cireasa, o atleta de profesie

mai 11th, 2011

Cireasa este o atleta in fiece moment al vietii ei.

La job sunt o atleta de profesie in ale cuvintelor. Scriu rauri de vorbe si as putea castiga orice competitie de insirat vorbe pe o ata, de ea s-ar tine.

In timpul noptii sunt o atleta a somnului. Dorm neintrerupt, bine si cu spor. Dorm neintoarsa. As putea sa castig orice concurs de dormit cu responsabilitate, de m-as inscrie.

Ca sa nu mai vorbesc de activitatile din timpul liber. Sunt o atleta in timpul celor 3 ore de aerobic pe saptamana. O atleta a gasirii celor mai bune feluri de mancare pentru cele 3 mese zilnice. Si o atleta a salilor de cinema, cand in ele se desfasoara festivaluri de film. Unde mai pui ca si biciclesc de-mi sar capacele.

Da, recunosc. Sunt si o atleta a uitatului dupa barbati. Daca mi-ar tine cineva scorul, ar ameti si ar cadea lat din pricina frecventei.

Probabil ca datorita multiplelor activitati la care sunt atleta din placere am fost invitata maine, 12 mai, la Puma Social Party. Pentru ca activitatile mele atletice si conceptul lor after hours athlete merg mana in mana.

ma duc la fabrica de pume

noiembrie 16th, 2010

Am un anunt monden. Maine pe la 8 si ceva o sa descind la Puma Creative Factory.

Si de fapt nu este chiar doar un mod de a spune, caci pe bune urmeaza sa ma strecor in mod legal in spatiul de productie creativa al brandului susnumit.

Se intampla la Kristal, unde o sa ajung sa vad cu ochii mei ceva placut. Cum Puma o sa-mi faca pantofi cu materialul si culorile si texturile alese de mine, dupa ce am baut vreo doua-trei pahare de ceva. Ma distreaza asta, va zic sincer. O sa fiu designer pentru o zi. Sa vedem ce-o iesi. O sa aleg cu siguranta ceva turcoaz si macar niste stelute.

Pentru toata lumea, Puma Creative Factory inseamna ca la sfarsitul lunii noiembrie o sa-ti poti customiza singur pantofii model Basket sau First Round. Asta daca mergi la Afi Cotroceni cu chef de joaca si ceva idei la tine. Revin cu amanunte, poate ma reprofilez si devin creator de pantofi izbutiti.

Oh la la. Picioarele mele abia asteapta sa incalte ceva cool.

cate ceva despre canada si canadieni

august 18th, 2010

Am scris cu ceva vreme in urma un post care se numea chiar asa: ce stim despre canadieni? Acum m-am hotarat sa vad cu ochii mei despre ce e vorba.

Si m-am suit in avion si am zburat o suma impresionanta de ore, cu picioarele butuci si ceata in creier si vant ramas prin in buzunare. Dar a meritat. Pentru ca am gasit acolo o tara care m-a multumit in fel si chip. Culmea e ca am plecat la drum si cu idei preconcepute. Deci cu atat mai mare meritul Canadei si al canadienilor din ea.

Canada e mare, are culoarea verde si gazduieste un numar impresionant de veverite curioase nevoie mare si ratoni cu fundul gras si blanita frumoasa. Cand zic impresionant, inseamna ca sunt prin parcuri, ca porumbeii. si pe langa curtile oamenilor canadieni.

Una dintre veverite s-a cuibarit langa casa unei prietene. Cand usa terasei e intredeschisa, veverita vine si verifica borcanele cu bunatati de oameni care merg si la veverite. Trebuie sa fie foarte dragut sa ai un musafir veverita.

Montrealul este un oras foarte linistit, facut din strazi unde stau insirate ca margelele pe ata case cu un singur nivel si scara exterioara. Mare parte dintre locuitori alearga de le sar capacele si o si mai mare parte calaresc biciclete. Pentru ambele activitati exista mult loc si o gramada de verde de inspirat.

Bucataria este una fericita, pentru ca aduce cu pofta europeana de bucate gustoase. Dar toate celelalte nationalitati care hranesc si sustin aerul cosmopolit al orasului deschis cate un restaurant. Asa ca poti sa ceri orice bucatarie de pe pamant. Chiar daca ai vrea sa ii incurci, nu-ti iese. In Montreal sigur exista.

Asa ca locuitorii ies indelung la masa, unde se delecteaza cu restaurante tinute bine, cu pricepere si chef. Piata din Montreal este loc numai bun pentru relaxare, promenada si socializare cu semenii canadieni. Are alimente gustoase si frumos aranjate si poti sa iei putin din toate.

Dintre toate calatoriile mele, canadienii din Quebec par oamenii cei mai draguti si dornici sa-si faca cunostinte ad-hoc. Intra in vorba cu tine la magazin, la cafeanea, daca stau la masa vecina, si de fapt oriunde. A, si pestele national e somonul, ceea ce-l aduce in farfuriile canadienilor adesea si in felurite prezentari.

Prin Quebec trece un mare fluviu care imparte relieful in doua. Pe-o parte paduri intinse si niste coline, cu sate presarate printre ele. Pe cealalta munti si privelisti tulburatoare si plaje mici, cu nume de sfinti. Aici se strang familii cu copii care poarta palariute si se joaca pe mal, in timp ce parintii citesc.

Mic dejunurile sunt bogate si de cele mai multe ori dulci. Cand incerc niste capsuni de toamna cu sucre a la creme, descoperirea mea de baza, cad rapusa de placere. Nici siropul de artar intins pe clatite si gaufre nu e de lepadat. Si nici orasul Quebec, care e de fapt o mica Europa dichisita si plina ochi de lume.

Canadienii care nu alearga sau nu sunt pe bicicleta au un motiv serios. Sunt sigur pasionati de alt sport. Cand iesi pe autostrada ii vezi pe toti cum cara caiace, motoare, canoe, scutere si tot felul de alte harnasamente. Asta face ca majoritatea, mai ales barbatii, au siluete placute. Fara burti, fara manere, fara falci si cefe.

Quebec-ul are si un milion de lacuri, cu nume de femei si de sfinti. De fapt trebuie sa recunosc ca mai toate chestiile geografice au aici nume de sfinti. Ba chiar vazand niste nume mai fistichii, m-am gandit ca poate pot sa ma inscriu si eu la o bursa de sanctificare. Unde sa promit sa fac numai fapte bune, doar sa denumeasca un lac Sf. Sana.

Din ce m-am prins pana acum, Canada are doua probleme. Una ar fi iarna lunga, prea lunga, nedrept de lunga. Alta ar fi stresul cu parcarea. In timp ce bei o cafea si probezi o fusta iti sta inima in loc. Poate tocmai iti expira parcarea si cioclul de la amenzi sta la pamant in cautare de carne proaspata de tun.

Cam atat aproape in direct din Quebec. Daca aveti de adaugat aici lucruri despre Quebec, cu draga inima le astept. Ca sa formam impreuna fratia siropului de artar. Cateva locuri minunate prin care am trecut, ca sa nu fie doar o descriere mistica, sunt: Tadoussac, Kamouraska, Baie St. Paul. Si poze aici si aici.

fabrica de baieti si blestemul

ianuarie 19th, 2010

baieti

Exista un loc in Tirol. Situat la mii de metri in sus. Un loc cu zapada care scartaie, dimineti glorioase si apusuri ce confisca rasuflarea privitorului.

Un loc in care merita sa urci pentru sport. Un loc plin trambuline atatatoare, un loc cu muzica tare, un loc in plin soare, un loc foarte tare. Ne aflam in domeniul skiabil Zillertal 3000. In snow park, chiar langa ski jet.

Aici este una dintre cele mai mari telecabine in viata. Dar tot aici, aici este si fabrica de baieti. Mii de baieti calare pe placa. Baieti cruzi si veseli, care fac giumbuslucuri si nu obosesc decat cand vine noaptea. Acest sfesnic bun.

La asa peisaj, pedofila din cireasa exulta si se opreste in loc. Statea oricum pitita de ceva vreme. Dar cand sunt zeci de baieti, sute de baieti, mii de baieti, n-ai cum sta calm. Si pana la urma, uitatul n-a omorat pe nimeni. Ce e tanar si lui Dumnezeu (cred ca) ii place.

Pe fundalul alb-ca-zapada trec in viteza si se lanseaza in aer baieti in costume colorate. Baieti verzi ca fisticul, baieti galbeni ca un ananas proaspat, baieti portocalii de-ti iau ochii, de tip mango. Baieti cu dungi. Baieti cu stelute. Baieti cu buline. Baieti roz. Probabil mirosind a pui de gaina.

Baieti cu ochii liniute verzi si dread-uri. Baieti cu maxilare prea crescute si par ciufulit. Baieti cu cioc si caciuli pravalite pe ceafa. Baieti slabi, cu pantaloni care se chinuie sa gaseasca un fund pe care sa se poata sprijini. Baieti.

Dar vine o vreme cand trebuie sa mergi mai departe. Se departeaza cireasa anevoie de locul unde se produc baieti tineri pe banda. Isi ia schiurile la spinare si incearca sa pastreze in cuget si simtire ceea ce a vazut. Ca sa-si aminteasca si in serile lungi de iarna.

Insa totul se plateste. Restul dupa-amiezei sta sub semnul lui ai grija ce-ti doresti, ca se poate indeplini. Cireasa isi vedea de drum, cu mainile la spate (metaforic). Si din spate vine, nevazut, cu mare viteza, un baiat tanar, cel mai tanar.

Si intra in cireasa, din spate. Dar nu in felul romantic, ci o imprastie pe partie. O face una cu alba-ca-zapada. Cireasa cade cu hodoronc tronc plosc. O dor toate, o dor. Capul plezneste, umarul zvacneste ascutit. Gatul, bine ca e la locul lui. Ca altfel, parca e facut din foc si para.

Abia reuseste sa se adune din bucati inapoi, intr-un intreg. Ii sar din ochi boabe de lacrimi de durere si frica. Se uita la baiat. E dragut, nimic de zis. Are costum alb cu patratele. E slab, e blond cu par lung. E insa si rosu la fata si schimonosit si nu se poate ridica.

Cireasa se intoarce, isi repune harnasamentul si pleaca shontac-shontac. Gandindu-se ca asta trebuie sa fie rasplata pentru ca a poftit la baieti. I-a fost daruit unul dintre cei mai draguti dar in mod pedepsitor.

Dupa gand, si rasplata. Acum sunt in Bucuresti, Romania. Departe de fabrica de baieti si blestemnul ei imediat.

unde babele skiaza si mosii nu mor

ianuarie 18th, 2010

tirol

De-aici tocmai m-am intors eu. Din tara unde babele skiaza si mosii nu mor.

Tirolul nu mi-a facut doar o cura de ski la maximum, combinata cu multi carnati zemosi. Tirolul mi-a dat din nou o lectie de viata buna. Cum as vrea sa am si eu mereu din secunda 1. Sa fie instalata livada mea intr-un loc unde lucrurile par sa mearga atat de bine. Asta nazuiesc.

An de an merg aici si ma intorc cu mintile funda.

Aparent, caut doar partii lucitoare de soare pe ghetari cu nume imposibil de tinut minte. Profund vorbind, cred ca trebuie musai sa iau o gura de normalitate. Sa vad ca se poate sa imbatranesti frumos. Intr-un tinut unde nimeni nu arunca hartii pe jos si nu depaseste coloana.

Fac 4 zile lungi pe drum ca sa prind odata curaj sa ma inscriu si eu in programul asta de fericire simpla. Austriecii chiar traiesc bine. Asa cum zice lumea de ei ca ar fi fara umor si reci si neciopliti, austriecii sunt perfecti.

Duc o viata absolut curata intr-un decor plin de stelute de zapada si flori de colt. Intotdeauna m-am intrebat ce-or manca austriecii cand sunt mici. Astfel incat ei, chiar batrani tare, sunt tot drepti si frumosi si pare ca nu-i doare nimic.

Pe ei nu-i vezi niciodata cocarjati, murdati, saraci, ponositi, negri la fata si mirosind urat. Saracii batrani romani. Cu ce-or fi gresit. Cu ce-om fi gresit tot noi toti de nu putem sa semanam cu ei, cu-austriecii. Dar sa las tristetea deoparte. Si sa ma concentrez pe ce e de facut.

Ce pacat ca nu bungheste cireasa o boaba de limba austriaca. Pentru ca altfel ar fi zbughit-o pe loc sa-si incerce sansele undeva in tirol. Taramul asta, cu locuitorii lui cu tot, o duce asa de bine ca nu se poate, daca esti om normal, sa nu vrei si tu o bucatica din preaplinul asta.

In Tirol babele sunt tunse dupa ultima moda, poarta pantaloni albi, miros a parfum si skiaza de sparg avioane. Alaturi de mosii lor, care nu mor mai repede. Cum se intampla pe plaiuri mioritice.

Mosii austrieci nu se inchid in case, sa se uite la telenovele, pana mor. Ei fac ski iarna si drumetii vara. In fiecare zi. Se catara pe cotloane de munti, muncesc de placere, mult. Zambesc, stau la taclale, mananca bine si sunt drepti, mereu drepti.

Tocmai am venit din tara unde babele skiaza si mosii nu mai mor. Si vreau si eu sa-mi tineri rand in proiectul asta. De care promit sa ma tin cu sfintenie. O sa fac tot ce trebuie, fara greseala. Numai sa mi se asigure o batranete 100% austriaca.

Vreau sa port pantaloni albi si sa am alaturi un mos voios. Tirol, m-ai spart, inca o data. Ai grija cu mine, ca nu mai pot indura mult. Sa stau departe de tine.