ajuta-l sa ramana in viata

decembrie 3rd, 2010

Ajuta-l sa ramana in viata este o campanie. Ea este derulata de prieteni buni, si anume Scoala mea si Asociatia Speranta pentru tine.

Ce vrem sunt fonduri.

Fonduri pentru 250 de copii care sunt spitalizati in sectiile de pediatrie oncologica ale spitalelor Fundeni si Victor Gomoiu. Strangem fonduri pana pe 10 decembrie, deci mai sunt 7 zile. Desi Craciunul vine repede si ai zice ca de-aia avem nevoie de bani, pentru caciulite si ciocolata, adevarul e altul, mai nasol. Banii o sa fie folositi exclusiv pentru achizitia de medicamente si logistica medicala, adica albumina, antibiotice, antitermice si altele asemenea.

Azi, 3 decembrie, e un targ de produse confectionate de elevii Scolii Mele in str Zeletin nr 10-12, ora 5. Evenimentul asta are un titlu explicit: Copiii vostri ajuta copiii altora. Daca nu putem ajunge aici, poate ne iese prezenta la petrecerea tematica “Crazy Hat Evening”, pe 10 decembrie, ora 8. Se intampla la Joy Club, in str.Vasile Lascar nr 171. Taxa de participare costa 250 de lei/persoana iar scopul este acelasi: nobil si uman.

Bineinteles ca banii colectati in evenimentele astea doua o sa mearga tot in fondurile de mai sus. Ce poti face tu sunt foarte multe lucruri, nu o sa insir aici. Trebuie doar sa vrei. Si daca vrei, suni la 0722.574.023. Iti raspunde Coco si ii spui ca vrei sa ajuti. O sa stie exact ce sa te roage. Asta e munca lor.

cireasa, o egoista

noiembrie 25th, 2010

Sunt o cireasa cu masina. Asta e foarte bine, n-as schimba conditia de sofer pe altceva.

E prea bine sa biciclesti sau pasesti pas dupa pas, pe trotuar. Miros iarba si floarea si pamantul si soarele, cand e cazul. Ma bucur de vantul prin plete si prin fusta, cand apuc. Dar cu masina ma misc ca o tiribomba. Reusesc sa bifez una dupa alta cele minimum 2 maximum 3 activitati importante de inghesuit intr-o zi. Adica mai o circa financiara bleah, mai o vizita scurta si placuta, mai un film bengos.

Dar din conditia de sofer reies si diverse nefoloase. Asa ca pot vorbi despre care sunt foloasele vacii si oii dar, imi vine sa zic si care sunt nefoloasele soferului. Cum ar fi ca, atunci cand esti unul, asta capata un inteles social. Ai, n-ai treaba, lumea inconjuratoare crede ca trebuie sa-ti dea prilejul sa-ti folosesti masina cat mai mult si mai altruist. Masina mea pare cunoscutilor prilej sa-si rezolve ei diverse probleme.

Ori eu, doamnelor si domnilor, mi-am cumparat masina ca sa ajung eu mai repede unde am nevoie. Nu ca sa intreprind activitati de curierat, mutand oameni si colete, catei si mai stiu eu ce. Imi aduc aminte ca era o vreme cand nu aveam masina. Si ca atunci chiar si eu avea aceeasi parere scalamba despre soferi. Cum cunosteam unul, cum mi se parea ca trebuie sa ma ajute in tot ce am eu de facut in viata. Iertare, domnilor, n-am stiut ce fac.

Ca sa scap acum de diversele propuneri neloiale ce mi se fac, cred ca trebuie sa recurg la un afis mobil. Un petec mare de hartie, scris cu litere de-o schioapa, pe care sa-l port cu mine. Mesajul meu catre pedestrasi este.

Stimati cunoscuti, eu mi-am luat masina ca sa imi fie mai usor decat atunci cand n-as avea. Ca sa ajung mai repede la destinatie. Ca sa nu petrec prea mult timp intre diversele rute. Ca sa nu fac ocoluri cu mijloace de transport sau piciorul. Pentru asta platesc la ea de ani buni. Pentru asta ii pun benzina cum bea boul apa. Pentru asta ii fac revizii anuale si platesc asigurari. Pentru asta nu beau o bere cand sunt in oras.

E deci o corvoada asumata pentru niste beneficii. Si banui eu ca voi, stimati cunoscuti, n-aveti chef de toate responsabilitatile astea de nu aveti si voi masina.

Ori, stimati cunoscuti calatori, daca voi ma rugati cu barbia tremuranda sa va duc in diverse locuri, beneficiile mele dispar. Daca va duc si pe voi acasa, mi se intampla taman ocolurile de care voiam sa fug si de-aia mi-am luat masina. Daca va ridic din locuri cu diverse obiecte ce le carati dupa voi, imi stirbesc din libertatile mele. Pierd timp si spatiu supra viteza la patrat.

Eu am masina pentru ca vreau sa-mi fie mai usor, nu din ce in ce mai complicat. Asa ca va rog enorm, oamenilor care nu aveti asa ceva si mi-ati pus gand rau. Ganditi-va bine si, daca chiar aveti nevoie de mine in mod special, cu carca mea si cu masina mea, atunci sunati-ma si voi veni fara de preget.

Daca insa aveti nevoie doar de o masina oricare si un sofer pentru ea, un taxi poate sa faca treaba. Nu ezitati. E ieftin si usor de folosit. Si ma ajuta si pe mine sa ajung prima si nu ultima gaina din ograda acasa.

caut 4 televizoare

octombrie 28th, 2010

Functia mea de blogger, ca nu ma pricep sa-i zic altfel, ca doar n-o fi o meserie sau un fel de mancare exotic, vine cu diverse propuneri.

Ba ma duc la un festival de film in Cluj, orasul preferat. Ba ma prelumblu cu mainile la spate printr-o fabrica de lapte curata ca o bomboniera, incercand sa prind mecanismele caii laptelui. Ba mai castig un premiu, in intampinarea caruia vin cu o palarie curioasa. Buun. Sa-mi fie de bine.

Pentru ca m-am tuns scurt, foarte scurt, cel mai scurt, si sunt acum o bloggerita care seamana cu baietelul cuiva, am fost din nou invitata undeva. Pe motive de freza dar si ceva in plus. Poate o combinatie de tenacitate cu inima si cu alte ingrediente cheie pe care trebuie ca le am ca sa pot ajuta.

Am fost invitata la sectia de copii si adolescenti de la Institutul Oncologic. Sa mi se explice cum sta situatia si sa vad cu ce pot ajuta. Nu stiu altii cum sunt. Dar eu nu puteam sa ma duc la vizionare de filme in orasul de inima si sa beau lapte in excursie si sa urc pe scena sa ridic un premiu dar sa zic ca aici nu vreau sa merg, ca-mi dauneaza.

Asociatia Pavel m-a invitat. Niste femei care sunt cazate intr-o camaruta in spital si incearca sa le abata copiilor si tinerilor si parintilor lor mintea de la boala cea mai rea. Oameni incredibil de buni si de pozitivi. Sa stii sa ramai nealterat in valea plangerii si sa cauti mereu solutii pentru problemele extreme ale altora nu e putin lucru.

Am mers cu inima purice, ingrozita de aura disperata care inconjoara acel lacas. Eu si alte 4 femei tunse la fel de scurt: Minxieee, Oana Bratila, Oana Portase si Lori Modoran. Spre bucuria mea, m-au tinut capacele mai tare decat credeam. Ni s-a prezentat situatia exhaustiv. Stiu prea multe despre lucrul asta acum. Si simt ca o sa aflu lucruri si mai coplesitoare in cele ce urmeaza, pe masura ce ma apropii.

Stiu suficient incat sa vreau sa le duc saptamana asta 4 televizoare. Trebuie sa le duc 4 televizoare in stare de functionare si cred ca voi trebuie sa ma ajutati. Nu au alta distractie si nici macar pe-asta nu si-o pot onora.

Asta fac pentru inceput, strang 4 televizoare. Caci apoi am multa treaba acolo. Revin pe tema, acum sa rezolv primul task. So?

Later edit: am deja un televizor, venit din comunitate. Pot. Putem.

Later edit: mai am un televizor, tot de la voi. Pot Putem. Mai am 2.

Later edit: am facut rost de toate. Multumesc enorm.

cireasa si lectia de umilinta

iulie 25th, 2010

Chiar ieri dimineata ma uitam la un tanar pe plaja in mod complet dezaprobator.

Modul in care isi coafase barba nu-mi era deloc pe plac. Avea par des doar in partea de jos a barbiei, ca de tap, si el se intindea ca o perie performanta de pantofi pana la cele doua urechi. Zero par imediat sub gura. Zero par imediat deasupra gurii.

O ciudatenie, zau asa. Unde mai pui ca era si cam roscat. Ma gandeam ce fel de om mai e si asta, care arata ca un marinar din filmul Toate panzele sus. Pentru numele lui Dumnezeu, suntem in anul 2010 si chiar nu e cazul sa ne mai frezam asa. Adica stiu ca el a vrut sa fie cool, dar hai sa ne linistim putin.

Mi s-a parut asa de neplacut incat nici macar nu mi-am mai batut gura sa-l arat prietenilor, sa-l barfim pe indelete. Pleaca cireasa de la mare pe dupa-masa si pleaca impreuna cu o blonda. Tot soferita si ea dar n-are a face. Niciuna nu stie sa faca o pana.

Pentru ca ciresei ii place viata, a apucat-o in goana pe la Adamclisi. Si taman cand a ajuns in cea mai adanca-si-fara-de-scapare-pustietate-dar-in-acelasi-timp-si-cel-mai fermecator-taram, a inceput sa ploua cu galeata. Si chiar cu mopuri cu tot si din cand in cand cu cate o femeie de serviciu.

Fuioare dese de apa zburau in toate partile. Peisajul era mirific dar masina a inceput sa traga greu, ca un bidiviu prea ostenit. Intai cireasa n-a vrut sa se dea jos, sperand ca metoda strutului va fi suficient de buna. Daca nu ne uitam ca avem pana, poate chiar nu avem pana. Ntz, ntz.

Masina gafaie si nu vrea la deal. Se scoboara cireasa, se face leoarca in 2 timpi si 3 fandari. Se apleaca si vede ca o roata merge pe partea de metal. Ce-are treaba asta a face cu domnul tanar cu barba? Totul are. Incepe cireasa timida, cu rochia lipita de solduri si sani, sa faca semne rarelor masini colege de ruta Adamclisi.

Trec vreo 15 masini, complet nepasatoare. Cine sa vrea sa iasa pe asa prapad, sa aline problema, oricare ar fi ea, a unei foste blonde. Opreste intai o masina cu doua femei dragute. Explic speta (cuvant invatat de la cealalta blonda) si ele imi zic ca habar n-au sa faca pana. Ele pleaca, eu le petrec din ochi cu lacrimi de sange.

Apoi un snop de masini mari si nepasatoare si uite o masina de Iasi, plina cu femei. Din ea coboara soferul, singurul barbat. Domnul tanar cu barba ridicola, cel de dimineata. Ii explic ca stiu ca e foarte neplacut ce il rog. Dar am pana si, daca stie sa faca ceva, il rog tare de tot sa se apuce de ea. Ajutor.

Barbosul sare indata din masina. Cu sange extrem de rece dar, vezi bine, inima calda, imi goleste portbagajul de toate bagajele, inoata printre ibrice, slapi si umbrelute. Nu se mira ca am in masina un ghiveci, ala mai lipsea, mai cireaso.

Intreb daca trebuie sa stau afara sau inauntru. Nu conteaza, zice el nefandosit. Si uite cum doua blonde stau in masina, in panta, in timp ce afara ploua napraznic. In timpul asta, barbosul nostru, cea mai frumoasa priveste acum, munceste din greu.

Poarta jeansi albi, e ud tot, din barba ii picura apa ca lui Mos Craciun fulgi de nea. Face totul cum trebuie si nu se supara deloc.

Ce a invatat cireasa din asta sunt 2 lucruri. Ca nu trebuie sa judece barba cuiva, pentru ca se poate insela amarnic si nu barba face pe om. Si doi, ca o fosta blonda care nu stie sa puna benzina si sa faca pana poate totusi sa plece prin lume. Cineva o sa ii faca un cuib.

cireasa si strategia pentru pepene rosu

iulie 5th, 2010

Cireasa a observat ca pepenele rosu este unul dintre cele mai importante aspecte ale vietii unui roman. Si ca absenta lui din frigider te face sa simti ca nu traiesti vara destul. Sau ca o traiesti, dar prost.

Prin urmare, inteleg de ce fructul asta coplesitor de frumos este motiv de zazanie intre semeni: cei care sunt stapanii gramezilor cu mot se lupta cu cei ce il iau acasa. Si vede cum rareori dau oamenii dovada de mai multa precautie ca atunci cand isi aleg pepenele rosu al zilei lor de vara. Cireasa nu se constituie intr-o exceptie.

Pare perfect acceptabil sa iau rosii care au mijloc lemnos, mere fara zeama destula si pere care incep sa se faramiteze. Desi, fie vorba intre noi, nici asta nu prea mi se intampla. Am ani lungi de practica in spate si imi aleg fructele si legumele cu grija unui nebun.

Astept de la pepenii mei rosi sa fie creaturi izbutite, cu care sa ajung la subtilitati marete. Sa fie zemosi, nu prea copti dar suficient de adusi la termenul pargului. Sa aiba coaja subtire si supletea proaspata a unui pui de purcelus. Sa paraie la injunghiere, semn ca sunt taman buni.

Dar desi stiu cum vreau sa fie interiorul iubirii mele de-o vara, habar n-am cum s-o aleg. Ce mai: cu pepenii rosii e ca-n viata, cu partenerii. Si dupa ce am stat sa ma gandesc nitel, am venit cu strategia potrivita. Am observat eu ca toti cei dornici de pepene rosu abordeaza problematica asa.

Se duc la vanzator pornind de la premisa ca dumnealui e un specialist in pepeni. Dar ca e totodata un hot care vrea sa le vanda musai un produs indoielnic. Si atunci, ca sa scape de farsa tuturor vanzatorilor de pepeni care vor sa insele populatia si sa tina fructele bune doar pentru ei, pofticiosii incep ritualul.

Se reped autonom in gramada. Iau un pepene, il bat ca pe caii de curse pe crupa. Il asculta cu urechea, dupa modelul indienilor din filmele western. Stiti, cand vor ei sa vada daca vine trenul sau ii urmaesc albii. Il ciocanesc, ii verifica codita, il arunca in aer, zgarie cu unghia pielea insusi a pepenului luat sub lupa. Apoi se declara multumiti si pleaca cu el acasa. Unde descopera de multe ori ca nu e bun de nimic.

Cireasa procedeaza diferit. Ea porneste de la aceeasi premisa. Ca omul care vinde pepeni e un specialist care stie ce pepeni sunt buni si care sunt falsurile. Dar in loc sa presupuna ca el e si hot, ea se gandeste ca este un om bun, pus acolo sa ajute.

Si, prin urmare, renunta la a mai identifica in mod empiric pepenii buni dintr-un noian. Hai sa fim seriosi, toti pepenii arata la fel. Parca sa ne faca in ciuda. Asa ca cireasa ii spune gratios specialistului. Va rog frumos, domnule, doamna, sa-mi alegeti un pepene delicios. Nu ma pricep si chiar imi doresc unul bun.

In absolut toate cazurile, vanzatorul se trezeste la viata. Nu a mai primit de multa vreme o asemenea cerere. In general cu greu se poate face util, pentru ca se pare ca toti orasenii stiu sa-si aleaga singuri pepenii, in zilele noastre.

Asa ca e bucuros sa aleaga pentru cireasa. Si va promit, nu greseste nimeni niciodata. El e flatat ca in sfarsit cineva are nevoie de sfatul lui si nu il trateaza doar ca pe un hotoman. Iar cireasa are acasa mereu pepeni demential de fragezi si buni.

Asta este strategia mea de ales pepenele rosu. Si pentru ca este un aspect important de viata si pentru ca nu e egoista, s-a gandit sa o destainuie cetitorilor ei. Ca sa manance si ei bine.