cum poti pipai oameni nevinovati

noiembrie 23rd, 2010

S-a trezit cireasa prea de dimineata. S-a dus nauca sa se intepe intr-unul dintre brate. Ala cu vene mai bune. Exista institutii pe acest pamant unde se inteapa cirese, daca puteti crede.

Si chiauna de somn cum era, se pune ea cuminte pe bancuta-canapea. Si se uita ca curca-n lemne catre cabinetul cu intepaturi. Incepe sa tot caute in geanta. Se foieste, scoate niste obiecte, le baga la loc. Nu mai stie ce cauta. Casca. Nici nu prea e nimeni in salita, la care sa se uite. Isi intoarce o suvita din parul lung pe care l-a avut candva si incepe sa citeasca pe indelete.

Apoi este luata si intepata cu salbaticie. Fuge in fine din stabilimentul de tortura. Si cand sa scoata cheia de la sageata albastra, sa purceada catre casa, ce sa vezi. Ia-o de unde nu-i, pe stimabila cheie. Si incepe cireasa sa dea din colt in colt, pentru ca asta nu e socoteala. Fara cheie nu avem masina si fara masina nu ajungem acasa, la micul dejun si la net.

Incepe cireasa sa scrie biletele precipitate si sa abordeze persoanele responsabile de parcare. Acesta este numarul meu, va rog sa ma sunati daca gasiti o cheie cun un ren agatat de ea. Oamenii, inhaimurati nevoie mare, au chiar si capul badijonat impotriva frigului. Dau din ochisori a intelegere si promit ca ma contacteaza. Simpatizeaza cu a mea cauza.

Se repede cireasa inapoi in cladirea cu intepaturi si gaseste o gramada de oameni stand pe bancuta pe care ea sezuse singura. Le explica cu voce plangacioasa ce s-a petrecut. Am stat aici pe bancuta, asa cum stati dumneavoastra acum. Si nu mai am cheia de la masina. Trebuie ca a cazut. Daca aveti placerea sa ma ajutati.

Oamenii, dupa cum le e firea. Unii sar ca arsi si se uita insistent sub fund. Altii scobesc pe sub bancuta. Altii trag de ea pentru a privi in spate. Si ii misca in demersul asta si pe cei care au ramas sezuti. Si aceasta ultima categorie, cea care nu vrea sa participe la actiunea gasiti cheia cu ren a ciresei, participa de fapt cel mai mult.

Pentru ca le var mana pe dupa spatele si pipai tot locul, la nivelul fundului. Nu-mi pasa ca sunt inerti sau ca nu le place. Am nevoie de cheie. Si pentru ca isi dau si ei seama ca sunt prea blazati, accepta cu stoicism manevra mea manuala repetata. In felul asta ajung sa pipai o femeie tanara cu botul lungit de suparare, un domn de vreo 50 de ani si o femeie tanara si grasa. Pe toti ii pipai si nimeni nu se plange. Nu e.

Cu umerii cazuti ajung langa masina si dau sa-mi scriu numarul pe acelasi biletel. Stiti, sunt cireasa, va rog sa sunati daca gasiti cheia mea cu ren. Da, de la sageata albastra. Si totusi am inspiratia sa trag de usa. Si uite cum se deschide si uite si cheia, in broasca masinii. Ma bucur, ii multumesc lui Dumnezeu si Maica Precista si cine o mai fi pe-acasa.

Si apoi ma gandesc ca asta e un truc foarte bun pentru a pipai oameni nevinovati. Te duci pe orice bancuta la orice centru medical, la ora cand se recolteaza analize. Sustii ca ai fost acolo inainte si sigur ai scapat cheia de la masina sub fundurile lor. Apoi te-apuci si le deretici trupurile dupa bunul plac. Sau mai bine iti gasesti un prieten.

somnul de la ora 3

noiembrie 23rd, 2010

Doarme cireasa somn dulce si fara zvarcoleli cam 8 ore in fiecare noapte.

Cateodata dorm si mai din belsug dar niciodata nu se pune problema pentru mai putin. Cireasa cu pielita subtire cu multa odihna si cu perne pufoase se tine.

Dimineata prin urmare ma trezesc cu un preplin de energie. As putea lumina 3 satuce mici din Austria, plus instalatiile de ski aferente fiecarui domeniu skiabil. Ah, numai la asta imi sta mintea. Ski ski si iar ski. Energia asta ma face sa mut munti mici in fiecare zi, lucru de care sunt foarte multumita. Doar ca pe la ora 3 se intampla.

Ma cuprinde un somn aproape dement. Trebuie sa fie blestemul fostului meu sot, inginerul fara inima. El mereu se lasa pe o parte dupa pranz, pentru ca nu-l tinea deloc constitutia. Ditamai barbatul, cadea din picioare de oboseala dupa o pizza. Probabil ca s-a intalnit cu pestisorul de aur si asa a aratat una dintre cele 3 dorinte. Fie ca fosta mea nevasta, cireasa, sa simta ce simtesc si eu, in fiecare zi. Plus un 30% de la mine, asa.

Altfel nu-mi explic asa intamplare. In timp ce lucrez, ochii mi se micsoreaza si se coloreaza. Se fac ca cei ai viezurilor dar niste viezuri obositi, care au baut prea mult azi noapte. Ma uit la munca ce mi se pune dinainte cu 30% din pofta caracteristica. Mai dau un twitt, mai anunt ceva pe facebook, mai scriu 2 cuvinte mestesugite. Va spun sincer, singurul lucru la care ma gandesc cu o pofta vulcanica este patul meu.

Contextul suna a pacla, in jur e o ceata deasa de nu mai cunoastem drumul catre casa. Fornai si parai din toate incheieturile de atata somn. Fac eforturi enorme sa-mi tin capul sus. Daca imi pica fruntea peste taste, ruinez si tehnologia si ma aleg si cu un cucui de mai mare dragul. Imi promit tot felul de recompense ca sa pot continua sa-mi misc degetele cu un scop.

Ma chinui asa vreo ora jumate. Ca sa pot rezista, inghit o cana mare de cafea de cafea pe care scrie ceva mobilizator. imi tin speechuri motivationale aproape cu voce tare. Ma gandesc la ariciul care ma vegheaza si la patronul meu care a fost bun si mi-a dat o sansa sa scriu cand nu stiam daca e ceva de capul meu.

Trebuie sa apelez la toate parghiile cunoscute si mai putin ortodoxe ca sa ma conving sa nu ma las prada lui mos ene. Somnul care ma invadeaza e cel mai puternic somn din lume. Ma simt ca si cum nu am dormit niciodata.

Poate ca am muncit prea cu spor. Poate ca am alergat prea. Poate ca ii trebuie mecanismului meu o pauza. Doar n-o sa ajung sa pic lata la ora 3. Abia astept sarbatorile. O sa ma lafai in pijama prin casa, cu mirosul de brad alaturi. Pazea.

portbagajul meu ma da de gol

noiembrie 22nd, 2010

Da, portbagajul meu ma da de gol. Si de fapt intreaga masina sageata-albastra vorbeste despre cireasa cu zeci de gurite, din fiecare colt.

Parbrizul este deja plin de rovigniete si buvigniete. In curand, foarte curand, se va completa cu ungaroviniete. Si, spera cireasa, cu balivigniete. Ah, scuze, acolo nu se ajunge cu sageata asta. Parbrizul arata setea ciresei de integrare in calatorii care mai de care. Arata neifricarea ciresei de a-si sui prietenii langa ea si a porni in diverse colturi apropiate ale marilor lumi ce le are ea de explorat.

Canapelele sunt manjite cu ciocolata, struguri si diverse alimente probabil delicioase la vremea lor. Toate rontaite cu simt de raspundere de catre insotitorii ciresei, aproape mereu aceiasi. Si asta e semn ca masina ciresei este mereu plina ochi cu oameni apropiati, dragi. Si ca respectivele canapele au vazut multe la viata lor si nu au fost menajate. Si ca o sa mai vada, pentru ca cireasa nu vrea sa traiasca fara oamenii ei.

La luneta se odihneste palaria de chinez. Luata din China acum un an si ceva, chiar din Orasul Interzis. O palarie care a vazut o buna parte de lume si a protejat cireasa de aprigul soare malaezo-chinez. O palarie care si acum sta si se uita cu placere la locurile noi in care este dusa. Ca si cum s-ar rezema vesnic pe un cap aventuros.

Portbagajul mai are inca nisip prin colturi. Crede cireasa ca este aproape imposibil sa mai scoti nisipul din sageata albastra. De atatea ori a vazut portbagajul asta marea, incat masina nu mai poate uita. Si, oricat ar fi de spalata, tot mai scuipa neglijenta cate un fir de nisip. Tot in portbagaj gasesti si urmele fine ale unei fasoli batute acum un an. Semn ca cireasa cara cu sageata albastra mereu bucate prin oras. N-o mai satura Dumnezeu.

Si, daca esti atent, gasesti cateva dintre muzicile care o inspira pe cireasa. Ascultandu-le, poti trage o concluzie revelatorie. Cireasa e o femeie alternativa, daca intelgeti ce incerc sa spun. La toate astea se mai adauga si diversele obiecte aparent fara legatura intre ele, care mai zac prin portbagaj. Toate au un rost si trebuie sa ajunga la cineva anume. Cireasa este un curier neobosit si masina stie unde sa o duca.

Sageata albastra este incaltata acum cu cizmulite de iarna. Da, si asta inseamna ceva. Cireasa ia pe a cherry si ia pe poni si le duce departe departe dar nu foarte foarte. In tara carnatilor rasare si a partiilor perfecte si a strudelului cu mere peste care torni fara obraz o tona de sos de vanilie. Cireasa abia asteapta sa ajunga la ski. Masina stie.

vintage: unde sunt vanatorii de-altadat’

noiembrie 20th, 2010

“Ca barbatii sunt mari si inraiti vanatori de orice in general si de femei in special am invatat de cand eram mici, la gradi.

Mama mi-a zis cu glas tremurat de ingrijorare sa fiu atenta ritualul de curtare al personajului colectiv barbat, care vaneaza de dragul vanatorii, nedorindu-si pana la urma prea tare trofeul, ci doar un scalp aleator. Si ca eu trebuie sa aleg, cu destul calm, dintre vanatorii care mai au si altceva decat o pusca noua si frumoasa si lunga si multe gloante dureros de dulci.” (Sana Nicolau, hotcity.ro, iulie 2008)

Si continuarea acestui articol din seria vintage, care ma distreaza grozav acum, este aici.

masaj cu ciocolata mov

noiembrie 19th, 2010

Se ia cireasa. Se suie la mansarda. Se introduce intr-o camera de culoare lila (adica mov deschis pentru cititorii barbati).

Se aduce apoi o femeie afroamericana, o femeie-ciocolata. Si se impinge ciocolata cu un bat inspre a framanta cireasa pentru placere.

Am platit un abonament pentru un anumit serviciu la care pofteam si uite pozna. Am primit bonus jumatate de ora de masaj, 2 etaje mai sus. Ajung timida si fara prea mari asteptari in lacasul de placeri. Acolo dau nas in nas cu o ciocolata lipsita total de chef. Ea ma masoara pasiva si fumeaza in continuare, fara vreo emotie.

Imi trece prin cap ca acest exemplar exotic s-ar putea sa fie maseuza mea. Pfii, ce mai intamplare. Banuiala mi se confirma. Ciocolata intra in incinta mov si-mi spune sa ma dezbrac. Eu ma execut pe data, nevrand sa-i ies ciocolatei din cuvant.

Pastrez chilotii dar ma trece-un gand si intreb timida. Fiti amabila, slipul…slipul ramane sau sa-l dau jos. Ciocolata e siderata. Ramane, bineinteles. Aici probabil ca ea se gandeste la cliseele culturale potrivit carora atunci cand dai de ebony (numele folosit pentru ciocolate in industria pornografica) iti vine sa-ti dai chilotii jos. Mama, ce rusine mi-e.

Camera e asa de mov. Dar mov deschis si placut. Cu floricele pe alocuri si cu un paravan ingenios, mesterit dintr-o zidarie curioasa. Iar ea, ea e asa de ciocolatie. Splash, o fleasca de ulei pe corpul de cireasa cu pielita subtire. Si apoi ciocolata incepe sa frece cireasa cu iscusinta. Cu manutele-alea doua si capul plin de 2 kilograme de codite.

Ce bine e. Ce mov e. Ce ciocolata e. Stau pe burta si cu mintea in deriva. Pe alocuri pielea mi se face gaina, in functie de stransoarea matasoasa a ciocolatei. Cat as vrea sa raman demna. Altfel o sa-si dea seama ca imi place. Si cand ti se face parul maciuca pe corp, e un semn ca-ti place cumva si impur.  Mama, ce rusine mi-e.

Ciocolata imi ordona sa ma intorc pe spate. Ma intreaba daca doresc un prosop pentru goliciunea din partea de sus. Dupa istoria cu chilotii doar n-o s-o fac pe pudica. Ma stradui sa raman cool si dau din cap a negare. Doar ca apoi imi dau seama de greseala.

Pielea gaina ca pielea gaina. Dar cand ciocolata imi tine in mainile-i harnice abdomenul si talia, e imposibil sa mai tin legatura cu sfarcurile. Roger, sfarcuri, receptie, incearca cireasa. Dar la celalalt capat nu mai e nimeni disponibil. Sfarcurile sunt ocupate sa atinga cerul. Si asa tuguiate cum sunt, sunt si surde la orice alte incercari ale mele.

Ciocolata nu e prea impresionata, sper. Are aceeasi figura flegmatica. Si incaperea e la fel de mov. Pana la urma imi zic ca asta e si-mi vad de ale mele. Dupa o vreme, ciocolata ma slabeste din stransoare. Si eu plec din incinta, cu mirosi de ciocolata in nari. Si o privire mov de toata frumusetea.