cate ceva despre canada si canadieni

august 18th, 2010

Am scris cu ceva vreme in urma un post care se numea chiar asa: ce stim despre canadieni? Acum m-am hotarat sa vad cu ochii mei despre ce e vorba.

Si m-am suit in avion si am zburat o suma impresionanta de ore, cu picioarele butuci si ceata in creier si vant ramas prin in buzunare. Dar a meritat. Pentru ca am gasit acolo o tara care m-a multumit in fel si chip. Culmea e ca am plecat la drum si cu idei preconcepute. Deci cu atat mai mare meritul Canadei si al canadienilor din ea.

Canada e mare, are culoarea verde si gazduieste un numar impresionant de veverite curioase nevoie mare si ratoni cu fundul gras si blanita frumoasa. Cand zic impresionant, inseamna ca sunt prin parcuri, ca porumbeii. si pe langa curtile oamenilor canadieni.

Una dintre veverite s-a cuibarit langa casa unei prietene. Cand usa terasei e intredeschisa, veverita vine si verifica borcanele cu bunatati de oameni care merg si la veverite. Trebuie sa fie foarte dragut sa ai un musafir veverita.

Montrealul este un oras foarte linistit, facut din strazi unde stau insirate ca margelele pe ata case cu un singur nivel si scara exterioara. Mare parte dintre locuitori alearga de le sar capacele si o si mai mare parte calaresc biciclete. Pentru ambele activitati exista mult loc si o gramada de verde de inspirat.

Bucataria este una fericita, pentru ca aduce cu pofta europeana de bucate gustoase. Dar toate celelalte nationalitati care hranesc si sustin aerul cosmopolit al orasului deschis cate un restaurant. Asa ca poti sa ceri orice bucatarie de pe pamant. Chiar daca ai vrea sa ii incurci, nu-ti iese. In Montreal sigur exista.

Asa ca locuitorii ies indelung la masa, unde se delecteaza cu restaurante tinute bine, cu pricepere si chef. Piata din Montreal este loc numai bun pentru relaxare, promenada si socializare cu semenii canadieni. Are alimente gustoase si frumos aranjate si poti sa iei putin din toate.

Dintre toate calatoriile mele, canadienii din Quebec par oamenii cei mai draguti si dornici sa-si faca cunostinte ad-hoc. Intra in vorba cu tine la magazin, la cafeanea, daca stau la masa vecina, si de fapt oriunde. A, si pestele national e somonul, ceea ce-l aduce in farfuriile canadienilor adesea si in felurite prezentari.

Prin Quebec trece un mare fluviu care imparte relieful in doua. Pe-o parte paduri intinse si niste coline, cu sate presarate printre ele. Pe cealalta munti si privelisti tulburatoare si plaje mici, cu nume de sfinti. Aici se strang familii cu copii care poarta palariute si se joaca pe mal, in timp ce parintii citesc.

Mic dejunurile sunt bogate si de cele mai multe ori dulci. Cand incerc niste capsuni de toamna cu sucre a la creme, descoperirea mea de baza, cad rapusa de placere. Nici siropul de artar intins pe clatite si gaufre nu e de lepadat. Si nici orasul Quebec, care e de fapt o mica Europa dichisita si plina ochi de lume.

Canadienii care nu alearga sau nu sunt pe bicicleta au un motiv serios. Sunt sigur pasionati de alt sport. Cand iesi pe autostrada ii vezi pe toti cum cara caiace, motoare, canoe, scutere si tot felul de alte harnasamente. Asta face ca majoritatea, mai ales barbatii, au siluete placute. Fara burti, fara manere, fara falci si cefe.

Quebec-ul are si un milion de lacuri, cu nume de femei si de sfinti. De fapt trebuie sa recunosc ca mai toate chestiile geografice au aici nume de sfinti. Ba chiar vazand niste nume mai fistichii, m-am gandit ca poate pot sa ma inscriu si eu la o bursa de sanctificare. Unde sa promit sa fac numai fapte bune, doar sa denumeasca un lac Sf. Sana.

Din ce m-am prins pana acum, Canada are doua probleme. Una ar fi iarna lunga, prea lunga, nedrept de lunga. Alta ar fi stresul cu parcarea. In timp ce bei o cafea si probezi o fusta iti sta inima in loc. Poate tocmai iti expira parcarea si cioclul de la amenzi sta la pamant in cautare de carne proaspata de tun.

Cam atat aproape in direct din Quebec. Daca aveti de adaugat aici lucruri despre Quebec, cu draga inima le astept. Ca sa formam impreuna fratia siropului de artar. Cateva locuri minunate prin care am trecut, ca sa nu fie doar o descriere mistica, sunt: Tadoussac, Kamouraska, Baie St. Paul. Si poze aici si aici.

cireasa nesatioasa

iunie 4th, 2010

Toata lumea zice ca e criza. Parea ca ne mai obisnuisem cu ideea si ca nu mai discutam tot timpul despre asta.

Si totui, in lumina noilor evenimente, e greu sa te abtii tu, om. D-apai fruct, mai sensibilos din fire. De fapt cu greu mai gasesc prieteni, colegi si confrati care sa zica dupa buna cireaso altceva decat aoleu, ce greu ne e. Si ce din ce in ce mai rau o sa ne fie. Cireaso, esti gata sa plonjezi in dezastru?

Uite ca nu. Si ca totusi, desi cu frica adanc indesata in oase, cireasa se comporta ca un copil nefugit de-acasa. A reusit sa nu renunte la masaj, prestat pentru buna dispozitie si alungarea tensiunilor stranse din greseala in corpul firav de cireasa.

Nu a pregetat sa o cheme inca pe doamna Pia sa faca nitel curat si sa calce duiumul de rochii, din cand in cand. Si, mai ales, cireasa nu a inteles sa renunte la drumurile ei specifice. Pentru ca asta o motiveaza pe ea in viata.

Unui iepure trebuie sa-i arati un morcov, ca sa-i fie bine. Ciresa e musai sa-si arate siesi o excursie tentanta, ca sa poata supravietui la cote maxime. Altfel, intra in starea de avarie. Si culmea e ca orice excursie mi se pare tentanta.

Ca merg la vama sau in Cluj sau in delta sau la Montreal sau la Bruxelles sau la Muzeul de Ceasuri de la Ploiesti, eu sunt multumita. Treaba e ca nu pot sta in weekenduri si vacante acasa. Iar viermii astia din fund, pe care ii port cu mandrie in orice moment din viata mea, cu care cheltuiala se tin.

Si de aici contradictia din inima ciresei, o problema nerezolvata inca. Bunul simt si informatiile cu care sunt bombardata sistematic din décor imi spun ca ar trebui sa mai raresc ritmul. Sa mai tai cate un weekend, sa zic un nu resemnat dar ferm la vreo placere, sa mai renunt la vreun serviciu ce-mi usureaza viata

Iar eu nu si nu. Vad ca manifestantii ies cu zecile de mii in strada, suparati foc pe cei ce ne carmuiesc cu mana tremuranda. Sunt suparati pe buna dreptate, noroc ca exista Pin guinul si Smiley care sa le mai aline greva si sa-i faca sa joaca o geampara ad-hoc, in centrul metropolei.

Vad ca toata lumea strange cureaua, pe unde si cum poate. Vad ca oameni apropiati, pe care cireasa ii considera prosperi, au probleme mari la business si incep sa faca tot felul de rabaturi la stil de viata. Si totusi, eu nu si nu.

Eu ii dau in continuare cu weekenduri plecare mereu undeva, concerte de la care nu ma indur sa lipsesc si vize catre destinatii prea indepartate pentru asa vreme de criza. Ce daca abia razbesc facturile lunare si alte cheltuieli de baza din viata unei cirese.

Fac matrapazlacuri, ma sucesc, ma dau de trei ori peste cap. Iau bani de colo si peticesc, pentru scurt timp dincolo. Muncesc mai mult, tai de ici, pun inca un pic colea. Si tot asa. Dar la ale mele placeri inca nu sunt pregatita psihic sa renunt.

E clar, cireasa e nesatioasa si nu accepta, inca, sa traiasca un trai de baza.
Sa speram ca va reusi ea, si altii asemenea, cu aspiratii si dorinte si doruri musai de satisfacut, sa ramana pe pozitii. Dar viitorul suna rau. Si asta ar trebui sa insemne ceva, chiar si pentru un fruct ca mine.

cireasa si adulatia

decembrie 30th, 2009

adulare

Da, cireasa stie ca este fenomenala. Si crede cu tarie ca cei mai multi dintre oamenii care o cunosc trebuie sa i se prosterneze, de bucurie ca au intalnit-o.

Probabil ca cei putini, care nu o fac, au fost bolnavi cand erau mici. Sau sunt pur si simplu persoane insensibile, care strica procentul celor ce au apucat calea dreapta. Sa ii dam deoparte si sa discutam despre restul.

Dar cand cineva vine la mine si imi declara privindu-ma in ochi ca sunt exceptionala, nu prea stiu cum sa fac. Adica sinele meu interior se bucura, dragutul. Dar nu stiu ce sa scot pe gura ca sa fie ok.

Mie imi vine cumva sa-i zic bravo. Ce alegere exceptionala ai facut. Sa ma placi asa de tare, adica. Esti pe calea cea buna. Keep up the good work. O sa ma straduiesc sa nu-ti insel asteptarile.

Bineinteles ca nu vorbesc teoretic, asa. Mi s-a intamplat de curand. A venit si mi-a zis cred ca esti exceptionala. Esti incredibil de misto. Nici nu-ti inchipui cat te plac si cat de mult mi-as dori sa fiu ca tine. Esti asa de dulce.

Wow. Ce m-am mai bucurat. Ochii mei s-au topit si s-au facut de miere nezaharisita. Dar tare incurcata am fost. Ce sa-i spun eu sa faca? Sa zic ca nu m-am asteptat la asa ceva? Nu se face, ca ar fi o minciuna. Sa zic ca e normal si ca si eu simt la fel despre mine? E prea de tot.

Tot ce am putut sa fac a fost sa zambesc destul de tamp, necaracteristic mie. Si sa zic ca este o veste buna si ca ma bucur teribil.

Nu am mintit. Chiar asa era. Dar m-am simtit teribil de nelalocul meu. Sa mi se cante o oda intr-un loc neasteptat, de catre o persoana noua, nu e usor. De indurat. Te simti minunat de bizar.

Apoi am intrebat totusi ce am facut sa merit asa o adulatie. In fond era o persoana care nu ma cunoaste aproape deloc. Mi s-a raspuns ca se vede dintr-o ochire ce soi bun sunt. Si ca nu te poti insela. Super, am adaugat.

Mai ramanea doar sa o sarut cu limba. Ca sa pecetluim discutia intr-un mod placut. Si restul serii am plutit pe un norisor de culoare roz somon. Asa sunt de usor de multumit.

Doamne, ce bine e sa te laude cineva. Chiar daca tu stii ca nu prea are inca motive, ca nu te stie destul. Doamne, ce bine e sa te laude cineva.

Multumesc, stii tu cine.

mancarea dulce mult aduce

decembrie 25th, 2009

porc

Pun pariu ca nu v-ati distrat ca mine. Nici nu aveati cum.

Am tinut post destula vreme, tot postul. Mi se sufla in ceafa ca nu trebuie sa te lauzi cu asta. De fapt e bine sa tii chiar secret. Ca atunci cand umbli cu postul pe post de palarie cu pene de strut pe cap, umilinta se duce pe apa Sambetei. Si degeaba te-ai mai chinuit. Esti la sub zero.

Ma rog, uite ca nu sunt capabila sa tac despre asta. Si iar dau cu mandria mea prea mare in populatie. Pentru ca trebuie sa va explic cumva ce am simtit cand am luat prima imbucatura de mancare de dulce.

Cum m-am dezmeticit si m-am prins ca e rost de bucate la liber, cum am trecut la fapte. Zero moderatie. Zero grija pentru organismul ce nu mai stia ce e carnita.

Prima gura, unt frecat cu usturoi, m-a gasit uimita. A, deci asta este gustul untului, cel drag. Sfinte Sisoe, frumoasa e viata.

Apoi am ingurgitat branza de capra. Abia am reusit sa ma tin in picioare de la suflul de explozie interna din pricina placerii. Jos palaria pentru capre. Faceti o branza de sta pisica-n coada. Niciodata nu v-am pretuit asa de mult ca azi. Va iubesc.

Uite si somonul. Apuca cireaso paine, manjeste-o cu unt, tranteste peste ele fleica roz-portocalie. Acum spune ce simti. Uimire, domnule, uimire.

Apoi ma dau cu totul lui, lui cornila. Si mana dreapta incepe de smintita si apuca sarmale, icre, salata de boeuf. Si inc-o data, la loc comanda.

Cu stanga duc la gura, in putinele dati cand nu am carne in dansa, paharul de visinata la gura. O sticla visinie venita din satul chechis, judetul salaj. Cu domnita, mama de a cherry, e venita. Si ung gatul insetat cu pahar dupa pahar.

Apoi intregesc orgia cu ceva costita afumata ce luceste aurie la lumina dupa-amiezii, cartofi rumeniti si o placinta dumnezeiasca si plesnind de carne.

A terminat cireasa postul e mai buna. Mult mai buna. Dar buna e, nevoie mare, si mancarea dulce si de dulce, cu care m-am recompensat pe mine, un cucernic enorias. Sa se dea cate un pogon de mancare, sa ajunga la toti.

E Craciun si asta trebuie insemnat cum se cuvine in calendar.

de ce roz?

iulie 16th, 2008

de ce nu?

stiu ca roz nu e o culoare trendy niciodata. de fapt cei mai cool fug de roz mancand nori. daca alegi roz esti ori cam taran, ori cam naiv. ori amandoua.

roz sunt camasile vanzatorilor de masini de la brandurile de fitze. cei cu manichiura impecabila si pantofi stralucitori si freza data cu gel din belsug.

roz sunt papucii cu toc si pufi ai unor femei. de care radem toti. roz sunt baile urate ale unora din concetatenii nostri. in care intram o singura data, din greseala. si apoi mintim ca am emigrat. si ne schimbam numarul de telefon.

dar tot roz, roz violent, sunt pasarile flamingo. si sunt asaaaaa de frumoase, incat ramai traznit. chiar daca le vezi in destul de blazata gradina zoo din bucuresti.

roz atzatzator este carnea de somon care se topeste in gura de cireasa. cand untul imbratiseaza painica prajita, somonul se grabeste sa se aseze la odihna peste ele. si-si pune ca decoratiuni si cateva capere. miam-miam.

tot carne roz, roz perlat, are si pepenele proaspat taiat. care musteste de zeama si nu asteapta decat sa ne infigem in cocoshu-i.

roz ca in tablourile kitsch e cerul in seminopti de vara. cand campul miroase a floare si a iarba si a pamant. si greierii isi freaca piciorusele mici dar ferme. ca sa anunte toata suflarea ca sunt gata pregatiti sa faca dragoste.

marea, draguta, e roz intunecat cand tocmai a rasarit soarele. si ne uitam toti fascinati in aceeasi directie.

roz lichid e sucul de grapefruit rosu stors acum. cel care miroase asa de aprig de bine in cat intoarce din drum postasul. da, postasul care s-ar fi dus mai degraba sa bea o ceasca de cafea jacobs la vecina. mos craciun pateste la fel.

roz proaspat e si pielea bebelushilor care au inceput sa cotrobaie prin lume. in cautare de culori tari si aventuri casnice. bomboanele fondante de la capsa, ce balamuc, sunt…roz.

roz pe fatza e hartia igienica in 3 straturi pe care o folosim multi dintre noi. si nu ne suparam pe ea dimineata, cand o vedem.

roz pudrat, cu insertii de matase, sunt florile de mar care curg prin livezi in aprilie. si prunii tot culoarea asta au ales-o. or fi gresit?

roz-roz, fara doar si poate, este si inima simtitoare de cireasa.

pe bune va zic. se poarta roz. for a change.