prima ora. Am mancat destui. O, ce ma bucur sa va vad.

Si nu in ultimul rand, ce mult ma bucur ca in loc de ochi nu aveti doua fante crestate oblic pe fata. Ochii vostri, chiar internetici fiind, sunt oglinzi ale sufletului vostru cel internetic dar romanesc. Bun si asa.

O, ce ma bucur ca v-am regasit si nu exagerez. Nici cat negru sub unghia roz de cireasa. O!

Tags: , , , , ,
Posted in Fără categorie | 15 Comments »

« Older Entries

sunt si la