regele pipi

februarie 23rd, 2010

In imparatia unde salasluiesc eu acum troneaza un rege. Unul care domneste peste toti supusii in mod egal. Fiecare vietate de prin paturile pline ochi este aici pentru un motiv legat de pipi.

Ca nu poate sa il faca deloc sau ca il face prea mult. Ca iese cu gogalti sau senzatie de sticla pisata. Ca iese in culori bizare sau ca iese fara avertisment, cand omul vrea doar sa se amuze de ceva in societate, pipiul e rege.

El este aici monitorizat si tinut in puf de catre o armata intreaga de aghiotanti care se intereseaza mereu de soarta lui. Desi sectia se cheama altfel, mai frumos, numele este clar un paravan pentru adevarata activitate care se desfasoara aici.

Preocuparea asta ma duce cu gandul la bursa din New York. Numai acolo am mai vazut febra asta si zbuciumul fara seaman. Acolo lumea se preocupa de actiuni, aici de maria sa regele pipi. Personalul medical, de la vladica la opinca, vrea sa stie un singur lucru cand te trezesti dimineata. Ai facut?

Daca nu, tristete. Si o mustrare arata din buze si ochii dojenitori. Cireaso, de ce nu ai facut, ca doar stii ca de-asta esti aici. Sa faci pipi iar si iar. Ai o norma, ai niste standarde, ai obiective pe termen lung si scurt. Noi avem intelegere o vreme. Dar la o adica, nu mai raspundem si tu vei suporta consecintele. Fa pipi. Acum.

Daca da, ai facut, vor sa stie cum a fost. Imi dau sticlute sa-l masor, vor sa-i vada culoarea, isi dau cu presupusul asupra texturii si apoi dispar cu el. Mare minune daca nu il si gusta. Si ascund aceasta procedura de ochii donatoarei, ca sa minimalizeze orice comentarii ar putea aparea asupra profesionalismului lor.

Ei stiu ca cireasa umbla pe siteuri, bloguri, si prin in reviste, si ce si-au zis. Sa-si ia masuri si sa nu rasufle nimic in media cu referire la modul in care se poarta ei cu pipi oamenilor in general si al ciresei in special.

Sa nu transpire informatia ca regele pipi este vedeta absoluta si functioneaza ca moneda de schimb. Da-mi pipi tau si iti zic daca ai voie sa mananci. Spune-mi ce pipi ai ca sa iti spun cine esti. Arata-mi pipi tau ca sa poti iesi de aici.

Si uite-asa, cireasa s-a facut frate cu doctorii, asistentele si infirmierele. Si le-a dat tot ce si-au dorit ei, ca sa o lase sa plece. Ei au acum cantitati impresionante si asta-i doar inceputul unei frumoase prietenii. Pentru ca regele pipi rules.

acolo unde sanii mei nu razbesc

mai 15th, 2009

disney_boobs

Probabil ca va inchipuiti ca sanii mei mari razbesc peste tot.

Mda, cam asa e. Nu pot sa ma ascund tocmai de voi, prietenii mei virtuali. Sau de voi, ceilalti. Niste oameni cvasinecunoscuti, care intra azi pentru prima oara la cireasa. Doar sunteti la mine in sufragerie, chiar daca virtuala.

Si totusi exista doua, doar doua situatii in care nu am castig de cauza. S-au nascut pe lume niste fapturi care nu se lasa impresionate de asa opulenta. Cainii vagabonzi si portarii ce pazesc spitalele.

Prima categorie, cainii. Ma latra din orice pozitie. Ma alearga de cate ori au ocazia. Ma terorizeaza si ma fac sa merg pe varfuri, cu frica-n oase. In timp ce, evident, am sfarcurile intarite de oroare.

Se uita cu dispret la partea mea de sus. Si stramba din bot. Mai dau si cu laba a lehamite, in aer, asa. Indiferent cu ce chestii mulate as fi imbracata. Cireaso, cu asta vrei tu sa ne convingi sa nu te fugarim? Ham-ham-ham. Esti amuzanta, zau. Ham-ham-ham.

N-ai cu cine domle, n-ai cu cine. Niste tarani.

Cat despre cea de-a doua categorie. Se pare ca portarii de spitale au o viata tare neplacuta. Plina de frustrari si stres, ca niste agenti de bursa de pe Wall Street. Si cum imi vad mutra, inteleg ca e timpul sa se descarce emotional.

Bine c-a venit cireasa asta, s-o luam putin in tarbaca. Cum ajung in sfera lui de autoritate. La usa spitalului in care ma asteapta, deja nervoasa, matusa mea grasa. Sa o iau cu arme si bagaje si sa o duc acasa. Se lumineaza portarul la fata.

Nu trebuie sa-mi zic numele. El stie deja. Si desi lasa pe toata lumea. Mie imi pune o mana in piept. Da, ati auzit bine, in piept. Cireaso, unde ai vrea tu sa mergi. Ca sa stiu cum te refuz.

La doctorul Ivancescu domnule, sa-mi ridic matusa. Ntzz, ntzz. Si face si din cap, cu barbia asa, in sus. Un nu categoric. Nu-ti dau voie. Domnule, dar vad ca toata lumea trece. Toata lumea dar nu tu. Tu esti aici ca sa ma amuzi.

Domnule, dar ma asteapta, si e deja nervoasa si transpirata. Si si eu. Cireaso, ma bucur ca imi impartasesti starile tare. Dar la mine in job description scrie ca matusile, fie ele si grase, se externeaza numai la ora 10.

Ia sa vedem, stii sa citesti ceasul? Sau erai ocupata sa te vopsesti blonda, cand s-a predat lectia asta. Portarul isi freaca mainile hade si se veseleste cumplit. Hihi, i-am zis-o, ii scapa printre dinti.

Du-te si incearca sa intri pe la camera de garda, cine stie. Bine domnule. Acolo, alt portar. Pe langa mine trec fara griji niste rromi, apoi o femeie grasa cu un copil si taras un batran. Mie mi se pune mana in piept.

Unde te grabesti asa, cireaso. Stiti, la matusa mea. Stiu, cum sa nu stiu. Noi, portarii, stim tot. De-aia ni s-a dat munca asta. Dar ce te face sa crezi ca intri? Pai stiti, dr. Invancescu mi-a zis ca musai sa intru. La etajul 11 ma asteapta.

Sa ma sune cireaso, daca vrea sa intri. Si chiar, de ce nu ai intrat pe usa principala. Am vrut, domnule, dar m-au trimis la dumneavoastra. Du-te inapoi, cireaso.

Pe aici nu se trece. Asta daca nu cumva ai la tine permis de vizitator la orice ora. Hihihi. Du-te cireaso. Du-te sa nu te mai vad. Incearca la ambulatoriu, poate se imbuneaza aia si iti dau drumul.

Se duce cireasa si la ambulatoriu. Acolo reuseste, pretextand ca e bolnava si are nevoie de ajutor specializat. Ca si demo, lasa sa-i curga putin sange din nas. Si se tine si de perete, emanand falsa slabiciune.

Portarul se uita la sani, se uita la fata. Da, arati cam sfrijita, ce sa zic. Hai da-i drumul. Matusi-ta a daramat spitalul intre timp. Liftiera, un portar cu fusta, nu vrea sa ma lase in lift.

Si da-i, si lupta. 11 etaje lungi cat niste zile de post. Ajung transpirata si cu fata rosie si lucioasa. Mi se inmaneaza premiul. Sunt fericita castigatoare a unei matusi grase si tafnoase. Care nu intelege de ce am ajuns asa tarziu.

Si de ce, de ce sunt eu asa de slaba de inger. Daca noi doua totusi suntem rude. Matusa, zau ca in rest nu sunt. De obicei sanii isi fac treaba.

Dar nu cand vorbim de caini. Si nu cand vorbim de portari. Tot un fel de caini mai mari, si ei. Cand trebuie sa aiba de-a face cu cireasa.

cireasa: la bal sau la spital?

noiembrie 13th, 2008

Wild_Cherry_album_cover

se prevede o seara incendiara. e 5.48 si eu trebuie sa fiu la coafor la 6 juma. unde o sa petrec doua ore jumate. caci obrazul de cireasa cu mare cheltuiala de parale si timp se tine.

iar la 8 jumate vreau sa ajung la bal. cum care bal? singurul bal anual cu nume de bal din bucuresti. organizat de catre un concern media mare de tot. un eveniment simpatic.

asa ca tasnesc din birou. iesind prin geam ca cireasa 007. ii sperii pe chelnerii de la french bakery de le merg fulgii. scapa toti tavile cu strudel si cafe latte in capul clientilor simandicosi. si cu o mana in sus asa, ca superman. ma arunc in masina.

unde las manierele de-o parte. oricum, cand conduc, va zic. imi cresc colti si coada si coarne si par pe burta si pe spate. si fac ochi ca ai lui michael jackson in thriller.

in cursa catre coafor tai fata participantilor la trafic. ma bag, depasesc ca nebuna. trag de volan. imi iau injuraturi. si cand ajung la 30 de m de mana stilistului, ca mai trebuia doar sa parchez, mi se pare ca fac o smecherie.

ma reped sa intru prima in rondul dorobanti. si atenta la lupii din trafic, ma urc pe o masina. o masina pasnica, scumpa, mare, si fara o scama pe ea. parcata in fata unei cafenele de fitze maxime.

cu graba clocotind in sangele de cireasa apriga. deci nu doar de dragul aventurii. incerc sa fug miseleste de la locul accidentului. doar aveam programare obtinuta cu greu la coafor. si aveam bani multi de dat. si freza de reparat. la bal de aratat.

dar sunt prinsa asupra faptului de proprietarul care-si bea tihnit cafeaua in vitrina de la strada. fuge dupa mine. asa ca nu-i chip. si opresc. cu coada intre picioare. dar si cu atitudinea jignita de: ce, credeati ca nu vreau sa opresc? nu ma cunoasteti. hm!

vad un imbogatit de curand. un gras cu ghiul cu diamante si lant gros la gat. cu varfurile pantofilor care i se intorc impotriva. m-am ghemuit cat am putut. de urgia a ceea ce urma. banuiam eu ca o sa zica. la cratita, fa. cine ti-a pus covrigul in mana. etc.

cu glas de mica sirena si privire de bety boop zic. eu v-am lovit masina. imi pare rau. si el. nu-i nimic, se intampla oricui. mie de mirare imi iese un ochi din cap, cu zgomot. ma fac ca am tusit si de la asta s-a auzit asa. si mi-l indes inapoi pe furis cu degetul mare.

ma tin dupa el ca un catel. sa verifice ce i-am facut. ca pana acum doar fugise dupa mine. se uita, nu i se misca nici un muschi. in fond e doar un stop ciobit, aripa zgariata si bara aia de plastic nitel rascaita.

zice hai sa mergem la politie. ma sparg bucati mici pe trotuar. speram ca o sa zica aia cu parcarea. pentru ca asa pierd si programarea la coafor. dar si balul. si uite cum raman doar cu spitalul. el isi fereste ochii si ma aduna bucata cu bucata.

zic as vrea, dar nu stiu cum sa ajung. zice va tineti dupa mine. merg incet si cand nu va mai vad, ma opresc. asa ca ma sui in masina fara sa ma uit ce-am patit eu. pentru ca nu asta era important. ci sa ajung naibii la coafor cumva. si apoi la bal.

si ma tin dupa el cale lunga. sun la coafor si anulez. simtind raceala binemeritata a stilistului meu. un om ocupat. ajung la politie si victima mea zice ca n-are rabdare sa astepte. mie imi sare din ochi, de bucurie, un rau de stele roz. il murdaresc pe costum. se sterge fara nervi. si pleaca.

eu execut triplu tulup si inca niste figuri vazute la discovery la razboinicii bantu. si cu parul aratand destul de urat. si imbracata complet nepotrivit. adica in mov de sus pana jos. ca nu mai era timp. ajung la timp pentru bal. direct de la spital.