cer interzicerea pisoarelor

mai 17th, 2011

Arghhh, cred ca m-am prins. Am facut investigatii intime si taman de la pisoare mi s-a tras.

Barbatii au tras pasamite cu ochiul la sexul aproapelui in timpul mictionarii si in felul asta simplu s-a ales praful de mandria natiunii. Altfel cum sa-mi explic molima care a cuprins intreaga Romanie. Ei au zarit piezis alti barbati fara par in zonele lor fierbinti si tari si ce si-au zis. Vai de mine, suntem retrograzi. Ce ne facem.

Asa stand lucrurile, au apucat apoi briciul cu intimidare dar si salbaticie. Si au defrisat nemilos maracinisul de la fata locului. A ramas imprejurul sexului ca-n palma. Si asa a inceput sfarsitul. Oricum, starea parului natiunii degenereaza pe saptamana ce trece.

Acum, fix cand vorbim noi aici, niste barbati inca parosi trec in tabara adversa, a spanilor. Timizi dar cu sula modernizarii in coasta, ei se dezic de vestmantul oferit de mama natura. E randul meu sa ma intreb. Ce ne facem fetelor. Eu asa nu mai pot. Eu asa nu mai vreau.

Mi-e ca in ritmul asta, noilor generatii nici nu o sa le mai creasca par pe sex. Ca mama natura e desteapta al nabii si ia de bune practicile noastre. O sa creada ca pe bune nu mai avem nevoie de el. Ori eu, eu am. Si mai stiu suficiente persoane incat sa punem de un fan club. Sa-l numim fan club par acolo.

Sa stiti ca m-am interesat cu de-amanuntul. Chiar e o problema romaneasca, asta cu lipsa parului de la pu. Spaniolii, francezii, americanii, bulgarii, englezii si cine mai stie ce alte natii au par. Cu nemiluita au.

Nu pot certifica cu mana pe inima, nu eu. Eu am fost maritata doar o data. Dar vorbeste lumea despre asta. Am luat interviuri, am facut cercetare de piata, studii competente. Inca se mai poate face ceva. Ajutor.

Nu-mi ramane decat sa implor autoritatile sa lase orice proiecte urgente si/sau importante, dupa parerea lor. Intai si intai sa interzica pisoarele si apoi mai vedem noi. Intai sa ne creasca parul pubian masculin al natiei la loc.

Par egal demnitate. Par egal masculinitate. Par egal sexualitate.

Tags: , , , , ,
Posted in Indiscretii la discretie | 12 Comments »

delirium erogemens

decembrie 20th, 2010

Pot sa ma minunez o viata la intrebarea de ce n-are ursul coada. In schimb mi-este asa de clar de ce are cireasa maini si nas.

Poate ca altii au primit maini si nas de la stapanire pentru diverse motive pragmatice.

Unii ca sa apuce ce au nevoie cu membrele astea si in acelasi timp sa arate bine. Alta e viata cu asa o movilita mica pusa fix in centru, pe fata. Altii probabil au primit maini si nas ca sa isi poata aprinde o tigara mult ravnita dar si sa poata aprecia cumsecade o mancare ca le da ghes. Asta inainte de a o gusta. Sau ca sa poata conduce pana intr-un loc unde sa se gudure inspirand camioane de iarba proaspat cosita.

Cireasa e convinsa ca a primit maini ca sa il mangaie fara astampar. Si nas cu un motiv aproape si mai intemeiat. Ca sa il miroasa pana lesina, bineinteles.

Sa luam mainile, doua prietene ce lucreaza in echipa.

Cand cea mai de calitate piele se preumbla dinainte-mi, mainile stiu sigure rostul. Una alearga de nebuna peste imperiul asta exclusivist, cautand cantitate. Pielea intinsa ca o harta prezinta forme geografice de inalta clasa. Si uite cum cireasa devine o vilegiaturista a carnii putin impanate. Exploreaza cu nesat, se pierde, isi ia repede avant. Reuseste sa gaseasca cu greu drumul inapoi, in lumea celor care cuvanta.

Pe mana asta o gasesti cand pipaind, apucand, strangand. Cand odihnindu-se bolnava de atata ravna, pe unul dintre dealuri.

Cealalta mana o ia de nauca in sus. N-am grija ei, stiu ca se descurca. De obicei se afunda habauca in parul ca matasea si isi face de treaba acolo pana la ore mici. Daca nu e chemata inapoi sau scoasa cu forcepsul, nici ca-si mai baga mintile in cap. Asta daca nu cumva se duce degraba sa se reuneasca cu cealalta. Si sa se aseze inapoi pe harta. Pe celalalt deal.

In timpul asta nasul, viclean copil de casa, se bucura ca e nebagat in seama. Pitit in umbra amusina festinul. Zburda precum un porc bine anternat in cautarea trufelor rare, ascunse prin tarini si paduri. Cine sa-i mai puna lui acum zagaz. Cine sa-l mai controleze si sa-i explice ca trebuie sa ramana decent. Infundat in carnea proaspata, el exulta singur si nelinistit.

Cu narile dispuse sa traiasca intens, cireasa isi plimba fata aproape lipita de pielea vrajita. Ce nevoie sa mai aiba ea de aer. Mai bine nasul se ocupa cu ce stie el sa faca mai bine. Sa inspire direct de la sursa fire de luna impletite in perechi, ca niste ciucuri de covor. Cat despre parul curat merita dezmierdat cu toate trei echipamentele din dotare. Doua maini si un nas.

La ce si-or folosi altii mainile si nasul, zau daca stiu. La ce si-or folosi altii mainile si nasul, zau daca-mi pasa. Eu le-am gasit fisa postului perfect. Trimit mereu la treaba acesti angajati constiinciosi, parte integranta din corpul acoperit cu pielita subtire de cireasa. Asa carne, asa delir.

Tags: , , , , , ,
Posted in Indiscretii la discretie | 2 Comments »

firul de par din poveste

noiembrie 27th, 2009

tinta

Sau asta se poate chema, foarte bine, si povestea firului de par. Am preferat sa-i zic din poveste pentru ca acolo intri pe un taram magic, unde totul e posibil.

Asa si firul de par de care ma poticnesc in zicerea mea de azi. Absolut exceptional, precum coborat din basmele cu feti frumosi care cresc intr-o zi cat altii intr-un an. Un fir de par cu proprietatile ridichei uriase. De care, stiti din poveste, trage mosul, trage baba, si nu se intampla mare lucru.

Daca e ceva pentru care cireasa e laudata in mod constant, e pielita subtire. Ce piele fina ai, imi spun dimineata abia treziti din somn oamenii pe langa care trec in goana pe trotuar. Bosumflati de caldura patului care tocmai le-a fost luat de sub fund.

Auzi, tu faci baie in lapte de bivolita? M-a intrebat un coleg de la vanzari, in timp ce incercam sa stabilim strategia de marketing pe anul viitor. Si si-a trecut incet dosul mainii pe bratul de cireasa. De unde incepe el si pana unde se termina.

E drept ca ma epliez si eu ca orice femeie prin locuri esentiale. Dar e clar ca pielea mea e mai neteda si mai lipsita de pori si peri si alte impuritati decat normal.

Prin urmare m-am culcat pe o ureche. Am inteles ca e de bine si am stabilit ca ma voi uita mai fugar in oglinda. Ce nevoie sa mai am? Dar aroganta astfel manifestata cu pret mare va fi platita.

Exista un fir de par in corpul meu care este gigantic si apare in locuri neasteptate. Cu predilectie apare intr-o dimineata pe gat. Il observ cand e foarte soare afara. Cum poate el sa mijeasca si sa devina asa de robust peste noapte, este pentru mine un mister.

Cert e ca ma trezesc de obicei cu el in masina, in timp ce conduc. Instalat pe gat ca o rusine. E lung, e negru, e vanjos. E si imposibil de scos in timp ce faci slalom in trafic.

Imi trec prin minte rapid momentele din ultima vreme in care am stat la lumina puternica, cu gatul la vedere, alaturi de oameni. Care s-au uitat, sunt sigura, direct in parul meu din gat.

Imi vine sa urlu de frustrare. De ce-mi faci asta, nemernicule? Animalule, de ce ma defaimezi? Si trag de el cu o mana si de volan cu cealalta. In timpul asta parul se face covrig cat e de lung. Si rezista, infigandu-se si mai tare in pielea mea.

Cu chiu cu vai il scot. Si ma minunez ca am putut tine la mine in corp asa un monstru. Dar ma iau cu treaba, uit si las iar garda jos. Si peste o vreme, il gasesc instalat in barbie. In partea unde eu cu greu il pot repera. Dar este bine plasat pentru altii.

Apoi apare pe un picior. Tot unul singur, pus undeva in prime-time. Taman cand vreau sa fiu mai ispititoare si mi se pare ca-mi si iese. Cand insa raman singura in dormitor si il observ, ma gandesc cu groaza. Daca l-a vazut si el?

Daca am o zi mai incarcata la munca, se pune pe cate un san. Mereu pe acelasi san. Cel stang. Mereu trufas si victorios. Mereu vartos si nelasandu-se mai prejos. Piei, nemernicule. Bruta ce esti.

Dar parul din poveste isi rade de mine in barba. Si imediat ce ma iau cu treaba sau ma cuibaresc la pieptul ideii ca l-am scos definitiv, vine iar. Se pune pe gat si imi da cu tifla.

Crezandu-se, si pana la urma si dovedindu-se, atotcastigator. Acum m-am uitat peste tot si nu e. Dar cine stie.

Tags: , , , , , , ,
Posted in Fără categorie | 8 Comments »

de ce scriu eu?

august 20th, 2009

faima

Vorbim aici de un conglomerat de motive. Unul dintre cele mai importante ar fi ca, odata ce am inceput, pur si simplu nu pot sa ma opresc. Asa sunt eu, nesatula.

Un altul ar fi ca uite, asa mai platesc si eu din facturi. Sa mananca si gura de cireasa ceva. Daca internet nu e, nimic nu e. Si conteaza si ca m-am atasat de niste oameni, multi. Nu e putin lucru asta.

Dar unul se iteste parca mai ferm din helesteu. Helesteul plini cu pesti portocalii bine dresati. Cei care poarta in botic cate un stegulet diferit inscriptionat cu cate unul din motive mele. E momentul adevarului.

Scriu si ca sa-mi impresionez cosmeticiana. Putine lucruri se compara cu veneratia unei femei simple si foarte apropiate. Ca doar ei ii dau destul de des si fara retineri cheile corpului meu. Uite fata, si ai grija de el.

Trebuia sa o vedeti aseara. Ea ma tragea vartos de par. Si asta ma facea sa lacrimez oftand usor in batista, de mai-mai sa scuip compot. Ca o dama cu cirese ce sunt. Si revarsa in timpul asta din gura catre mine stima ei. O mladita recent inmugurita.

Pana acum n-a stiut ce epileaza. A crezut, ce confuzie, ca parul meu e ca orice par. Oricum, de cate feluri poate fi parul de pe picioare? Nu prea multe. Dar uite ca acum s-a prins ca al meu e mai special. E par creativ. E parul persoanei care scuipa cuvinte tiparite. Nu doar panglici pe nas, ca atatia altii.

Stia de multa vreme ca asta fac eu in viata. Cam de cand am inceput sa-mi las blanita la ea in cabinet. Atunci a dorit, ca orice cosmeticiana, sa puna intr-un borcan cu formol detaliile mele de clienta.

Isi zice cireasa. Stop. Se da pe site-uri. Stop. Sustine ca ar castiga si niste bani din asta. Stop. Eu nu prea cred. Stop. Noroc ca e frumusica. Stop. Asa se spune acum. Stop. Fac internet. Stop. Sani mari. Stop. Divortata, of. Stop. Fir viguros, bun pentru peruci. Stop. Hazlie uneori, desi pe mine e greu sa ma mai amuze ceva. Stop. Mereu grabita. Stop. Pielita subtire, prea subtire. Stop.

Stia deci ca scriu la un site. Hotcity.ro. Cum? Hotcity.ro. Orasul fierbinte. Ihim. Asta n-a impresionat-o prea tare. Cand esti cosmeticiana, site-urile se surpa ca un fum. Hartia manent, ar fi putut sa-mi replice. Dar a tacut, fiind o doamna.

Cosmeticiana mea a pus mana pe revista The One. Din intamplare singurul numar in care nu scriam ceva picant despre sex. Ma intreb ce-ar fi zis daca ar fi dat peste asta. Ma rog, sa nu discutam drobul de sare.

Acum, cand a vazut negru pe alb Sana Nicolau si un articol despre mine calarind o bicicleta, a uitat sa mai scoata mustata clientei care zacea in abandon. Dar cum, eu o cunosc bine. O jumulesc de ii merg fulgii la fiecare 3 saptamani. Ii stiu fiecare cotlon si cuta si fanta.

Stiti, mi-a declamat ea in timp ce tragea de mine sa ma rupa bucati de vie. Stiti ce mi se pare fenomenal? Ca scrieti asa cum vorbiti. Eu: auch! Ea, neimpresionata: m-a uimit asta. Nu ma asteptam, va spun sincer.

Eu credeam ca scriitorii astia de prin reviste se exprima altfel prin viu grai. Dar in revista sunteti chiar dumneavoastra in carne si oase. Parca va aveam in fata. Decat ca era scris. M-am simtit asa, bine. M-am bucurat. Bravo, sunteti mare.

Am plecat in graba, lingandu-mi o labuta. Aveam deadline. Si cum scriu pentru cosmeticiana, nu-mi permit sa o dezamagesc. Altfel parul meu devine ca orice alt par.

Tags: , , , , , ,
Posted in Fără categorie | 7 Comments »

cireasa si papucii altuia

mai 21st, 2009

papuci

Obligati mai bine cireasa sa-si aplice. Un periaj viguros si corect cu periuta altcuiva. Cu periuta unui personaj abject, pe care ea il detesta. Cu dinti de o culoare indoielnica.

Mai bine convingeti cireasa ca e spre binele ei. Sa se stearga de apa siroind pe pielita subtire. Cu prosopul cu care in prealabil s-a sters un batalion de infanterie. Imediat dupa lupta cu dusmanul.

Puteti usor obtine de la cireasa promisiunea. Ca o sa se pieptene cu peria cu care s-a pieptanat inaintea ei. O baba necunoscuta cu paslari in carouri. Pe care a intalnit-o la coada de la dispensar. In timp ce tara ardea.

Dar va rog, sub nicio forma nu incercati sa siluiti cireasa. Sa-si vare piciorusele-i mici si delicate. In papucii in care a mai pus piciorul vreo alta fiinta omeneasca. Pentru ca s-ar putea sa va moara-n brate. Si atunci sa va vad.

De cand este cireasa mica. Are frica de picioarele oamenilor. Care i se par doua vietati cu vointa proprie. Mereu imprevizibile si infricosatoare ca o padure noaptea, cand e vant.

Picioarele ei sunt singurele pe care le poate accepta pe de-a-ntregul. Cu bune si cu rele. Nici macar sapte ani nu i-au ajuns ciresei. Sa se poate obisnui cu picioarele sotului ei. Cu care a dormit atata amar de vreme in pat.

Iar ideea de a se vara ea insasi. In cele doua sarcofage ce poarta nume nevinovat: papuci. In care au mai locuit si alte 10 degete, chiar si pentru putin timp. Este, va zic. Crima mai mare ca violul.

Prin urmare, cand cireasa merge la cosmetica. Si doamna care urmeaza sa o jumuleasca ca pe gaini. Inainte de a fi puse la fiert pentru o supa pe cinste, cu banuti galbeni de grasime. Doar ii sugereaza sa incalte papucii in care au facut doi pasi.

Papuci prin care au poposit obosite. Atatea trecute picioare de doamne si domnite. La ideea asta, cireasa trebuie sa se sprijine de pereti si sa respire ca la nastere. Ca sa nu se prabuseaca.

Cand cireasa merge la ginecolog. Si el o invita sa isi bage labutele in niste papuci de sorginte chinezeasca. Genul Shian Lian. Pana sa ajunga la scaunul placerilor medicale.

Cireasa se lasa moale si sta putin jos, pe linoleum. Apoi il ameninta pe doctor cu pumnul sumetit. Si da sa plece ingretosata. Noroc ca domul doctor intelege. Si o lasa sa mearga lipa-lipa, fara ei.

Se-ntelege ca despre patinoar fara patine proprii. Ski fara clapari adusi de-acasa. Bowling cu pantofiorii aia specifici. Nici nu poate fi vorba.

Si in sfarsit, aflata in vizita. Cireasa trebuie sa faca tot felul de matrapazlacuri si mantzocarii. Ca sa poata evita papucii care ii sunt mereu oferiti de catre gazdele. Care niciodata nu sunt de acord ca ea sa haladuie descultata.

E adevarat ca aici nu e asa de rau ca la cosmetica sau ginecolog. Sunt doar oameni cunoscuti si prieteni. Dar cireasa are aceeasi problema. Ea nu poate incalta ce a mai incaltat alt om.

Si daca prestatorilor de servicii de mai sus. Gaseste ea o cale abrupta sa le explice sila. Cand e vorba de prieteni, e greu. Ca doar cireasa nu vrea sa jigneasca. Dar sufera de aceasta nebunie cronica. Un flagel de necontrolat care musca din cireasa ca din branza.

Ca sa fie si mai clar. Este mai convenabil pentru cireasa. Sa manance dintr-o mancare din care tocmai a extras un fir de par. Decat sa poarte papucii altora.

Tags: , , , , , , ,
Posted in Fără categorie | 9 Comments »

« Older Entries

sunt si la