grupul femeilor care poarta fusta saluta grupul femeilor in bluza

decembrie 11th, 2011

Hello. Sunt cireasa si imi place la nebunie sa port rochie slash fusta. Dupa pantaloni nu ma prea omor.

Probabil ati vazut si voi batalioane intregi de femei care umbla libere prin oras fara nici macar pretentia ca ar avea pe ele vreo fusta. Si nu ma refer la vara si la tinute fluflu. Ci la miezul iernei. In orasul asta in care ploua prea rar sunt foarte multe femei tinere si frumoase. Femei cu par lung, care nu mai vor sa poarte fusta.

Femeile fara fusta aparent tin la confortul lor termic si nu vor sa raceasca. Asa ca le poti intalni indesate in pufoaice, sau ferecate in paltoane cu captuseala de trei degete. Ele sunt cu picioarele zavorate in cizme de blana, numai bune pentru ovare garantate sa functioneze brici pe viata. Dar fara fusta. Ce mult mi-ar placea si mie.

Si totusi ele isi pun pe ele o camasa, o incheie la toti nasturii. Isi trag apoi strampii si cizmele si adauga, praf in ochii privitorilor, chiar si un pulovaras. Dar acestor femei nu le place sa poarte pantaloni, no sir. Si nici cu fustele nu se impaca, prin urmare au decis un compromis. Femeile au ales bluza. Sunt eroinele mele.

Ele circula asa nonsalante prin oras. Multe dintre ele se deghizeaza in fuste pentru a presta munca zilnica, caci trebuie sa mananca si gura lor ceva. Dar cum ajung acasa, isi sfasie metaforic vorbind partea de jos a vestimentatiei si se avanta in timpul lor liber doar in jiletca. Iubesc asta.

Am si eu bluze frumoase. Mi-e si mie cald. Vreau si eu libertate pentru partea de jos a corpului meu incorsetat in tot felul de stofe. Dar of, cireasa nu are sange cat este nevoie pentru o asemenea fapta urbana. Ea face ce face si adauga cate o fusta.

In concluzie, hello. Sunt cireasa si imi place al naibii de tare sa port fust. Daca si tie iti place asta, putem fi prietene. Daca esti genul care umbla in bluza, lasa-ma sa ma mai gandesc putin. Poate ca inca nu sunt pregatita. Mi se pare ultima frontiera. Salut initiativa dar oops inca ezit. Sunt slaba de constitutie. Sau poate retrograda, cine stie.

despre adulti, barbati blonzi, copii, femei tunse scurt si caini

noiembrie 2nd, 2011

M-am gandit bine si am de facut o declaratie. Sper ca toata lumea e atenta. Chiar si iubitorii de caini, chiar si mamele.

M-am decis ca imi plac unii adulti, unii barbati blonzi, unii copii, unele femei tunse scurt si anumiti caini. La fel cum imi plac doar unele carti, ceva filme si un numar finit de mancaruri care contin carne. Dar cele care imi plac, imi plac, nu gluma.

Societatea are rabdare cu mine cand declar ca nu imi plac toti adultii de pe lume. Ma intelege cand recunosc ca nu ma pune pe jar o mare masa de barbati blonzi. Nu-mi lipeste pe frunte eticheta cireasa nu suporta barbatii blonzi. Societatea nu se supara cand afirm ca mi se par interesante doar o seama de femei tunse scurt.

Nu se arunca in mine cu rosii si oua stricate nici cand aleg din vitrina de produse anumite carti, filme si doar cateva bucate carnoase. Am voie sa zic ca nu mi-a placut filmul Pina. Si ca scrierile lui Faulkner mi se par indigerabile. N-am auzit pe cineva sa-mi reproseze ca nu imi place sa citesc. Si ca nu vad farmecul unei fasole cu ciolan.

Dar cam aici se opreste toleranta societatii. Nu am voie sub nicio forma, daca vreau sa am parte de o viata sociala armonioasa si aprecierea aproapelui, sa aleg doar anumiti copii si anumiti caini. Oferta sociala suna asa. Cireaso, ori iti plac toti copii, ori esti un monstru. Cireaso, ti se pare grozav fiecare caine in parte sau n-ai inima si poti sa te zbati tu cat vrei sa ne-o arati, ca noi tot refuzam sa o vedem.

Cale de mijloc nu exista. De ce discriminarea asta, nu pot sa pricep. Dar sunt hotarata sa ma lupt impotriva ei precum o tigroaica. Vreau sa-mi fac dreptate. Nici nu ma prea intereseaza sa conving pe cineva. Dar insist sa ma explic, caci mi se pare frustrant modul in care adultii, aproape toti adultii, pun problema.

Pentru ca mie copiii mi se par persoane. Persoane cu personalitate distincta si individualitate puternica. Eu nu vad copiii plutind intr-o mare ciorba cu acelasi gust, asa cum nu cred ca toti adultii sau toate cartile sunt o apa si-un pamant. Prin urmare, ii trec pe copii prin acelasi filtru prin care trec orice alta multime de produse.

Rezultatul este ca unii copii imi plac si altii oops, nu. Ca unii caini ma scot din sarite si cu altii m-as juca toata ziua. Dar dupa cum am aratat mai sus, nu am voie sa am o asemenea parere despre aceste doua categorii cu adevarat speciale. Asa ca ma conformez.

Trebuie sa accept sa fiu aratata cu degetul. Copiii, chiar si cei care-mi plac, vor fi informati sa se fereasca de mine caci s-ar putea sa-i apuc de un picior si sa-i inghit cu fulgi cu tot la micul dejun. Despre caini nu mai vorbesc. Ei probabil ca traiesc, atunci cand primesc afectiunea mea, o mare confuzie.

vintage: despre barbatii frumosi si/sau bogati

decembrie 4th, 2010

“Pe langa casa si masina si o cariera de invidiat, obtinerea unui barbat frumos si bogat este pe lista de to do a fiecareia dintre noi. Ne-am nascut cu aceste obiective sadite in sistem si viata noastra este directionata in jurul atingerii lor.

Sigur ca ne plac la toate taman barbatii aratosi, cu care sa ne clatim ochii, sa ne hranim self esteemul si sa ne laudam la prietene. O poza buna de la nunta noastra, cu un barbat chipes care ne tine posesiv de talie face toti banii, avem cu ce sa ne laudam la nepoti si alte rubedenii.” (Sana Nicolau, iulie 2008, hotcity.

Continuarea aici.

vintage: unde sunt vanatorii de-altadat’

noiembrie 20th, 2010

“Ca barbatii sunt mari si inraiti vanatori de orice in general si de femei in special am invatat de cand eram mici, la gradi.

Mama mi-a zis cu glas tremurat de ingrijorare sa fiu atenta ritualul de curtare al personajului colectiv barbat, care vaneaza de dragul vanatorii, nedorindu-si pana la urma prea tare trofeul, ci doar un scalp aleator. Si ca eu trebuie sa aleg, cu destul calm, dintre vanatorii care mai au si altceva decat o pusca noua si frumoasa si lunga si multe gloante dureros de dulci.” (Sana Nicolau, hotcity.ro, iulie 2008)

Si continuarea acestui articol din seria vintage, care ma distreaza grozav acum, este aici.

despre oferte speciale

august 24th, 2010

Nimic nu ii atrage mai tare atentia ciresei decat o oferta speciala.

Daca aude cineva asta poate sa spuna fara sa se gandeasca prea tare aaaa, esti un fruct oneros, ahtiat dupa cumparaturi. Ce cireasa rea si consumista esti, imi faci chiar si rau la stomac.

Probabil ca nu gresesc si esti genul ala. Cum vezi la cora covorase de baie desi nu folosesti covorase de baie sau folosesti si sunt in stare impecabila, cum iei. Si desi nu incalzesti niciodata nimic, esti vazuta des cu un microunde imaculat de nou la subrat. Ca doar era cu 70% mai ieftin, din colectia de vara trecuta.

Ei bine, nici pomeneala. Doar ca m-am prins in sfarsit ce inseamna o oferta speciala si de ce se intituleaza asa. Descoperirea ma fascineaza. Observatia este valabila cel putin pentru tara noastra. Dar promit sa cercetez in continuare si sa revin cu artefacte care sa-mi sustina teoria si peste hotare. Pana la urma romanul e si el om.

Oameni buni, cand cineva pune o oferta speciala pe un geam/site/raft, inseamna ca este pentru el si doar pentru el, un moment special. Adica isi doreste el, patronul, sa vanda ceva neaparat, si comunica asta prin aceste cuvinte potrivite. Oferta este foarte speciala pentru comerciant in sensul in care, daca reuseste sa vada chestia cu pricina, a pus-o.

Din motive neintelese si amuzante pe deasupra, clientul crede ca mesajul este pentru el si doar pentru el. Isi informeaza cunoscutii si consortul ca exista o oferta speciala si se chinuie sa profite de ea. Crede, fara sa cerceteze, ca tocmai a dat peste un chilipir care trebuie sa treaca deindata in proprietatea sa.

Daca ar studia cu atentie obiectul care poarta eticheta oferta speciala, ar vedea cum, de cele mai multe ori, el e special de scump. Sau special de vechi. Sau special de neperformant. Sau oricum, e un produs care sfideaza legile comerciale normale. Dar nu in bine, ci in rau.

Sigur ca vazand asa comic de situatie, patronii s-au luat unul dupa altul si au scos toti oferte speciale. Si au prins curaj in a-si vinde cele mai scumpe, ramase prin stocuri, nefolositoare, absurde si ciudate produse cu un titlu pompos. S-au mirat putin, la inceput, vazand ca ceva care nu mergea acum rupe. Dar s-au veselit si au implementat mecanismul.

E drept ca e induiosator ca un patron vrea sa imparta cu noi sentimentele de placere pe care le-ar simti daca ar reusi sa vanda ce nu reuseste in mod normal cu oferta speciala. E dragut si ca studiu social faptul ca anuntul oferta speciala ne inlatura orice suspiciuni.

Dar noi, cumparatorii care ii trecem pragul fizic/virtual, trebuie sa fim atenti. Si sa nu mai picam in plasele ofertelor speciale, de care sa fugim mancand nori. Sau macar sa ne amuzam deslusindu-le intelesul. Oferta e speciala pentru cel care o face. Si care va fi mai bogat/mai promovat/mai usurat dupa ce noi curatam resturile care il incomodau.