SANUCA

S-au strans deja cateva luni de cand ma aflu in situatia asta putin jenanta.

Credeti sau nu, cireasa nu mai poate bea apa din sticla pe tacute. Am state vechi in domeniu. Beau apa din sticla de cand pot tine minte. O fac cu demnitate si fara sa galgai si sa scot sunete dezagreabile, care sa sperie vanatul. O fac ca o domnisoara educata pe pension. Si totusi, ceva la gura mea s-a schimbat dramatic.

Cert e ca, odata cu actul asta al adaparii ciresei, care ar trebui sa se petreaca in anonimat, ies si o serie de sunete melodioase. Se aude ca si cum ai canta la un fluier cu apa. Niste tiu-tiu-tiu-ritiuuuu-tiu-tiu-fiii-fii acompaniaza fiecare gurita de apa cat de mica pe care decid sa o iau.

Nu-mi dau seama daca se mai poate intreprinde ceva pentru a ma intoarce in timp. As vreau eu sa mai beau apa din sticla ca pe vremuri. Dar buzele mele se tuguie intr-un mod nou, rasunator. Si nici ca pot face ceva, orice, pentru a le impiedica sa devin acesti menestreli pusi pe doinit.

Mare minune daca in curand colegii mei de birou, cei care sunt martorii a doi litri de apa bauta zilnic, nu o sa faca o plangere. Parca vad cum o sa vina reprezentantii departamentului administrativ si o sa ma ia pe sus, pentru a ma deporta intr-o camaruta intunecoasa, unde voi petrece restul orelor si zilelor lucratoare, pana cand promit sa-mi revin.

Sau macar, daca reusesc sa ii farmec si ei sunt cumsecade, o sa ma inscrie la vreun concurs international de baut apa intr-un mod spectaculos. Un trofeu nu strica nimanui. As putea reprezenta Europa sud-est, Europa pur si simplu dar si Bali. Caci or avea ei multe lucruri incantatoare pe insula dar n-am auzit pe nimeni sa bea apa asa frumos.

In asteptarea acestui eveniment insa eu voi bea apa cum ma pricep mai bine si acest lucru o sa il stie toata lumea.

Buna dimineata, cireasa s-a intors si transmite aproape live din livada.

Cireasa a savarsit tot ce si-a propus prin cele strainataturi. Ea a mancat un total de 8 carnati vanjosi. Ei au fost prajiti in diverse locuri, la diverse altitudini, cu felurite dichisuri si variate garnituri. Ea a schiat 5 ore in fiecare zi. A baut beri nefiltrate la -18 grade si s-a comportat precum un cufundac in farfuria cu sos de vanilie.

Sauna a facut parte din mica economie a fiecarei zile romano-austriece. Dar inainte de asta, cireasa a cantat cu sarg muzica tehno austriaca, cu versuri cu tot. A dansat apoi in clapari, pe zapada, la mult mai mult de 2000 de metri si destul de des.

Cireasa si-a sucit si gatul aproape de tot in incercarea de a vedea cat mai multi dintre barbatii blonzi austrieci care populeaza partiile aflate la mare inaltime, sus in alpi. Si l-a sucit asa de tare incat si acum o mai doare, cu tot cu umar. Ce sa facem, riscurile meseriei de femeie pe schiuri.

Ce buna este dulcea rutina austriaca. Cu mult schi, somn dulce, creier spalat de aerul rece si efort si beri si carnati si batalioane de barbati si si si. Dar dulce este si intoarcerea acasa. Viata virtuala a ciresei plezneste de forfota. In livada reala a ciresei este mare vanzoleala.

Mi-a placut sa vad ca am fost primita cu artificii, chiar daca am ajuns tarziu. Artificii la propriu, nu la figurat. Asta a fost felul locuitorilor micului cartier din nord de a-mi ura cireaso bine ai venit.

Este minunat in tirol dar este asa de bine si sa atingi iarba maro de acasa.

Bine v-am gasit.

Pana de curand, magia cadourilor inseamna pentru mine (1) un singur lucru. Sa mi se dea.

Mi-a placut mereu sa primesc cadouri. Sa dezleg funde. Sa sfasii hartii lucioase cu nerabdare. Sa fiu surprinsa in mod placut. Sa mi se aduca ofrande. Sa vad fata fosnind lucioasa si luminand roz a celui ce a oferit, incantat ca mi-a facut-o. In sensul bun bun.

Chiar ma miram cum de pot unii oameni sa tremure de emotie si sa se precipite de placere la oferirea unui cadou. Mie mi se parea ca, daca subiectul este un cadou, tot ce conteaza este sa fiu eu cea care rupe cu salbaticie scotchul si dezvirgineaza vijelios continutul.

Sigur, m-am bucurat in sinea mea ca exista si persoane care obtin placere din cumpararea de cadouri pentru altii. Ma bucuram pentru ca, daca lucrurile nu ar fi stat in mod convenabil asa, unde as fi ajuns eu cu pofta mea de a primi cadouri. Probabil nicaieri. Deci cinste lor, cumparatorilor.

Si ce sa vezi. De vreo doi ani incoace, am patit ceva, adica (2). Ceva cu care nu mi-e usor sa traiesc. Ceva care imi pune probleme si imi devalizeaza bugetul. Dar ceva fara de care nu sunt de acord sa mai traiesc. Am inceput intai timid, apoi moderat, apoi navalnic, sa ma distrez facand eu cadouri. Hm.

Fara sa-mi propun, am inceput sa ma gandesc la daruri pentru oamenii ce-mi plac cu mult timp inaintea de savarsirea momentului-cadou. Se intampla ca, in timp ce ling o bere rece pe plaja la sfarsit de vara pana-n seara, sa mi se intareasca sfarcurile din pricina unei idei pentru un cadou de Craciun.

Simt voluptate cand fac cadouri bune. E drept ca, acolo unde persoana nu ma prea intereseaza dar totusi trebuie sa prestez ceva, sangele meu rece bate filmul. In cazurile astea, fac re-gifting, cumpar de-a valma porcarii, bifez cadouri la minima rezistenta. Dar cand imi pasa, sa te tii.

Ador sa fac cadouri, ce sentiment placut. Si cum e decembrie, nu-mi vad codita de atata treaba.

Este un vis vechi dar nu stiu de cum de m-am urnit acum din nou si i-am montat aripi noi. Ba da, stiu dar nu spun.

Vreau si cred ca o sa am destul de curand o casuta la tara. Cand vreau eu ceva cu tot dinadinasul, de obicei reusesc sa capat. Asa sunt facute lucrurile in livada. Si acum mi s-a pus pata asta de dimensiuni medii. Medii caci nu este un vis grandios. Eu nu planuiesc o pensiune. Nu in prima faza a proiectului asta ciresean.

Casuta mea este o casuta romantica, in mod sigur cu un singur nivel. O casuta batraneasca dar asupra careia o sa suflu si o sa o fac sa respire nou si lejer. Mi-as dori de fapt un bordei ceva mai mare, in care sa incapa cativa prieteni. Vreau sa aiba prispa si lavita si sindrila deasupra, de s-o putea. De ce sa nu se poata.

Imbunatatirile mele o sa fie minore. Imi trebuie o bucatarie de vara, asta e drept. Curticica insa o doresc a fi majora. Verde. Innadita cu gard cu uluci strambe si vechi dar totusi in picioare. Cu macar cativa pomi fructiferi si, daca am noroc, si un nuc. De ce sa nu am noroc. O sa aiba nuc. Am decretat.

Casuta mea o sa aiba camere mici si o sa fie incalzita cu soba. Daca are si soba pe care sa gatesc, ies acum si chiui de bucurie. O sa aiba si vecini nu prea departe si eu o sa ma inteleg bine cu ei. Probabil taman pentru proiectul asta am facut facultatea de PR si bune maniere. Pentru a ma imprieteni cu viitorii vecini ai viitoarei mele casute de tara.

Casuta mea de tara nu va fi intr-un judet la moda. Voi ocoli cu buna stiinta judetele Prahova si Brasov dar si alte judete prea indepartate, chiar daca au renume bun. Cand voi porni in cautarea eai, calcand totul in picioare in demersul meu, o sa ma concentrez la colturile de tara numite Arges, Buzau, Dambovita.

Adica suficient de aproape incat sa-mi tarai de par prietenii. Si suficient de la deal incat sa aiba un relief placut in jur. Ce bine ar faca a mea casuta de tara o sa fie asezata intre vii. Sa vedem de asa ceva o fi realist. De ce sa nu fie, nu prea vad.

Pe imaginea asta mi se inchid ochii cand trag plapuma sub barbie in seara asta. O casuta, doua casute, trei casute, patru casute…