cireasa, el mutador

iulie 12th, 2010

Eu sunt o cireasa calatoare. Am schimbat atatea case ca nici nu le mai stiu exact numarul.

Se vede treaba ca nu dau dovada de nostalgie cand e vorba sa plec. Cum mi se arata o noua usa, imi strang catrafusele ciresesti. Si mai degraba ma infior in vederea noilor aventuri decat sa ma tuflesc ca las in urma chestii.

Imi plac inceputurile. Imi plac al naibii de tare inceputurile. Asa de tare incat imi vine sa creez sfarsituri de dragul lor. Ma misc natural doar cand ma misc.

Poate ca asta vad prietenii in mine atunci cand se uita cu ochisori pofticiosi la mine. Si li se pare ca as fi cea mai potrivita persoana care sa ii insoteasca fizic si psihic la o mutare. Daca ati sti cate telefoane primesc pentru a petrece oamenii pe ultimul lor drum undeva si primul lor drum in alta parte. Foarte multe.

Ei, cei ce se muta, cred ca gestionez cel mai bine situatii cu saci si cutii. La care se adauga ghivece cu flori, cutii de pantofi in care sunt farduri si televizoare incredibil de grele. Deasupra sunt mereu uscatoare de rufe, mese de calcat si cutii de carton cu dulceturi aromate, carti dragi si zacusti inspirate. Foarte grele. Si drept mot macar o veioza.

E drept ca uneori situatia inclina totalmente in favoarea mea. Prin urmare, dupa ce am carat de vreo 6 ori un televizor, in final a ramas la mine. L-am primit cadou. Dar nu mereu e asa. Nu mereu primesc dijma din ceea ce mut in calitate de cireasa mutador.

E drept si ca alteori nu prea trebuie sa car nimic. E bine doar sa fiu acolo, sa constat ca s-a produs actul mutarii, sa semnez procesul verbal de predare casa veche si primire casa noua. De-aia cred ca sunt aproape de mai toate mutarile prietenilor mei.

Si prietenii mei se muta, nu gluma. In functie de bugete, de dragosti, de geografii mai prielnice, de asocieri in contumacie. Imi plac mult ardelenii si bucovinenii. Si se pare ca si eu le plac lor. Asa ca, atunci cand ei au furnici pe toata talpa, sunt pe firul rosu. Cireaso, ma mut. Sunt sigura ca vrei sa vezi. Dada, vin acum.

Asa ca, daca aveti vreo mancarime, stiti unde ma gasiti. Sunt cireasa El Mutador si nu cred ca o sa se schimbe ceva in directia asta. Ma mut si te mut, deci exist.

despre dor si parloage

iunie 2nd, 2010

Ce se mai falesc romanii cu faptul ca au inventat cuvantul dor. Desi eu as zice ca strainii se descurca destul de bine cu varianta imi lipsesti. Tot dor de fapt inseamna si asta.

Mie mi se pare ca nu pe notiunea asta ar trebui sa insistam noi ca surda pe mormant sa avem copyright. De ce sa ne cramponam de ceva ce nu suntem siguri ca am generat doar noi pe lume, cand stam bine la alte capitole. Uite, de exemplu parloaga. Cu ea ne putem fali fara grija.

Pentru cei ce nu simt nicio vibratie la auzul acestui cuvant, parloaga este o bucata de pamant tipic romanesc, pe care nu se cultiva nimic. Pe ea creste in devalmasie iarba in smocuri lungi, nefrezata de vreo mana de om.

Iarba este amestecata pe alocuri cu spini, buruieni si chiar are petice de pamant pur si simplu, maro. De fapt am numit impropriu parloaga bucata de pamant. Parloagele sunt terenuri intregi care arata conform descrierii de mai sus, cu mici dar foarte mici diferente, in functie de relief.

Acest obicei, parloaga, nu face parte dintr-o strategie agrara la nivel national. Desi ea apare, cu insistenta unei muste care vrea sa ti se puna dimineata pe gura, pe tot teritoriul tarii. Cu accente mai apasate in anumite zone. Parloaga nu este gestionata regional, desi fiecare regiune are macar una.

Parloaga a fost o data un teren roditor si muncit de un om, ajutat de un cal, bou sau o masinarie mai moderna. Parloaga a avut viata si vointa proprie si a indestulat, proabil timp de mai multe generatii, niste guri de oameni legati de pamant asa cum suntem noi azi legati de net.

Parloaga de azi (de fapt terenul ingrijit si roditor de mai ieri) reprezinta de fapt doar o grija in minus a cuiva. Cand era teren, ea avea nevoie de atentie, implicare, management si chiar iubire. Si oferea in schimb lucruri de bagat in gura.

Parloaga de azi asigura proprietarului ei mai multe ore de somn. Si mai ales ea ii garanteaza o siesta ferita, la racoare, pe timp de vara. In timp ce tot felul de oameni cam nebuni si transpirati la maximum secera sau culeg ceva, pe un soare orbitor.

Desi am cutreierat multe pamanturi streine, nu am mai vazut parloage. La modul general, oamenii se straduiesc sa-si cultive pamantul aflat in folosinta. Ba unii chiar se chinuie groaznic, teraseaza cu eforturi mari, iriga cu picatura, stau in genunchi si pigulesc aplecati asupra pamantului. Scot produse agro din piatra seaca, la propriu.

Consider deci ca parloaga este o dovada clara a resemnarii omului ei si a alienarii lui fata de un pamant care are prea multe pretentii. Si ca este completamente romaneasca. Intre noi fie spus, in mod curios, bulgarii nu s-au prins ca se poate si asa. Desi vecini pe atata granita, bulgarii chiar nu stiu ce-i parloaga si la ce se foloseste.

Si atunci, revin. De ce ne batem capul cu atata dor? Parloaga-i frate cu romanul.

cireasa si scriitorii care taie in carnea ei

aprilie 26th, 2010

Insir aici litere care se strang in cuvinte fara aroganta de a ma bate cu iubitorii de televizor.

Stiu ca aceasta cutie magica tine loc si de mama care te ajuta la cresterea copilului, si de tata de la care afli lucruri fascinante. Si de amant atent si iubitor, si de copil care te incanta cu giumbuslucuri. A fost creat foarte ingenios si cine se alina doar cu el, a izbandit in viata. In felul lui.

Dar eu iubesc cartile si mai ales scriitorii care m-au atins in locuri. Cum sa nu zic despre niste autori care mi-au schimbat viata zdravan de tot. Si, de cate ori mai pun mana pe cate o carte de-a lor, continua sa o faca. Siguri pe ei ca niste chirurgi.

Iau bisturiul, scriitorii astia, si imi fac tot felul de crestaturi. Cireaso, te despicam un pic aici, te coasem nitel dincolo. Aoleu, aici esti stricata rau. Nici nu stim exact ce sa-ti facem dar nu te putem lasa asa. Ajuta-ne putin.

Scriitorii pe care ii prefer sunt lipsiti de teama ca nu-i bag in seama. Merg la sigur cu mine. Si sunt si complet aronganti sau de-a dreptul nebuni in ceea ce-mi recomanda. Ei bine, oamenii astia care mesteresc la cuvinte si imi schimba viata au, fiecare, cate un piedestal la mine in sufragerie. Abia daca reuseste Pia sa dea cu aspiratorul eficient pe langa ei.

As vorbi despre unul dintre ei. Este Haruki Murakami. Am citit intai o carte de-a lui, Cronica pasarii arc. Dupa ce am stat cu ochii mariti cat doua galetuse, ca si cum am vazut in continuu lupul timp de 500 de pagini parca, am inceput sa aud fizic (zero SF in cele ce spun) sunetul pasarii arc.

Ghiii-ghiiii, zicea Murakami ca facea pasarea in carte. Ghiiii-ghiiiii am inceput si eu sa aud, in viata mea, pe unde m-am preumblat. Unde pasarea arc este cea care intoarce dupa bunul plac arcul dupa care merge lumea. Dar nu neaparat intr-un sens bun. Il intoarce si ea cum poate.

Dupa asta, m-am asezat catelus in pozitia sluj, langa raftul unde stiam ca baga cei de la Carturesti noutati Murakami. Si nici ca am mai plecat de acolo pana am ispravit de citit inca 12 carti de el. Mult prea putine si mult prea rarefiate, mi s-a parut mie.

Rezultatul concret a fost ca din cauza lui Murakami am lasat marketingul si PR-ul de izbeslite, de fapt l-am legat de gard. Si m-am apucat de scris desi aveam o experienta de 11 ani intr-un domeniu comercial. Moment in care toata lumea, mai putin doi oameni: mama de cireasa si patronul meu actual, s-a uitat la mine chiondoras. Cireaso, esti nebuna? Ce-ti veni. Sezi mumos.

Asta mi se pare mie o mare reusita. Sa citesti ceva si sa te apuci de scris. Si nu e ca mi-a rascolit el talentul de care nu stia nimeni. Ci pur si simplu am gasit un detaliu mic acolo, care mi-a creat o perspectiva. Si acum, dupa 3 ani, pun mana pe alta carte a lui si ce sa vezi. Incep sa alerg.

Ma batea de ceva vreme dorinta dar nu gaseam motivatia. Si uite cum Murakami, un scriitor din Japonia care bate spre 60 de ani acum, mi-a fluturat-o in fata ochilor. De ieri am reinceput sa alerg si asta m-a facut fericita. Cred ca o sa las penibilul deoparte si o sa-i scriu o epistola lui Murakami. Ce daca o sa-mi raspunda o secretara. E ok si-asa.

Scriu si alerg, doua chestii care ma fac fericita, pentru ca am citit niste carti. Sper doar ca si televizorul are o inraurire comparabila asupra fanilor lui. Pe mine cartile scrise de unii autori ma indoaie. Le-as numi carti care taie in carne vie. Dar spre a vindeca.

eseu despre succes

octombrie 29th, 2009

success copy

Se pare ca eseu vine de la a incerca. Un cuvant frantuzesc care da si numele unui stil literar.

Este vineri si mai jos este zugravita incercarea mea de cireasa romaneasca de a explica succesul. Cand o intreaba invatatoarea la scoala cireaso, pentru dumneata ce este succesul? Si adauga: fa bine de alcatuieste o compunere, cireasa se explica.

Premisa este in felul urmator si de la ea plec eu pe drumul meu. Societatea te invata ca succesul este suma a ceea ce-si doresc majoritatea oamenilor din societatea in care te invarti ca un titirez.

El se refera de cele mai multe multe ori la proprietati si alte bunuri palpabile. Si asta se completeaza echilibrat cu momente de glorie efemera. Precum aparutul la televizor si gura lumii (vecini, colegi de munca, fitecine).

Am stat si m-am gandit enorm. Pentru mine succesul nu este legat de succesul altora. El tinde sa fie complet relativ si se gudura pe langa ce-mi place mie mai mult sa fac in viata.

Daca reusesc sa ating treburile alea, inseamna ca am succes. Daca nu, inseamna ca trebuie sa mai muncesc sa il ating. Dar e clara treaba. Succesul meu n-are nicio treaba cu succesul general acceptat.

Mie pe lume imi place sa mananc bine, sa fac sport, sa iubesc fizic si psihic, sa lenevesc dimineata, sa calatoresc, sa port haine si incaltaminte comoda, sa ma rasfat cu tot felul de delicii. Sa am mult timp liber, sa muncesc ce-mi place, sa stau inconjurata de oameni, sa dansez. Sa merg mult la tara, sa merg cu bicicleta, sa am timp sa fac des cumparaturi la piata.

Dar societatea pare sa ma contrazica dramatic. Asa cum il inteleg eu, succesul la care ar trebui de fapt sa acced arata cam asa.

Societatea: Sa aiba cireasa o casa maricica pe pamant. Intr-o zona rezidentiala cu renume, inafara Bucurestiului.

Comentariul ciresei: Dar eu nu vreau sa imi ia zilnic 2 ore drumul pana in oras si inapoi. Si nici nu vreau ca odata ajunsa acasa, sa nu mai am chef sa ma dau jos de pe canapea. Din cauza ca mi-e lene sa bat atata drum.

Eu vreau in centru, intr-o casa mica, usor de intretinut. Pentru ca nici nu vreau facturi mari, impovaratoare. Eu vreau sa cheltui pe calatorii si pantofi si curmale proaspete si cafele in oras. Nu pe gaz, portat, fosa septica si impozit.

Societatea: Sa aiba cireasa o masina mare. Care sa ii inadeasca piticimea. Sa simta si ea ca e om. Sa scuipe seminte in capul pamantenilor de rand. Sa fie puternica prin cai.

Comentariul ciresei: Dar eu vreau o masina mica. Cu care sa ma strecor ca un tipar electric. Si sa parchez precum o antilopa supla de trafic. In plus, nu vreau sa stric planeta si mai tare prin poluare. Si nici sa-mi cheltui mare parte din salariu pe o masina gurmanda.

Societatea: Sa fie cireasa sefa sau sa aiba afacerea ei. Sa aiba oameni in subordine pe care sa ii struneasca cu succes. Sau sa nu dea socoteala nimanui, sa se indestuleze doar pe sine. Nu pe cine stie ce patroni.

Comentariul ciresei. Dar stati. Eu nu vreau sa fiu sefa pentru ca subordonatii au tot felul de probleme si sunt stresanti. Eu nu vreau sa muncesc ore tarzii la job. Am atatea altele de facut.

Si nici nu vreau sa-mi tremure camesa in spinare ca nu-mi ating obiectivele. Sau ca nu ma ajuta contabila. Sau ca nu am de unde da salariile sau ca angajatii ma fura. Eu vreau sa fiu fara griji. Sa se impauneze altcineva cu toate astea.

Societatea: Sa apara cireasa la televizor. De cate ori se poate si in cat mai multe conjuncturi.

Cireasa: E dragut la televizor. Dar cum apari acolo, cum incepe lumea sa te injure. Mai bine nu. Eu vreau sa ma iubeasca lumea. Asa necunoscuta cum sunt.

Societatea: Sa fie cireasa maritata si cu doi copii. Sa aibe un rost in viata cum trebuie sa avem toti. Sa se grabeasca sa-si faca o familie. Altfel nu e in randul lumii.

Cireasa: Auzi? Vreau sa imi dovedesti tu ca esti fericita. Si apoi, daca imi dovedesti prin procente ca asta si numai asta e calea. Apai imi reconsider si eu atitudinea. Ochesc un barbat-partida buna si ii torn cati copii trebuie.

Dar deocamdata mi-e tare bine asa. Am atatea lucruri de scris. Trebuie sa scot o carticica. Si inca o carticica. Vreau sa vad lumea. Imi place cum traiesc acum. De ce sa schimb doar asa?

Societatea: Sa izbandeasca cireasa in cariera. Sa ajunga CEO in domeniul in care activeaza. Si apoi director pe lume. Si sa poarte taioare si sa fie dura. Si sa se scrie studii de caz despre cum isi desfasoara ea business-ul.

Cireasa: Nu, multumesc. Pentru mine succesul in cariera este sa nu existe pic de stres in viata mea. Si sa imi placa maxim ce lucrez. Culmea e ca, dupa gustul meu, am deja succes. Mult.

Cam asa arata incercarea ciresei de a-si explica parerea despre succes. Nu stiu daca s-a prins cineva, dar personajul colectiv societatea a pierdut in fata ciresei. Care o sa incerce neobosita sa atinga succesul ei personal. Dupa criteriile ei personale.

Cum arata succesul vostru?

cireasa bogatanca

septembrie 30th, 2009

bogatie

Sunt o cireasa bogata. Dupa modelul mielul gras, ii curg banii prin nas. Stiu ca e o mica problema gramaticala. Dar suna bine.

Sunt o cireasa bogata este singura concluzie pe care o pot trage. Cand ma gandesc cat platesc eu pentru a vedea o anumita emisiune la televizor. Sunt o cireasa boieroaica si ma respect. Sunt guvernata de capriciile mele.

Mi-am facut abonament la cablu acum cateva luni. Dupa vreo 2 ani de pauza inversunata. Pe naiba inversunata, ca a fost tare bine. Dar am zis sa intru si eu in randul lumii. Si tot fiind inghiontita din public, am facut pasul spre normalitate.

Dar shhhhht. A mai fost un motiv. Si inca unul serios. Vazand eu ca in casa mea nu mai poposeste niciun televizor nou adus de vreun barbat de nadejde, cum se intampla de obicei, am zis sa schimb putin conceptul.

Sa vad: daca vin eu cu televizorul, impotriva firii, si fortez norocul, primesc un barbat? Raspuns corect da. Deci am banuit bine. Si nu exista echivoc. S-a petrecut intocmai si la extrem de putin timp dupa instalarea televizorului.

De-asta acum un prieten, fie el si imaginar. Multumesc lui a cherry care mi-a adus televizorul. Si obiectului in sine pentru ca mi-a adus pe I. Multumesc si lui I. pentru ca s-a lasat atras in cursa asta putin neortodoxa.

La cablu am cerut optiunea medie, pentru ca nu aveam o parere documentata in domeniu. Asa ca am zis sa nu fie nici prea-prea saracut. Dar nici foarte-foarte opulent. Am multe canale. Nu stiu exact cate si care. Abonamentul costa 47 de lei.

De atunci incoace am deschis televizorul de 4 ori. Asta inseamna, oricum ai lua-o, o medie de cel mult un film pe luna. Daca esti indulgent. Si socotesti ca a fost si vacanta si am prins si sarbatori legale, plus alte acareturi.

Deci eu platesc 47 de lei pentru un uitat scurt la televizor. Adica mai scump decat daca as merge la orice movie/multi/lightplex. As avea bani si de floricele formula elefant sau poate chiar mamut.

Contractul e facut pe mult timp. Si mi-e greu sa cred ca o sa incep de-odata sa ma uit ardent la ecran. Din pura pasiune sau doar ca sa-mi amortizez costurile. Asa ca e clar. Ma comport ca o cireasa bogatanca.

Ma simt ca in basmul ala cu printesa care musca doar de doua ori din feliile de pepene, doar cocosul recte. Si apoi le arunca la gunoi, ca nu-i mai faceau trebuinta.

Ei i se parea ca asa se mananca. Si mie mi se pare ca, dintr-o luna, doar atat trebuie sa te uiti la televizor. O zi. Si nu e frumos.