Cer-Apa-Nisip Cocktail
Bici cu flori pe ea
Bujori in obrajori
Genunchi fericiti
Maci stralucind
Viitoare socata
Straini in noapte
Tort uman cu lumanare
Soare plecand
Tandem cu dungi
Picioare multumite
emotia regasirii cu ea, cu bucovina
mai 23rd, 2011
M-am intors la ea, cu emotie destula. Acolo era, insorita, primitoare, vesela. Cu bujori in obrajorii ei bombati, plini de paduri in degrade.
Am pieptanat cu ochii mei vrajiti dealurile ei bine innadite cu margarete, albastrele. M-am facut una cu iarba deasa, sanatoasa. Am umblat ca o cireasa taranca desculta prin iarba si am masurat pamantul pana mi s-au crapat calcaiele.
M-am uitat la stelele ca cele mai mici si misterioase felinare. Am cantat in timpul asta sau, daca nu stiam cuvintele, am ascultat ce cantau altii. Am sorbit dintr-u pahar cu sprit rece, pe arsita primordiala.
M-am trezit dimineata cu greieri instruiti sa cante cele mai mieroase cantece. In Bucovina ei nu canta doar seara, cum se lenevesc in alte parti de lume, mai putin exigente.
I-am dat de mancare lui Puiu, un cal frumos roscat. M-am induiosat ca nu mai era de o vreme armasat si prin urmare nu o putea iubi pe Stela cum se cade. Si am mangaiat-o a consolare pe aceasta iubita a lui cu nabadai.
Am mangaiat un miel in varsta frageda de doua saptamani. I-am soptit vorbe de amor viticai Crina, in etate de doua zile care vedea viata cu ochi mari, de vaca indragostita. Am mirosit cu forta un pui galben, cel mai marunt de prin partile astea, scos de sub o closca.
M-am spurcat crestineste cu bucate facute cu drag. Sarmale cu urda, sarmale in foi de viata, sarmale cu carne. Am sorbt cu zgomot din supa de gaina cu taitei de casa. M-am tratarisit cu tort de capsuni cu iaurt pentru printese. Am fraternizat cu pastravul prins cu mana mea. L-am asortat cu mamaliga taiata cu ata si mujdei de usturoi verde.
Am tras aer in piept in curtea manastirii Voronet si mi-am descretit creierii ascultand clopotele pe inserat. M-am bucurat de cea mai buna viata, timp de doua zile pretioase, cu prieteni dragi. A fost minune revederea cu ea, cu Bucovina.
Draga mea, abia astept sa ma intorc.
vreau sa sed pe domnul Racovita
iunie 7th, 2010
Da, dupa adanca chibzuinta, m-am hotarat. Vreau sa sed pe domnul Racovita. Emil Racovita.
Clujul m-a avut inca o data. Asa face mereu. Cum ajung acolo, cum fac febra de pofta de a deveni din salajeanca veritabila clujeanca respectabila. A cherry stie. Ma inflamez, incep sad au marunt din buze si maini.
Explic aranjamente, socotesc chirii, aleg oamenii pe care sa-i constrang sa vina cu mine in periplul ardelean. Asa si acum. Debarc in Cluj si ma apuca febra ardealului. Nu, ca eu vreau sa ma mut aici. Cu deosebirea ca de aceasta data mi-am gasit si strada pe care vreau sa am resedinta. Primarule, ma ajuti?
A vazut cireasa multe strazi clujene in peregrinarile ei repetate cu indaratnicie in acest oras. Ii place si pe Horea, se bucura pe langa gradina botanica, dar si-a gasit lacasul cel intru toate multumitor. Strada Emil Racovita este locul unde m-as muta cu placere, de mi-ar plati cineva o renta viagera sau altceva similar.
In primul rand, strada Racovita duce catre un deal cu nume frumos: Belvedere. Si asta mi se pare foarte important. Orasul meu actual nu ofera astfel de foloase. E placut sa urci si sa cobori. Simte cireasa ca traieste.
Pe strada asta sunt numai case de bogatani fosti sau actuali. Oameni cu sensibilitati si valori speciale, se vede de la o posta. Au grija de garduri si flori si acoperisuri. Iar cei care nu mai pot face asta si se multumesc cu o casa mai darapanata dar cu iasomie la poarta, se vede ca sunt si ei subtiri.
Fiecare casa este diferita, cu o curte cotropita de verdeata si buchete de flori neculese. Fiecare casa este diferita dar in deplina armonie cu vecina ei. Pe strada Emil Racovita nu prea sunt stabilimente kitschoase si cred ca si locatarii sunt ok.
Am spionat cu atentie si deci am zarit cativa dintre ei. Au biciclete, au furtun in curte si clopotei pentru vant. Nicaieri nu se aude vreo manea. Locatarii sunt subtili, demni de casele lor si pare ca traiesc cu decenta. In plus, un etaj mai jos au Somesul si restaurantul Marti. Unde e mereu salata cu avocado.
Ce ne mai potrivim, eu si Racovita. Aici miroase, in fiecare dimineata, a camp. Parca nici nu te alfi intr-o inima de ardeal in care sunt tramvaie, trolee si fabrici si uzine. Strada pulseaza mereu de prospetime. Si cireasa, cand este de fata, pulseaza odata cu ea.
Are si avantajul incontestabil ca se afla tare in centru. Asa de aproape de orice, incat poti sa te sui pe bicicleta si sa faci fitness intensiv pe micul deal. Oare ce e aia renta viagera. Are legatura cu voiajul, cumva? Si cum o poate cireasa obtine.
Pe Emil Racovita nu e niciodata praf. Doar multi copaci si liniste si pace. Cireasa pofteste negresit o oferta buna din partea primariei. Si promite sa deina mascota orasului sau sa incheie un alt aranjament comercial convenabil, in caz ca i de indeplineste cererea.
Deci, domnule primar, cum sa fac. Sa folosesc modelul faceti dumneavoastra o cerere sau pot sa-mi fac bagajul si sa vin direct. Astept un semn, doar un semn. Racovita nu mai poate fara mine. Si si eu ard de dragul lui si doresc sa sed pe el, negresit.
