Da, dupa adanca chibzuinta, m-am hotarat. Vreau sa sed pe domnul Racovita. Emil Racovita.
Clujul m-a avut inca o data. Asa face mereu. Cum ajung acolo, cum fac febra de pofta de a deveni din salajeanca veritabila clujeanca respectabila. A cherry stie. Ma inflamez, incep sad au marunt din buze si maini.
Explic aranjamente, socotesc chirii, aleg oamenii pe care sa-i constrang sa vina cu mine in periplul ardelean. Asa si acum. Debarc in Cluj si ma apuca febra ardealului. Nu, ca eu vreau sa ma mut aici. Cu deosebirea ca de aceasta data mi-am gasit si strada pe care vreau sa am resedinta. Primarule, ma ajuti?
A vazut cireasa multe strazi clujene in peregrinarile ei repetate cu indaratnicie in acest oras. Ii place si pe Horea, se bucura pe langa gradina botanica, dar si-a gasit lacasul cel intru toate multumitor. Strada Emil Racovita este locul unde m-as muta cu placere, de mi-ar plati cineva o renta viagera sau altceva similar.
In primul rand, strada Racovita duce catre un deal cu nume frumos: Belvedere. Si asta mi se pare foarte important. Orasul meu actual nu ofera astfel de foloase. E placut sa urci si sa cobori. Simte cireasa ca traieste.
Pe strada asta sunt numai case de bogatani fosti sau actuali. Oameni cu sensibilitati si valori speciale, se vede de la o posta. Au grija de garduri si flori si acoperisuri. Iar cei care nu mai pot face asta si se multumesc cu o casa mai darapanata dar cu iasomie la poarta, se vede ca sunt si ei subtiri.
Fiecare casa este diferita, cu o curte cotropita de verdeata si buchete de flori neculese. Fiecare casa este diferita dar in deplina armonie cu vecina ei. Pe strada Emil Racovita nu prea sunt stabilimente kitschoase si cred ca si locatarii sunt ok.
Am spionat cu atentie si deci am zarit cativa dintre ei. Au biciclete, au furtun in curte si clopotei pentru vant. Nicaieri nu se aude vreo manea. Locatarii sunt subtili, demni de casele lor si pare ca traiesc cu decenta. In plus, un etaj mai jos au Somesul si restaurantul Marti. Unde e mereu salata cu avocado.
Ce ne mai potrivim, eu si Racovita. Aici miroase, in fiecare dimineata, a camp. Parca nici nu te alfi intr-o inima de ardeal in care sunt tramvaie, trolee si fabrici si uzine. Strada pulseaza mereu de prospetime. Si cireasa, cand este de fata, pulseaza odata cu ea.
Are si avantajul incontestabil ca se afla tare in centru. Asa de aproape de orice, incat poti sa te sui pe bicicleta si sa faci fitness intensiv pe micul deal. Oare ce e aia renta viagera. Are legatura cu voiajul, cumva? Si cum o poate cireasa obtine.
Pe Emil Racovita nu e niciodata praf. Doar multi copaci si liniste si pace. Cireasa pofteste negresit o oferta buna din partea primariei. Si promite sa deina mascota orasului sau sa incheie un alt aranjament comercial convenabil, in caz ca i de indeplineste cererea.
Deci, domnule primar, cum sa fac. Sa folosesc modelul faceti dumneavoastra o cerere sau pot sa-mi fac bagajul si sa vin direct. Astept un semn, doar un semn. Racovita nu mai poate fara mine. Si si eu ard de dragul lui si doresc sa sed pe el, negresit.
