Insir aici litere care se strang in cuvinte fara aroganta de a ma bate cu iubitorii de televizor.
Stiu ca aceasta cutie magica tine loc si de mama care te ajuta la cresterea copilului, si de tata de la care afli lucruri fascinante. Si de amant atent si iubitor, si de copil care te incanta cu giumbuslucuri. A fost creat foarte ingenios si cine se alina doar cu el, a izbandit in viata. In felul lui.
Dar eu iubesc cartile si mai ales scriitorii care m-au atins in locuri. Cum sa nu zic despre niste autori care mi-au schimbat viata zdravan de tot. Si, de cate ori mai pun mana pe cate o carte de-a lor, continua sa o faca. Siguri pe ei ca niste chirurgi.
Iau bisturiul, scriitorii astia, si imi fac tot felul de crestaturi. Cireaso, te despicam un pic aici, te coasem nitel dincolo. Aoleu, aici esti stricata rau. Nici nu stim exact ce sa-ti facem dar nu te putem lasa asa. Ajuta-ne putin.
Scriitorii pe care ii prefer sunt lipsiti de teama ca nu-i bag in seama. Merg la sigur cu mine. Si sunt si complet aronganti sau de-a dreptul nebuni in ceea ce-mi recomanda. Ei bine, oamenii astia care mesteresc la cuvinte si imi schimba viata au, fiecare, cate un piedestal la mine in sufragerie. Abia daca reuseste Pia sa dea cu aspiratorul eficient pe langa ei.
As vorbi despre unul dintre ei. Este Haruki Murakami. Am citit intai o carte de-a lui, Cronica pasarii arc. Dupa ce am stat cu ochii mariti cat doua galetuse, ca si cum am vazut in continuu lupul timp de 500 de pagini parca, am inceput sa aud fizic (zero SF in cele ce spun) sunetul pasarii arc.
Ghiii-ghiiii, zicea Murakami ca facea pasarea in carte. Ghiiii-ghiiiii am inceput si eu sa aud, in viata mea, pe unde m-am preumblat. Unde pasarea arc este cea care intoarce dupa bunul plac arcul dupa care merge lumea. Dar nu neaparat intr-un sens bun. Il intoarce si ea cum poate.
Dupa asta, m-am asezat catelus in pozitia sluj, langa raftul unde stiam ca baga cei de la Carturesti noutati Murakami. Si nici ca am mai plecat de acolo pana am ispravit de citit inca 12 carti de el. Mult prea putine si mult prea rarefiate, mi s-a parut mie.
Rezultatul concret a fost ca din cauza lui Murakami am lasat marketingul si PR-ul de izbeslite, de fapt l-am legat de gard. Si m-am apucat de scris desi aveam o experienta de 11 ani intr-un domeniu comercial. Moment in care toata lumea, mai putin doi oameni: mama de cireasa si patronul meu actual, s-a uitat la mine chiondoras. Cireaso, esti nebuna? Ce-ti veni. Sezi mumos.
Asta mi se pare mie o mare reusita. Sa citesti ceva si sa te apuci de scris. Si nu e ca mi-a rascolit el talentul de care nu stia nimeni. Ci pur si simplu am gasit un detaliu mic acolo, care mi-a creat o perspectiva. Si acum, dupa 3 ani, pun mana pe alta carte a lui si ce sa vezi. Incep sa alerg.
Ma batea de ceva vreme dorinta dar nu gaseam motivatia. Si uite cum Murakami, un scriitor din Japonia care bate spre 60 de ani acum, mi-a fluturat-o in fata ochilor. De ieri am reinceput sa alerg si asta m-a facut fericita. Cred ca o sa las penibilul deoparte si o sa-i scriu o epistola lui Murakami. Ce daca o sa-mi raspunda o secretara. E ok si-asa.
Scriu si alerg, doua chestii care ma fac fericita, pentru ca am citit niste carti. Sper doar ca si televizorul are o inraurire comparabila asupra fanilor lui. Pe mine cartile scrise de unii autori ma indoaie. Le-as numi carti care taie in carne vie. Dar spre a vindeca.
