baia cu vedere la strada principala

februarie 13th, 2010

De curand am stationat cateva zile in sanul unei familii misto. Oameni primitori si draguti. Deci toate bune si frumoase. Toate, mai putin vizitele mele in baia familiei.

O baie aflata la capatul unui hol. Oriunde vrei sa mergi in locuinta cu pricina, vezi musai baia. O vezi pana in strafundurile ei, intrucat usa e de sticla. O si auzi pe ea, baia, pentru ca usa este de asemenea teribil de subtire.

Cand e ferita de priviri straine, cireasa merge des la baie si se lafaie acolo. Aici insa, ea isi dramuieste bine fiecare miscare. Cand clipeste, sunetul facut de baterea genelor ei una de alta coboara de la etajul trei pana in holul blocului. Unde provoaca o avalansa pe timp de iarna. Si un cumtremur pe timp de seceta.

Cand se spala pe dinti, cireasa banuie ca nu mai poate nimeni dormi in casa. Vuietul apei catre trece printre masele aduce aminte de o cataracta spectaculoasa. Care atrage mii de turisti in fiecare an, din toate colturile lumii. Cand cireasa face pipi, nu mai zic. Cand cireasa face No. 2, ma abtin.

Ca sa poata totusi sa purceada la realizarea unor treburi zilnice si potential zgomotoase, cireasa pandeste obiceiurile locatarilor. Si alege cu grija, bob cu bob, acele minute cand crede ea ca ar fi cel mai mic risc ca ei sa se mute aproape tectonic dintr-o parte in alta.

Atunci alearga ca o nebuna, cu parul valvoi, se repede pe tronul devenit centrul casei. Isi face mendrele cu el, incercand sa arda etape. Se straduie din toate madularele, i se umfla vena pe frunte, are randament dement. Si totusi intr-o zi nu i-a mai mers acest ulcior la apa.

Crezand ca este momentul ala din zi cand toata lumea este ocupata cu orice altceva decat sa se uite la ce face dansa in baie precum la o emisiune palpitanta la televizor, cireasa s-a repezit fulgerator in baie. S-a proptit bine si s-a pus pe treaba.

Ca un facut, un membru al familiei s-a oprit in hol. Si, ghinion maxim, la acostat si pe alt membru al familiei pentru o discutie de rutina. Al treilea s-a lipit aproape natural. Si s-a incins acolo, in fata baii, conferinta de zile mari. Mi-am si inchipuit cum imi discuta pozitia si curbele corpului. Si rad, pe infundate.

Eu nu mai produceam nimic, se intelege. Asta mai lipsea. Insa conturul meu si modul in care stateam asezata lasa sa se inteleaga destul de graitor ce pusesem la cale pana atunci. Mi-era rusine si sa parasesc tronul, intrucat eram imbracata sumar, iesita cum eram din dus.

Si aici intervine superoferta. Cineva suna la sonerie. Usa de la intrare aflata fata in fata cu baia se deschide si face loc unui musafir. Care se alatura grupului de 3 si sta acolo ceva vreme. Eu stau impietrita si nu mai suflu. Pericol de sufocare destul de ridicat. Stiam ca ei ma vad pentru ca si eu i-am vazut pe ei, alte dati. Din acelasi punct strategic.

Gasca s-a spart in cateva minute ce mi s-au parut cat un trimestru de scoala. M-am ridicat batrana de atata rusine, cu barba crescuta pana la brau de atat asteptare. M-am simtit ca si cum am petrecut o vesnicie pe un wc cu vedere la strada. Si culmea e ca o sa mai merg acolo.

balonare in doi

februarie 8th, 2010

Traiul in doi e minunat, crede cireasa.

Ai cu cine sa razi, cu cine sa te strangi in brate dimineata, la pranz si seara. Ai cu cine sa comentezi chestii din viata ta si, neindoios mai placut, chestii din viata altora. Adica poti sa despici in 18 vietile si alegerile cunostintelor, cu cineva care stie despre ce vorbesti. Barfeala de calitate, spus mai simplu.

E misto cand duminicile au un rost. E misto cand ai cu cine sa vezi un film tolanit pe canapea, in pijama. E misto cand poti sa faci sex imediat ce ai pofta. Sa te rostogolesti pe cealalta parte de pat, sa intinzi mana si iei fructul neoprit. Foarte tare traiul in doi.

De fapt, cred ca s-a inteles. Cand stai om langa om, e de bine. Beneficiile curg garla. Un mic amanunt, ar fi, daca e. E rau cand esti in casa cu cineva si esti balonat. E seara de cerneala si totul e perfect. Dragostea inoata la mine in sufragerie. Si sa zicem ca am mancat niste mere, ca mi-era pofta.

Si acum stam pe canapeaua lenesa. Si burtea mea face bububu. Si actiunea din film se precipita si odata cu ea ma precipit si eu. Bratul lui este incolacit pe dupa gatul meu. E un moment romantic. Asa ca incerc sa tin partea de sus nemiscata. Ca sa nu se sesizeze careva. Ca si cum nici fructe n-am mancat, nici gaze nu prea am.

Partea de jos a corpului de cireasa e scuturata de convulsii. Noroc ca am facut mult sport si am muschi buni. Toti muschii. Insa durerea de burta bate filmul. Ma incrunt si reusesc sa nu las rusinea sa se faca publica. Pe la jumate, ma cer incruntata la baie, cu pretextul ca fac pipi, ce vrei. Cireasa are vezica mica. Aiurea.

Eu caut la baie sa pun capat zbuciumului care imi chinuie bietele mate. Sunt balonata groaznic si trebuie sa ascund asta cu orice pret. Dar prietenul meu imaginar, I., e cumsecade. Insista mereu sa opreasca filmul si sa ma astepte de la pipi. Ori oprirea de film inseamna oprirea de sonor. Si lipsa sonor inseamna liniste in casa.

Ceea ce se traduce, daca nu era deja clar, in faptul ca degeaba m-am dus acolo. Doar n-o sa ma inec ca tiganul la mal. Dau drumul la apa, dar eu nu prea am presiune la jet. Asta inseamna zgomot putin. Usa e subtire. Sfinte Sisoe, pe cine am omorat sa nu pot trage si eu o basina cumsecade intr-o seara de iarna.

Ma duc balonata, ma intorc la fel. Reincepe filmul, reincep convulsiile. Bratul e pe dupa gatul meu. Burta face bububu. Traiul in doi e minunat, exceptand zilele cu balonare. Uite acum seara e ruinata. Sufar ca un caine, stiind ca izbavirea mea e doar la o basina distanta.

Si ma abtin. Si strang. Si iar pretind pipi. Si iar e prea liniste si degeaba m-am dus la baie. O, zei. Apoi, ma culc ingrozita. Stiind ca de ce adorm mai repede, de-aia o sa ma relaxez. Cu totul si cu totul de aur. Fiecare particica de corp de cireasa, cu pielita subtire.

Intai tamplele, uite, nu mai zvacnesc. Apoi umerii, se odihnesc. Apoi mainile, uite-le date in laturi, nu le mai simt. Apoi, potopul. Sper din inima ca am adormit prima. Dar daca nu, totul e pierdut. Mandria mea e compromisa. Frumos traiul in doi, n-am ce zice. Si plin de beneficii, mai putin atunci cand sunt balonata.

Dar cum putea cineva sa creada ca e adevarat. Ciresele nu se baloneaza niciodata. Si orice am spus mai sus nu are nicio legatura cu realitatea de zi cu zi.

coprocireasa si coprolamaia

noiembrie 4th, 2009

shit

Cireasa s-a obisnuit pana la urma sa duca pipi la analiza. Desi nu poate sa zica ca se omoara dupa actiunea in sine. Si nici nu o face cu inima usoara.

Zic eu ca urinatul pe parcursul aceleiasi sesiuni, in doua sticlute distincte, ambele cu gura mica, nu e chiar pentru amatori. Si apoi drumul aproape initiatic cu cele doua sticlute la doftor, iarasi nu e pentru cei prinsi cu imunitatea sau chilotii jos.

Dar examenul copro este alta mancare din altfel de peste. Unul mai nasol. Cel mai nasol peste.

Cireasa a mai facut asta cand era mica. Si burtica era presupus plina cu viermisori. Nu stiu de ce dar adultii banuiesc mereu copii pe care ii au in gestiune, chiar cirese sa fie, ca au viermisori. Si ii verifica in continuu. Doar-doar li s-o confirma teoria.

Dar cireasa, in calitate de adult, nu a mai fost siluita la asa demers pana azi. Cred ca prima problema vine din faptul ca inteleg in sfarsit ca sunt nu doar ceea ce mananc. Ci si ceea ce … ma rog.

Faptul ca cineva are nevoie de treaba asta ca sa ma inteleaga mai bine, ma uimeste. Sunt redusa la statutul de mamifer primar. Si degeaba insist eu ca mai degraba as da sange sau saliva sau suvite de par. Sau chiar ganduri proaspet scoase din cap, insirate pe o ata.

Nu. Ei vor the shit. Si asta e greu de acceptat.

A doua problema, si nu e ultima, vine din logistica. Pentru ca, Sfite Sisoe, treaba asta mare si importanta nu e de facut intr-un apartament. O, nu. Hai ca daca ai wc cu anticamera, cum ziceam mai demult aici, mai treaca-mearga.

Dar de nu, tocmai ai de rezolvat una dintre cele mai absurde si rusinoase treburi din cate se exista.

Iar daca viata iti ofera un bonus. Si se intampla ca in locuinta urbana in care ti-ai propus sa faci abracadabra. Si sa transferi prin magie o bucatica de nenumit in sticlisoara si mai mica decat cea pentru pipi. Atunci se dubleaza disconfortul.

Ma rog, sa zicem ca am trecut si de faza asta. Desi cand am iesit din scara, mi se parea ca toti vecinii stiu. Si ca se uita pufnind in batjocura de dupa perdele imaculate catre cireasa maculata. Dar na, m-am aruncat in masina. Si dusa am fost, cu praf pe coada.

Ajunsa la centrul medical, cireasa a trebuit sa se explice intr-o sala cu multi oameni care aveau analize sau boli mai demne. Apoi, fara pic de menajament, a fost pusa sa scoata la iveala cele 3 sticlute.

Oamenii straini s-au uitat la ele. Apoi la mamiferul cireasa, care produsese toate astea. Apoi si-au vazut aparent de treburile lor. Dar pentru cireasa nimic n-a mai fost la fel.

Prin urmare, ma repet. Orice om mare care are de facut o coprocultura, sa nu o ia in tragic. Dar nici sa nu bagatelizeze. Recomand asa, cu multa caldura. Sa-si ia concediu 2 zile de birou. Una inainte, pentru preparare. Si alta dupa, pentru revenire psihica.

Apoi sa se izoleze de societate, inclusiv si mai ales de cei foarte apropiati. Care incearca sa fie draguti in legatura cu subiectul. Si asta este cel mai greu de suportat.

Poti pretexta o delegatie urgenta impusa de seful absurd. Ariciule, cum ai putut. Apoi sa fuga in padure singuri, cu un ciorap pe fata, pentru orice eventualitate. Inarmati cu un ziar format vechi, nu tabloid.

Sa se afunde pana in inima frunzetului. Si doar dupa ce urla timp indelungat si nu le raspunde nimeni in afara de ecou si 2-3 veverite voaioriste, sa se apuce de treaba.

Apoi, cand proba trebuie prezentata la doctor, femeile isi vor lipi o mustata si vor purta parpalac inalt. Ca sa nu fie recunoscute. Iar barbatii vor fi fardati si barbieriti proaspat si cu pantofi cu toc si o peruca buclata. Tot ca sa-si ascunda identitatea adevarata. Si sa nu fie astfel asociati cu sticluta aia.

Apoi 2-3 sedinte de terapie, in saptamana imediat urmatoare, ar putea inchide cu demnitate experienta. Va spune asta coprocireasa. Un fruct care a inteles cat e de mic. Si de nepregatit pentru asa o treaba mare.

Si de aici incolo, asa grait-a lamaie, sora mea invitata sa zica de shity business. Sa continuam:

Alo, alo, aici Lamaia. Mi s-a permis acest “guest paragaraph”, sa ma fac si eu de ras, ca intr-o buna intelegere a fructelor.
Coprolamaia nu vrea sa mai vorbeasca despre ce inseamna sa indesi o treaba mare intr-o sticla mica. Ca-n bancul acela cu esentele tari.

Eu vreau sa va spun despre transportul coproculturii. Cand n-ai masina. Si ti-e rusine in taxi. Insa in mod absurd, nu ti-e rusine de sute de oameni in autobuz. Iesi din casa, taras grapis, pe langa ziduri, ca ultimul infractor. Desi bomba chimica e ascunsa in cutii, cutiute, pungute, folie de aluminu si iar niste pungute, tu crezi ca toti din jurul tau vad cu raze x. Direct la sursa biologica.

Desi in pungute, pungi si cutiute ai bagat si un odorizant de masina, just in case, ti se pare ca plimbi un wc public. Si ca lumea crede, ce sa mai, ca te-ai cacat pe tine. Ieri.
Si-atunci cand ajungi la doctor si vezi ca ia sticluta linistit, cu mainile goale, dintre miile tale de pungi si pungute si ridica din sprancene la vederea bradutului odorizant, uiti asa de toate necazurile cu productia si transportul si te gandesti la consumatorul final.

Care scarma in cacat zi de zi. Si se si uita inauntru. Si ia notite. Si pe langa levuri, streptococi si samburi de rosie, se gandeste poate la ce va manca la pranz.

Dumnezeule. Acum realizez ca eu am avut partea usoara.