M-am trezit azi dimineata cu un cactus in gat. Exact ca in reclama la supt de acum cativa ani.
Eu ca eu. Dar din camera alaturata se auzeau stranuturi in serie si cineva isi tragea nasul in paralel. Am alergat intr-un suflet, caci acolo doarme de obicei somn lin Frumoasa. O vietate, nu doar o bicicleta, care mi-e draga nevoie mare.
Si ce sa vezi. Era zburlita toata la mine, sculata cu fata la cearsaf si botoasa din pricina guturaiului. A inceput sa boscorodeasca ceva legat de faptul ca azi ea ramane in pat, acasa, in carpe. I-am zis Frumoaso, ce naiba. Nu ma face de ras, am asteptari imense. Esti tanara, sanatoasa, in putere. Iesi afara.
Ea ca har, ca mar. I-am pus impotriva vointei ei o hainuta ca de caine mic de apartament, dar incapatoare pentru ea. I-am legat in jurul gatului un fular tricotat cu dragoste de catre vreo intreprindere de confectii. I-am tras manusi pe cele doua coarne, securizate cu un fir intre ele, ca pentru copiii mici. Am uns-o cu miere, am dat-o cu lamaie.
M-am echipat si eu corespunzator si uite-ne pe amandoua afara, printre frunze si nori. Odata aflata afara din casa, parca nu a mai fost asa de rauvoitoare. A inceput sa-i placa aerul tare, presarat cu udatura. Se uita dupa pasarile care zburau alandala, in buchete mici. A prins chiar viteza, fara sa o imping eu din spate.
Asa Frumoaso, asa te vrea cireasa. Zburda, ca e doar octombrie. Sa te vad in noiembrie, mai incolo, poate atunci am sa te las uneori acasa. Si doar daca ploua prea tare sau vantul ne impinge pe amandoua inapoi. Degeaba mananci creta in speranta sa faci febra, sa stai acasa. Eu n-am inima pentru asa ceva.
Si auzind cuvintele mele de imbarbatare, Frumoasa a continuat sa manance pamantul. Sa ma duca la piata, la serviciu, la mama de cireasa si pe unde mai am eu nevoie diverse de satisfacut. Acum e un fapt de viata dovedit. Frumoasa merge si pe frig, merge mai departe.
