telefonul meu pe apa sambetei

octombrie 4th, 2010

Unde sambata nu e o metafora. Doar apa e. Pentru ca tehnic vorbind, sambata mi-am pierdut telefonul. Dar el nu a fost chiar luat de apa.

Iese cireasa cu mintile nitel duse in frigul noptii. Iese din club, cu urechile pacanind de la boxe si obrajii in flacari. Telefonul este inca in mana dreapta. Pare ca sta bine acolo, ea nu-si inchipuie viata fara el. Dar de fapt sunt ultimele momente in care cireasa petrece timp ce calitate cu tehnologia respectiva.

Vede ceva ce o intereseaza visceral. Bucuria inunda pieptul generos de cireasa coapta sub soare destul. Se apropie ea de respectiva priveliste, se aseaza langa ea si aici incepe sa dea dovada de lipsa multitasking. Zice wow, atinge o mana cu mana libera. Si cu cealalta mana nu mai e capabila sa intretina contact cu telefonul. Dar nu-si da seama de asta, ocupata fiind cu alte treburi urbane.

Il lasa usurel sa cada undeva. E sambata si dus a fost. Unde esti tu, micul meu prieten. Desi te-am detestat cand pentru multe motive, sa amintim doar ca nu puteai fi pus pe silent, tot imi lipsesti intr-o masura. Si de atunci incoace, ma gandesc la telefonul cel vechi si plin de metehne. La telefonul care a auzit atatea porcarii si bucurii si emotii si plansete.

A mai pierdut cireasa telefoane. Dar de fiecare data s-a simtit fara maini si picioare si a dat repejos fuga la ghiseu, sa inlocuiasca cadavrul disparut cu un frate nou si mai capabil. Acum nu. Am blocat simul de 2 zile si nici ca m-a invrednicit sa merg pana la furnizorul de telefonie. Nici sa-l intreb daca pana mi-am dat seama de pierdere, 20 de ore mai tarziu, cineva a vorbit in Zanzibar. Nici sa capat sim nou, ca sa pot relua convorbirile.

Ce mi se intampla, nu ma prind. Am pus benzina. Am luat acreditare la Morcheeba. Am vizitat o institutie a statului. Am muncit toata ziua din greu. Am luat micul dejun, pranzul si cina, toate copioase. Telefonul nu exista si nici nu ma grabesc sa-l am inapoi. Parca nu e chiar asa de rau fara tehnologie. Cine vrea sa vorbeasca cu mine, sa-mi arunce cu pietricele mici si inofensive in geam.

Se poate si fara mobil si chiar bine. A plecat pe apa sambetei. Si asa si dorinta mea de a-l folosi.

romanii, acesti cei mai salbatici dintre traci

august 6th, 2009

ritual_of_the_savage

*Disclaimer: acest text este scris inainte sa-mi fie dor de casa si de toti romanii in general. A fost zamislit cu un crampei de creion pe un carnetel cu hartie nobila. Direct in avion, din nevoia de a spune imediat cuiva.

Ce deziluzie pe mine. Sa nu pot eu sa va arat cate o poza cu fiecare dintre calatorii avionului Bucuresti-Roma din data de 10 iulie. Si apoi si o poza de grup, pentru o mai profunda intelegere.

Ce dulce ar fi fost sa discutam fiecare chip pocit in parte. Sa luam curvele optimiste, sa le trecem de-o parte. Sa luam cioflingarii cu muschi, sa-i punem langa curve. Sa luam nevestele de italieni, placate cu aur. Si sa le rugam sa stea putin langa cioflingarii cu muschi.

Sa mai departajam din multime italienii grizonati, cu par lungut, veniti in romania la babardit. Si dupa ce facem secesiunea asta, ia sa vedem ce ne-a mai ramaaaas. Niste romani despre care nici nu stiu ce sa mai zic. Ca doar si eu, chiar cireasa, tot romanca sunt.

Grasi, vulgari, cu pantofi cu varfurile intoarse ca o ruga apriga spre cer. Bubosi, strambi si cocosati. Imbracati cel mai urat din lume, dar nu cu parale putine. Cu fete transpirate si vorbind mereu prea tare. Mancati-as.

Ei sunt, ii recunosti de departe, romanii. Cei mai salbatici si chiciosi si mai nasparlii dintre traci. Toti se imping in ceilalti romani. Concurenta pentru ocuparea locului care oricum le este predestinat si inscris pe bilet este acerba.

Cireasa are locul de la geam. Dar asta nu conteaza. Nu acum si nu pentru colegii mei de scaun. Care s-au asezat inaintea mea, ocupand ce e al meu de drept. Doi batrani cumsecade dupa par, dupa sandale.

Se uita in alta parte. Ca sa nu trebuiasca sa explice, sa roage frumos sau sa-si ceara scuze. Le arat dispret magistral. Nu ca le-ar pasa. Dar vreau eu sa stiti voi, asa. Ca le-am aratat fata de cireasa congelata. Am fost demna.

Ocupantii avionului au inceput la unison sa cheme dupa ei potopul. Calatorii s-au lungit si latit, dand scaunele pana la refuz pe spate. Au deschis masutele, chit ca nu urmau sa primeasca nimic de bagat sub nas. Doar asa, fiindca probabil banuiau ca nu e voie.

I-am auzit dorindu-si aprig sa tina telefoanele deschise dupa ce au fost insistent sa le inchida. S-au plans, au vociferat, au injurat. Si-au dat coate unii altora in cap si prin partile mai mici si mai moi.

Sunt emotionati probabil ca zboara. Si vor sa arate ca vor trece ei cu bine si peste asta. Romanii, acesti masculi alfa ai aerului. Nimeni nu le sta impotriva. Doar daca e nebun.

Uite-i Doamne cum isi fac poze razand cu dinti lipsa. Uite-i cum galgaie unii la altii pana li se zgaltaie colanele de aur. Si le sar din picioare slapii lor de lac.

Iarta-i Doamne. Sau de fapt nu-i ierta pentru ca miros urat si ca au fetele astea atat de distinct de rele. Incat parca sunt o rasa aparte. Una care-a fost putin plecata cand s-o-mpartit norocu’.

Ei nu sunt oameni rai. Doar ca nu suporta sa fie incinsi cu centuri de siguranta. Sigur e o problema anatomica de nu le pot tine pe ei. De-aia cand e gata avionul sa aterizeze, trag de ele cu zgomot si se izbavesc ostentativ.

Natura lor le face feste. N-au incotro si se ridica in picioare. Desi sunt rugati insistenti sa stea jos. Universul e absurd. Romanii n-au rabdare pentru proceduri care nu duc nicaieri.

Ce le iese daca stau cuminti jos, cu centura pusa, scaunul drept si mobilul inchis? Pai mai nimic. Pai si atunci de ce sa faca asta, frate? Ai Doamne rabdare cu ei sau nu avea.

Dar mai ales nu te speria. Ei nu vor sa faca rau. Sunt doar mai primari, acesti romani. Si da, sunt poate cei mai salbatici dintre traci.

cireasa si legea

aprilie 1st, 2009

politist

Se pune agentul cu picioarele desfacute in mijlocul magherului. Si ma trage de perciuni pe dreapta.

Buna ziua cireasa. Buna sa va fie inima, domnule.

Colega, verifica cnp-ul asta. O voce agitata muge tare in aparat, inapoi catre agent. E another_cherry, repet another_cherry. Suntem pe inserat si temperatura e placuta.

Stii ce-ai facut? Vorbeai la telefon si ai stresat si doua palcuri de pietoni. Telefonul ti-a distras atentia si ai trecut la mustata. O combinatie de infractiuni.

Da, domnule. Dar i-am vazut, domnule. Doar ca asa sunt eu, mai vijelioasa.

A, i-ai vazut, zici. Cati erau?

Nu stiu domnule, nu i-am numarat.

Nu i-ai numarat ca erai ocupata cu mobilul. Iti iau carnetul, cireasa.

Bine domnule.

Asta-i tot? Nu mai zici nimic?

Sunt trista, domnule, dar ce sa mai zic. Am facut-o, am facut-o. Cireasa se gandeste la excursia din dobrogea, la vizita la ferma de lapte pe care voia sa o intreprinda in weekend. Si vede cum multe planuri se destrama ca un fum.

Sa ti-l iau?

Nu stiu domnule, dumneavoastra stiti mai bine. Eu sunt doar o cireasa. Ce stie cireasa ce-i sofranul. De unde se intelege ca cireasa n-a stiut niciodata sa discute cu agentii si sa se milogeasca de ei, cum a vazut la altii ca trebuie si ca se poate.

M-am hotarat, ti-l iau.

Bine domnule. Cireasa lasa ochii in jos si simte ca ii curge sange din nas de suparare. Dar nu vrea sa dea satisfactie, asa ca se sterge cu maneca si se uita cu ochi moi la agent. Bate vantul.

Agentul fara zambet incepe si scrie. Si scrie. Cireasa asculta jethro tull. Asculta si agentul, ca nu are incotro.

Mai ai si alte puncte, cireaso?

Da, domnule.

Cate?

Nu stiu domnule, destule cred. Stiti, eu merg mai repede. Zgomotele orasului tin isonul starii de spirit incercate de cireasa.

Se opreste si se uita. Cireaso, sa ti-l iau?

Nu stiu domnule, eu nu vreau sa mi-l luati. Am multa treaba cu masina asta si nu prea pot sa ma opresc. Domnule, eu trebuie sa dansez. Dar unde-i lege nu-i tocmeala. Si daca trebuie sa mi-l luati, atunci asta e. Dar imi pare rau, ce sa zic.

Cireaso, dar ce-ti sare din portofel?

Ce-mi sare, domnule?

Uite, iti sar 2 bulioane. Stai linistita, relaxeaza-te. Nu ti-am luat carnetul. Dar platesti amenda asta maricica. Si iti dau fara incadrare.

Bine, domnule. Va multumesc ca m-ati inteles. Pot sa plec acum?

Nu cireaso, ia foaia asta. Altfel cu ce platesti?

Nu stiu domnule. Agentul saluta cireasa cu mana la chipui. Cireasa pleaca in tromba, ca o nebuna. A intarziat la tratamentul feng shui. Se lasa seara peste metropola, ca o cortina.