despre oferte speciale

august 24th, 2010

Nimic nu ii atrage mai tare atentia ciresei decat o oferta speciala.

Daca aude cineva asta poate sa spuna fara sa se gandeasca prea tare aaaa, esti un fruct oneros, ahtiat dupa cumparaturi. Ce cireasa rea si consumista esti, imi faci chiar si rau la stomac.

Probabil ca nu gresesc si esti genul ala. Cum vezi la cora covorase de baie desi nu folosesti covorase de baie sau folosesti si sunt in stare impecabila, cum iei. Si desi nu incalzesti niciodata nimic, esti vazuta des cu un microunde imaculat de nou la subrat. Ca doar era cu 70% mai ieftin, din colectia de vara trecuta.

Ei bine, nici pomeneala. Doar ca m-am prins in sfarsit ce inseamna o oferta speciala si de ce se intituleaza asa. Descoperirea ma fascineaza. Observatia este valabila cel putin pentru tara noastra. Dar promit sa cercetez in continuare si sa revin cu artefacte care sa-mi sustina teoria si peste hotare. Pana la urma romanul e si el om.

Oameni buni, cand cineva pune o oferta speciala pe un geam/site/raft, inseamna ca este pentru el si doar pentru el, un moment special. Adica isi doreste el, patronul, sa vanda ceva neaparat, si comunica asta prin aceste cuvinte potrivite. Oferta este foarte speciala pentru comerciant in sensul in care, daca reuseste sa vada chestia cu pricina, a pus-o.

Din motive neintelese si amuzante pe deasupra, clientul crede ca mesajul este pentru el si doar pentru el. Isi informeaza cunoscutii si consortul ca exista o oferta speciala si se chinuie sa profite de ea. Crede, fara sa cerceteze, ca tocmai a dat peste un chilipir care trebuie sa treaca deindata in proprietatea sa.

Daca ar studia cu atentie obiectul care poarta eticheta oferta speciala, ar vedea cum, de cele mai multe ori, el e special de scump. Sau special de vechi. Sau special de neperformant. Sau oricum, e un produs care sfideaza legile comerciale normale. Dar nu in bine, ci in rau.

Sigur ca vazand asa comic de situatie, patronii s-au luat unul dupa altul si au scos toti oferte speciale. Si au prins curaj in a-si vinde cele mai scumpe, ramase prin stocuri, nefolositoare, absurde si ciudate produse cu un titlu pompos. S-au mirat putin, la inceput, vazand ca ceva care nu mergea acum rupe. Dar s-au veselit si au implementat mecanismul.

E drept ca e induiosator ca un patron vrea sa imparta cu noi sentimentele de placere pe care le-ar simti daca ar reusi sa vanda ce nu reuseste in mod normal cu oferta speciala. E dragut si ca studiu social faptul ca anuntul oferta speciala ne inlatura orice suspiciuni.

Dar noi, cumparatorii care ii trecem pragul fizic/virtual, trebuie sa fim atenti. Si sa nu mai picam in plasele ofertelor speciale, de care sa fugim mancand nori. Sau macar sa ne amuzam deslusindu-le intelesul. Oferta e speciala pentru cel care o face. Si care va fi mai bogat/mai promovat/mai usurat dupa ce noi curatam resturile care il incomodau.

eseu despre succes

octombrie 29th, 2009

success copy

Se pare ca eseu vine de la a incerca. Un cuvant frantuzesc care da si numele unui stil literar.

Este vineri si mai jos este zugravita incercarea mea de cireasa romaneasca de a explica succesul. Cand o intreaba invatatoarea la scoala cireaso, pentru dumneata ce este succesul? Si adauga: fa bine de alcatuieste o compunere, cireasa se explica.

Premisa este in felul urmator si de la ea plec eu pe drumul meu. Societatea te invata ca succesul este suma a ceea ce-si doresc majoritatea oamenilor din societatea in care te invarti ca un titirez.

El se refera de cele mai multe multe ori la proprietati si alte bunuri palpabile. Si asta se completeaza echilibrat cu momente de glorie efemera. Precum aparutul la televizor si gura lumii (vecini, colegi de munca, fitecine).

Am stat si m-am gandit enorm. Pentru mine succesul nu este legat de succesul altora. El tinde sa fie complet relativ si se gudura pe langa ce-mi place mie mai mult sa fac in viata.

Daca reusesc sa ating treburile alea, inseamna ca am succes. Daca nu, inseamna ca trebuie sa mai muncesc sa il ating. Dar e clara treaba. Succesul meu n-are nicio treaba cu succesul general acceptat.

Mie pe lume imi place sa mananc bine, sa fac sport, sa iubesc fizic si psihic, sa lenevesc dimineata, sa calatoresc, sa port haine si incaltaminte comoda, sa ma rasfat cu tot felul de delicii. Sa am mult timp liber, sa muncesc ce-mi place, sa stau inconjurata de oameni, sa dansez. Sa merg mult la tara, sa merg cu bicicleta, sa am timp sa fac des cumparaturi la piata.

Dar societatea pare sa ma contrazica dramatic. Asa cum il inteleg eu, succesul la care ar trebui de fapt sa acced arata cam asa.

Societatea: Sa aiba cireasa o casa maricica pe pamant. Intr-o zona rezidentiala cu renume, inafara Bucurestiului.

Comentariul ciresei: Dar eu nu vreau sa imi ia zilnic 2 ore drumul pana in oras si inapoi. Si nici nu vreau ca odata ajunsa acasa, sa nu mai am chef sa ma dau jos de pe canapea. Din cauza ca mi-e lene sa bat atata drum.

Eu vreau in centru, intr-o casa mica, usor de intretinut. Pentru ca nici nu vreau facturi mari, impovaratoare. Eu vreau sa cheltui pe calatorii si pantofi si curmale proaspete si cafele in oras. Nu pe gaz, portat, fosa septica si impozit.

Societatea: Sa aiba cireasa o masina mare. Care sa ii inadeasca piticimea. Sa simta si ea ca e om. Sa scuipe seminte in capul pamantenilor de rand. Sa fie puternica prin cai.

Comentariul ciresei: Dar eu vreau o masina mica. Cu care sa ma strecor ca un tipar electric. Si sa parchez precum o antilopa supla de trafic. In plus, nu vreau sa stric planeta si mai tare prin poluare. Si nici sa-mi cheltui mare parte din salariu pe o masina gurmanda.

Societatea: Sa fie cireasa sefa sau sa aiba afacerea ei. Sa aiba oameni in subordine pe care sa ii struneasca cu succes. Sau sa nu dea socoteala nimanui, sa se indestuleze doar pe sine. Nu pe cine stie ce patroni.

Comentariul ciresei. Dar stati. Eu nu vreau sa fiu sefa pentru ca subordonatii au tot felul de probleme si sunt stresanti. Eu nu vreau sa muncesc ore tarzii la job. Am atatea altele de facut.

Si nici nu vreau sa-mi tremure camesa in spinare ca nu-mi ating obiectivele. Sau ca nu ma ajuta contabila. Sau ca nu am de unde da salariile sau ca angajatii ma fura. Eu vreau sa fiu fara griji. Sa se impauneze altcineva cu toate astea.

Societatea: Sa apara cireasa la televizor. De cate ori se poate si in cat mai multe conjuncturi.

Cireasa: E dragut la televizor. Dar cum apari acolo, cum incepe lumea sa te injure. Mai bine nu. Eu vreau sa ma iubeasca lumea. Asa necunoscuta cum sunt.

Societatea: Sa fie cireasa maritata si cu doi copii. Sa aibe un rost in viata cum trebuie sa avem toti. Sa se grabeasca sa-si faca o familie. Altfel nu e in randul lumii.

Cireasa: Auzi? Vreau sa imi dovedesti tu ca esti fericita. Si apoi, daca imi dovedesti prin procente ca asta si numai asta e calea. Apai imi reconsider si eu atitudinea. Ochesc un barbat-partida buna si ii torn cati copii trebuie.

Dar deocamdata mi-e tare bine asa. Am atatea lucruri de scris. Trebuie sa scot o carticica. Si inca o carticica. Vreau sa vad lumea. Imi place cum traiesc acum. De ce sa schimb doar asa?

Societatea: Sa izbandeasca cireasa in cariera. Sa ajunga CEO in domeniul in care activeaza. Si apoi director pe lume. Si sa poarte taioare si sa fie dura. Si sa se scrie studii de caz despre cum isi desfasoara ea business-ul.

Cireasa: Nu, multumesc. Pentru mine succesul in cariera este sa nu existe pic de stres in viata mea. Si sa imi placa maxim ce lucrez. Culmea e ca, dupa gustul meu, am deja succes. Mult.

Cam asa arata incercarea ciresei de a-si explica parerea despre succes. Nu stiu daca s-a prins cineva, dar personajul colectiv societatea a pierdut in fata ciresei. Care o sa incerce neobosita sa atinga succesul ei personal. Dupa criteriile ei personale.

Cum arata succesul vostru?

am gasit la dragos bucurenci

octombrie 16th, 2009

Un film incredibil de misto. Este un domn care zice cu voce tare, in fata unei sali, exact ce cred eu despre lume si a trai bine.

Uite aici. Are 16 minute dar merita investit timp in ele.

Pentru postul meu zilnic, click un etaj mai jos.

cireasa nu gusta drama

aprilie 13th, 2009

nu

Din ciclul ce stie cireasa ce-i sofranul. Avem astazi despre aversiunea ei innascuta. Si apoi ajunsa la maturitate deplina. Neplacerea profunda pentru teatru.

S-a chinuit mama de cireasa cu cireasa, de cand era miiiiica de tot. A dus-o la tot felul de variante de arta dramatica. Doar-doar i-o gasi punctul ala sensibil bine ascuns. Pentru ca e greu sa traiesti in societate daca nu esti amator de asa ceva.

Cat am fost minora si n-am putut sa iau decizii singura. M-am supus. Am fost chiar si la Trilogia lui Andrei Serban, indelung gustata de toata lumea. Unde mi-a fost teribil de frica. Pentru ca era intuneric si actorii urlau si ma impingeau.

Dar acum imi dau seama. Probabil ca de-asta m-am maritat prea tanara. Ca sa nu ma mai tarasca mama in lacasul de cultura respectiv.

Iar de sot, n-aveti grija. M-am ferit prin contract prenuptial sever. Orice-ar fi, nu ma duci la teatru. Daca incerci numai. Pe paine cu sare cu tine din aceeasi strachina eu nu mai pun gura. E bine de stiut totusi ca nu de la asta a rezultat divortul.

Sau…cine sa mai stie. Multa apa a curs pe Dunare de atunci.

Cum intalnesc pe cineva nou in viata mea. Femeie sau barbat. Batranica sau gravida. Militar in termen sau homosexual. Vine o vreme cand ma cheama sa savuram impreuna teatru.

Eu ma explic si cer intelegere. Ciresele cresc in copac. Si unele raman acolo. Va rog lasati cireasa in pace. N-are rost sa ne batem toti capul. Va astept afara, sunt ok.

Si absolut toti. Credincios sau ateu. Copil sau specialist in IT. Contabil sau profesoara universitara. Nimeni nu vrea sa accepte. Isi pun ambitia ca niste copii de gradinita. Crezand ca de buna seama nu am fost eu la ce trebuie.

Ca nu exista sa nu-mi placa asa ceva. Si ca sa incerc si cu ei sa vad magia. Si ma taraie iar in sala. Si iar se face intuneric si nu mai pot sa vorbesc despre ce am chef. Si nici macar sa fasai o hartie de la ciocolata.

Si nu pot sa beau campari orange. Si nu am net. Si trebuie sa stau infixata pe scaun. Si mereu e prea cald. Sau prea frig. Iar actul, actul artistic. Ma lasa asa de rece ca imi vine sa ma sparg in bucati egale.

Exista unele piese cu pauza la mijloc. La alea mi-e cel mai greu. Pentru ca, odata aprinsa lumina. Eu inteleg ca s-a sfarsit teroarea si sunt iar libera. Dar insotitorul imi zice ca mai e.

Si, cred ca sunteti de acord. Nu exista crima mai mare. Si dovada mai explicita de ingustime la minte si proasta crestere. Decat sa pleci de la o piesa inainte sa vezi finalul.

Da domnule, v-am zis ca sunt din copac. Lasati-ma sa plec. Se poate, cireaso? Ne faci de ras. Stai locului, zau. Nu mai esti copil. Mai e doar o ora jumate.

Si iar intunericeala. Si iar nu pot sa ma foiesc. In plus, pe scena. Actorii urla mereu. Urla orice-ar fi. Despre orice e vorba, ei urla. Nici macar nu ma pot gandi la ale mele in harmalaia asta.

Deci nu. Aviz amatorilor. Nu mai merg niciodata la teatru. Niciodata. Orice vi se pare voua ca aveti sa-mi revelati pe aceasta cale, dramatica. Tineti pentru voi.

Cireasa nu gusta drama. Desi e cateodata ea insasi o drama queen.