blugii si iubirile

aprilie 17th, 2012

Cireasa daruieste obiecte din casa cu mare usurinta.

Aproape ca este implicata zilnic intr-un campionat de spune-mi ce daruiesti ca sa-ti spun cine esti. Obiecte nemanuite de multa vreme, scaune pe care nu a mai avut onoarea sa-si cazeze, fie si 5 minute, al ei sezut. Haine nepurtate si deci triste si cate si mai cate.

Saptamanal se aliniaza langa usa obiecte ce urmeaza sa plece in calatoria spre o lume mai buna., Cu stapani mai iubitori si mai bucurosi de ele decat s-a dovedit a fi superficial implicata emotional de cireasa. Cu blugii insa, cu blugii este alta poveste.

Cand dau peste o pereche care stie sa-mi iubeasca asa cum trebuie soldurile si talia, o port pana o dezmembrez. Frecarea maxima e, cum altfel, intre picioare. Intai cedeaza psihic si se cresteaza un pic. Apoi ruptura se tot casca la mine si la lume. Incetez sa ii mai imbrac doar cand sunt pe jumatate goala. Si nici atunci nu-mi convine si ma imbufnez la ei.

Chestia e ca nu pot sa-i arunc. Blugii astia poarta prea multe urme ale iubirilor trecute. Au buzunarele pline de nisip si vise. Ele nu se vad cu ochiul liber dar se simt la pipait, daca insisti. Stiva mea de blugi vechi au urme de mangaieri. Din fiecare dintre blugii astia, daca ii scuturi, o sa cada melodii frumoase si pahare pline.

Blugii mei vechi spun povesti. Chiar daca ei si-au trait traiul si si-au mancat malaiul alaturi de mine, simt ca nu pot fi ticaloasa. Ii mai tin acolo si apoi vad eu. Poate deschid un muzeu cu ei prinsi sub panouri frumoase de sticla si cuvintele explicite despre implicatia pe care au avut-o, la vremea lor.

O pereche de blugi tine doi-trei ani, daca ai noroc. Pfii, cate stie fiecare dintre ei.

vama ciresei

iunie 16th, 2011

Cer-Apa-Nisip Cocktail

Bici cu flori pe ea

Bujori in obrajori

Genunchi fericiti

Maci stralucind

Viitoare socata

Straini in noapte

Tort uman cu lumanare

Soare plecand

Tandem cu dungi

Picioare multumite

cireasa marina

aprilie 11th, 2011

Daca va uitati in josul blogului meu, jos-jos de tot, o sa descoperiti o baltoaca mica. Asta se intampla pentru ca cireasa este o fiinta profund marina.

E asa de marina cireasa incat a facut rezervari pentru 1 Mai la mare acum vreo doua luni. Ca sa fie sigura ca nimeni altcineva nu o sa cotropeasca precum un corp strain camera din turn. Odata rezolvate micile detalii administrative, sa ne odihnim putintel.

Pentru acest special eveniment vin se insotesc cu cireasa oaspeti veniti tocmai de la viena. Mare pacat ca nu au putut veni si americanul de la sofia si madrilezul din tara capsunilor. Ce mai distractie o punem la cale.

De pe acum miroase cireasa aerul curat si plin de vant de mai. Mmmmm, mai e putin si ma dau lui. Simte ea chemarea senzuala a vodcii imblanzite cu ceva suc de portocale. Tropaie la ideea de a o revedea pe fetita, cel mai paros caine mic. Si vrea sa treaca buricele degetelor peste nisipul curat si nou.

Vreau sa gasesc ciorbele de peste aliniate ca la un semn si cu patrunjel proaspat presarat ca un praf de minune deasupra. Cineva sa aiba grija ca saramura mea de chefal sa fie proaspata si servita cu mamaliguta din belsug si sos uite. Ingrasati scoicile, parguiti dudele, puneti de cafele cu lapte, macar o duzina.

Umpleti oameni buni campurile cu maci. Pastrati loc de parcare acolo unde stiti ca-mi place sa ma opresc, pe straduta, suita pe iarba. Incalziti camera cu o aeroterma incat sa nu se zgribuleasca pielita subtire de cireasa. Stabilimentul turcesc sa pregateasca shuberek, limonada si iaurt gras, cafele la nisip si alte cofeturi. Venim.

Rabdarea mea a atins cote de avarie. Cireasa marina cere reunirea cu taramurile mult iubite. Sa se alinieze toti pestisorii, sa cante magarii, sa rasune muzica potrivita. Se deschide sezonul de cireseala la malul marii. Ascultati zvonul de petrecere.

top 9 lucruri mici dar enervante

decembrie 10th, 2009

nebun

Cireasa e apriga femeie. O gasesti, pe unde sta ea sa maie, mai mult vesela si neinfranta de ale vietii probleme.

Dar dumneaei are si momente cand e nevricoasa. Si nu vorbim de mari drame sau psihoze. Ci de mici porcarii cotidiene pe care le detesta.

Aici a pus 10 dintre ele. Cele mai mici si cele mai enervante. Care cand i se intampla, ii vine sa dea cu caciula de pamant. Si sa plece in lumea larga, sa se faca haiduca.

1. De scos poze din aparat si pus pe laptop.

As face mai orice prin casa, as sterge cu sarg chiar si praful. Numai ca nimeni nu imi ofera vreodata posibilitatea asta. Sa fac acest schimb. Asa ca prietenii mei trebuie sa ma traga de haine si sa milogeasca ca sa obtina vreun instantaneu.

Tarziu de tot, cand nu mai e niciun pic de loc, ma decid sa decarc sutele de poze. Si le azvarl prin vreun colt de laptop in care umblu tiptil si cu sila.

2. De deschis cutia postala.

La fiecare cateva luni, cutia mea postala incepe sa vomite. Ii curge din gura intai o hartiuta. Apoi regurgiteaza pliante cu reduceri la carne si instrumente de tuns iarba. Apoi facturile, si aici trebuie sa o deschid.

De-asta gasesc in ea iu iulie felicitari de Craciun. Si pliante electorale de la alegerile parlamentare in decembrie.

3. De bagat mana in geanta cu manichiura proaspat facuta.

De fapt, nu fac asta decat daca e un crocodil care vrea sa-mi manance mana aia si doar asta e conditia sa o scap, pe mana. Dar uite ca in viata mea apar multi crocodili.

Ca un facut, dupa ce mi-am aplicat ultimul strat de oja rosie, stralucitoare, noua, si frumoasa, suna telefonul. Sau trebuie sa caut o cheie. Sau sa scot bani. Toate din geanta. Bineiteles ca scot mana de acolo cu lacul major afectat. Si asta ma enerveaza de-mi sare basca.

4. De mers la posta.

Ia te uita, abia acum m-am prins ca in top 9 e inca ceva legat de posta. Nu ma duc niciodata acolo. Desi primesc din cand in cand asigurari din alea mici si patrate cum ca am un colet, nu ma sinchisesc.

Cred ca una din cele mai frumoase relatii de prietenie s-a terminat cand mi-a fost lasata o vedere, cu rugamintea sa o pun eu la posta. Adica eu nu scriu oamenilor pentru ca nu pot duce ravasele la posta. Si tu vrei sa ti le duc pe ale tale?

5. De schimbat apa florilor.

Imi plac florile dar sa fie curate. Cum se tulbura putin apa in glastra lor, imi vine sa sun pompierii. Sa rezolve ei situatia cum au invatat ca se face in situatii de criza. Nu mai pot sa le ating si astfel este sfarsitul unei frumoase prietenii.

6. De deschis o noua hartie igienica.

Ma apuca niste nervi sori cu furia cand sunt eu cea pe care pica magareata sa dezlipesc lipitura primordiala a unui sul de hartie igienica. De cate ori mi se intampla, stau intr-o pozitie precara. Si nu gasesc niciodata usor capatul.

7. De mers prin casa cu papuci lipiciosi.

Daca am varsat o picatura de lapte sau un strop cat o lacrima dintr-o felie de pepene rosu, sunt pusa sa platesc apoi toata viata. De cele mai multe ori, nu stiu unde s-a intampla dezastrul ca sa pot remedia urgent problema.

Picurul respectiv se multiplica intr-o mie de picuri. Si un curand fiecare coltisor din casa este infestat cu un plici-plici cand pasesc. Pot sa fac si infarct de la asta. Pot.

8. De mers desculta pe o plaja romaneasca.

Mi se pare ca din nisip pandesc sute de pericole. Plaja romaneasca nu este chiar curata, in ea putand avea casa cam orice. Vietate cu colti dornici de carne de femeie blonda sau cioburi cu taisul indreptat in sus sau sarme sau cutii de conserve sau chiar romantice scoici. Toate vor sa-mi faca rau si mi-e frica sa nu-mi vatamez picioarele.

9. De vazut grasimea de deasupra mancarii.

Sa mananc e viata mea. Dar cand gospodarul a gresit pe undeva si untdelemnul se separa de restul catrafuselor din mancare, eu stau sa mor de scarba. Daca sunt neovita sa mananc, de cele mai multe ori ma imbolnavesc.

Gata.

am naframa versatila

august 12th, 2009

pareo

Am primit de ziua mea anul asta inca un cadou incomod.

Unul dintre obiectele alea cu care nu stiu niciodata cum sa procedez. Si catre care ma simt responsabila. Desi nu eu sunt cea care am cerut sa le am vreodata in gestiune.

Exact genul de cocoasa de care urmeaza sa ma impiedic toata viata prin casa, injurand. Asta daca dovedesc bun simt. Caci daca nu, atunci o marit si eu mai departe, catre alt sarbatorit nevinovat.

Si asa scap de el odata cand n-oi avea pe ce pune mana, la o urgenta. Cu speranta ca respectivul o sa se spele cumva pe cap cu el. I-l dau cu emfaza si pompa. Si ma prefac ca dintre toate ale lumii cadouri, taman pe asta l-am ales special pe el.

Este vorba despre un pareo. Sa explic nitel pentru barbati. Care sigur nu au auzit de termenul asta tehnic. Care oricum o sa le iasa pe urechea opusa imediat ce o sa paraseasca blogul. Dar ma rog, pentru scurta calatorie aici, macar sa stie.

Pareo este o bucata de panza colorata, care se straduie sa fie mereu cat mai aratoasa. Si pe care femeile si-o trec peste costumul de baie & goliciunea ramasa expusa, la plaja. El se foloseste numai in situatii specifice.

Anume atunci cand o femeie este molesita de caldura nisipului si batuta de soare in crestet. Si nu are chef sa se imbrace de tot ca sa mearga sa-si cumpere inghetata. Dar parca nici in chiloti, asa, nu-i vine la socoteala sa umble.

Pareo poate fi folosit cu succes 8 zile dintr-o vara. Asta daca chiar esti chitita tu femeie. Si te tii serios de treaba. E, si eu am primit chestia asta. Altfel, cu un imprimeu foarte reusit. Si persoana ofertanta fiindu-mi nespus de draga.

Deja destule date incat sa n-am inima sa-l dau mai departe. Totusi nu-mi dau seama ce-mi veni sa-l var in bagajul de China. Care a cantarit doar 5.2 kile.

Pentru calificarea in bagajul asta selectia de ocupanti a fost una nemiloasa. S-au dat spagi, s-au folosit nepotisme. S-a intervenit de sus. S-a facut lobby. Nici nu vreau sa mai vorbesc despre asta. Atat a fost de complicat.

Si acum vreau sa multumesc public judecatoarei firave. Care mi-a oferit cadou acest obiect nepretuit. Draga mea, dar ce n-am facut cu el acolo… Cred ca singura ipostaza in care nu l-am obligat sa ma serveasca, a fost pe post de bikini. Nu inca, dar cine stie…

L-am tras pe mine si l-am rugat sa ma infasoare ca un cocon ocrotitor in lungile calatorii asiatice. Prin mijloace de transport cuprinse de crivat.

L-am infasurat in jurul soldurilor mele unduitoare pe post de fusta lunga. In timp ce vizitam o moschee malaeza. Si trebuia sa-i feresc pe credinciosi in Alah de expunerea nurilor mei prea cu prea mult vino-ncoace.

L-am lipit o noapte-ntreaga de urechea dreapta pe post de dop. Cand incercam sa ma feresc de sforaielile atroce ale baiatului asta tanar, coleg de camera. Care cred cu tarie ca are galci in nas. Ca prea facea urat.

L-am tras pe cap in chip de val musulman. Ca sa ma protejez de nemilosul soare din Hong Kong. Cel ce nu oboseste niciodata, nici macar cand doarme. Soarele. Mi-a folosit drept perina prin avioane. Cand carnea nu-si gasea locul pe scaunul de-a pururi prost gandit.

L-am transformat in pelerina de ploaie. Imediat dupa eclipsa totala de soare din Shanghai. Poate nu stiti, dar ea s-a soldat cu mari caderi de apa din cer.

M-am invelit cu el noaptea. Atunci cand am poposit din greseala intr-un loc fara invelitoare si fara bun simt. L-am facut fata de perna intr-un loc unde capul asta al meu, cel purtator de obraz cu pielita subtire. Capul asta zic, refuza sa atinga perna aia uratica.

Si in final mi-am alcatuit un fel de caciulita. Pe care am purtat-o ca o mamaie expirata asa. In trenul Beijing-Shanghai, Shanghai-Hong Kong, Guangzhou-Guilin, ce scuipa peste mine din tavan valuri de frig arctic.

Astfel, acest pareo de la doamna judecatoare m-a facut sa-mi reconsider viata. Sa ma rusinez de prejudecatile in care ma lafai. Si sa nu mai judec dupa aparente. Draga mea, multumesc, mi-ai schimbat optica.

Imi pare rau ca m-am indoit de cadoul tau. Asa de rau ca hai la o bere.