pipi pe clanta

iunie 2nd, 2011

Vai, ce nu-mi place sa spal razatoarea. Mai ales cand ea e manjita din belsug cu branza sau alta dracovenie gustoasa dar care se ia greu. Imi vine sa o las acolo sa zaca in propriile-i dejectii pana se cheama sanepidul.

Ce legatura are asta cu pipi pe clanta o sa vedeti. De fapt azi e tot despre lucruri pe care le detest din inima mea mica si neagra. Lucruri mici care ma lasa neputincioasa, sfaramata, strivita cu mutra de podea de catre un picior de capcaun cu chef de joaca.

Si mai exista o intreaga pleiada de mici nimicuri esentiale gospodaresti pe care detest sa le spal. Cum ar fi caserole de plastic in care a fost peste. Sau componentele mixerelor si storcatoarelor, dupa ce mi-au oferit ambrozia lor. Sau tava de cuptor de pe care imi surad cruste de la diversele copturi cu prietenii.

Si nu stiu altii cum sunt dar eu nu. N-as deschide adica cotlonul ala ascuns si plin de cele mai urate lucruri din lumea unei masini de spalat, nici sa ma gadili. Stiu ca e ceva ce orice gospodina care se respecta trebuie sa intreprinda uneori dar eu nu. Nu pot. Mi-e frica. Acolo locuiesc acum vietuitoare negre in cuget si simtire.

A, si mi se face greata cand vad perne desfasate ale altora. Nici dupa ale mele nu pot sa zic ca ma omor. Dar petele aferente unor perne si transpiratii straine imi scoala parul mic de pe ceafa. Cand le vad imi inchipui tot ce e mai rau intr-o casa. Cu greu mai pot sa ma relaxez si sa-mi las capul si gandurile pe o asemenea perna, stiind cum arata dezbracata.

Si am ajuns la vedeta lucrurilor neplacute, cea care da titlul. Cand merg la o baie in care intra mai multi oameni la anaghie si dau peste o clanta uda, mor un pic. Sigur, e greu de crezut ca cel ce a fost inainte e un maniac pervers care a intins, in acorduri de muzica simfonica, pipi pe clanta. Dar asta e prima chestie care imi vine in cap.

In rest, nu prea pot sa tai carne. Sa ma sterg cu un servetel moale, care se face imediat frecatei atunci cand sunt uda pe maini. Sa schimb apa florilor, oricat de dragi mi-ar fi. Si sa pun in picioare papucii altcuiva.

barbatul si sincronizarea pipiurilor feminine

februarie 22nd, 2011

Orice barbat care calatoreste are un vis. Ca femeia de suflet pe care o are alaturi sau alte femei ce il insotesc sa nu faca pipi in veci.

Tinand insa cont de experienta din teren, visul oricarui barbat care calatoreste este sortit esecului. Indiferent de distanta pe care o are de parcurs, o femeie trebuie sa faca cel putin de trei ori pipi. Sigur, daca distanta este deosebit de lunga, la aceste trei pipi minime se adauga o suma nedeterminata de pipi in plus.

Barbatul intelege pana la urma asta si atunci visul lui se transforma. Acum vrea macar ca lucrurile sa se sincronizeze cumva, spre a usura soarta tuturor participantilor la calatorie. Ei bine, nu.

Din motive greu de patruns femeia sufera de lipsa de spirit de turma. Ea trebuie sa faca pipi des. Dar ea nu simte aproape niciodata nevoia sa faca pipi atunci cand vede o alta femeie pe cale sa faca acelasi lucru. Oricat ar incerca barbatul sa momeasca femeile in a face pipi in cor, acest lucru este un deziderat greu de atins.

Din proprie experienta cireasa poate sa certifice aceasta stare de fapt. Cand masina trebuie sa opreasca oricum pentru benzina sau pipi iminent al alcuiva, vezica mea este parca sigilata.  Daca barbatul ma obliga sa o storc, merg ca un caine batut la baie si produc plina de frustrare cat intra intr-o pipeta.

N-as putea sa fac pipi decat cu un pistol indesat in a  mea tampla. Sau daca mi s-ar explica faptul ca omenirea este in pericol iminent si doar pipiul meu ar salva situatia.

Ca un facut, nu-mi vine sa fac pipi decat la maximum 20 de minunte de ultima oprire. Adica la un interval suficient de scurt incat sa exasperez soferul. Sigur ca nu fac asta special. Este doar un fapt de biologie combinat cu unul de psihologie femeiasca. Sa ne iertati, fartati barbati/Nu veti reusi niciodata sa ne corijati/.

cireasa, ospitalitatea si vaza roz

iunie 16th, 2010

Are cireasa in casa o vaza roz somon, numai buna pentru buchete de flori. Dar pentru ca acestea totusi nu se bulucesc mereu sa o umple, ce si-a zis dansa. Ia sa-i gasim o alta intrebuintare. Cum ar fi sa facem pipi in ea.

Am inaugurat-o in momente palpitante. Intr-o noapte cand din diverse motive m-am pomenit in casa cu trei musafiri barbati. Unii care nu-mi erau nici rubedenii de grad 1, nici colegi de la gradi. Ci trei barbati tineri, necunoscuti si care vorbeau alta limba.

Frumusei nevoie mare, altfel. Cu par cret si ochi verzi si vioi, majoritatea coplesitoare dintre ei. Adica un 66%.
Niste musafiri pe care m-am angajat sa-i gazduiesc si apoi mi s-a strans samburele de atata emotie sora cu groaza ca ma aflu sub acelasi acoperis cu ei in casa, noaptea pe la 3.

Am observat ca mai toti purtau casti in urechi si nu vorbeau unul cu celalalt, desi stiam ca erau buni prieteni. Adica fix genul ala de baieti antisociali si prin urmare inofensivi ca niste eunuci. Pareau cumsecade si calmi din cale-afara si nedornici sa pangareasca pielita subtire de cireasa. Cu toate astea, eu teribil de tematoare am devenit.

Pe scurt m-a cuprins o paranoia si m-am incuiat in camera. Cand sa rasucesc cheia in broasca, ghinion. Facea un zgomot ca si cum se schimba lemnaria din tot blocul in acelasi timp. Asa ca a durat o vesnicie pana cand, inaintand cu 1 mm pe sec, am reusit sa incui fara zgomot.

Vezi bine, nu voiam ca ei sa stie ca mi-e frica si sa-i intarat. Se stie ca un potential vanator care miroase sange, vaneaza chiar daca nu are pofta de mancare in momentul ala. (Aici va fac cu ochiul).

Mai e ceva. Eu nu fac pipi noaptea. Dar atunci m-a scapat. De stres m-a scapat. Si cautand innebunita o metoda sa nu mai deschid iar usa timp de 100 de minute, mi-au picat ochii pe vaza roz. M-am repezit la ea si am inceput sa ma simt bine. Aproape ca m-am integrat in absolut.

Ca sa nu va tin cu inima la buze, noaptea a trecut cu bine. Dar de atunci s-a nascut un precedent. Noi si noi situatii in care a trebuit sa fac pipi in vaza roz au inceput sa apara in viata mea. Ca ciupercile dupa o ploaie zdravana de primavara grabita.

Sigur, nu vorbesc de situatii cand sa merg la baie e simplu si la indecodita mea. Ci de momente cruciale din dimineata, mai ales, cand vaza devine singura scapare. Ma indrept spre ea in fuga dar voi inchipuiti-va ca se intampla in slow motion, cu incetinitorul, ca in filmele americane cu batai.

Si mai e ceva. Orice alta vaza pur si simplu nu-si face treaba. Doar cea roz e buna. Asa ca am grija sa fie mereu la indemana, pentru situatii mictional-imposibile din viata mea.

cireasa si pipi pe ea

mai 25th, 2010

Cireasa tine foarte multe la imaginea ei. Care de altfel e buna si ingrijita cum trebuie. Udata cu multa atentie si implicare. Retineti cuvantul udata. ca o plantuta de care ai grija bine, astfel incat sa ramana nepatata. Retineti cuvantul nepatata.

Si totusi exista o situatie in care, cand alunec, nu mai am nimic de zis. Pur si simplu e asa de umilitoare, incat mi se pleostesc urechile, chiar cand nu afla nimeni ce-am patit. Si reusesc cumva, prin nonsalanta mimata si miscari agere, sa pitesc rusinea ce-am patimit.

Este atunci cand, din motive de context (deal/vale/frica de a nu fi prinsa/sila de atingerea cu locul in care se desfasoara actiunea), in tot cazul pozitia proasta in care fac pipi, cireasa face pipi pe pantofi si/sau pantaloni.

Cum necum, de obicei nu descoper asta decat cand e prea tarziu si deci actul complet ireparabil. Cum necum, cand asta se intampla, nu vorbim de trei stropi. Ci de o intraga bucata de material de culoare mai inchisa, care sta marturie celor intamplate.

O vreme jelesc cele intamplate. Niciodata nu pot sa fac pipi pe conversi sau fust sau pantaloni si sa plec imediat de la locul faptul. A trecut mult timp de cand ma ocup cu asta si inca nu, nicio imbunatatire la partea emotionala. Sufar ca un caine mic si stau putin acolo unde am facut ce-am facut, cu speranta ca dispare.

Cand realizeaza implacabilul asta, cireasa incepe sa capete obiceiuri de mangusta. Acel animalut sau poate altul pentru ca habar n-am ce face o mangusta, care se strecoara ager si nevazut pana unde are nevoie. Ma lipesc de ziduri, selectez bob cu bob rute ocolitoare, pe unde ma gandesc ca intalnesc cei mai putini oameni.

De obicei asta se intampla la restaurant sau la un picnic in natura sau la mare, in conditii vitrege. Asa ca apoi, odata ajunsa inapoi, in adunarea de prieteni de unde plecasem, ma comport nenatural. Fie ma las coplesita de tristete nejustificata. Simt udul si nu pot sa trec psihic peste el.

Fie afisez o veselie nejustificata, pentru ca impiedica publicul prezent sa se prinda ca e ceva in neregula si mai ales ce anume. Si nici ca ma mai ridic de jos pana cand nu scrutez, cu ochii mei de soim, starea de uscare a fostului ud.

Ce rusinica obrazului subtire de cireasa. Si ce destin implacabil, sa pateasca ea asa uneori, din graba care strica o gramada de treaba. Sau neatentie si cap in nori. Adica exact conditiile specifice necesare pentru momentul cand loveste nefacuta. Cireasa mai face pipi pe bucati din ea, cateodata. Of si iar of.

regele pipi

februarie 23rd, 2010

In imparatia unde salasluiesc eu acum troneaza un rege. Unul care domneste peste toti supusii in mod egal. Fiecare vietate de prin paturile pline ochi este aici pentru un motiv legat de pipi.

Ca nu poate sa il faca deloc sau ca il face prea mult. Ca iese cu gogalti sau senzatie de sticla pisata. Ca iese in culori bizare sau ca iese fara avertisment, cand omul vrea doar sa se amuze de ceva in societate, pipiul e rege.

El este aici monitorizat si tinut in puf de catre o armata intreaga de aghiotanti care se intereseaza mereu de soarta lui. Desi sectia se cheama altfel, mai frumos, numele este clar un paravan pentru adevarata activitate care se desfasoara aici.

Preocuparea asta ma duce cu gandul la bursa din New York. Numai acolo am mai vazut febra asta si zbuciumul fara seaman. Acolo lumea se preocupa de actiuni, aici de maria sa regele pipi. Personalul medical, de la vladica la opinca, vrea sa stie un singur lucru cand te trezesti dimineata. Ai facut?

Daca nu, tristete. Si o mustrare arata din buze si ochii dojenitori. Cireaso, de ce nu ai facut, ca doar stii ca de-asta esti aici. Sa faci pipi iar si iar. Ai o norma, ai niste standarde, ai obiective pe termen lung si scurt. Noi avem intelegere o vreme. Dar la o adica, nu mai raspundem si tu vei suporta consecintele. Fa pipi. Acum.

Daca da, ai facut, vor sa stie cum a fost. Imi dau sticlute sa-l masor, vor sa-i vada culoarea, isi dau cu presupusul asupra texturii si apoi dispar cu el. Mare minune daca nu il si gusta. Si ascund aceasta procedura de ochii donatoarei, ca sa minimalizeze orice comentarii ar putea aparea asupra profesionalismului lor.

Ei stiu ca cireasa umbla pe siteuri, bloguri, si prin in reviste, si ce si-au zis. Sa-si ia masuri si sa nu rasufle nimic in media cu referire la modul in care se poarta ei cu pipi oamenilor in general si al ciresei in special.

Sa nu transpire informatia ca regele pipi este vedeta absoluta si functioneaza ca moneda de schimb. Da-mi pipi tau si iti zic daca ai voie sa mananci. Spune-mi ce pipi ai ca sa iti spun cine esti. Arata-mi pipi tau ca sa poti iesi de aici.

Si uite-asa, cireasa s-a facut frate cu doctorii, asistentele si infirmierele. Si le-a dat tot ce si-au dorit ei, ca sa o lase sa plece. Ei au acum cantitati impresionante si asta-i doar inceputul unei frumoase prietenii. Pentru ca regele pipi rules.