vreau sa fiu dar nu pot singura

decembrie 15th, 2010

Cred ca un Mos Craciun bun nu e doar ala care face cadouri.

Cred ca tot el trebuie sa reuseasca sa afle prin metode specifice (reni, subalterni, spiridusi, magie, dat in bobi, whatever) exact ce are nevoie fiecare si sa aduca lucrurile trebuincioase. Nu sa indese in sac ceva, orice, de capul lui. Eu m-am achitat cu brio de o parte din sarcina. Am facut rost de scrisorile copiilor de la Spitalul de Oncologie Bucuresti. Aceiasi pentru care m-ati ajutat cu televizoare.

Acum sa vedem daca ma tin capacele sa le si aduc ce vor de Craciun. Vreau sa fiu Mos dar nu pot singura.

Catalin vrea un joc cu care sa se joace si el si sora lui. Locuieste pe strada Teiul Doamnei, adica aproape.

Oana vrea un notebook, adica un laptop mic.

Ana vrea papusa, cizmulite rosii nr. 35, catel de plus black & white si un televizor. Ca nu are la ce sa se uite.

Dragos are nevoie de un telefon. Probabil vrea sa vorbeasca cu ai lui.

Stelian vrea multe fericiri dar si un laptop.

Florin din Alexandria vrea sanatate, ca aia-i mai presus de toate. Dar si un notebook, de care are nevoie ca sa invete cat sta in spital.

Mery din Jilava zice ca isi doreste ce poate Mos Craciun sa-i aduca. Nu are pretentii la multe jucarii. Ar avea nevoie de imbracat si incaltat, ai ei sunt cam saraci.

Remus din Movileni de Tecuci, Galati, nu mai vede prea bine de pe urma tratamentelor. Ar vrea o masina cu telecomanda, hainute de iarna dar ceva si pentru Daniel.

Sandu e din Tecuci si e vorbaret. Vrea curent in casa ca sa se poata uita la tv, ceva dulce, robotei si haine de iarna.

Din Vicovul de Sus, Suceava, Emanuel zice ca vrea o placa si un mp3.

Ionut din Craiova ar vrea 3 chestii. Dar daca i se pare Mosului ca e prea cu tupeu, vrea doar una.

Impreuna cu Minxieee, care are si ea lista ei de cereri, incercam sa facem cat mai mult. Va rog frumos sa ma ajutati cu oricare din obiectele astea.