cireasa si fuga de la locul accidentului

decembrie 15th, 2009

fuga

Mie dialogul ala post accident imi repugna deosebit de tare.

Cand intru in cineva cu masina, ma simt suficient de neplacut incat sa nu mai vii si tu si sa imi tii o predica pe ton autoritar. Culmea e ca nu-mi place nici dialogul invers. Cel ce se infiripa dupa ce intra cineva in mine. Nu-mi vine sa ma burzului.

Sigur, nu am accidente tot timpul. Si bineinteles ca sunt doar niste mici harjaieli, stersaturi, mai putin inpungaturi.

Dar cand am, prefer sa o sterg englezeste si sa-mi vad de viata mea. Ca oricum asiguratorul va afla ca a fost paradita in parcare. Chit ca vad mutra acra a aluia de mi-a facut-o sau i-am facut-o, chit ca nu.

De ceva vreme incoace, insa, sunt impiedicata in demersul meu. Lumea alearga dupa mine si ma opreste, sa ma bage cu capul in ce am facut. Ca pe catei. Putin mai lipseste sa ma bata cu ziarul.

Ultimele doua accidente le-am facut eu, foarte in public. Ambele in exact aceleasi conditii. Sunt intr-o intersectie cu cedeaza si aia nu te lasa sa intri. Ca deh, romani.

Si atunci cireasa trebuie sa fie atenta rau in stanga. Prin urmare, o masina parcata pe dreapta nu inseamna mare pericol. Cand din stanga vin rechini cu sange la bot. De fapt, imi pasa asa de putin de amarata aia din dreapta, incat nici nu o mai vad. Si intru in ea.

Ieri se grabea cireasa rau de tot. Forteaza ca in fiecare zi intrarea pe strada aia cu balamuc. Dar in vartejul evenimentelor sterge masina parcata pasnic in dreapta. Ma uit repede sa evaluez situatia. Pot sa fug, au ba?

Mrrrr, ma vad toti, urla dupa mine. Masina se dovedeste a fi a unui oficial de ambasada. In jur rasar multi barbati in uniforma, ah. Cu statii la care repeta cireasa a lovit masina domului X. Retinem cireasa. Au corpuri mari si priviri ingrijorate.

De data asta, surpriza. Nimeni nu ma cearta. Nu ma intreaba ce-am avut in bibilica cand m-am urcat pe masina lui, care nu facea rau nimanui. Nu sunt trimisa la cratita. Barbati mari, forfota. Sunt dusa intr-un sediu, mi se ia buletinul.

Vine si oficialul. Un barbat imens, care poate strivi cireasa de perete, daca stranuta. Eu, putintel umila. Stiti, am intrat in dumneavoastra. Dar nu v-am facut mare lucru.

Omul se uita la masina lui, din fericire o megarabla. Se intoarce la mine si zice intr-o limba cunoscuta. Nu-mi pasa cireaso, nu-mi pasa. E ok, pot sa traiesc cu asta. Ce mi-ai facut tu aici.

Atunci zic si eu domnule, si eu. Ma bucur ca ganditi asa. Barbatii in uniforma ma desfac din stransoare. Imi spun sa am o zi buna. Ma urc in sageata albastra si ma grabesc unde am treaba. Sacaita ca am generat aceasta intamplare. Care mi-a rapit 24 de minute din viata mea.

Ce ma oftic sa ma prinda lumea cand fac mici accidente. Prefer sa fug, cum m-am obisnuit. Numai cireasa descoperita cu ocaua mica sa nu fii.

cele mai rele povesti

noiembrie 25th, 2009

plicticos

Povestitorii cei mai talentati au job-uri de vorbitori inspirationali. Iar talentul lor este platit cu bani buni.

Au salarii uriase. Se plimba, vad lumea. Li se da sau au de la ei o tema buna. Si ei o spun cum nu se poate mai potrivit. De lasa generatii intregi de oameni cu gura cascata. Apoi isi cumpara yacht si ies la pensie devreme.

Micii povestitori insa colcaie printre noi. Dornici sa zica mereu ceva. Si incantati cand au gasit un public suficient de bine crescut incat sa-i opreasca.

Cand ei prind o musca in iatacul lor, o securizeaza repede infasurand in jurul ei lanturi grele. Si in loc sa o manance, incep sa-i susure in ureche chestii plicticoase, oribile, imposibil de ascultat.

Am identificat pana acum 4 categorii mari de povesti care pot omori usor un ascultator mai timid. Care nu se poate scutura de jugul nedreptatii ce i se face.

Prima: criticul neautorizat de filme.

Cum ajunge si el la film, povestitorul arde de nerabdare sa impartaseasca apoi experienta. De fapt, tind sa cred ca povestitorii anume merg sa vada filmele pritre primii. Ca apoi sa poata omori vreun biet trecator cu relatarea.

El pierde din vedere faptul ca nu poate suplini toate chestiile cu care te incanta a 7-a arta. Nu poate interpreta toate personajele. Nu stiu sa cante muzica respectiva intocmai. Nu poate sa genereze efecte speciale si alte procedee.

Ca sa fie sigura ca nu da peste anticristul asta povestitor de filme, cireasa s-a hotarat. Oricine o intreaba ai vazut filmul cutare, ea zice da preventiv. Ca sa se apere de o potentiala musca care ti se pune cu insistenta pe gura.

A doua: cronicarul de accidente.

A patit un accident usor. Si ti se arata teafar, in deplinatatea organelor si suprafetii lui de piele, ce pare nealterata. Cireasa se bucura ca a scapat dar nu vrea sa stie mai mult.

Omul insa, nu se lasa. El ii da inainte cu detalii hidoase despre cum s-a intamplat. Si eram acolo, stii tu. Cand iesi de pe straduta aia cu cedeaza si intri direct in bulevard si se fac trei benzi si este si linie de tramvai. Cireasa deja e trista.

Asa, si eu m-am incadrat pe banda a doua, ca voiam sa fac stanga. Si vine asta cu viteza mare si eu trag de volan, dar nu puteam nici sa ma feresc prea tare, ca stii ca e scuarul ala. Vezi scena da? … … …

Astia nu renunta niciodata. Singura posilibitate este sa fugi urland, ca si cum ai o albina in chiloti, inca de la primele vorbe. Fara sa te mai explici.

A treia: nostalgicul din armata

El incepe prin a aminti vag perioada, pe post de preludiu. Apoi incepe si da cercuri concentrice relatarii care il intereseaza. Afli, complet in contra vointei tale, ca doar nu esti nebun, afli tot.

Cat de naspa era seful ala de la armata. Cum se imparteau pachetele venite de acasa. Gustul unei permisii. Culoarea parului curvei care deservea regimentul in serile lungi. Corvoadele pe care era obligat sa le faca. Si niste portrete, balzacian de detaliate, de colegi pe care nu i-a mai vazut niciodata.

Ultima dar nu lipsita de importanta: menestrelul scolar.

Vrea sa rememoreze alaturi de tine momentele placute din pruncie. De ce nu face asta singur, cum procedeaza fiecare dintre noi cand il taie melancolia, nu stiu. Dar nu poate, are nevoie de public.

Pentru a explica pe larg cum e cu profa de bio, cat de tare era diriga. Ce pozne incredibile, complet diferite de cele ale altor copii, facea cand era doar de-o schioapa. Cum nu prea invata si era mereu pus pe sotii. Ce note proste lua si exact situatiile in care se intampla asta cu preponderenta.

Nu-i pasa ca la sfarsit esti lesinat la podea. Si incearca sa te aduca in simtiri cu o povestioara piparata despre cum fuma in wc-ul elevilor.

Cireasa, cand da peste oricare dintre categoriile astea neplacute, fuge de mananca nori. Pentru ca nu este asa de curajoasa sa zica nu ma intereseaza. Si atunci mimeaza diverse probleme.

Voi ce povesti si povestitori detestati? Mai exista si altii de soiul asta. Mi-au scapat?

cireasa nedormita si politistul

decembrie 30th, 2008

politist

Am un principiu in viata, izvorat din experienta de cireasa.

Ca adica, atunci cand ceva a mers prost si incepe sa mi se para ca lui Eminescu. Ca totusi trist pe lume, si ruinat. Sa incerc sa gasesc si o parte buna. Sau sa vin cu o completare care sa ma convinga ca nu e chiar totul pierdut.

Asa ca dupa noaptea nedormita in ciu-ciu-ciu-ciu, tren adica. Nedormita din diverse motive psihologico-emotionalo-euforice. Dar si din cauza unor basini tulburatoare trase de un coleg de camera ardelean.

Aleg sa poposesc in dimineata asta. Dintre toate diminetile posibile din viata unei cirese. La politie, sectia accidente usoare de tot. Unde ajung la 7 si gasesc un afis inlemnit de ger.

Pe care zice ca nu se lucreaza cu oameni si cirese pana la 7 juma. Ok, nicio problema. Ce daca sunt sarbatorile si eu sunt singura la politie in ger. Si afara e intuneric si toata noaptea am mirosit basini straine. In locul basinilor dragi, familiare. Care imi sunt refuzate.

Si ce daca mi-e foame si mi-e urat. Si imi curge nasul. Si nu-i nimic ca altii sunt cuibariti acum sub puf de gasca. Si plescaie din limba de lene. Sau tarshaie papuci moi prin casa.

Imi fac curat in toata masina, ca sa imi gasesc un rost. Arunc in tomberonul IGP-ului. Sosetele luisei uitate acolo la 1 mai. Palaria tricolora purtata la meciul cu Romania in vara. Palaria roz cumparata in vacanta groazei, in croatia. Cand eram ciunga.

Ma gandesc mai bine si adaug. Caietul branduit cu firma de avocati la care am lucrat odata, de doua ori. Si nucile alunecate din plasa asta vara. Plus cateva CD-uri alternative. Prea zgariate de atata foc in a le asculta.

Intru apoi in lacasul unde trebuie sa spui si laptele pe care l-ai supt de la muma-ta. Si dau peste el. Politistul pe care trebuie sa il conving. Ca accidentul a avut loc ieri, pe la 3. Si ca bineinteles ca s-a intamplat in parcare.

Politistul vine afara si zice. Ia cireaso, unde e problema. Uite, domnule politist. Si zici ca asa ai gasit-o in parcare, hm. Da domnule. Si zici ca autorul care a facut asta ramane necunoscut. Da domnule, exact cum ziceti. Parca ati fi fost acolo.

Auzi cireaso, da aici ce ai. Nu stiu domnule. Pai si aici e busita, n-ai avut loc pe strada? Da domnule. Bine. Cireaso, dar aici, adica dincolo, cum ai facut? Pentru ca cireaso. Masina ta e atinsa pe peste tot. Ca un ou de Paste.

Nu stiu domnule. Eu sunt mai rapida asa. Ma apuca cateodata o nevoie sa ies repede din parcari. Cine stie pe unde le-oi fi capatat. Parca te mai uiti. E lumea rea domnule. Numai lupi in trafic. Lupi care infuleca cirese. Da cireaso, e rea.

Ia deseneaza tu cireaso aici cum s-a intamplat. Da domnule. Cireaso, acum vad. Tu esti nascuta la cateva ore de mine, stiai? Da domnule. Imi face placere asta. Oricum, ce credeti, ca intamplator m-a busit ala, necunoscutul, pe tura dumneavoastra?

Da cireaso, totul e predestinat. Da domnule. Sunteti nascut si in acelasi an cu mine domnule? Nu cireaso, sunt mai mic. Dar nu-i nimic, nu? Nu domnule.

Cireaso, nu cumva ai fost beata cand ai gasit masina in parcare, busita de un necunoscut nemilos? Nu domnule. Cireaso, te-ai mai dus, zapauca cum esti, sa declari accidentul asta si la alta sectie? Nu domnule.

Apoi domnul politist a scris ca am voie sa-mi repar masina. Si mi-a dat drumul acasa. Unde am mancat. Am baut. Si m-am bagat si eu sub pilota de puf. Unde am plescait recunoscatoare din limba. Ca sunt lasata sa stau la cald.

Multumesc politistului pentru promptitudinea cu care mi-a solutionat cazul. Multumesc frumos. Si ma bucur ca sunt nascuta asa de aproape de el. Si ca suntem tauri amandoi. Da domnule, ma bucur.

cireasa: la bal sau la spital?

noiembrie 13th, 2008

Wild_Cherry_album_cover

se prevede o seara incendiara. e 5.48 si eu trebuie sa fiu la coafor la 6 juma. unde o sa petrec doua ore jumate. caci obrazul de cireasa cu mare cheltuiala de parale si timp se tine.

iar la 8 jumate vreau sa ajung la bal. cum care bal? singurul bal anual cu nume de bal din bucuresti. organizat de catre un concern media mare de tot. un eveniment simpatic.

asa ca tasnesc din birou. iesind prin geam ca cireasa 007. ii sperii pe chelnerii de la french bakery de le merg fulgii. scapa toti tavile cu strudel si cafe latte in capul clientilor simandicosi. si cu o mana in sus asa, ca superman. ma arunc in masina.

unde las manierele de-o parte. oricum, cand conduc, va zic. imi cresc colti si coada si coarne si par pe burta si pe spate. si fac ochi ca ai lui michael jackson in thriller.

in cursa catre coafor tai fata participantilor la trafic. ma bag, depasesc ca nebuna. trag de volan. imi iau injuraturi. si cand ajung la 30 de m de mana stilistului, ca mai trebuia doar sa parchez, mi se pare ca fac o smecherie.

ma reped sa intru prima in rondul dorobanti. si atenta la lupii din trafic, ma urc pe o masina. o masina pasnica, scumpa, mare, si fara o scama pe ea. parcata in fata unei cafenele de fitze maxime.

cu graba clocotind in sangele de cireasa apriga. deci nu doar de dragul aventurii. incerc sa fug miseleste de la locul accidentului. doar aveam programare obtinuta cu greu la coafor. si aveam bani multi de dat. si freza de reparat. la bal de aratat.

dar sunt prinsa asupra faptului de proprietarul care-si bea tihnit cafeaua in vitrina de la strada. fuge dupa mine. asa ca nu-i chip. si opresc. cu coada intre picioare. dar si cu atitudinea jignita de: ce, credeati ca nu vreau sa opresc? nu ma cunoasteti. hm!

vad un imbogatit de curand. un gras cu ghiul cu diamante si lant gros la gat. cu varfurile pantofilor care i se intorc impotriva. m-am ghemuit cat am putut. de urgia a ceea ce urma. banuiam eu ca o sa zica. la cratita, fa. cine ti-a pus covrigul in mana. etc.

cu glas de mica sirena si privire de bety boop zic. eu v-am lovit masina. imi pare rau. si el. nu-i nimic, se intampla oricui. mie de mirare imi iese un ochi din cap, cu zgomot. ma fac ca am tusit si de la asta s-a auzit asa. si mi-l indes inapoi pe furis cu degetul mare.

ma tin dupa el ca un catel. sa verifice ce i-am facut. ca pana acum doar fugise dupa mine. se uita, nu i se misca nici un muschi. in fond e doar un stop ciobit, aripa zgariata si bara aia de plastic nitel rascaita.

zice hai sa mergem la politie. ma sparg bucati mici pe trotuar. speram ca o sa zica aia cu parcarea. pentru ca asa pierd si programarea la coafor. dar si balul. si uite cum raman doar cu spitalul. el isi fereste ochii si ma aduna bucata cu bucata.

zic as vrea, dar nu stiu cum sa ajung. zice va tineti dupa mine. merg incet si cand nu va mai vad, ma opresc. asa ca ma sui in masina fara sa ma uit ce-am patit eu. pentru ca nu asta era important. ci sa ajung naibii la coafor cumva. si apoi la bal.

si ma tin dupa el cale lunga. sun la coafor si anulez. simtind raceala binemeritata a stilistului meu. un om ocupat. ajung la politie si victima mea zice ca n-are rabdare sa astepte. mie imi sare din ochi, de bucurie, un rau de stele roz. il murdaresc pe costum. se sterge fara nervi. si pleaca.

eu execut triplu tulup si inca niste figuri vazute la discovery la razboinicii bantu. si cu parul aratand destul de urat. si imbracata complet nepotrivit. adica in mov de sus pana jos. ca nu mai era timp. ajung la timp pentru bal. direct de la spital.