februarie 17th, 2012
Unde painea este de fapt cascavalul cel de toate zilele si ce urmeaza sunt ganduri despre ea.
O paine mai mare decat painea pe care o am deja este de luat in calcul. Insa o paine mai mare ce a fost capatata in urma unei cantati importante de stres si ore suplimentare nu este pe placul meu. Fie painea cat de mica, tot mai buna e daca ea nu ma complica.
Painea proaspata e mai buna ca painea pe care o am de mai demult.
O paine in plus nu strica niciodata. Cu cat mai multa paine cu atat mai bine. Dar mare atentie sa nu ajung sa trag, cireasa lacoma, pentru ceva ce ajunge sa semene cu prima idee. Adica o paine in plus cu prea mult efort.
Painea are gust mai bun daca este obtinuta pe cai curate.
Painea este mai dulce si are mai mult miez daca munca prestata pentru ea ma distreaza cat de cat. Painea este cel mai bun aliment si nici ca mai vreau sa mananc altceva daca munca pe care o depun ma distreaza destul de tare.
O paine care rezulta din groaza de a merge luni la serviciu este o paine rea si trebuie luata in considerare posibilitatea de a gasi o alta paine.
Daca respecti modul in care iti castigi painea, sunt sanse mari ca modul cu pricina sa te respecte si el pe tine inapoi.
Sa incepi sa castigi o paine noua e ca iesitul cu un iubit nou. E destul de stresant dar si dulce si merita efortul.
Daca aveti si voi idei despre paine, va rog sa le insirati aici. Si acum sa va fie painea usoara.
Posted in Uncategorized | 4 Comments »
februarie 15th, 2012
Trebuie că prin sângele meu curge și ceva bragă turcească. Altfel n-aș avea nici un temei serios să mă simt ca acasă când ajung la Istanbul. Dar cum mă apropii suficient, îmi cresc pe loc fluturi în stomac de atâta îndrăgosteală.
Abia mai reuşesc să ţin cumsecade volanul când văd ce mi se întinde la picioare. Şoseaua devine covor roşu lucrat special pentru mine de mâna dibace a celor 12 milioane de rezidenţi. Este a 10-a oară când merg la Istanbul. Şi asta pentru că nu mă pot abţine să nu iau la intervale regulate o gură zdravănă de musulmanism tras în pojghiţa de marţipan european.
Şoseaua scobeşte printre zgârie-nori şi o ţine aşa kilometri întregi pe post de preludiu SF pentru marele oraş. Mă prind că am ajuns când turcii devin câtă frunză, câtă iarbă. Şi acum istoria se repetă. Pentru că se îngroaşă treaba şi turcii mă cotropesc din toate părţile. Maşina mea e strânsă ca într-o menghină între mii de maşini otomarsan, tirsan şi otosan. În timp ce conduc, jumătate din mine iese în consolă afară, pe geam. Este acum rolul şoldului meu drept să ţină volanul. Trebuie să arăt prin viu grai că vreau să trec şi eu, o blondă venetică. Şi apoi să mulţumesc, făcând temenele adânci, spre deliciul turcimii care îmi face loc să mă strecor.
Din şoseaua asta cu 5-6 benzi scapă cine poate. Dar ştiţi cum e, norocul şi-l mai face şi omul. Mă zvârcolesc, zâmbesc, înjur, ţip, implor, mă bucur şi până la urmă reuşesc să fiu o xena de succes. Dintre zecile de posibilităţi, aleg o ieşire care pare să semene cel mai bine cu numele scris pe hârtiuţă. Deşi, dacă e să fiu sinceră, toate ieşirile de pe autostradă se cheamă sultan mohamed bey abdulah ahmed aksaray sau – oricum – o combinaţie shuffle între toate astea. (Sana Nicolau, Esquire, septembrie 2009)
Continuarea aici.
Tags: calatorii, esquire, istanbul, sana nicolau
Posted in Uncategorized | No Comments »
februarie 12th, 2012
A se vedea mai jos cum arata o discutie intre fete si femei. Mai multe fete si mai multe femei iar declaratiile sunt combinate in asa fel incat nimeni sa nu se recunoasca nici macar putin. O discutie probabila intre toate fetele din lume, dupa ce am vorbit cu niste sute dintre ele.
As vrea un iubit care sa ma intrebe ce am facut la examen. Mi-ar placea sa-l gasesc acolo seara acasa. As vrea un iubit cu care sa fac revelionul si Craciunul si sa ma cheme la ai lui de Paste. As vrea un iubit care sa ma iubeasca. M-am saturat de fuck buddies.
Vreau un iubit cu care sa fac un copil. Nu insist sa creasca el copilul dar as vrea sa fie de acord sa facem un copil. Sa inteleaga ca nu e asa mare chestie ce ii cer si sa nu se sperie sa si produca seminte de buna voie. Vreau un iubit care sa se imbrace frumos si sa fie responsabil.
Cand iubitul merge la bustul gol prin casa si ii vad parul de pe piept, ma apuca toate pandaliile. Si eu vreau un iubit care are par pe piept. Un nu, eu vreau unul care are pielea fina si e slab si are niste muschi. Eu vreau un iubit care e salbatic si asculta muzica buna. Vreau un iubit care sa aiba chef sa calatoreasca prin lume cu mine.
Daca ati sti ce fund are iubitul meu si cum arata el si cu pantaloni si fara. Imi place ca iubitul meu sa imi gateasa. N-am avut niciodata un iubit care sa imi gateasca. Vreau un iubit care sa aiba erectie des. Ce bine ar fi sa propuna el sa facem tot felul de chestii misto. Nu vreau un iubit comod. Vreau un iubit cu bani.
As vrea un iubit care sa se inteleaga cu prietenii mei. Unul pe care sa il admir. Vreau un iubit care sa fie cocos in casa si sa ma intretina, daca eu nu muncesc din nu stiu ce motiv. Vreau un iubit care sa se inteleaga bine cu familia mea. Eu unul care sa se inteleaga bine cu familia lui.
Vreau un iubit.
Tags: barbati, craciun, cuplu, inima, relatii, vise, vreau un iubit
Posted in Uncategorized | 6 Comments »
februarie 10th, 2012
Cand vine vorba despre acumularea de grasime, fiecare se descurca cum poate. Dupa posibilitati si pregatirea psihologica.
Nu stiu grasanii cum sunt, cand dau peste o oglinda si se uita la ei in ea. Din cate am inteles, persoanele supraponderale, ca sa fiu politically correct, au un soft special in ochi. Unul care le ajuta sa se vada normale si poate chiar suple. In orice caz, este un gadget tehnologic care le ajusteaza proportiile pana la limita acceptabila.
Eu insa, cand observ ca ma ingras putin, s-a sfarsit. Imi vine sa fug din fata oglinzii urland ca din gura de sarpe. Goala pusca si biciuindu-ma in timpul asta, cu o cravasa cu sfarcuri de metal. Asa sunt de suparata pe mine si pe viata. Si totusi din isteria asta nu ma mai opresc decat la frigider.
Da, asta este primul lucru pe care il fac atunci cand ma ingras. De groaza informatiei asteia recent ingerate, ma duc sa-mi ostoiesc aleanul intr-un sandvis, niste inghetata si macar 5-6 patratele de ciocolata. Pentru inceput. Caci apoi intru in frigider toata sa ma racoresc nitel cu ce-oi gasi pe-acolo. Nu conteaza ce, important e sa var ceva sub nas.
Desfac musai si o bere si intind precipitata pe paine proaspata un pat zdravan de unt peste care asez o paturica groasa de somon. Iau sticla cu ulei de masline si torn deasupra, sa ma asigur ca iese suficient de gustos. Stiu din experienta ca festinul asta disperat va tine trei zile si trei nopti. O sa ma simt oribil si o sa mananc tot ce cu-prind.
In timpul asta o sa mai adaug putina slana peste cea care m-a speriat atat de tare. Abia apoi voi putea sa ma culeg de pe jos cu macaraua si sa-mi vin in simtiri. Abia apoi ma uit cu coada ochiului obiectiv la grasuta care se iveste in oglinda si stiu ce sa-i fac. Inteleg de unde s-o apuc pentru a o aduce inapoi la dimensiunile de vis.
Daca asta nu e comportament aberant, sa-mi ziceti mie cutu. Mana sus cine mai face asa.
Tags: absurd, gras, inghetata, isterie, kilograme in plus
Posted in Uncategorized | 6 Comments »
februarie 8th, 2012
Pur si simplu stiu ca, daca toti am umbla in chiloti in momentele esentiale, am trai mai armonios.
Cireasa este mereu dornica sa stie cum arata oamenii dezbracati. Ea se joaca de-a indeletnicirea asta cand iese in oras. Se gandeste adica cum ar arata cutare si cutare fara pantaloni si jiletca. Cireasa dezbraca lumea pentru ca nu se poate stapani. Dar este de parere ca oamenii ar face bine sa se dezbrace la propriu si de buna voie mai des.
Cred ca lumea ar fi cu 62% mai buna daca oamenii ar umbla mai des in chiloti. Probabil ca nu ar mai fi nici atatea razboaie. Oricum, eu una as fi atat de multumita incat in niciun caz nu as genera vreunul. Peace, man.
Zilele trecute am participat la o intalnire cu niste oameni care s-au vazut pentru prima data. Intalnirea s-a petrecut direct in chiloti. Fara preludiu, fara menajamente, fara manusi de cauciuc. In jurul nostru era multa apa, din pereti ieseau aburi. Susur de ploaie si pasarele fals dar minunat de cantatoare se auzeau daca dadeai de un buton. Sa zicem ca eram la un spa.
Si acum m-am convins ca nici ca exista mod mai bun pentru niste oameni sa inceapa o relatie de orice fel. Daca te prezinti in chiloti, premizele comunicarii sunt brusc favorabile. Ai un soi de duiosie pentru cineva pe care il vezi pentru prima data si e in chiloti. Daca mai e si putin ud, s-a ispravit. In sensul bun, bineinteles.
Tot gandindu-ma, mi-am dat seama ca interviurile de job ar trebui sa se desfasoare asa. Cu angajatorul si presupusul viitor angajat in chiloti. S-ar lega intre ei un jenesaisquoi greu de frant in cele ce urmeaza. Avand in minte pielea de pe coapse a sefului si parul viguros care il acopera, subalternul ar munci mult mai cu spor.
Bineinteles, locul unde oameni nu ca ar fi bine ci ar trebui cumva obligati de catre municipalitate sa se prezinte in chiloti este prima intalnire romantica. Asta m-ar face mai timida si mi-ar pune bujori in obrajori, ceva ce nu strica la prima intalnire. Dar mi-ar adapa si curiozitatea care oricum ma macina pana cand reusesc sa vad omul nud.
Daca ne-am intalni direct in chiloti am fi mai prietenosi, mai deschisi si mai dornici sa ne apropiam. Senzualitatea ar urma natural si nimeni nu s-ar mai crampona atat de o mica bucata de stofa care acopera, sa speram, o mare bucata de carne. Mmmmm.
Tags: chiloti, oameni, razboaie, sex, socializare, spa
Posted in Uncategorized | 4 Comments »
