frumoasa si bestia

august 22nd, 2011

Cand iesim pe strada, mi-e greu sa spun care-i care.

Pana acum imi placea sa cred ca eu sunt frumoasa. Daca insa ea e frumoasa, fie. Imi asum eu partea cu bestia. De fapt m-am hotarat, asa ramane. Nimeni nu ar putea spune despre bicicleta mea culoarea cireselor salbatice, cu ale ei cauciuri cu o dunga fina alb unt, ca e o bestie in care si oase, neagra in cerul gurii.

Frumoasa doarme la mine in sufragerie, cu rotile odihnindu-se pe covorul turcesc. A trebuit sa-i fac culcus acolo pentru ca mi-e nu stiu cum sa o las intr-o boxa plina de praf, la doua etaje mai jos. Sa o pipaie acolo oameni straini. Sa o traga de ghidon. Sa ii infiga un deget in claxon.

Asa ca petrecem noaptea impreuna, fiecare in incaparea ei. Frumoasa nu sforaie, nici nu banui ca e acolo. Asta pentru ca e bine crescuta si de vita nobila. E si frumoasa de pica. E furnizata de catre Biciclop, magazin de nadejde pentru cireasa. Despre care mai ziceam eu si aici.

Frumoasa mai are un motiv sa fie foarte speciala. Va vine sa credeti sau nu, ea este cadoul de Craciun al ciresei. Intrebati-o pe a cherry, ea a vorbit cu Mos Craciun sa vina prematur la cireasa, in a doua jumatate de miez de vara. Nici n-am apucat eu sa fac lista, ca Mos Craciun imi indeasa cadouri miraculoase pe sub usa. davitblog awaspinter topkabar awasgila

Si uite-asa le poti vedea de-acum in fiecare zi in care nu ploua cu galeata. Frumoasa trece gratios pe strada, cu bestia calare pe dansa. Din pricina pozitiei comode, cu mainile sus, in dreptul sanilor, bestia poate face tot felul de chestii. Sa vorbeasca la telefon, sa linga o inghetata si altele.

Frumoasa e calma si deloc nabadaioasa. Bestia o tine cu haturile scurte si nu o slabeste din stransoare o clipa. Prevad inceputul unei fructuoase si palpitante prietenii. Deocamdata frumoasa e ca scoasa din cutie. Bestia se lipeste toata de ea cand o impinge in sus pe scari cu indaratnicie.

Lumea se uita dupa frumoasa. Bestia e mandra. Si ce-o mai fi, s-o povesti.

cireasa si mania necumparaturilor

august 18th, 2011

Sufar de o boala noua. Nici nu stiu daca exista medicamente pentru ea, fie ele si straine. Pana la urma nici nu stiu daca e cazul sa ma fac bine.

Nu am chef sa cumpar nimic nimicuta. Sigur ca am si eu nevoie de tot felul de lucruri in livada. Mai o bucata de branza telemea de la matache, mai o fusta roz, mai o baterie AAA, mai un parfum cu vino-ncoa. Doar cu greu si cu dureri insuportabile scot banii aia din buzunar si ii pun tejgheaua pe comerciantului de branza, fusta baterie si parfum.

Din cate m-am interesat, sufar de o forma rara de anticonsumism. Adica nu vreau sa consum nimic din ce as putea imprumuta, repara, gasi pe strada sau avea deja in gestiune, chiar daca intr-o varianta mai neperformanta.

Si totusi devin o cireasa-vandal cand vine vorba de consumat calatorii mici si mari, concerte marunte sau grandioase si alte servicii si lucruri fistichii. Acolo, pe apa aia a Sambetei, vreau eu sa se duca toti banii de care dispun.

Capul meu este organizat pe sertare in care sed cuminti chestii. Am acolo sticle de vin nebaute inca cu prietenii, viitoare biciclete, nestiute inca bilete de avion, superabonamente la ski 2012 si cadouri de Craciun perfect nimerite pentru destinarii lor.

Cand ma aflu fata in fata cu branza, fusta, bateria sau parfumul care imi place, ma blochez. O masinarie competenta aflata undeva in cosul pieptului socoteste ca de banii aia as putea sa orice altceva. Si ca oricum, cumparatul de lucruri e o atitudine profund necetateneasca, un act superficial care nu aduce fericirea si o alegere certata cu ecologia.

Guvernata fiind de asa o meteahna, uite cum am ajuns sa fac drumuri istovitoare spre a obtine fara sa cumpar diverse obiecte de care am nevoie. Am calatorit recent pentru o pompa de desfundat chiuveta si un rest de mr. muscolo. Am imprumutat pe termen scurt un wok si abia astept sa-l imprumut din nou. Si am dormit 2 nopti in cortul altcuiva, desi am gasit unul similar cu un pret foarte bun.

Cine stie unde o sa ajung in felul asta. Daca o sa am nevoie sa cos ceva de culoare rosie si printre atele mele nu se afla un asemenea mosor, probabil ca o sa pic pe capul cuiva, vreo rubedenie sau prieten. O sa ma urc pe bicicleta si o sa pedalez oricat ar dura spre a obtine crampeiul de ata rosie, cam 1m, de care am nevoie. Doar sa nu carecumva sa cumpar.

Sigur ca totul merge si in sens invers. Sa spuna a cherry cum i-am indesat in geanta o sticla cu spirt doar pentru ca aveam trei si mi se parea o mare risipa. Deci si dau, nu doar iau. Exista echilibru. Troc. Natura.

Sunt o cireasa necumparatoare de obiecte. Si totusi una asa de cheltuitoare si nerezonabila, care isi da si ultima letcaie pe lucruri care ii fac bine la suflet.

prima zi de biciclista

aprilie 7th, 2011

Decoratii de biciclista de duminica aveam deja. Tot anul trecut am cochetat in weekend cu plimbari lejere. Puneam fusta sa falfaie in vant, strangeam niste prieteni si porneam prin parc.

Insa de-acum ma pot numi pe drept cuvant biciclista oficiala a orasului asta nebun, Bucuresti. Dimineata am incalecat pe-o sa si dusa am fost spre job. Am judecat obiectiv cele doua pericole, caini si masini. Am cantarit faptele cu un cantar profesionist instalat la mine in cap.

Am ales raul care mi s-a parut a fi mai mic. Cainii care se reped dupa mine si bicicleta mi se par asa de ingrozitori incat m-am refugiat cu drag in bratele masinilor isterice. Sunt acum la cheremul soferilor rau voitori.

Si asa, cu bucile stranse si emanand transpiratie din abundenta pe buza mea superioara, am pornit pe o artera. Daca vrei sa o alinti, ii spui intens circulata dar este o gluma. De fapt este un mic iad. Si totusi cruciada mea personala a mers inca de la inceput struna. Foarte putine obstacole mi s-au pus in cale si m-au determinat sa descalec.

E drept ca dintr-o masina mi s-a strigat sa merg mai pe dreapta. Desi eu, cu sufletul cat o maslina de oaie de atata incordare, tineam 1.8 cm de bordura. A mai fost un camionagiu de pe o basculanta care avea chef sa basculeze ceva. Asa ca m-a claxonat prelung, ca o chemare de imperechere de primavara.

Dar ce conteaza. Gheata biciclismului meu personal s-a spart. Astazi am circulat ecologic si autonom. Sunt foarte fericita. Am mirosit copaceii infloriti mai cu spor. M-am bucurat de soarele care m-a scarpinat in cap. E un mare pas inainte. Sa las eu masina acasa si sa evoluez doar pe 2 roti e ceea ce as numi o revolutie personala.

Biciclesc deci exist.

hai s-o facem, cireaso!

septembrie 27th, 2010

Buna dimineata, cireaso, unde ai fost sa cureti tara?

Pai, sa vezi, am avut 2 mormane alocate la Lehliu Gara. Asa ca ne-am pus dis de dimineata in masina si ne-am prefacut ca mergem la mare. La un moment dat am cotit-o din autostrada si am mers, am mers, cale de o ciocolata gigantica pe care am rontait-o profesionist si o butelcuta plina ochi cu niste cafea. Dar odata ajunsa acolo, am descoperit ca mormanele noastre disparusera. Asa ca, dupa ceva investigatii, ne-am intors indarat.

Si deci excursia la Lehliu Gara a fost degeaba, cireaso?

Nici vorba. Am cunoscut-o acolo pe directoarea liceului Alexandru Odobescu, o doamna incredibil de misto. Imbracata ca o nondirectoare, cu tot felul de proiecte ecologice la activ si energica. De fapt, mi-am dorit sa ma fac cu ea sora de cruce si sa fie ea ruda mea din Lehliu. Daca nu se precipitau dentista si poneiul, dornici sa curete deseuri imediat, ar fi fost a patra mea matusa.

Asta odata. Apoi am cunoscut pe viceprimarul din Lehliu, un om dintr-o bucata si bine dispus si el. Sa stiti ca nu e asa rau la Lehliu. E curat si oamenii sunt draguti.Au si lacuri mici cu peisaje frumoase, cu pasari. Si fac mereu proiecte de reciclare, la care participa cu 150% entuziasm.

Si a mai fost ceva. Negasind mormanul, stateam noi asa, cu urechile pleostite, 4 femei, pe raza comunei Visinii. Si trece un camion numit speranta. Si din el sar, ca-n filme, saci de gunoi. Care se desfac si se imprastie pe drum. Directorii de camion se dau jos si, ce sa vezi. Era chiar primarul din Visinii cu ceata lui, spaima gunoiului. Ne-am infratit. Mi-e greu sa explic. Ar fi iesit un documentar pe cinste.

Si apoi ce-ai facut, cireaso?

Am mai pus benzina, am ascultat niste muzica rock, si ne-am intors la margine de Bucuresti. Am mers in padurea Baneasa, sa stangem si noi macar ceva. Am intalnit pe centura enorm de multi oameni iesiti cu furcile si coasele spiritului civic. Si foarte multi saci doldora de gunoaiele tiristilor si meltenilor care trec pe acolo si se comporta precum haiducii.

Si, la Baneasa ce-ati intreprins?

Am gasit acolo, langa casa alba, foarte multi oameni obositi, care stransesera prea multe gunoaie si nu prea mai puteau. Ne-am apucat cu inima curata sa adunam chestii. Dar pe masura ce inaintam si gaseam chestii greu de povestit, sufeream. Simteai ca manusile nu sunt de ajuns. Ca ai gunoaie si bale si scursuri pe sub piele si in suflet. Dar sa nu intru in detalii.

Ba sa intri, cireaso? Ce era aruncat acolo?

Bine. Voi ati vrut-o. Am gasit pampersi plini, mancare putrezita, prezervative, sticle, slapi, cutii cu otrava pentru sobolani, tampoane, haine. Dar totusi cel mai scarbos a fost un cuib al unui homeless. Am gasit acolo cam tot ce-i trebuie unui om intr-o gospodarie. Toate ude de ploaie si putrezile si inzilizite. Ni s-a intors stomacul pe dos. Am strans dar am urlat de scarba. Am urlat, pur si simplu, ca lupii din padurea Baneasa.

Iti pare rau ca te-ai dus, cireaso?

Nu, imi pare bine. Si cred ca ne mai trebuie inca cel putin 3 weekenduri de Let’s Do It, Romania! Un pic mai bine organizate si comunicate. Poate ni se alatura si grasii de la gratare, curvele de pe centura si alte categorii de oameni milosi. M-as duce din nou si din nou. Chiar daca am plecat cu o impresie romantica la inceput si m-am inselat. Credeam ca o sa strang pahare curate de plastic si 2 cioburi. Si de fapt am ajuns sa strang vieti de oameni.

Esti mandra de tine cireaso?

Da, ma simt tare bine. O sa-mi mai ia putin sa uit senzatia pe care am avut-o cand am atins, chiar si cu manusi, diverse chestii. Dar cred ca am facut bine si as mai face, inca o data. Dar vedeti ca nu pot weekendul viitor. Ca intai ma duc sa vizitez o fabrica de lapte. Si apoi poate culegem o vie in judetul Mehedinti.

Hai s-o facem, Anca!

iunie 19th, 2010

Daca tot i-am luat interviu Ancai de la Let’s Do It, Romania! hai sa vi-l arat si voua.

Uite.