cireasa la 14 ani (pardon, 13)

iulie 26th, 2011

Daca ar fi fost cuminte, cireasa ar fi sarbatorit ieri 14 ani de casnicie.

Domnul cu care as fi putut repurta asemenea victorie este, cine altul, inginerul fara inima. Un barbat aprig si ca bradul. Un mascul pe care multa lume s-a straduit sa il aduca in fata altarului. Unele dintre noi au izbutit, altele nu. Oricum, procentul de reusita poate motiva intreaga suflare femeiasca sa dea cu banul.

Despre inginerul fara inima mai puteti citi aici si aici.

Deci sunt 7 ani de la cel mai asteptat divort. Cifra asta m-a buimacit. Inseamna ca au trecut si fix 7 ani de la partaj.

Am renuntat atunci la lampi cu lumina melancolica, oale in care nu gateam mare lucru, perne pe care dormeam cu ghimpi, valize pline pana la refuz cu vise desarte, scaune pe care stateam incomod si, mai ales, un televizor.

Am renuntat deci la un televizor la care nu ma prea uitam si pe care speram in secret, de vreo 7-8 ori pe zi, chiar si in timp ce ma demachiam sau luam masa la birou, sa il sparg cu un topor bine ascutit si din ce ramane, speram eu pe atunci ca o rama intacta, sa ii fac inginerului fara inima un guler de tip Maria Stuart. Apoi visam sa mergem asa in vizita la socri.

Am pierdut atunci si cam o duzina de prieteni care imi placeau. Toti adusi zestre de inginerul fara inima, care i-a facut ghemotic si i-a pus inapoi in buzunarul de la piept. Nu prea am avut ce replica.

Daca stateam in banca mea, as fi putut sa traiesc fara griji in continuare. As fi lucrat in corporatie pentru beneficii din ce in ce mai gogonate. Mmmmm. As fi plans duminica, nici eu nu stiu de ce. Brrrr. As fi strans un numar impresionat de chilori si sutiene de culoare gri, de la firme scumpe, probabil de 7-8 ori mai mare decat cel agonisit in doar 7 ani. As fi.

Sunt 7 ani de cand mi-a venit gandul al bun. 7 ani de cand mi-am dat mana libera la viata buna. 7 ani de dezmat cultural, turistic, social. 7 ani de planuri grandioase, bine puse in practica. 7 ani de haiducii, vitejii si razmerite personale implementate cu folos.

Anul viitor se vor implini 15 ani de eventuala casatorie fericita. Si pentru ca este o cifra rotunda, ma gandesc sa dau o petrecere pe cinste. Unde sa chem toata suflarea care o cunoaste pe cireasa asa cum e ea acum, cand a crescut mare. Vesela, libera, calatoare, harnica, entuziasta, bronzata si intesata de oameni misto.

Asa arata cireasa la 14 (pardon, 13, m-am emotionat si am calculat tare gresit) de cand a spus emotionata da. Si nu crede ca putea sa primeasca un cadou mai maret.

emotia regasirii cu ea, cu bucovina

mai 23rd, 2011


M-am intors la ea, cu emotie destula. Acolo era, insorita, primitoare, vesela. Cu bujori in obrajorii ei bombati, plini de paduri in degrade.

Am pieptanat cu ochii mei vrajiti dealurile ei bine innadite cu margarete, albastrele. M-am facut una cu iarba deasa, sanatoasa. Am umblat ca o cireasa taranca desculta prin iarba si am masurat pamantul pana mi s-au crapat calcaiele.

M-am uitat la stelele ca cele mai mici si misterioase felinare. Am cantat in timpul asta sau, daca nu stiam cuvintele, am ascultat ce cantau altii. Am sorbit dintr-u pahar cu sprit rece, pe arsita primordiala.

M-am trezit dimineata cu greieri instruiti sa cante cele mai mieroase cantece. In Bucovina ei nu canta doar seara, cum se lenevesc in alte parti de lume, mai putin exigente.

I-am dat de mancare lui Puiu, un cal frumos roscat. M-am induiosat ca nu mai era de o vreme armasat si prin urmare nu o putea iubi pe Stela cum se cade. Si am mangaiat-o a consolare pe aceasta iubita a lui cu nabadai.

Am mangaiat un miel in varsta frageda de doua saptamani. I-am soptit vorbe de amor viticai Crina, in etate de doua zile care vedea viata cu ochi mari, de vaca indragostita. Am mirosit cu forta un pui galben, cel mai marunt de prin partile astea, scos de sub o closca.

M-am spurcat crestineste cu bucate facute cu drag. Sarmale cu urda, sarmale in foi de viata, sarmale cu carne. Am sorbt cu zgomot din supa de gaina cu taitei de casa. M-am tratarisit cu tort de capsuni cu iaurt pentru printese. Am fraternizat cu pastravul prins cu mana mea. L-am asortat cu mamaliga taiata cu ata si mujdei de usturoi verde.

Am tras aer in piept in curtea manastirii Voronet si mi-am descretit creierii ascultand clopotele pe inserat. M-am bucurat de cea mai buna viata, timp de doua zile pretioase, cu prieteni dragi. A fost minune revederea cu ea, cu Bucovina.

Draga mea, abia astept sa ma intorc.

barbatii si muschiul croitorului

martie 15th, 2010

Despre barbati, numai de bine. Si nici vorba sa fie toti la fel, niste guitz, cum zic unele femei cam malitioase si fara dragoste de aproape. Slava Domnului ca exista barbati si le plac fructele.

Cireasa are mare respect pentru specia adversa si o observa cu netarmurita incantare. Cum nimereste langa un barbat, cum il trage la dansa sub lupa si il studiaza plina de inima buna. Vrea ea sa-i patrunda barbatului diversele taine specifice. Si sa le puna intr-un clasor impreuna cu alte fapte notabile ce ar apropia, intr-o lume din ce in ce mai buna, barbatul de femeie.

Dar tot ea crede ca e delicios si caraghios in acelasi timp cum seamana barbatii la lucruri mici. Cum ar fi, bunaoara, cantatul la muschiul croitorului. Un muschi asezat la om si mai ales barbat in zona coapsei interne, in proximitatea dar totusi la o departare decenta de sexul lui.

Ce cred eu. Ca in fiecare barbat se naste, creste si respira un rocker. Unul mai mic sau mai mare, mai rebel-si-deci-inclinat-catre-punk sau mai degraba trist-si-deci-pus-pe-balade-duioase. Dar se da cate unul barbatului in mod sigur. Motiv pentru care, atunci cand in aer se aude ceva rockareala, barbatul cedeaza.

Uita ca e programator nepasator sau vanzator de servicii de telefonie mobila imbarligator. Uita ca la job face rapoarte gasind placere in cifre sau vindeca oameni nesimtitor la sange. Sau repara cuptoare cu microunde mester pricep sau e inspector de resurse umane fara emotie pentru oameni.

Barbatul lasa sacose sau orice avea in mana. Se uita duios la mana sa dreapta. Si apoi strange aratatorul dimpreuna cu degetul mare si cel mijlociu. Uite cum avem deja pozitia potrivita pentru cantat la chitara. Mana stanga umbla la griful iluzoriu, unde maiestria atinge piscuri nebanuite.

Pe cele trei degete astfel imprietenite, barbatul le duce la muschiul croitorului. Adica zona unde s-ar sprijini adevarata chitara a unui rocker adevarat. Si dai, si lupta. Barbatul nerocker canta la ea indracit si face si o mimica speciala situatiei.

Soloul apasat pe muschiul croitorului este de o virtuozitate sora cu dorinta intrinseca a artistului ad-hoc. In fata lui are o mare de public pe care deja l-a sedus. Toti ii scandeaza numele. Si il roaga sa-i mai zica odata din osul ala al croitorului. Ca prea ii iese bine.

Niciun barbat cu cat de mic spirit rockersc in el nu scapa tentatiei. Si la toti le iese incredibil de bine mima asta pe muschiul croitorului. Si cireasa exulta cand vede treaba asta si isi rade in pumni. Si zambeste cu placere catre barbat, acest mamifer asa de asemanator si totusi extrem de diferit de dumneai.

jos comitetul de perversi climatici

iulie 9th, 2009

seasons Of Life Large copy

Da, am plesnit-o. Suntem fericitii castigatori ai climei temperat-continentale.

De cand era cireasa mica i se tot spunea asta la scoala din livada. Profesorii fara mama, fara tata ziceau ca ce bine de ea. Este printre putinii locuitori de pe planeta care au fost daruiti cu acest cadou nepretuit: 4 anotimpuri. Repet: 4 anotimpuri.

Ma gandesc ca asta este o campanie de PR implementata in secret de Ministerul Invatamantului. El a desemnat pentru proiect o celula de criza formata din nu spun nume, persoane importante.

Comitetul de perversi climatici isi predau stafeta din tata-n fiu. Ei au grija sa se inmulteasca neaparat, prin orice mijloace. Este esential sa poata tine secretul si sa spuna minciuni mai departe generatiilor de pici, viitor adulti manipulati cu manipula.

Sediul lor nu este nici macar in minister. Ci intr-o padure virgina din nordul capitalei, au o scorbura uriasa cu internet. Peste costume poarta hainute de frunze. Fiecare are in cap o palarie cu un jder prin intr-o pozitie dimanica.

Bineinteles, toate astea sunt pentru camuflaj. La pranz li se aduce in caserole mancare de la food court, de catre un angajat legat la ochi si cu vata in urechi. Vagauna este inconjurata de gropi, praf, santuri si betoane. Locuitorii stiu ca este, sanchi, ceva in constructie.

Scopul are probabil de-a face cu strategia managementului de tara pe termen lung. Si vizeaza obisnuirea locuitorilor Romaniei cu ororile climatice la care sunt supusi pe parcursul intregii vieti.

Programul se cheama Ce nu poti schimba, accepta. Si fa-i si pe altii sa accepte. E spre binele lor. In proiect sunt cooptati, contra unor sume uriase, si anumiti parinti. Ei sunt racolati dintre adultii fara scrupule, care sunt deja blazati.

Niciun copil mic nu trebuie sa iasa din scoala fara parerea ca a apucat pe Dumnezeu de un picior. El trebuie invatat sa se bucure cand ploua si natura da ochii peste cap si ii moare in brate. Pentru ca, nu-i asa, ploaia inseamna bogatie.

Tot el, scolarul, trebuie convins prin metode neortodoxe, daca trebuie, sa exulte cand vede fulgi albi cazand din cer. Pentru un fruct matur, ca cireasa, asta inseamna ca totul s-a sfarsit. Scolarul insa, posedat de un optimism indus cu grija, crede ca abia a inceput.

Copiii mioritici trebuie sa creada ca alte natii sunt varza cu carne. Si ca mai toti oamenii de pe planeta plang incetisor noaptea in perna jinduind la ale noastre 4 anotimpuri. Ce mila mi-a mai fost de ei cand eram cireasa necoapta.

Dar mila mi-a trecut, pentru ca stiti cum e omul, nemernic. Asa si fructul. Asa ca mi-am permis sa ma bucur mult de treaba asta. Si sunt jenata sa recunosc faptul ca bucuria nu mi-a trecut pana de curand.

Acum am inteles in sfarsit conspiratia comitetului de perversi climatici. M-am trezit deodata ca eu urasc cu patima 2 din cele 4 anotimpuri. Si ca m-as muta cu catel si purcel la nefericitii aia care au doar 2. Unde as cere azil climatic.

Vreau acum sa demasc intreaga mascarada si voi merge pana in panzele albe, daca e nevoie. Si cred cu tarie ca e nevoie. Bineinteles, am nevoie si de voi. Chiar vreti ca ai vostri copii sa creasca in minciuna, crezand ca 4 anotimpuri e “the shit”? Nu cred.

Mai am o zi pana plec la niste unii cu o clima indoielnica. Asiaticii astia, niste nefericiti. Dar daca va place ideea ciresei si vreti sa o ajutati in darea pe fata a adevarului, nu ezitati. Hai sa ne organizam si cand ma intorc, incepem lupta.

Comitetul pentru scoaterea adevarului la iveala in ceea ce priveste neplacerea de a avea 4 anotimpuri saluta comitetul de perversi climatici. Noi nu o sa ne ascundem ca voi, n-avem nevoie. Noi vom invinge in vazul lumii. Deci?