Mie dialogul ala post accident imi repugna deosebit de tare.
Cand intru in cineva cu masina, ma simt suficient de neplacut incat sa nu mai vii si tu si sa imi tii o predica pe ton autoritar. Culmea e ca nu-mi place nici dialogul invers. Cel ce se infiripa dupa ce intra cineva in mine. Nu-mi vine sa ma burzului.
Sigur, nu am accidente tot timpul. Si bineinteles ca sunt doar niste mici harjaieli, stersaturi, mai putin inpungaturi.
Dar cand am, prefer sa o sterg englezeste si sa-mi vad de viata mea. Ca oricum asiguratorul va afla ca a fost paradita in parcare. Chit ca vad mutra acra a aluia de mi-a facut-o sau i-am facut-o, chit ca nu.
De ceva vreme incoace, insa, sunt impiedicata in demersul meu. Lumea alearga dupa mine si ma opreste, sa ma bage cu capul in ce am facut. Ca pe catei. Putin mai lipseste sa ma bata cu ziarul.
Ultimele doua accidente le-am facut eu, foarte in public. Ambele in exact aceleasi conditii. Sunt intr-o intersectie cu cedeaza si aia nu te lasa sa intri. Ca deh, romani.
Si atunci cireasa trebuie sa fie atenta rau in stanga. Prin urmare, o masina parcata pe dreapta nu inseamna mare pericol. Cand din stanga vin rechini cu sange la bot. De fapt, imi pasa asa de putin de amarata aia din dreapta, incat nici nu o mai vad. Si intru in ea.
Ieri se grabea cireasa rau de tot. Forteaza ca in fiecare zi intrarea pe strada aia cu balamuc. Dar in vartejul evenimentelor sterge masina parcata pasnic in dreapta. Ma uit repede sa evaluez situatia. Pot sa fug, au ba?
Mrrrr, ma vad toti, urla dupa mine. Masina se dovedeste a fi a unui oficial de ambasada. In jur rasar multi barbati in uniforma, ah. Cu statii la care repeta cireasa a lovit masina domului X. Retinem cireasa. Au corpuri mari si priviri ingrijorate.
De data asta, surpriza. Nimeni nu ma cearta. Nu ma intreaba ce-am avut in bibilica cand m-am urcat pe masina lui, care nu facea rau nimanui. Nu sunt trimisa la cratita. Barbati mari, forfota. Sunt dusa intr-un sediu, mi se ia buletinul.
Vine si oficialul. Un barbat imens, care poate strivi cireasa de perete, daca stranuta. Eu, putintel umila. Stiti, am intrat in dumneavoastra. Dar nu v-am facut mare lucru.
Omul se uita la masina lui, din fericire o megarabla. Se intoarce la mine si zice intr-o limba cunoscuta. Nu-mi pasa cireaso, nu-mi pasa. E ok, pot sa traiesc cu asta. Ce mi-ai facut tu aici.
Atunci zic si eu domnule, si eu. Ma bucur ca ganditi asa. Barbatii in uniforma ma desfac din stransoare. Imi spun sa am o zi buna. Ma urc in sageata albastra si ma grabesc unde am treaba. Sacaita ca am generat aceasta intamplare. Care mi-a rapit 24 de minute din viata mea.
Ce ma oftic sa ma prinda lumea cand fac mici accidente. Prefer sa fug, cum m-am obisnuit. Numai cireasa descoperita cu ocaua mica sa nu fii.
