placere in public

septembrie 13th, 2010

Cireasa n-a asteptat sa i se spuna de doua ori. Si-a scos imediat hainele si s-a postat, infasurata in panza aspra, pe masa de piatra calduta. S-a pregatit mental pentru dulcele sacrificiu ce avea sa urmeze. De atata incantare isi va pierde slapii spre a nu-i mai regasi niciodata. Dar ea nu stie asta inca.

Suntem la baia turceasca Cermberlitas din Istanbul, un lacas din 1559. Femei turce negre si burtoase asteapta sa ia in primire carnea mea si carnea celorlalte trei femei frumoase si prietene. Turcoaicele ne adjudeca si mie imi revine cea mai urata dintre toate. Sunt putin suparata pe treaba asta. De ce trebuie sa ma frece o femeie urata de tot si cea mai grasa din parcare, asta ma intreb.

Cochetez cu ideea ca nici macar nu o sa-mi mai placa ce-mi face, asa de urata e. Urmeaza sa ma insel dar eu nu stiu asta inca.

Intai sunt lasata la fragezit langa prietenele mele fructe. Incet-incet moleseala ma cuprinde cu mana ei ferma si unsuroasa, pe dupa umeri. Ma uit hipnotizata in tavanul curbat otoman. Tocmai se lasa seara si prin bulinele decupate intra un albastru intens. Combinat cu tivul de stelute de pe margine, mi se pare ca imi ofera toata actiunea de care am nevoie acum.

Poate altora li se pare static si deci plictisitor un tavan cu gaurele mari si un cer care se insinueaza prin ele. Mie nu.

Aburul se intinde peste mine si peste noi toate. Incep sa ma relaxez dinainte de masaj. Ma gandesc la viata mea. Cum sa o fac eu din ce in ce mai buna, asta ma preocupa. Dar nu ajung la mare rezultat pentru ca mi-e prea bine fizic. Cucoana cea urata ma cheama la frictionat. Eu ma uit chiondoras si iar ma mir cat e de hada. Totusi ma intind pe marginea mesei de piatra si ma supun ordinelor.

Femeia imi apuca intai un picior. Ce face ea acolo in talpa mea n-as putea sa explic. Cert e ca piciorului ii place grozav treaba aia. Celalalt picior se roaga in ascuns sa pateasca si el acelasi lucru. Si uratania nu il lasa prea mult sa astepte. Apoi urmeaza spatele, peste care se revarsa un munte de spuma parfumata. Apoi gatul, apoi fiecare brat in parte.

Uratania ma plezneste peste fund. Inteleg si cu ultimele puteri ma intorc. Apoi imi ia abdomenul la mangaieri aspre, aplicate cu o panza tare. Si mai sus de abdomen, cumva catre umeri, dar totusi intr-o zona vecina tare cu sfarcurile si minitorturile pe care stau ele asezate. Cand ma pune sa ma rasucesc si sa  ma asez in fund, sunt deja departe.

Lipseste putin si arunca peste mine ligheane de apa calda, limpede. Ma simt o cireasa primordiala. Dar punctul culminant intervine cand imi face masaj la cap, cu gat cu tot. Inchid ochii strans, sa nu vada lumea ce bine mi-e. Imi trece prin cap gandul sa fug ca sa nu fiu descoperita si inchisa. Imi pare interzis sa incerc atata placere in public. Cum de e permis asa ceva, mai ales intr-o tara musulmana, ma tot mir.

Incerc sa raman nepasatoare dar pielea mi-e gaina, sfarcurile tare, mintea moale, carne tremula. Ma concentrez sa nu fac zgomot si incerc sa nu ma foiesc. Nu mai conteaza nici cat de urata e femeia, nici unde sunt si nici de ce. Placerea e regina acum peste toate ale mele. Noroc ca uratania cu maini iscusite se desprinde de mine dupa o vreme. Si ne vedem fiecare de treaba ei. Eu ma scufund in jacuzzi si simt ca m-am nascut ieri.

baia cu vedere la strada principala

februarie 13th, 2010

De curand am stationat cateva zile in sanul unei familii misto. Oameni primitori si draguti. Deci toate bune si frumoase. Toate, mai putin vizitele mele in baia familiei.

O baie aflata la capatul unui hol. Oriunde vrei sa mergi in locuinta cu pricina, vezi musai baia. O vezi pana in strafundurile ei, intrucat usa e de sticla. O si auzi pe ea, baia, pentru ca usa este de asemenea teribil de subtire.

Cand e ferita de priviri straine, cireasa merge des la baie si se lafaie acolo. Aici insa, ea isi dramuieste bine fiecare miscare. Cand clipeste, sunetul facut de baterea genelor ei una de alta coboara de la etajul trei pana in holul blocului. Unde provoaca o avalansa pe timp de iarna. Si un cumtremur pe timp de seceta.

Cand se spala pe dinti, cireasa banuie ca nu mai poate nimeni dormi in casa. Vuietul apei catre trece printre masele aduce aminte de o cataracta spectaculoasa. Care atrage mii de turisti in fiecare an, din toate colturile lumii. Cand cireasa face pipi, nu mai zic. Cand cireasa face No. 2, ma abtin.

Ca sa poata totusi sa purceada la realizarea unor treburi zilnice si potential zgomotoase, cireasa pandeste obiceiurile locatarilor. Si alege cu grija, bob cu bob, acele minute cand crede ea ca ar fi cel mai mic risc ca ei sa se mute aproape tectonic dintr-o parte in alta.

Atunci alearga ca o nebuna, cu parul valvoi, se repede pe tronul devenit centrul casei. Isi face mendrele cu el, incercand sa arda etape. Se straduie din toate madularele, i se umfla vena pe frunte, are randament dement. Si totusi intr-o zi nu i-a mai mers acest ulcior la apa.

Crezand ca este momentul ala din zi cand toata lumea este ocupata cu orice altceva decat sa se uite la ce face dansa in baie precum la o emisiune palpitanta la televizor, cireasa s-a repezit fulgerator in baie. S-a proptit bine si s-a pus pe treaba.

Ca un facut, un membru al familiei s-a oprit in hol. Si, ghinion maxim, la acostat si pe alt membru al familiei pentru o discutie de rutina. Al treilea s-a lipit aproape natural. Si s-a incins acolo, in fata baii, conferinta de zile mari. Mi-am si inchipuit cum imi discuta pozitia si curbele corpului. Si rad, pe infundate.

Eu nu mai produceam nimic, se intelege. Asta mai lipsea. Insa conturul meu si modul in care stateam asezata lasa sa se inteleaga destul de graitor ce pusesem la cale pana atunci. Mi-era rusine si sa parasesc tronul, intrucat eram imbracata sumar, iesita cum eram din dus.

Si aici intervine superoferta. Cineva suna la sonerie. Usa de la intrare aflata fata in fata cu baia se deschide si face loc unui musafir. Care se alatura grupului de 3 si sta acolo ceva vreme. Eu stau impietrita si nu mai suflu. Pericol de sufocare destul de ridicat. Stiam ca ei ma vad pentru ca si eu i-am vazut pe ei, alte dati. Din acelasi punct strategic.

Gasca s-a spart in cateva minute ce mi s-au parut cat un trimestru de scoala. M-am ridicat batrana de atata rusine, cu barba crescuta pana la brau de atat asteptare. M-am simtit ca si cum am petrecut o vesnicie pe un wc cu vedere la strada. Si culmea e ca o sa mai merg acolo.

misterul wc-ului din strada arthur verona

februarie 20th, 2009

porc

Centrul Bucurestiului care merita strabatut cu piciorul e un graunte de neghina.

Sunt putine locuri unde toate elementele concura pentru ca plimbarea unui bucurestean sa fie placuta. Si strada Arthur Verona este unul dintre ele. E frumoasa mai ales pentru ca are un context bun in jur.

Aici sunt si case frumoase, boieresti. Care amintesc de un oras mai prielnic traiului normal. Un oras pierdut, din care au ramas bucatele disparate, ca la puzzle. Dar uite, eu si altii ne amagim cu ele. Cu ceva trebuie sa ne ocupam mintea.

Aici e si Gradina Icoanei. Un loc care incanta, plin de copii si pasari pline de talent si copaci. Daca adaug teatrul, restaurantul de unde se aude un pian, ambasada elvetiei luminata regeste si Carturestiul plin de bunatati loisiristice. Ne apropiam.

Direct pe strada asta salasluieste si Ordinul Arhitectilor. Care e intr-o casa cu farmec si gradina unde cresc plante libere, alandala. Incepe sa mi se para ca suntem ok. Deci ne simtem bine.

Si nu intamplator exista o comunitate de oameni care se ocupa de revigorarea strazii Arthur Verona. Si fac regulat proiecte de valorificare urbanistica si comunitara. Strada e frumoasa, e reprezentativa pentru Bucuresti si merita toata atentia. Aici e si primul zid oficial destinat street art-ului, plin de grafitti.

Dar taman pe strada asta se intampla ceva bizar de rau. Absolut toata strada e plina cu kkt. Iar pe langa el, peste el, pe sub el, niste pishat. In mai tot Bucurestiul e problema asta.

Dar va jur ca nicaieri nu e ca pe Arthur Verona. Verificati-ma azi, ca e weekend. Desi iertati-ma ca va trimit spre asa scarbos obiectiv turistic tocmai in ziua noastra libera.

Cert e ca orice plimbare pe Arthur Verona presupune un slalom dibace printre kkti storciti doar un pic, kkti intinsi pe 50 de metri sau kkti perfect conservati, cu motz cu tot. Cand ploua, miroase a kkt ciufulit ud. Cand e soare miroase a kkt uscat, prafuit.

Si nu pricep in ruptul capului cum se intampla treaba asta. De ce, din toate strazile din centru. A fost aleasa Arthur Verona ca sa fie transformata in wc public. Si cum se intampla decizia practic.

Niciodata n-am fost asa de priceputa. Si nici nu m-am educat in privinta asta, recunosc. Incat sa-mi pot da seama daca kkt de caine sau de om.

Imi si inchipui cum cineva se plimba cu un prieten pe la Romana. Si brusc il apuca neputinta. Si prietenul zice. Aoleu, ce napasta, noroc ca suntem aproape. Hai repede in Arthur Verona. Mai poti sa te tii pana acolo?

Cu ochii iesiti din cap, tinandu-se de burta. Protagonistul scato da din cap ca da. Si fuge innebunit catre Arthur Verona. In loc sa se opreasca la unul din cele multe fast food-uri. Sa cumpere o apa sau sa fure un bon de pe jos, sa tasteze codul eliberator. Si sa intre la buda.

Sau oamenii cu caini care stau in centru. Isi duc toti animalele la plimbare pe Arthur Verona. Pentru ca e zona mai frumoasa si mai relaxanta si vor sa fie siguri ca aici. Cainii reusesc sa aiba un travaliu de succes.

Stim toti ce greu e sa fii mereu biruitor in domeniul asta. Si ce conditii drastice trebuie sa ne fie indeplinite ca sa ne putem integra in absolut. Sau poate si una si alta. Oameni si caini laolalta, in tandem, dand simultane si consecutive.

Se vede treaba ca nu numai mie imi sare basca de la ce se intampla. Eu mergand zilnic spre job pe acolo, imi sare zilnic basca. Pentru ca din cand in cand, e drept mai rar. Pe Arthur Verona mai intalnesti si cate o voma.

Scapata de un om care n-a stiut ca acolo e wc deschis, in aer liber. Si l-a luat prin surprindere. Si nu s-a putut tine. I s-a facut rau de la ce-a vazut in zona cea mai frumoasa a orasului.

Asta daca nu cumva s-a dus buhul si printre oamenii care se simt dintr-o data prost fizic. Si se grabesc sa procedeze la fel, sa fie trendy. Le vine sa vomite si sunt in centru, pe Calea Victoriei. Se gandesc la acelasi lucru.

Hai sa merg repede pe Arthur Verona, chiar daca trebuie sa ma mai abtin putin. Ca macar acolo e wc incapator si fara probleme. Sau poate totul a fost un inceput nefericit.

S-or fi strans 10 kkti pe strada Arthur Verona. Si de atunci tavalugul n-a mai putut fi oprit. Si cine trece pe acolo simte cum il scapa brusc, ca la animale. Pentru ca vrea sa-si marcheze teritoriul.

Sau aveti voi alta idee de cum se poate asta? Poate un proiect bun de voluntariat ar fi sa pazim strada cu randul. Ca sa-i prindem pe faptasi. Pentru un centru de Bucuresti mai placut si mai normal mirositor.