cireasa balineza

mai 23rd, 2011

Cireasa se cere in Asia din nou. In acest sens a facut dumneaei o cerere universului intreg. A racait la usi semideschise si uite ca i-a fost aprobata.

Mai sunt 3 saptamani mari si late pana cand ma preling pe o plaja balineza. Da, era una dintre destinatiile de pe rezolutie. M-am facut luntre si punte si am prins un loc in paradisul asta nefiscal. De unde la inceput nu voia nimeni sa vina cu mine, acum am doi maiastri tovarasi de calatorie.

Despre aventura asta nu stiu mare lucru. Doar ca primul loc in care voi sta este Ubud. Un orasel printre orezariile cele mai de seama din bali. Si ca ale mele gazde indoneziene zambesc si tin mereu un platou cu fructe exotice in intampinarea celor care le calca pragul.

A, mai e ceva. Vecinul nostru de orezarii este un domn cu dreaduri care face yoga si este canadian. El o sa ne arate putin cu ce se mananca insula asta fabuloasa. Macar la inceput, cand vom lesina probabil de uimire si vom cadea intre plantele exotice si un vulcan.

Caci da, cu asta urmeaza sa ne indeletnicim cat ai pocni din peste sau ai clipi din degete. Avem la dispozitie un vulcan numai bun de cocotat pe el, chiar daca asta dureaza ore in sir. Si apoi un palc de insule ca niste alunite. Toate pazite de bancuri de pestisori pe care ii vom studia profesionist, bucata cu bucata.

O sa luam la bani marunti vegetatia luxoasa. Banuiesc eu ca vom gasi acolo flori cat capul de om, flori care miros ca niste cisterne cu parfum. Mancarea cica este pentru zeite. Orezuri si sosuri si legume perpelite in suc propriu dar si la figurat. Nici ca o sa ma mai dau jos din castronul cu banane prajite.

Cireasa balineza mai are trei saptamani de visat pe uscat. Apoi visele devin realitate si paradisul chiar culcusul ciresei pe termen scurt. Mor de pofta si pofta moare dupa mine. Bali, pregateste-te, ca vin. Si pune ceva pe tine, ca nu sunt singura.

isterie culinara de pe vremuri

mai 20th, 2011

Scovergi cu sare si gogosi cu magiun scoase acum din tigaie. Cartofi vechi prajiti pai, cu maioneza si ketch-up. Cartofi noi prajiti felii rotunde, cu branza telemea de oaie rasa deasupra.

Papanasi cu smantana, dobrogeni dar si papanasi de branza, ardeleni si moldoveni. Ciocanele la ceaun, pulpe la ceaun, ficatei in tigaie cu paine peste care ai presarat sosul dement de prajeala. Oua ochiuri cu bacon inca fierbinti.

Paine cu unt pur si simplu. Paine cu unt si cu branza. Paine cu unt si cu branza si castravete. Crenvusti cu mustar, pate de ficat de gasca. Omleta cu orice sau simpla de tot. Mamaliga cu lapte cald si sare.

Ciorba de fasole, supa cu galuste galbena. Ciorba de rosii fara orez dar cu putine paste subtiri si patrunjel. Paste cu carne tocata sau paste cu branza in cratita, la cuptor.

Ghiveci de legume cu toate legumele lumii. Mancarica de vinete cu usturoi, mancarica de gutui. Plachie de peste. Stufat de miel fara pic de miel in el. Oua umplute impotriva vointei lor. Salata de vinete si ardei copti.

Ciulama de pipote si inimi cu mamaliguta calda alaturi. Ostropel de pui cu usturoi, mancare de castraveti. Carnat prajit cu piure. Mancare de limba cu masline si lamai gatite prin ea. Mancare de bame proaspete. Mancare de mazare noua cu marar si friganele alaturi si salata verde frageda.

Ciocolata de casa, din orice casa. Ciocolata umpluta cu niste capsuni. Tort de ciocolata moale si negru. Apfel strudel mit vanillen sosse. Lapte de pasare din orice pasare. Crema de zahar ars, galusti cu prune, prajitura cu visine.

Si eu in casa cu toate astea, mancand pana pleznesc si ma imprastii in lume.

catre dragos, posesorul de bmw

mai 3rd, 2011


Intai un mic preludiu. Era un balamuc ceva de speriat. Era 2 dimineata. Eram in vama. Bausem ceva dar nu destul. Ma gandesc ca si el bause, cine stie cat.

Si totusi in marea aia de oameni adunati ciorchini pe mese, ma opreste. El, dragos, posesorul de bmw. Imi zice tu ai un blog. Eu zic dar tu de unde stii si cine esti. Sunt dragos si am un bmw, a venit prompt raspunsul. Am chicotit. A ranjit.

Citise, e clar, postul meu in care ii ironizam cand fin cand grobian pe proprietarii acestei masini frumoase si nervoase din fire. Si totusi dragos nu-mi poarta pica si tot mai vine in livada. Nu are fata de cireasa niciun resentiment. M-as fi prins daca era altfel.

Si acum catre dragos, posesorul de bmw.

M-a distrat explicatia si de fapt scuza pe care ai gasit-o confratilor tai de brand care conduc ca la balamuc. Ca adica masina e prea sportiva ca sa ramai civilizat. Si ca, odata ce i te sui in carca, nu mai poti sa te comporti ca un om normal si urlii ca lupii prin paduri.

Insa Dragos, tu pari foarte manierat si ma mir sa te schimbi complet in trafic. Ma gandesc ca nu tu mi-ai taiat fata, mi-ai facut semne obscene, mi-ai detestat doar pentru ca exist si am prioritate. Sper din inima ca nu tu ai depasit toata coloana si apoi te-ai indesat in ceafa celor care stau civilizati la coada.

Cred ca nu i-ai obligat pe cei cu masini mai nespectaculoase sa te lase in fata lor. Imi place sa imi inchipui ca tu nu mergi pe contrasens pe stradute mici, si cand dai nas in nas cu o masina in legitimitate pe sensul ei, nu iti sare borsul pe nas de nervi.

Ma gandesc ca, oricat de sportiva se dovedeste a fi masina, tu reusesti sa ramai in banca ta. Si din cate am vazut, banuiesc ca nu iti plac nici pitipoancele cu silicoane si par lung si blond intins cu placa si cercei prea mari si buze prea groase si vant de baragan in privire.

Dragos, desi ai bmw, tu pari mai altfel. Si ma bucur ca am schimbat cateva vorbe cu tine.

tara mea merge pe contrasens

noiembrie 15th, 2010

Ati observat probabil ca unii soferi au “baut apa la caine”. Asta inseamna in limbaj vulgar si agramat ca se comporta in trafic precum niste personaje care nu mai sunt in firea lor. Ci lovite de o boala grava, degenerativa.

A inceput sa mi se intample tare des scenariul asta.

Sa merg linistita pe banda mea, vazandu-mi de treaba mea. Si sa vina din fata, pe contrasens, o masina mare si cu ceva mai multi cai decat normalul. O masina ba neagra si condusa de baieti sau barbati din categoria noii imbogatiti. Cu ochelarii pe frunte si cefe late si frunti putintele. Ba o masina alba ca lesia si condusa de femeia partenera a omului expus mai sus. Ambii prinsi in insectarul almanahului de mitocanie urbana.

Si personajele astea demente si abjecte nu se rusineaza ca ne-am intalnit in asa situatie jenanta. Adica ei pe contrasens, comportandu-se ca niste huni si eu trebuind sa ma matur singura din calea lor si sa ma pun la adapost de urgie. Ma pun rau in incurcatura. Imi arata cu ostentatie nervii lor imensi, cauzati de faptul ca exist. Le vine sa verse de neplacerea ca mi s-a dat si astazi drumul pe strada, lasa ca dau ei niste telefoane si poate se rezolva.

M-ar calca in picioare. Nu suporta faptul ca au dat peste un gandac-cireasa. O conducatoare de masina mica care merge corect. Cine are masina mica si e corect e cel mai papagal. Cireasa nu intelege mecanismul care face situatia asta posibila.

Lucrurile astea nu se intamplau pana de curand. Poate un an, poate doi. Dar acum haiducia de prost gust este o stea de purtat pe fruntea putintica. Marlanii cu bani multi si masini pe masura sunt ofuscati de faptul ca alti oameni, gandaci suparatori, le stau in cale. Nu conteaza ca ei sunt pe contrasens si cu atat mai putin conteaza ca eu sunt pe sensul bun.

Nervii lor au o directie punctuala. Si anume de ce le-am iesit in cale cand ei urmau sa-i dea gaz si, cu viteza fantastica, sa o ia inaintea tuturor oamenilor normali.  Ei vor sa dispar. Am crezut intai ca imi masor fortele cu un caz izolat. Dar soferii gaunosi se inmultesc ca niste buruieni urate si rele. Si din trafic au inceput sa se infiltreze in alte domenii.

Ii gasesti la doctor, la supermarket, la restaurant si in centrul vechi. Ei sunt mereu pe contrasens si sunt suparati ca eu si altii existam si le incetinim goana spre nimic. Si apoi mi-am dat seama ca vorbim de un brand de tara. Tara mea a invatat de curand sa mearga cu viteza pe contrasens. Sa plece de acasa in fiecare dimineata, incruntata si cu nastursii inchisi gresit.

Apoi incepe sa traga sfori putrede, sa calce peste cadavre inca putin caldute, sa se grabeasca spre nimic. Daca te uiti la ea, are ochi de nebun. Daca incerci sa steai putin de vorba, te injura. Daca zambesti, te plezneste peste gura. Din fanta de sub nas ii ies stropi. Se grabeste mereu, tara mea, desi nu o asteapta nimeni, nicaieri.

Merge pe contrasens, tara mea. Si e furioasa daca ma vede ca incerc sa mentin un strop de normalitate. Oamenii mai putin avuti si cu masini mai mici se impart in doua categorii. Unii sunt cei ramasi cu gura cascata, ca si mine, care spera din inima ca o sa ne facem bine. Si altii, cei multi, care se uita cu saliva in coltul gurii la noii imbogatiti si spera sa ajunga ca si ei.

Mos Craciun, de s-ar putea, te rog frumos, am un gand pentru tine anul asta. Fa-ne cum eram inainte.

minunata filipineza si efectele ei

decembrie 3rd, 2009

floare

Preludiu. Stie toata lumea ca si cat imi plac barbatii. Poate cu deasupra de masura. Rog sa nu fiu banuita de contrariul, nici pentru o clipita.

Si totusi.

In trenul inghetat ce imi producea pe banda turturi la nas, tren ce gonea de la Shanghai catre Hong Kong, am vazut ceva extraordinar de minunat.

O filipineza venita probabil din tara in care a esuat Gulliver mai demult. Cireasa e pitica. Dar ei bine, filipineza asta era mult mai mititica. Daca statea perfect dreapta, imi ajungea fix cu capul intre sani, imi inchipui. Just a thought.

Uite-o cat e de frumoasa. Un ghem de carne brun-aurie cu ochi sclipiciosi. Zambet dulceag de sirena care promite sa-ti faca numai belele. Si un par ca al lui Alba-ca-zapada, numai ca mult mai bogat si mai stralucitor.

Nu era sobolanul cu par scurt care se spalase cu folten si devenise paros. Ci cea mai paroasa faptura, sa zicem un porcusor de Guineea, se spalase cu el stie ce si rezultase volbura asta de podoaba capilara.

Cum am vazut-o, m-am gandit. Cum se poate asa ceva? Filipineza, am uitat numele pentru ca de emotie urechile mi s-au inchis ermetic cand l-a rostit, nu stia sa se incrunte. Zambea in continuu in modul ala coplesitor. Ma simteam ca Mowgli fascinat de Kaa.

Probabil ca simpatia a fost instanta si chimia declansata de ambele parti. Adica s-a iscat o simpatie romano-filipineza, pe taram chinezesc. Filipineza zambea doar la mine si fara nicio intrerupere.

Cred ca si in timpul celor 17 dati cand a fost la baie, ea tot zambea in directia mea. Prin peretii diverselor compartimente intesate cu chinezi. Desi eram cu doi barbati draguti. Care erau precum fluturii in jurul lampii, unde ea era lampa. Dar lampa, lampa asta exotica avea treaba doar cu mine.

Ni se scurgeau ochii una dupa alta. M-am gandit sa-i zic ca e o tampenie sa ramana 3 zile in Hong Kong. De ce sa faca asta, cand poate veni cu noi la Yang Shuo. Oare a auzit ea ce bine e acolo? Oare nu vrea ea sa vada? Oare vrea sa-i fiu ghid? Oare?

Calatoria asta tulburatoare emotional a durat 22 de ore lungi. Am fugit de zambetul insinuant pentru a nu face/spune chestii nepotrivite. M-am refugiat in micul meu cavou inghetat. Adica patul cel mai de sus al trenului.

Si mi-am consumat acolo visele cu palmieri, filipine, caldura toropitoare, lene, erotism si alte lucruri strans legate de toate astea. Care dau o febra a carnii si a mintii greu de stapanit.

M-am si gandit cum o sa anunt eu acasa. Stiti, dragi rude si prieteni. Stop. Eu intalnit o filipineza cat o gamalie. Stop. Zambeste mereu. Stop. Nici voi nu i-ati rezista. Stop. Nu mai pot sa vin. Stop.

Dar m-am luptat si am castigat. Razboiul, nu batalia.

Pentru ca efectele filipinezei sunt traduse din zicala ce nu ma omoara, ma intareste. Daca am izbutit sa nu-i propun sa fugim in lume luand un alt tren in orice directie, inseamna ca da. Orientarea mea sexuala e de fier.

Ghem de carne aurie, du-te si zapaceste pe alta. Eu sunt cireasa neclintita. Care apreciaza un barbat cand il vede. Amin.