SANUCA

Seria intamplarilor triste cu telefoane mobile a inceput acum 5 ani. Era intr-o toamna cand mi-a disparut telefonul de 250 de euro. Intr-un club, strecurandu-se afara din niste pantaloni albi ce imi veneau tare bine. Orbita de succesul ce inregistram, l-am ignorat.

Sentimentul avut atunci a fost de pierdere a unui prieten drag. Unul in care am investit mult. Unul de la care aveam asteptari mari. Cum ar fi sa ma insoteasca pe complicatele cai ale vietii de-a pururi. Sa trec eu in nefiinta si el sa ramana. Cam asa imi doream.

Traumatizata fiind de o asemenea intamplare, am achizitionat unul mai ieftin. Unul care sa ma faca sa sufar mai putin. Asta, al doilea, a plecat pe tacute. Fara tamtam, fara sa vrea sa imi dea o palma morala. Nici macar n-a spus unde. Pur si simplu nu a mai fost de gasit. Pentru ca a plecat destul de repede din viata mea, nu am mai apucat sa ma atasez cum faceam de obicei.

M-am intors atunci la un telefon al meu teribil de vechi. Unul ponosit dar de nadejde, care nu m-a tradat niciodata. Pentru ca insa societatea te impinge de la spate sa tii pasul cat de cat, a trebuit sa imi iau in curand unul nou. A intrat in scena telefonul de culoarea zmeurei.

Frumos la stat dar teribil de labil la sfat. Nu auzeam ce zice interlocutorul. Vedeam cine ma suna doar daca era noapte. Am petrecut impreuna un an si ceva. Cea mai lunga relatie cireasa-telefon. Ne invatasem reciproc slabiciunile, ne bucuram in tihna de putinele lui puncte tari.

A venit un val mai vijelios si mi l-a luat. Am reusit sa-l recuperez din spuma marii dar nisipul si algele intrate in strafundurile lui i-au cauzat. De atunci inainte nu a mai vrut sa ma slujeasca. Am cumparat atunci unul pe puncte, de la operatorul meu de telefonie mobila. Un telefon care arata bine dar nu a mers niciodata.

Inca de la inceput, lumea ma auzea cu voce de vrajitoare-cotoroanta. L-am dus de la 4 ori la service. Am incercat sa ma razboiesc cu sistemul. Am pierdut lamentabil. Sistemul stie ce face. De atunci, oamenii au inceput sa-mi daruie telefoanele lor mai vechi dar inca vii.

In primul venit am turnat lapte proaspat, la doua saptamani de cand eram impreuna. A refuzat sa mai mearga. Am primit unul mai mic si mai urat, un model 1900 toamna. El accepta sa trimita 3-4 smsuri, apoi se pune pe picioarele de dinapoi si nu mai vrea. Trebuie sa-i scot bateria ca sa-l conving sa trimita din nou.

Oricum, i-am spart plasticul de la ecran indesandu-l in bagajul de Londra. Noroc ca acum merge ala in care am turnat lapte. S-a uscat pelicula cu pricina si a pornit.

Ce-o mai fi, om vedea. Daca il coplesesc din nou cu lapte, mai am unul de rezerva. Lumea nu ma mai intreaba acum daca imi merge mobilul. Vine pur si simplu si imi da ce are. Stie ca o sa am mare nevoie candva, repede.